Or să spună cititorii: «ce tot are ăsta cu certificatele verzi ale guvernului»?, pentru că am mai scris despre acest subiect în articolul „Certificatele verzi”, un abuz al guvernului Ponta din decembrie 2012.
Are, pentru că multă lume, foarte multă lume, şi din România şi din străinătate, nu ştie mai nimic despre acest instrument economico-financiar folosit de guvern, de toate guvernele, pentru a băga mâna adânc în buzunarul cetăţeanului, şi pentru că de fapt aceşti bani trebuie să fie plătiţi, în mod normal, din fondurile de investiţii ale statului interesat de bunăstarea cetăţenilor săi. Certificatele verzi sunt nişte bonuri de valoare definită, exact ca şi banii sau acţiunile societăţilor comerciale, dar la care trebuie să aibă acces doar cei ce se ocupă de problemele producerii şi distribuirii energiei electrice.
Până la apariţia problemei principale a supravieţuirii lumii în viitor (la propriu, este vorba de calitatea vieţii următoarelor generaţii pe acest bulgare de noroi numit Terra), relaţia dintre producătorul de energie şi consumator era simplă: tu îmi dai atâţia kilowaţi, eu îţi plătesc tot atâţia kilowaţi, şi nu mă interesa cât fum produci, sau câte resurse fosile arzi. Dar printre măsurile luate în problema reducerii poluării şi a economisirii resurselor naturale de combustibili s-a impus, şi era normal să se impună, apariţia unor noi surse de energie nefosilă, mai ieftine şi nepoluante, curate, numite pe scurt «surse regenerabile», sau «surse verzi», dintre care enumerăm pe cea eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală, hidraulică (în centrale cu putere de cel mult 10MW), biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor şi a nămolurilor din instalaţii de epurare a apelor uzate, şi biogazul. Natură ni le-a pus la dispoziţie fără să ne ceară ceva. Noi trebuie doar să creăm instrumentele, cum sunt turbinele eoliene, panourile fotovoltaice, turbinele hidraulice, reactoare atomice şi metan-tancurile, şi să punem la punct tehnologiile de exploatare în siguranţă (si nu cum s-a întâmplat cu reactoarele atomice de la Cernobîl şi Fukushima, şi în alte zone, unde aceste instrumente au dat chix!). Sunt probabil multe alte resurse, încă neştiute şi deci neutilizate.
Pentru a promova proiectele de obţinere a acestor tipuri de energii, statul emite certificatele verzi pe care le acordă celor care produc o astfel de energie, proporţional cu «intenţia de a obţine o anumită cantitate de energie» şi cu producţia reală de aceste genuri de energie.
Dar la noi cei care plătesc aceste sume în primă instanţa sunt furnizorii de energie către consumatori, adică intermediarii care cumpără de la producători şi revând la consumatori. Să nu-i confundăm deci pe producători cu cei care distribuie la consumatori. La fel ca în lanţul de producţie şi circulaţie a mărfurilor, există şi aici un fabricant şi un vânzător, persoane juridice distincte.
Furnizorul de energie (adică vânzătorul) este obligat de statul român să achiziţioneze certificatele verzi, într-o anumită cota stabilită de ANRE (Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei), în funcţie de câtă energie electrică se prezumă a fi vândută de fiecare din aceşti furnizori, iar cadrul de tranzacţionare şi preţul unui certificat verde este stabilit de un operator de piaţă pentru energia electrică şi gaze naturale, numit OPCOM, care publică preţul mediu ponderat de achiziţie a certificatelor verzi.
Planurile pentru dezvoltarea producţiei de energie regenerabilă sunt negociate cu Uniunea Europeană, care coordonează la nivel global cotele repartizate fiecărei ţări componente, şi constituie şi pentru România o obligaţie asumată odată cu intrarea în UE.
Pe plan naţional, în România stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie este reglementată prin Legea nr.220 din anul 2008, care a fost modificată prin Ordonanţă de urgenţă nr.88/2011, şi Legea nr.134/2012 (v. aici).
