Problema lui X nu este că nu poate să rezolve aproape orice problemă.
X are o dublă problemă de fapt: pe de o parte nu are probleme iar pe de alta vrea să rezolve toate problemele.
Însăşi această situaţie este o problemă. Cum se rezolva ea?
Cel mai elegant, pe o cale de mijloc. Mai întâi, a nu avea nici un fel de probleme este ca şi cum nu ai avea repere, principii, morală. Oricine are cel puţin frustrări. Nu este normal ca un om să-şi trateze toate frustrările cu indiferenţă sau să le anuleze mental, modificându-şi în permanenţă aşteptările prin punerea lor la pământ. Apoi, este clar, din aceeaşi perspectivă a frustrărilor, că nu toate problemele pot fi eliminate. Nici efectiv sau eficient, nici în acelaşi timp.
Calea de mijloc este o cale a echilibrului pe care ai îngrijorări, preocupări, dureri, dar nu tot ce se petrece în jurul tău îţi provoacă îngrijorare, preocupare sau durere. Mai ai timp să fii şi liniştit.
Comunicarea cu sinele este un alt lucru posibil pentru X pe o cale de mijloc dar imposibil pe căile extreme, unde fie introspecţia este anulată de indiferenţă, fie nu este timp de ea. Introspecţia ajută la identificarea problemelor pe care le avem, la etichetarea lor, la înţelegerea interdependenţelor dintre ele şi a rădăcinilor, la prioritizare, la atacarea lor în mod eficient. Rezolvând o problema adâncă, X poate avea surpriza rezolvării unui mare număr de alte probleme care se alimentau, invizibil, din ea.
Nu este suficient să identifici o problemă. O dată identificată ea trebuie studiată, întoarsă pe toate părţile, descrisă, turnată în cuvinte, caracterizată în detaliu. Această apropiere poate duce fie la rezolvarea ei fie la concluzia că de fapt nu este o problemă.
Într-adevăr, prin definiţie, o problemă este fie o situaţie percepută că neavenită sau dăunătoare, cu care trebuie să avem de a face şi să o depăşim, fie (în fizică, matematică) o investigaţie care porneşte de la condiţii date pentru demonstrarea unui fapt, a unui rezultat sau a unei legi. Sinonime pentru cuvântul problemă sunt, între altele: dificultate, necaz, grije, complicaţie, obstacol, ghinion, durere de cap, coşmar, durere. O problemă poate fi caracterizată drept artificială în sensul că este nereală, inventată – dar simplul fapt al creării unei probleme artificiale poate fi nu doar semnul unei percepţii accidental distorsionate sau deviante a realităţii ci şi al unei condiţii mai profunde, care impune perceptorului devianţa ca normă personală! La această limită, ca şi legile fizicii, este posibil ca fenomenul care este perceput ca şi problemă să nu mai admită soluţii orientate pe modificare (cum ar fi să încercăm să modificăm Legea Gravitaţiei Universale?) ci doar soluţii orientate pe adaptare.
Exemple tipice se găsesc nu doar în psihologia individuală ci şi în relaţiile interne sau externe, în toate tipurile de organizare socială, de la familie la diverse tipuri de grupuri extinse şi până la întregi societăţi şi culturi. Ceea ce pentru X poate reprezenta o problema inventată, fără consecinţe, la nivel de grup se amplifică datorită calităţii proaste în comunicare şi negociere, rezultând în consecinţe negative dintre cele mai grave.
Nu există cale mai bună pentru rezolvarea problemelor (fie adoptând soluţii de modificare fie de adaptare sau, cel mai des, simultan de modificare şi adaptare în diferite proporţii) decât cea prin care problemele sunt numite, descrise, analizate, categorizate, studiate ca entităţi independente şi în ansamblul lor, prioritizate, într-un proces iterativ care trebuie să aibă şi outputs. Acest text este un exemplu de output, dar cea mai bună măsură a eficienţei în rezolvarea problemelor rămâne tot răspunsul la o întrebare introspectivă: “ACUM, după ce m-am gândit la problemele mele, mă simt mai bine?” Iar dacă răspunsul este afirmativ, într-adevăr funcţionează: am mai puţine.
