Subiectul, împrumutat din nuvela scriitorului italian Matteo Bandello, se petrece la Verona. Dragostea dintre Romeo si Julieta este amenintata de vrajba dintre familiile lor: Montagne si Capulet. Cei doi tineri se casatoresc în taina, dar Romeo trebuie sa paraseasca Verona, fiind surghiunit fiindca îl omorâse în duet pe Tybalt, varul Julietei. La sfatul calugarului Lorenzo, Julieta înghite o bautura care o afunda într-un somn asemanator mortii, pentru ca, sub aceasta aparenta sa fie dusa la Romeo, dupa ce va fi fost scoasa din cavoul unde o depusese familia. Romeo nu primeste mesajul prin care Lorenzo îl vestea despre toate acestea si, auzind de moartea Julietei, se întoarce la Verona si se sinucide în fata corpului ei pe care îl crede neînsufletit. Trezindu-se, Julieta prefera si ea moartea unei vieti fara iubitul ei. Tragedia celor doi tineri aduce împacarea famiilor lor.
Celebra scena “a balconului” este un dialog între Julieta si Romeo, venit sub ferestrele iubitei sale, dupa ce o cunoscuse la un bal dat de familia Capulet.
ACTUL II
Scena II
ROMEO: De rani fac haz cei neraniti cândva.
(Julieta se iveste la o fereastra de sus.)
Dar ce lumina-acolo-n geam rasare ?
Sunt zorii, da, si Julieta-i soare !
Te-nalta, soare, si rapune luna
Pizmasa, care-i lânceda de ciuda
Ca tu, fecioara ei, o-ntreci în nuri:
N-o mai sluji, de vreme ce-i pizmasa;
Verzui si stins e straiu-i de vestala,
Si-l poarta doar natângii; tu, arunca-l.
E ea, domnita mea, iubirea mea !
O, dac-ar sti ca este !
Vorbeste, totusi fara glas: ce daca-i
Cuvânta ochii, eu le voi raspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbeste mie.
Doi astri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemati aiurea, roaga ochii ei
Sa scapere-n tarii pân´s-or întoarce.
Pe bolta-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, astrii s-ar sfii de stralucirea-i
Ca un opait ziua ! Ei vazduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Ca-i noapte, pasari s-or porni cântând.
Obrazul, vezi, si-l sprijina în mâna…
O, cum de nu-s pe mâna ei manusa,
Sa-i mângâi eu obrazul !
JULIETA: Ah !
ROMEO: Cuvânta:
O, mai cuvânta, îngere !Caci tu
Esti slava astei nopti, plutind de-asupra-mi
Precum un crainic aripat din cer
Spre care lumea ochii mari deschide,
Cu capul dat pe spate, atintindu-l
Cum trece calarind trândavii nori,
Si pâna-n miezul boltii lopateaza.
JULIETA: Romeo, ah! De ce esti tu Romeo?
Te leapada de nume si de tata.
De ce nu te-nduri, iubire jura-mi doar
Si-am sa ma rup de-ai mei, de Capuleti.
ROMEO (aparte):
Sa mai ascult, sau sa-i raspund acum ?
JULIETA: Doar numele ce-l porti îmi e dusman.
Si chiar de n-ai fi Montagne, tu esti
Tot tu. Ce-nseamna Montagne? Nici brat.
Nici mâna, nici picior, nici chip, nici alta
Bucata dintr-un om. Alt nume ia-ti !
Ce-i numele ? Ce noi numim rasuri
Tot dulce-ar miresma, oricum le-am zice;
La fel si el; de nu-l mai chem Romeo,
Tot fara de cusur si drag ramâne
Si-atunci, Romeo, leapada-al tau nume
Caci nu-i crâmpei din tine, si în schimb
Pe mine ia-ma toata.
ROMEO: Fac cum spui:
“Iubite” zi-mi, si ma botez din nou;
Si nu ma voi în veci sa fiu Romeo.
JULIETA: Ce om esti tu, ce-ascuns în manta noptii
Da buzna-n taina mea astfel ?
ROMEO: Pe nume
Nici eu nu stiu a-ti spune cine sunt:
Urasc, o înger, numele ce-l port
Fiindca ti-i vrajmas; de l-as avea
Pe o hârtie scris, bucati l-as face.
JULIETA: Nici n-am sorbit o suta de cuvinte
Din gura ta, si glasul ti-l cunosc:
Nu esti Romeo, nu esti Montagne?
ROMEO: Niciunul, preafrumoaso, de-i urasti.
JULIETA: Cum ai patruns aici, sa-mi spui. De ce?
Zid nalt livada are, greu sa-l sari,
Si locu-nseamna moarte pentru tine
De te-ar gasi vreun consângean de-al meu.
ROMEO: Pe-a dragostei aripi sarit-am zidul,
Caci nu-i în calea dragostei zagaz:
Ea tot ce poate face se-ncumete,
Deci nu-mi sunt stavili consângenii tai.
Julieta: De te-ar zari cumva, te-ar si ucide.
ROMEO: Tu ai în ochi mai grele, vai, primejdii
Cât douazeci de spade de-ale lor.
Priveste-ma duios si sunt pazit.
JULIETA: Cu nici un pret n-as vrea sa fii vazut.
ROMEO: De ochii lor m-ascund sub manta noptii;
Si prins m-as da, de-as sti ca nu ti-s drag:
Sa-mi curme viata ura lor mai bine,
Decât, far´de iubirea-ti, moarte-nceata.
JULIETA: Au cine te-a-ndrumat s-ajungi aici ?
ROMEO: Iubirea m-a-mboldit întâi sa caut;
Ea datu-mi-a povat, eu ochi i-am dat.
Cârmaci nu sunt; dar chiar de-ai fi departe
Cât tarmu-acela fara de sfârsit
Scaldat de marea cea mai departata,
Pornire-as sa gasesc asa comoara.
JULIETA: De nu mi-ar pune noaptea val pe fata,
Obrazu-mi fecioreste-ar rumeni
De cele ce ti-am spus în noaptea asta,
Mult, mult as vrea sa fiu cuviincioasa,
Sa-ntorc ce-am zis: adio, cuviinta!
Ma îndragesti? Vei spune “da”, stiu bine,
Si-am sa te cred: dar daca juri, poti face
Strâmb juramânt; de calpii-ndragostiti,
Se spune, Zeus râde. O, Romeo,
Iubite, de iubesti, s-o spui cinstit:
Ci prada lesne prinsa de ma crezi,
Ma-ncrunt si rea ma fac, ne-nduplecata,
Ca tu sa ma câstigi; alminteri nu !
Sunt, chipes Montagne, prea-ndragostita
Si poate usurica ma socoti;
Dar, crede, mai statornica voi fi
Decât sireata ce se-arata dârza.
Mai dârza, stiu, se cuvenea sa fiu,
Dar ce-auzisi, cât nu stiam c-asculti,
E dragostea-mi curata. Deci sa-mi ierti,
N-a fost doar toana unui dor fugar,
Destainuit, asa, de bezna noptii.
ROMEO: Domnita, jur pe luna care ninge
Polei de-argint pe pomii toti din preajma…
JULIETA: O, nu jura pe luna; luna-si schimba
Rotundul chip în fiecare luna
Si nu te vreau ca ea de nestatornic.
ROMEO: Pe ce sa-ti jur ?
JULIETA: Sa nu te juri deloc;
Sau, daca vrei, pe dulcea ta faptura –
Pe zeul pagâniei mele jura
Si-am sa te cred.