Pe mine, consumator privat de energie electrică, mă interesează doar un preţ rezonabil al curentului, înţelegând prin rezonabil că producătorii şi furnizorii de energie electrică să aibă un profit rezonabil, şi nu trebuie deloc ca eu să fiu implicat în problemele de investiţii în energiile alternativă, care este o problema exclusivă a statului, căruia i se plătesc impozite ca să aibă banii pentru programele de investiţii de care are nevoie la un moment dat ţara.
Am fost implicat în nişte «combinaţii parţial frauduloase», fără să fiu întrebat şi, ca rezultat, iată ce plătesc eu în plus prin facturile mele pentru curentul electric (vezi tabelul de mai jos):
Tabel cu evoluţia încasării de taxe pentru certificate verzi şi a contribuţiei pentru cogenerare
plătite de consumatorul de energie electrică din România
Notă :
– Datele din acest tabel sunt obţinute pe baza facturilor mele reale de plată a consumului de energie electrică.
– Cifrele din table reprezintă partea (în %) din valoarea totală a facturilor afectată contribuţiei de cogenerare şi a certificatelor verzi.
Ceea ce rezultă din datele acestui tabel este că dacă pe timpul guvernelor – atât de hulite – conduse de Boc şi MRU, plăteam o cota rezonabilă de 5% din costul curentului, ca o contribuţie «patriotică» pentru susţinerea producţiei de energie alternativă, din momentul instalării guvernului atât de «apreciat» de USL, a lui Victor Ponta, trebuie să plătesc în jur de 20% , ceea ce este deja prea mult. Cifrele vorbesc!
Menţionez că acest articol este doar o analiză prin prisma «buzunarului meu» şi nu are pretenţia că elucidează toate cotloanele manevrelor financiar-economice din culise la care se dedau puternicii zilei prin politica lor «înţeleaptă».
Ca să rămân la subiect, prezint pentru comparaţie şi modul în care a crescut preţul unitar al energiei electrice doar într-un singur an :
– în iulie 2012 un kilowatt/oră (kW/h) costa 0,3247 lei
(conform facturii mele pentru curentul electric cu nr. 110001259240)
– în iulie 2013 un kilowatt/oră (kW/h) costă 0.3614 lei
(conform facturii mele pentru curentul electric cu nr.130002388498),
adică cu 11.3% mai scump de la un an la altul. Este vorba doar de preţul de baza, efectiv al curentului, fără nici o taxa suplimentară, justificabila sau nejustificată.
Am făcut calculul, tot în procente din valoarea facturii de curent plătită de un mare consumator industrial cum este ALRO (fabricarea aluminiului), şi a rezultat că în medie şi pentru consumatorii industriali plata certificatelor verzi şi a contribuţiei pentru cogenerare este o povara, ele reprezentând cca. 18% din valoarea facturilor. În aceiaşi situaţie se găseşte şi Mittal (producător de oţel). Aceste taxe se reflectă în preţul produsului finit care, fiind mai mare decât al altor producători, constituie un handicap în concurenţa cu firmele din alte ţări care fabrică aceleaşi produse.
În această situaţie, firmele energofage se văd în situaţia de a părăsi România, lăsând pe drumuri mii de muncitori şi falimentând oraşe mari cum este Galaţiul, oraş care trăieşte aproape exclusiv pe seama lui Mittal.
Ministrul român pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, declara: «Europa este necompetitivă datorită preţului la energie, iar România, la actualul preţ al energiei, este cea mai necompetitivă dintre toate ţările din UE. De ce? Din cauza şmecheriei cu certificatele verzi …” (v. aici).
România forţează prea mult dezvoltarea surselor de energie alternativă în raport cu potenţialul sau actual, incomparabil mai mare decât în alte ţări europene. Un studiu făcut de PricewaterhouseCoopers estimează faptul că sprijinul pentru energia eoliană reprezintă în România 224% din media UE (v. aici).