N-am inteles nimic din aceasta peroratie, domnule Maier, dar tocmai asta m-a convins ca intradevar aveti o problema.
Foarte interesant! Totuşi o problema reală are o soluţie reală, dar în nici un caz nu poate fi adevărată una din concluziile Dvs. că ea pur şi simplu „nu există”, aşa cum spuneţi mai sus!
În matemateca există probleme considerate ca fără soluţie, dar care până la urmă îşi găsesc naşul! Cum a fost cu problema lui Poincare (de fapt conjectura lui Poincare) referitoare la spaţii cu 3 dimensiuni, văzute într-în spaţiu cu 4 dimensiuni ca o sferă, şi rezolvată în mod genial de Grigorii Perlman.
În realitatea noastră, orice problema concretă are o rezolvare concretă, mai devreme sau mai tarziư. Soluţia poate avea diverse aspecte: favorabile, nefavorabile, sau desfiinţare.
Iar problemele imaginare, sau imaginate, rămân imaginare şi necesită intervenţia psihiatrului.
Dinamică vieţii (ca o evoluţie de la nimic la ceva!), conţine în ea şi problemele şi soluţiile!!
Dar înclin să cred că articolul Domniei Voastre este un pamflet la adresa politicienilor care îşi fac probleme imaginare că să fugă de cele reale.
@Sfartz Pincu
„in matematica există probleme considerate ca fără soluţie…in realitatea noastră, orice problema concretă are o rezolvare concretă”
Solutii la probleme exista doar in matematica si inginerie. Problemele de viata (de actiune, personale, de relatie, sociale, politice, etc.) nu au solutii. Degeaba cauti sa le abordezi „inginereste”, e ca si cum te-ai duce la spitalul de cardiologie ca sa iti rezolvi problemele sentimentale. Iar cuvantul „probleme” il folosim doar metaforic/figurativ atunci cand vorbim de probleme de viata.
„Problemele de viata” inseamna conflicte morale si de valori si „solutie” la ele inseamna luarea/asumarea unei decizii, alegerea unui drum si, implicit, renuntarea si rejectarea altora. Ele nu au solutii in sensul folosit in stiintele exacte. Daca in inginerie si matematica esecul – „solutia gresita” – apare datorita rationamentului gresit, in viata esecul e dat de nehotarare, indecizie, neputinta de a-ti asuma riscurile unei decizii si/sau de a-ti asuma durerea de abandona ceva (in favoarea la altceva).
D-l Ionescu,
Daca nu ati inteles nimic din ce am scris, nu trebuie sa va faceti o problema din asta si nici eu nu-mi voi face. Inseamna ca acest text, despre care eu imi imaginez ca este un modest eseu iar dv. considerati ca este „o peroratie” pur si simplu nu e pentru dv.
Asa cum nu toate problemele se pot rezolva, nici nu se poate scrie pentru toti cititorii.
As fi curios totusi ce problema ati devenit convins ca am (si se pare ca ma banuiati mai demult, de vreme ce acest text particular nu v-a ridicat doar un semn de intrebare ci, se pare, a venit ca o confirmare).
@Ion Ionescu
Prea radical pusă problema „problemelor”! Dacă nu există soluţie pentru rezolvarea problemelor, mai există şi posibilitatea atenuării lor şi într-un final nefericit – renunţarea definitivă, cu probleme cu tot.
Totuşi, problemele sentimentale fiind în ultima instanţa, o problema de natură chimică tot „ingineria” le poate rezolva, sau măcar să le atenueze efectele.
La urmă urmelor, ce rămâne din viaţă dacă nu ar exista problemε? Ele sunt pentru viaţă, ceeace este frecarea pentru mişcare. Tot „inginerie”, dar de altă natură.
