Din tamburină menestrelul sună
în aramă clopoţei la botină ecou,
prin zăpezi amestecate cu tină
paşi spre burg învelit în halou.
„deschideţi oameni, vin cu bucate
şi iubiri pentru guri însetate!”
Lămpile joacă năluci în cămară,
cântec rostogolit se streacoara.
În nişe de timp cu buzunare adînci
stăm goi şi chirciţi în mare de ger
din mâini facem pod pentru stele şi cer.
Iată fir peste fir înfăşoară ursitoare
de ombilic ne leagă mister şi sudoare.
Menestrel gârbovit mai pune
degete uscate pe lăută şi n strune
cântecul lui în glob de cristal învârtit
uite ce vijelie straşnică a stârnit.
Noi păşim din beznă cu fir de stea petrecut
trupul se naşte tot în trudă făcut,
în palme ghem rostogolim doi cîte doi
doar burgul şerpuieşte cărări în noi.
Pe sub tainice porţi în labirint uitat
tu şi eu în lumina am tremurat.
Ochii oraşului strecoară prin gene
ninsori adormite de veacuri şi geme,
menestrel şi colind se se topesc în tăcere,
la porţi coşuri mari strălucesc cu mere,
copii poartă stea şi zurgălăi in noapte
cer lunecă spirală în iubiri şi şoapte.