Proprietarul ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, s-a întâlnit cu primul ministru Ponta în această problemă, şi Ponta, pus în situaţia ca dl. Mittal să-şi ia bagajele (Combinatul Siderurgic Galaţi!) şi să plece din România, i-a promis că va da o ordonanţă de urgenţă, valabilă doar (sublinierea îmi aparţine) pentru industriile energofage, şi prin care taxele în cauza să fie reduse la jumătate.
Promisiunea lui Ponta este de fapt doar o manevră diplomatică, orice asemenea concesie necesită şi aprobarea Comisiei Europene, şi este destul de probabil ca aceasta nu va accepta o intervenţie a statului pe piaţă liberă.
Dar noi, proştii de români, cu bugetul numărat până la bănuţi, va trebui să plătim în continuare pentru ceva ce nu primim, pentru ceva ce nu are sens fizic pentru noi care, în calitate de consumatori, ştim una şi bună: «cât consum, atâta plătesc!», care de fapt e şi legea pieţii.
Nu este normal ca eu, consumator casnic de energie electrică, să depind de «cum bate vântul» în aripile centralelor eoliene, sau dacă noaptea este întunerec, şi bateriile fotovoltaice nu produc curent. Şi producţia de energie hidro-electrică, depinde de nivelul apelor şi de inundaţii. Este treaba internă şi exclusivă a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), un organ special creat să jongleze cu toate tipurile de producţie a curentului, iar mie, consumator de curent, să-mi dea un preţ corect, fără nici o participare la un «poate» sau un «dacă» se va învârti morişca eoliană!
Nimeni nu contesta că producerea de energie din surse alternative nu ar fi o acţiune necesară şi foarte importantă, dar ce treaba am eu dacă în acest an producătorii de energie foto-voltaică şi-au depăşit producţia planificată prin certificatele verzi de 78 megawaţi şi au realizat 379 Megawaţi, lăsându-i descoperiţi pe producătorii de energie din vânturi, care trebuiau să producă 2.450 Megawaţi, dar au produs doar 2.163 Megawaţi, ceea ce a dat peste cap un plan negociat cu UE? (V. aici).
România şi-ar putea permite un preţ mai redus decât cel actual pentru energia electrică datorită bunului Dumnezeu sau a Naturii (dacă vreţi !) care ne-a înzestrat cu resurse naturale mai bogate, şi dacă nu am fi vândut (nu noi, ci politicienii noştri) o bună parte din aceste bogăţii, precum şi efectuarea serviciilor de transport şi distribuţie a curentului electric, unor companii străine care îi «iubesc» pe români atâta timp cât ei îşi rezolvă favorabil interesele lor. Suntem victime ideale, atât pentru exploatatorii străini, dar şi pentru «băieţii deştepţi» compatrioţi!
Notă: redacţia nu spijină neapărat toate ideile şi atitudinile expuse în articolele publicate
@Pincu Sfartz
Cum aţi scris şi dv., companiile de electricitate sunt obligate de lege ca un anumit procent din energia generată/distribuită să provină de la surse „regenerabile”. Pentru asta ele trebuie să cumpere aceste „certificate verzi” (CV).
De exemplu, dacă legea/guvernul/UE stabileşte că 25% din energia comercializată trebuie să fie „verde”, companiile electrice trebuie să cumpere CV-uri în valoare de 25% din valoarea energiei pe care o vând. CV-urile sunt generate de producătorii „verzi”, iar companiile electrice le cumpără fie direct, fie prin intermediari, eventual la bursă.
Banii plătiţi de companiile electrice pentru CV-uri le plătesc consumatorii, deoarece toate cheltuielile pe care le au companiile electrice sunt plătite de consumatori. Asta este perfect normal şi este adevărat nu numai pentru companiile electrice, ci şi pentru orice companii private nesubvenţionate.