@Stefam Maier
„As fi curios totusi ce problema ati devenit convins ca am”
Era o gluma, d-le Maier. Credeam ca ati scris eseul ca s-a va amuzati de cei care nu-si dau seama ca e o parodie/hoax si il iau in serios. Scuze.
Domnul Sfartz ridica insa problema interesanta a diferentei dintre problemele reale (concrete, „de viata”) si cele abstracte (matematice, teoretice).
@Sfartz Pincu
…problemele sentimentale fiind în ultima instanţa, o problema de natură chimică tot “ingineria” le poate rezolva…
The brain is just the weight of God,
For, lift them, pound to pound,
And they will differ, if they do,
As syllable from sound
E.D.
Domnule Ionescu,
Nu e nici o parodie. E o reteta reala de iesit din depresiile asociate sfarsitului de an – pentru cei care le au. Carevasazica acum nu mai este „peroratie”, e „parodie”. Iar convingerea dv. ca am o problema a fost o gluma (dar numai dupa ce am sugerat ca ati putea sa detaliati – bineinteles, daca va pasa de curiozitatea mea).
Poate vom mai auzi si de la alti cititori. Mai am si alte ecouri – foarte diverse – (inca) nematerializate in comentarii scrise. In final cel putin cu un aspect aveti o intuitie, si anume ca acest gen de scriere poate fi un experiment interesant, stimulativ si de ce nu, amuzant.
„In final cel putin cu un aspect aveti o intuitie..”
Pai vedeti, domnule Maier?
Si nu sunt sigurul, si domnul Sfartz a simtit ceva nu chiar kosher cu eseul dvs. insa l-a interpretat altfel: „Dar înclin să cred că articolul Domniei Voastre este un pamflet…”
In plus raspunsul meu era unul chiar in stilul dvs. meta-cognitiv – „nu inteleg si tocmai asta imi da certitudinea”.
Din nou trebuie sa va contrazic, stilul *meu* (din acest articol) nu este cel mentionat de dv.: “nu inteleg si tocmai asta imi da certitudinea”.
Ca as putea scrie o fraza de genul „cu cat unii inteleg mai putin, cu atat au mai multe certitudini” – DA, este posibil. Insa nu m-am apucat inca de pamfletul respectiv.
@Ştefan N. Maier
Esenin a văzut viaţa ca ceva lipsit de importantă!
„În această viaţă nu e nimic nou în a muri, dar nici nu e mai nou ca să trăieşti” (traducere ad-hoc).
Dacă mi-aş permite să-l parafrazez (ceea ce ar fi o împietare a sensibilităţii acestui mare poet, om adevărat, nu legionar înrăit – ca George Filip, şi nici antisemit – ca Eminescu, cârora nu le neagā nimeni talentul, de… aveau şi ei-problemele lor!), aş spune:
„În aceastā viaţă,nu-i nou să ai probleme…
Şi nici să le rezolvi nu e mai nou.”
Nu poate exista fericire umană dacă nu-ţi rezolvi problemele! Proporţia de fericire? Câte o bucâţicā micā, din când în când.
Proporţia de probleme rezolvate? Câte o bucaţicā micā din când in când!!
Doubt is to certainty as neurosis is to psychosis. The neurotic is in doubt and has fears about persons and things; the psychotic has convictions and makes claims about them. In short, the neurotic has problems, the psychotic has solutions.
Thomas Szasz
https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Szasz
@Ion Ionescu
> the neurotic has problems, the psychotic has solutions.
Dar pe oamenii normali unde îi plasează? 🙂
D-le Leibovici, dacă în ziua de azi cunoști d-ta un om „normal”, nu mi-l prezinți și mie? Sau poate pt. asta e nevoie de vreun Diogene al zilelor noastre?
@Alex Leibovici
> Dar pe oamenii normali unde îi plasează ?
