Din tamburină menestrelul sună

în aramă clopoţei la botină ecou,

prin zăpezi amestecate cu tină

paşi spre burg învelit în halou.

“deschideţi oameni, vin cu bucate

şi iubiri pentru guri însetate!”

Lămpile joacă năluci în cămară,

cântec rostogolit se streacoara.

În nişe de timp cu buzunare adînci

stăm goi şi chirciţi în mare de ger

din mâini facem pod pentru stele şi cer.

Iată fir peste fir înfăşoară ursitoare

de ombilic ne leagă mister şi sudoare.

Menestrel gârbovit mai pune

degete uscate pe lăută şi n strune

cântecul lui în glob de cristal învârtit

uite ce vijelie straşnică a stârnit.

Noi păşim din beznă cu fir de stea petrecut

trupul se naşte tot în trudă făcut,

în palme ghem rostogolim doi cîte doi

doar burgul şerpuieşte cărări în noi.

Pe sub tainice porţi în labirint uitat

tu şi eu în lumina am tremurat.

Ochii oraşului strecoară prin gene

ninsori adormite de veacuri şi geme,

menestrel şi colind se se topesc în tăcere,

la porţi coşuri mari strălucesc cu mere,

copii poartă stea şi zurgălăi in noapte

cer lunecă spirală în iubiri şi şoapte.