Deci dv. preferaţi ca statul, şi nu consumatorul de electricitate, să plătească suprapreţul pentru energiile verzi. Dar, direct sau indirect, statul are bani numai de la contribuabili, deci luxul energiilor verzi este plătit până la urmă tot de oameni. Numai că metoda pe care o preferaţi dv. – prin stat – implică o mare nedreptate: luxul energiilor verzi este plătit şi de oamenii care nu consumă electricitate sau consumă puţin. Este mai drept ca costurile să le suporte consumatorul unui produs, iar nu toată lumea.
Dar, dacă apariţia seprată pe factura dv. de curent a costului „verziturilor” vă enervează, cereţi să nu se mai treacă că vă enervează 🙂 Deşi eu cred că este bine ca oamenii, în special cei care salută isteria ecologică, să ştie cât costă ea…
Singurul lucru discutabil este povestea însăşi cu energiile „verzi” şi premizele pe care se bazează – şi cu care sunteţi de acord! – despre „calitatea vieţii generaţiilor viitoare” care ar depinde de înlocuirea surselor tradiţionale, „poluante”. În plus ni se spune că aceste surse poluante trebuie să le abandonăm ca să nu mai „otrăvim planeta”, iar pe de altă parte să le… economisim, probabil ca să lăsăm şi generaţiilor viitoare plăcerea de a otrăvi planeta!! Încerc să înţeleg logica, dar e greu… Probabil ca are ceva dreptate dl. Ion Ionescu când zice că nu sunt prea isteţ…
PS.:
Sursele „verzi” sunt în general mai scumpe şi, în parte, mai poluante (dacă se ţine cont de TOT ciclul vieţii lor). Tocmai pentru că sunt mai scumpe, adică anti-economice, este nevoie ca statul să OBLIGE pe oameni şi întreprinderi să le cumpere şi să subvenţioneze producerea lor.
Pe de altă parte, aţi trecut reactoarele nucleare la instrumentele de obţinere a energiilor regenerabile, dar n-aţi trecut electricitatea nucleară la formele regenerabile…
Ceeace nu am reusit sa pricep (am citit prea superficial) de ce e nevoie de artificiul „certificate”? Nu îi inteleg nici sensul terminologic.
Pe piata (in Suedia de exemplu, de unde ma pot inspira pentru referinta) exista o serie de alternative ecologice la produse clasice. Printre ele energie electrica.
Statul (suedez) nu „obliga” negustorii de energie sa o vinda pe cea ecologica.
Promovarea vinzarii energiei ecologice (care pina acum din cite stiu e de regula mai scumpa) se face prin apelul la bunele intentii ale consumatorului, care plateste cu niste procente in plus (5-15%, nu stiu exact). Imi inchipui, cel care se simte imboldit contractreaza energie ecologica. Piata de energie e totusi liberalizata asa ca te poti muta cu usurinta de la un negustor la altul. Deunazi am optat pentru unul care era traditional mai scump, Fortum. M-au momit cu un automat de Espresso cu capsule gratuit pentru un contract de un an cu energie verde. Am facut optiunea pe internet si am primit acasa dupa o vreme si un cec pentru aparatul de cafea. Dupa aceea a sarit vechea firma pe mine si mi-a spus ca aveam contract cu ei pina la 1 noiembrie 2014 si nu 2013 cum ma grabisem eu sa cred. Ca sa reziliez contractul trebuia sa platesc o taxa cam cit facea aparatul de cafea (100 euro). Am sunat frumos si la unii si la altii si le-am explicat ca ma razgindesc. Nu a fost o problema.
O problema – mai mica, ce-i drept – ca am ramas acasa cu un cec pentru espresso pe care momentan mi-e rusine sa-l folosesc dar sunt prea lacom sa-l trimit inapoi (nu mi-a cerut-o nimeni). In general, am perceput furnizorii de energie si telefonie si telecomunicatii din Suedia ca pe niste actori monopolisti (desi exista aproape 100 la care te poti muta instantaneu daca nu ai un contract fix) si nu prea le pling de mila.
In final, vorba lui Nea Marin, „de ce e nevoie de certificate”?