„In the animal kingdom, the rule is, eat or be eaten; in the human kingdom, define or be defined.”
“Why don’t you have a right to say you are Jesus? And why isn’t the proper response to that „congratulations”?”
„Since this is the age of science, not religion, psychiatrists are our rabbis, heroin is our pork, and the addict is the unclean person.”
„If you talk to God, you are praying. If God talks to you, you have schizophrenia”
„The truth,” said Jesus, „shall set you free.” Jesus did not say it will make you popular, or rich, or happy. He said it will set you free — and that it will do. And while freedom — true, inner freedom– may not win you fame or fortune, it will enable you to look yourself in the mirror and to sleep at night.
T.S.
@Rodica
> D-le Leibovici, dacă în ziua de azi cunoști d-ta un om „normal”, nu mi-l prezinți și mie?
Păi… ne cunoaştem, nu? 🙂
@Ion Ionescu
> Problemele de viata (de actiune, personale, de relatie, sociale, politice, etc.) nu au solutii
Eu aş zice că însuşi faptul că există oameni în viaţă este o dovadă că multe probleme au soluţii.
@Alex Leibovici
> Eu aş zice că însuşi faptul că există oameni în viaţă este o dovadă că multe probleme au soluţii.
Luati la intamplare pe cativa dintre ei si intrebati-i daca sunt fericiti ca traiesc. Observati si ca sunt si multe pasari in viata, si macar ele canta.
„The mass of men lead lives of quiet desperation and go to the grave with the song still in them. What is called resignation is confirmed desperation. From the desperate city you go into the desperate country, and have to console yourself with the bravery of minks and muskrats. A stereotyped but unconscious despair is concealed even under what are called the games and amusements of mankind.” Thoreau
@Ion Ionescu
> Luati la intamplare pe cativa dintre ei si intrebati-i daca sunt fericiti ca traiesc.
Aici introduceţi un nou criteriu – fericirea. Până acuma era vorba de capacitatea oamenilor de a rezolva problemele lor măcar parţial, capacitate pe care aţi negat-o la modul absolut şi categoric: „Problemele de viata … nu au solutii”.
Deci începeţi să nuanţaţi, inclusiv în citatul din Thoreau: „“The mass of men lead lives of quiet desperation…” – adică majoritatea oamenilor…
Deci persist: însuşi faptul că există oameni în viaţă este o dovadă că multe probleme au soluţii.
Problema nu este solutia,ci pretul ei!
@Alex Leibovici
> „Aici introduceţi un nou criteriu – fericirea”
Nu introduc nici-un nou criteriu.
Va atrageam atentia ca supravetuirea fizica – supravietuirea pur si simplu – e ceva trivial, nu necesita multa gandire, deci ca asa zisul dvs. fapt/criteriu e irelevant, nu e vreo dovada, pentru ce discutam.
@Ion Ionescu
> Va atrageam atentia ca supravetuirea fizica – supravietuirea pur si simplu – e ceva trivial, nu necesita multa gandire,
1. „vă atrăGEAM”? Unde?
2. Deci încă o nouă rezervă: problemele de supravieţiuire se exclud din afirmaţia dv.
3. Supravieţuirea fizică este o problemă pentru toată populaţia globului, iar pentru 2/3 din populaţia globului supravetuirea fizica – supravietuirea pur si simplu – e dificultatea esenţială, şi necesita foarte multa gandire.
Sfartz Pincu
> „Problema nu este solutia, ci pretul ei!”
Exact !
@Alex leibovici
> „problemele de supravieţiuire se exclud din afirmaţia dv.”
Nu se exclud dar am impresia ca nu ati inteles ce am vrut sa spun.
Nu mai insist, lucrurile de genul asta ori le intelgi „din prima” ori niciodata, oricat ti-ar fi explicate. Ma bucur ca d-l Sfartz a inteles, dealtfel tot el e cel care a atras atentia asupra diferentei dintre problemele ‘matematice’ (teoretice) si cele ‘reale’-concrete si dansului i-am raspuns.
