Sunt ceva ani de la ultima noastră întâlnire la Casa Scriitorilor în anii’80. Într-un sertar din camera mea la Sibiu am găsit o carte de vizită cu numele Traian T. Coşovei.
Un poet nonconformist, talentat coleg de generaţie şi de cenaclu cu poeta Mariana Marin, dispărută prematur dintre noi, s-a stins în ziua dintâi al lui 2014.Lista de prieteni pe Facebook sărăceşte astăzi, sufletul îmi este îndoliat.
Postez doar câteva versuri din creaţia autorului Traian T. Coşovei, cea mai înalta cinstire:
Bătrâneţile unui băiat cuminte
Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit se rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.
Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.
Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău…
Am fost un copil rău.
Degetele mele au atins ceva neclar, între secure şi gâde,
părul meu blond a visat să fluture piramide-
să respire parfumuri de Trinidad, de ghirlande şi salbe.
Mâinile mi le-am ars la mirajul ţărilor calde.
Împrăştiat în lume am fost copil rău şi blond
al speranţei de-a fi, al disperării de-a fi fost.
Uitat de toţi, în mansarda unui surâs mi-am învăţat
povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.