Complexitatea problematicii surselor de energie pentru acum, dar mai ales pentru viitor, este atât de mare, încât nu poate fi analizată suficient de complect într-un articol de revista, inclusiv comentariile pe această tema. De exemplu, când spuneţi că: „să lăsăm şi generaţiilor viitoare plăcerea de a otrăvi planetă..”, se poate răspunde că aceleaşi surse poluante de azi pot deveni nepoluante mâine, din cauza îmbunătăţirii consistente a tehnologiilor şi randamentelor de „scoatere”!!
Latura economică însă, o vedeţi puţin diferit, chiar faţă de realitatea de azi.
Un producător de marfă (curentul este şi el o marfă!), ca să reziste în concurenţa de pe piaţă, trebuie să investerasca EL, şi nu statul, ca să producă o marfă mai bună, mai ieftină.
Iar statul, dacă vrea ceva – să facă un bine, trebuie să plătească!! Şi nu consumatorul, care trebuie să aibe accesul liber la piaţă, şi dreptul de a alege ce-i convine.
După câte ştiu în Franţa, cine îşi pune panouri foto-voltaice, primeşte de la STAT(!), o subvenţie consistentă, şi mai mult, tot statul îi plăteşte curentul în exces pe care acesta îl livrează, când poate, în reţeaua naţională.
După logica Dvs., dacă o mare companie vrea să construiască o centrală electrică, trebuie ca statul sau cetăţenii, să-i plătească în avans sumele necesare acestei investiţii?? Nu este treaba băncilor să o crediteze??
Nu putem să amestecăm sistemele socialist şi capitalist, suntem ori una, ori alta, sau aşa cum se spune în popor: „ori e laie, ori bălaie”
@George
„Certificatele verzi” sunt mecanismul comercial-financiar prin care statul „susţine” producerea curentului electric din surse zise regenerabile. Ideea este de a reduce treptat producţia de curent din surse neregenerabile (cărbune, ţiţei, etc.) în favoarea celorlalte, în ideea (a) reducerii poluării şi (b) conservării acestor resurse pentru nepoţii nepoţilor noştri 🙂
Cum aceste surse zise regenerabile sunt mai scumpe, ele nu prezintă interes economic şi de aceea trebuiesc (a) subvenţionate la producători şi (b) impuse ca cote obligatorii producătorilor convenţionali şi distribuitorilor de curent.
Citesc aici că „Sustinerea energiei electrice din surse regenerabile este o obligatie pe care Romania si-a asumat-o prin procesul de aderare la Uniunea Europeana”. Cum, pe de altă parte, Suedia este şi ea membră a Uniunii Europene, are deci şi ea obligaţia de „susţinere…”. Referinţa de mai sus conţine mai multe informaţii utile pentru cine vrea să înţeleagă mai în detaliu mecanismul.
În Wiki citesc: „Several countries use green certificates as a mean to make the support of green electricity generation closer to a market economy instead of more bureaucratic investment support and feed-in tariffs. Such national trading schemes are in use in e.g. Poland, Sweden, the UK, Italy, Belgium…”
Deci şi în Suedia statul obliga negustorii de energie sa cumpere şi să revânda pe cea ecologica.
Mecanismul certificatelor verzi este asemănător ca spirit cu „certificatele carbon (CO2)”: se mimează o piaţă liberă de producţie de energie electrică prin aceea că certificatele se negociază pe piaţa liberă, numai că cumpărarea lor, în cantităţi împuse de legislaţie, este obligatorie !!!
@ George Petrineanu
Am o nedumerire! Abonarea la producătorul mai „verde”, făcutā prin internet, nu echivalează cu un contract? Şi nu au cerut şi ei o „sutică” pentru reziliere (renunţare)?
Se vede treaba că v-aţi pierdut „balcanismul” şi v-aţi „suedizat” de tot, din moment ce vā este jenă să puneţi mâna pe „darul” oferit !!
@ Alex. Leibovici
Cumpărarea „impusă”, fie şi de către UE, a certificatelor verzi este discutabilă, dacă la baza ei nu ar fi şi nişte interese ale producătorilor de echipamente specifice producerii energiei „verzi”, interese promovate de unii membri ai Comisiei Europene.