@Ion Ionescu
> Nu mai insist, lucrurile de genul asta ori le intelgi “din prima” ori niciodata, oricat ti-ar fi explicate.
Un vechi truc retoric.
Dupa parerea mea, timpul are un rol covarsitor in rezolvarea problemelor.
Domnul Maier chiar da ca solutie identificarea problemei, apoi studierea ei, etc. Toate aceste actiuni cer timp. E posibil ca in acest timp lucrurile sa se clarifice intr-un fel sau in altul, fara aportul nostru. Zicala „nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine, ca poate nu mai e nevoie”, este foarte buna. La fel si cea care propune sa amani rezolvarea unei probleme fara solutie de moment ca „poate moare magarul, poate moare sultanul”, ca in povestea lui Nastratin Hogea, in sensul ca in timp, lucrurile se pot simplifica de la sine.
Ce te faci insa daca in loc sa se simplifice in timp, problemele se complica tot mai mult? Pai, cred ca singura solutie in acest caz, e sa-ti iei campii, sau sa dai de pamant cu tot ce intalnesti in cale!, dupa care… te linistesti si problema e ca si rezolvata.
Doamna Tania,
Ca administrator de proiecte ce ma aflu – si inca unul care aplica modalitati de solutionare din lumea profesionala si in viata curenta, si functioneaza – pot sa va spun ca tocmai ati „lovit un cui in cap” cu interventia de mai sus. (Traducere libera dupa zicala in limba engleza „hit the nail on the head”).
Principiul despre care vorbiti este la baza unei intregi teorii de administrare a proiectelor, denumita „Lean Six Sigma” si care recomanda abordarea cu prioritate a chestiunilor *celor mai arzatoare*, care conteaza cel mai mult. Daca acestea mai pot fi amanate, inseamna ca nu sunt atat de urgente si poate ca „maine” nu va mai fi nevoie de ele (in timpul in care le analizam, ele ar putea sa decada din pozitia importanta pe care se afla momentan). Asadar una dintre teoriile managementului modern se apropie cumva de o batrana zicala romaneasca utilizata in mod gresit ca si argument pentru non-actiune, de catre lenesi.
Ceea ce este inadmisibil insa in teoria managementului (si ar trebui sa fie la fel si in viata personala) ar fi scaparea totala a situatiei de sub control, adica trecerea pragului de „durere” sub tutela indiferentei si abordarea pozitiei „cand e sa se duca dracului, contribuie si natura”. Cand problemele ajung cu adevarat dureroase, actiunea este pentru non-actiune la fel cum succesul prin bun simt (deci fara resurse nelimitate si fara o inteligenta iesita din comun) ca si reusita pentru ratare.
@Tania Iancu
> “nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine, ca poate nu mai e nevoie”, este foarte buna.
Interesanta abordare, sau meta-solutie, i.e. aplicabila oricarei probleme.
Alte meta-solutii ar fi „inecarea problemelor in bautura”, sau folosirea sabiei pentru rezolvarea problemei „nodului gordian”.
Eu nici macar nu incerc sa le rezolv. Asa cum am explicat deja, stiu ca nu au solutie si deci esecul e previzibil.Asa ca ma pregatesc din toate puterile sa rezist esecului anticipat, incerc tot ce pot sa mai aman si sa mai atenuez momentul inevitabil al „contactului cu solul”.
De exemplu, la un joc de sah fac tot ce pot ca sa nu fiu facut sah-mat, sau sa fiu facut cat mai tarziu, daca pot imi fac si sah-mat adeversarul; dar asta doar ca sa nu mai poata el sa ma mai faca sah-mat pe mine.
Cu tot respectul pentru dl Ionescu si dl Sfatz, nu ati inteles nimic din articolul dlui Maier.
