probabil acum
când glasul meu coboară pe sub privirile pliate
ghiceşti miza clipei următoare
şi te gîndeşti că uneori merii înfloresc a doua oară
cînd cineva mi-a sărutat mâna
tocmai începusem să mimez nebunia geniului rigid
ai ridicat fumuri de indiferenţă lăsându-mă
cu tălpile muşcând din ţărână
grăbite
de parcă pământul îşi deschidea gurile din toate colţurile lipsă
mă rup
din orizonturi lamentabile
peste momentele mele de glorie am tras clopotul
obosit de prea multă aşteptare
sigur mâine nu m-ar recunoaşte
o, cheamă toţi sfinţii pe numele lor de botez şi alţi dumnezei ciudaţi
ce vor să respire albul versurilor mele
apoi sufletului meu
pune-i o glugă pe cap.