Chiar dacă am admite că problema este prezentată corect şi este stringent necesară o reformare a modului de producere a curentului electric, în România aplicarea acestui sistem cu CV este marcată de specificul balcanic, aşa cum s-a şi întâmplat! Am demonstrat cu facturile proprii, că de la 5% s-a sărit direct la 18-19% imediat ce s-au schimbat guvernelẹ, fără ca să se fi produs un reviriment exploziv în producţia de energie curată! Şi este mult adevăr în abuzurile care se fac pe seama CV, dacă un ministru român în funcţie declarā public că sistemul cu CV este o „şmecherie”!!
Există şi un aspect tehnic specific şi important la producerea energiei fotovoltaicə. Dacă energia produsă hidraulic sau din vânturi are întotdeauna două componente din cauza generatoarelor de curent alternativ, care produc simultan energie activă şi energie reactivă, ceea ce duce la micşorarea randamentului total pe puterea electrică consumată (a se vedea formula pentru putere=intensitatea x tensiunea x cosinus de fi, întotdeauna subunitar), energia fotovoltaică este mai „plină”, cu un cosinus de fi egal cu zero!! Aceasta este cauza pentru care guvernul francez plăteşte energia fotovoltaică produsă de cetăţenii, care au optat pentru aceste investiţii mai scumpe.
@Sfarz P
Si eu am nelamuriri (de terminologie – de ce se cheama ,,certificat” si nu ,,energie” – am inteles ca e un ,,instrument” desi consumatorul cumpara ,,kWh”) dar trec peste asta.
Producatorul mai verde mi-a dat drumul, probabil in virtutea dreptului de razgindire si circumstantei atenunante ca m-am inselat asupra datelor de expirare ale contractului vechi. (Nu obisnuiesc sa cer socoteala cind mi se face un serviciu 🙂 ) De aici se vede ca agentii suedezi nu sunt chiar asa de turbati sa execute consumatorul. Am avut si meciuri, rar, dar in general furnizorii mari cauta sa fie omenosi in tipul acesta de probleme.
Ceeace nu inteleg, din nou insa. In Suedia pot opta, in calitate de consumator, pentru energie ,,verde” (mai scumpa de regula) sau energie ordinara. Daca aleg energie ordinara atunci toata discutia din articol despre scumpetea acestor certificate nu ar mai fi necesara. Nu e asa si in Romania, adica consumatorul alege? Sau nu exista energie obisnuitat optional?
@Leibovici
Multumesc pentru lamurire. Confirm ca am fost ,,pe dinafara”, se foloseste notiunea de ,,el certifikat” desigur, doar ca consumatorul se sinchiseste mai putin de mecanismul certificatelor. Optiunea lui e sa aleaga intre ,,verde” sau ordinar.
Dar daca certificatele reprezinta un instrument de subventie (chiar partiala) de ce e totusi discutia ca ele ,,scumpesc” pretul energiei la consumator?
Mai curind ar fi invers, ca pretul de producere al energiei ecologice pe care distributorii sunt obligati sa o ofere consumatorului scade, de la o valoare care depaseste cu mult pretul energiei ordinare, la o valoare apropiata (desi mai mare) decit pretul cerut consumatorului pentru energia clasica. In consecinta, asa cum pricep eu, nu certificatele in sine duc la un pret mai mare al energiei pentru consumator ci eventual lipsa energiei ordinare ca optiune.
@George Petrineanu
Îmi pare bine că mi-ai ridicat la „fileu” un argument interesant! Energia hidraulică din surse „mici” (adică zona dintre roată de moară cu apă, şi microhidrocentrale) cu care România se poate lâuda că are din plin, nu necesită efort mare de investiţie şi nu are nevoie, în exploatare, de cheltuieli semnificative. Se pune, firesc, întrebarea (către Domnul Alex.Leibovici de pildă), de ce să le plătim CV, dacă aceştia nu au nevoie?