In schimb, dna Iancu a pus punctul pe „i”.
Slava Dlui cineva a inteles articolul! Better late than never!
Maiorescu spunea ca a întelege pe altul înseamna a avea sau a fi avut în sine o parte identica sau analoaga cu gândirea lui.
Este de apreciat doamna Lucaciu cât de bine îl întelege pe domnul Maier ! Cuvânt cu cuvânt… 🙂
Pare un text codat, adresat unei anumite persoane (sau unui grup de persoane), autorul comunică ceva acestor persoane, dar mai nimic nouă, celorlalți.
Sau poate mintea mea e obosită…
Vedeti, domnule Paliga, daca nu ati exersat în profetiile lui Nostradamus ! 🙂 🙂
Domnule Ionescu, sunteți un adevărat erou mioritic. Nu credeam că există așa ceva în realitate! Deci vă pregătiți să înfruntați eșecul…În cazul acesta, înseamnă că aveți mereu lângă dvs. pe cineva care rezolvă probleme, cum ar fi dl. Sfartz. Altfel, ar însemna că mergeți din eșec în eșec, căci viața îți pune probleme după probleme.
Eu, recunosc, nu rezolv decât acele probleme pe care îmi propun să le rezolv neapărat. Și nu mă las până nu le rezolv. Îmi bat capul, zi și noapte, până găsesc soluția cea mai bună. Chiar sub forma tăierii nodului gordian, dacă problema nu suportă amânare. Dar există și probleme care devin, cu trecerea timpului, tot mai sâcâitoare și persistente, din acelea care-ți strică cheful de viață. Astea sunt cele care n-au soluții. Aici, alege fiecare după puteri, dacă problema e mai bine să fie înecată în băutură, în ligheanul cu rufe, în lacrimi de neputință sau dimpotrivă, să ne spunem:”câștigă cine are nervii mai tari”. E posibil și ca, dacă avem ghinion, și dacă ne luăm după zicala „timpul le rezolvă pe toate”, sau „cu răbdarea treci și marea”, problema să moară odată cu noi.
@Wanda Lucaciu
Mā vād obligat sā mā citez dintr-un comentariu fācut mai sus:
„Soluţia poate avea diverse aspecte: favorabile, nefavorabile, sau desfiinţare.”
Pe mine si pe Domnul Ionescu ne-aţi… desfiintat !!
Nu ştiu ce gândeste Domnul Ionescu în privinţa loviturii din topor pe care ne-aţi administrat-o, eu o sā mā resemnez cu ideea cā nu oricine poate inţelege din prima tot ce spune Domnul Maier!
@Tania Iancu
Aveţi dreptate !! În matematecā şi în inginerie, există soluţie „la toate”. Cei care mă cunosc pot confirma că nu am cedat în faţa niciunei probleme tehnice. Dar în problemele de viaţă însă…(?!).
Fiecare îşi rezolva problemele după cum îl duce capul, înţelegând prin acest „cap” logica, bunul simt, experienţa personală, intuiţia, subconştientul, mărimea portofelului(sic!), etc. şi bineînţeles mulţimea infinită dε… sfătuitori.
Şi aveţi dreptate când spuneţi că: „…viaţa îţi pune probleme după probleme”… Chiar VIAŢA-ca atare, este o problemā.
@Tania Iancu
> „însemna că mergeți din eșec în eșec, căci viața îți pune probleme după probleme.”
Aveti dreptate strict vorbind, e logic, insa in desfasurarea temporala (despre care chiar dvs. vorbiti) lucrurile se complica.
Asa cum „orice solutie genereaza noi probleme” tot asa si orice esec genereaza noi „solutii”. Adica genereaza consecinte pozitive, genereaza bucurii, castiguri si satisfactii neanticipate si deci ne-dorite initial (ne-avute initial ca scop si deci nici ca problema de rezolvat). Nu cred ca as accepta daca mi s-ar oferi posibilitatea sa dau timpul vietii inapoi si am succes si solutie acolo unde am esuat fiindca exact acel esec a generat (in inlantuirea necesar-cauzala a evenimentelor vieii) alte lucruri de care m-am bucurat apoi si la care nu as mai renunta acum.