Şi un răspuns direct la o afirmaţie de a ta că ai liberul arbitru în a alege „să” sau „să nu”, alegi o anume sursă verde de energie, revin la afirmaţia mea că în România inerţia sistemului comunist încă funcţionează(!), şi în locul dreptului de a alege, ţi se bagă pe gât ce vrea acest sistem, adică eşti „obligat” să plăteşti, fie că înţelegi, sau nu înţelegi, ce se vrea de la ţine!
Iar din răspunsul către Alex. Leibovici, unde afirmi că „poate România nu are suficientă capacitate pentru producerea energiei ordinare”, deduc că trebuie sa precizez că România este un mare exportator de curent şi are rezervele mari de capacitate de producţie rămase moştenire din perioada „electrificării” intensive, când s-a atins o producţie de curent de aproape un kW pentru fiecare român, în fiecare ora, si in prezent Termocentralele mari funcţioneaza la „ralanti” iar unele s-au închis cum este de exemplu cea pe cârbune din Onesti!
@Pincu S
O mica corectie. Nu m-am referit la „lipsa energiei” pe motive de capacitate de producere ci intrebarea mea era daca consumatorul, cind isi incheie un contract cu distributorul, poate alege liber intre cele doua forme, cea cu certificat si cea clasica. Inca nu imi este clar.
@Sfartz Pincu
Aduceţi următorul argument în favoarea economisirii, „conservării”, surselor poluante (cărbune, ţiţei, etc.):
>surse poluante de azi pot deveni nepoluante mâine, din cauza îmbunătăţirii consistente a tehnologiilor
>şi randamentelor de “scoatere”!!
În primul rând: nu acesta este argumentul conservaţioniştilor, deci nu de aceea multe state au adoptat politica de abandonare a surselor epuizabile şi impunerea celor regenerabile. În al doilea rând, a baza politica energetică actuală pe ce ar putea aduce progresul tehnic în viitor, fără a avea măcar în vedere tehnologii concrete care să fie în curs de elaborare şi şansele lor de reuşită, o asemenea politică este iresponsabilă. Poate de aceea conservaţioniştii nici nu vin cu acest argument.
> Iar statul, dacă vrea ceva – să facă un bine, trebuie să plătească!! Şi nu consumatorul…
Dar, domnule Sfartz, cum am menţionat deja, când statul plăteşte, de fapt plăteşte cetăţeanul!! Statul român nu are alt venit decât impozite şi taxe. Dacă cumva mai este implicat în producţie, aceasta nu generează un câştig net, ci pierderi nete. Deci dacă plăteşte pentru ceva – aşa cum doriţi dv. – o face din banii dv., din impozitele şi taxele pe care le plătiţi. Chiar şi impozitele şi taxele pe care le plătesc firmele private tot din banii dv. sunt – deoarece sunt parte din preţul de vânzare al produselor pe care le cumpăraţi.
> După logica Dvs., dacă o mare companie vrea să construiască o centrală electrică, trebuie ca statul sau cetăţenii,
> să-i plătească în avans sumele necesare acestei investiţii?? Nu este treaba băncilor să o crediteze??
Nu am înţeles: unde aţi văzut dv. la mine o logică care să conducă la o asemenea concluzie??
> Nu putem să amestecăm sistemele socialist şi capitalist, suntem ori una, ori alta, sau aşa cum se spune în
> popor: “ori e laie, ori bălaie”
Mă bucur că sunteţi contra combinării capitalismului cu socialismul, adică, in fond, contra etatismului 🙂 Numai că în momentul în care doriţi, de exemplu, ca statul să decidă şi să se ocupe de „încurajarea” (=impunerea) energiilor „verzi”, cereţi tocmai combinarea pe care ziceţi că n-o vreţi!
Iată încă o dorinţă a dv. care este tot etatistă:
> Cumpărarea “impusă”, fie şi de către UE, a certificatelor verzi este discutabilă, dacă la baza ei nu ar fi şi
> nişte interese ale producătorilor de echipamente specifice producerii energiei “verzi”…
Adică nişte producători privaţi de anumite echipamente, echipamente pe care nu le-ar cumpăra aproape nimeni pentru că ceea ce produc acestea nu este rentabil, se adresează statului, iar acesta impune cetăţenilor săi să plătească diferenţa de la nerentabil la rentabil!
> Am demonstrat cu facturile proprii, că de la 5% s-a sărit direct la 18-19% imediat ce s-au schimbat guvernelẹ,
> fără ca să se fi produs un reviriment exploziv în producţia de energie curată!
Este posibil ca saltul să n-aibă NIMIC de-a face cu schimbările de guvern. Chiar dv. aţi scris în articol că chestia cu certificatele verzi a fost decisă printr-o lege din 2008, iar în 2012 a intrat în vigoare (după 4 ani, probabil sub presiunea UE!!).
In această referinţă http://www.cez.ro/ro/nou-certificate-verzi.html#2_cv , la punctul (5), scrie:
ceea ce se regăseşte exact în tabela dv. – în trimestrul III din 2012 au apărut în factură certificatele verzi în mod explicit. Probabil că cu sau fără Ponta ar fi fost acelaşi lucru.
@ Alex Leibovici
1. Corupţia se regăseşte la toate nivelele, inclusiv în Comisia Europeană.
2. „Cetăţeanul plăteşte taxe, impozite”… dar nu de două ori pentru acelasi obiectiv!! CV dublează contribuţia către stat.
3. Puteţi contrazice afirmaţia ministrului Dan Nica,precum că:” CV-urile sunt o şmecherie??
4. „Este posibil să fie o coincidenţă”. În România de azi, nu mai crede nimeni în coincidenţe, cu atât mai mult, cu cât e vorba de politicienii români!!
Saltul de la 5 la 18%,fâcut chiar la venirea lui Ponta la putere,nu este o coincidenţā !!
„Parlamentul bulgar a votat joi impunerea unei taxe de 20% pentru veniturile din instalaţiile de energie eoliană şi solară începând de anul următor, în condiţiile în care Guvernul de la Sofia se chinuie să reducă preţurile la electricitate şi să reducă deficitele legate de energia regenerabilă, transmite Reuters.”
„Protestele provocate de facturile mari la electricitate, provocate în parte şi de investiţiile în energiile regenerabile, au condus la căderea precedentului cabinet de centru-dreapta în luna februarie a acestui an.”
„Atraşi de subvenţiile generoase din Bulgaria, mai mulţi investitori din Germania, Austria, SUA şi Coreea de Sud au investit peste patru miliarde de euro pentru a construi instalaţii de energie eoliană şi solară cu o capacitate totală de 1.600 de megawaţi.”
„În România, guvernul a decis la începutul lunii iunie reducă ajutoarele acordate pentru energiile regenerabile…”
http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/242816-Bulgaria-impune-o-taxa-de-20-pentru-producatorii-de-energie-regenerabila.html
Este normal ce fac acum bulgarii!
După ce contribui, ca stat, la investiţiile făcute de companii private, ar fi o prostie să te uiţi cum veniturile mari rezultate din obţinerea pe „gratis” a energiei din vânt şi soare se duc într-un singur buzunar!!
Ar fi fost corect ca de la început să existe o clauză contractuală, stat-companie, privind împărţirea venitului, şi nu să vii „după spartul târgului” să iei cât vrei prin metoda nu prea curată a taxării postum.
@Sfartz Pincu
> nu să vii “după spartul târgului” să iei cât vrei prin metoda nu prea curată a taxării post-factum
Practicile astea fac parte integrantă din politica statului de manipulare a economiei – „încurajarea” unora pe banii altora, urmată de descurajare, etc.
Dar dacă publicul (alegătorii) vrea ecologie, sau vrea să intre în UE care vrea ecologie, aşa ceva este inevitabil. Cine vrea să ştie cine sunt adevăraţii vinovaţi, ar fi bine să ştie lucrurile astea…