E chestiune de caracter (poate caracter „national”, erou mioritic cum spuneti dvs., sau poate doar personal). Idea e ca nu te pregatesti pentru bucurii si satisfactii – ele vin daca vor sa vina si cand vor ele sa vina. Nu-ti bati tu capul cu asa ceva, ele sunt ceva ce „se intampla” (cand se intampla) nu ceva ce „sunt obtinute” (rezolvate de tine). Tu esti preocupat cum sa faci fata esecului previzibil, sa il induri, sa il mai atenuezi, etc.
Uite ce punct de vedere interesant – cel al d-lui Ionescu: strategia pregatirii pentru esecuri. In administrarea proiectelor asta se numeste „Risk Management” si e un capitol aparte.
Dar nu este totul sa ai planuri si variante pentru toate posibilitatile de esec. Mai rezolvam unele probleme (in special in tinerete) si PENTRU CA NU AM AFLAT INCA DESPRE IMPOSIBILITATEA REZOLVARII LOR.
Oricat ne-am pregati de esecuri, viata e mai inventiva. La fel cum e mai usor sa te aperi de oameni rau intentionati decat de prosti, caracterul aleator al esecurilor e un joc de probabilitati.
Teoria mea e in cele din urma ca simpla incercare de cunoastere a problemelor reprezinta un foarte mare pas in rezolvarea lor. Nu-i nici un text codat aici si nici adresat unor ANUMITE persoane. Am mai spus, e o reteta de alinare a depresiilor care vin cu sfarsitul de an – poate un an prost pentru multi. Este clar insa, nu un text pentru toata lumea. Dar nu din motive de incriptare sau tendinte elitiste ale autorului ci pur si simplu pentru ca nu toti au nevoie de un astfel de text, nu tuturor le spune ceva. Parca mie imi spun ceva toate textele care imi cad sub ochi?
@Stefan Maier
> „Teoria mea e in cele din urma ca simpla incercare de cunoastere a problemelor reprezinta un foarte mare pas in rezolvarea lor.”
In opinia mea, nu originala ci „adaptata” de la Emile Meyerson cu multi ani in urma cand eram elev de liceu, rezolvarea unei probleme e echivalenta cu cunoasterea problemei respective (ce e, identitatea ei). E doar o consecinta a conceptiei mai generale ale lui Meyerson asupra cauzalitatii ca fiind „identitate in timp”
Omul se naşte ca o fiinţă slabă.
Conform proverbului:”Cum îţi aşterni,aşa dormi!”, un om trebuie pregătit (de cei care-i gestionează tinereţea) pentru viaţă, şi el singur trebuie să se pregătească, să dea piept cu toate problemele pe care i le-a repartizat soarta.
Domnul Ion Ionescu spune că dacă s-ar putea nu ar da timpul înapoi. Eu spun că ar fi cea mai mare binecuvântare în soarta unui om să poată repeta anumite situaţii, pentru că nimic nu este mai preţios, nimic nu este o armă mai redutabilă decât „experienţa” !!
Stimatul Domn Maier este puţin prea pesimist când susţine „imposibilitatea rezolvării problemelor” şi puţin cam maliţios, când afirmă că nu toate textele îi spun ceva.
Şi cel mai prost text spune ceva! (O fi vorba de comentariile noastre?). Do not comment!
@Christina Vlad
Am mai exersat în profeții, e drept nu în ale lui Nostradamus. Deocamdată nu a ieșit prea rău… chiar binișor.
O carte interesanta care da multe raspunsuri la aceasta tema este cea a fostul milionar Karl Rabeder: „Viata face cadouri pe care le ambaleaza ca probleme”.
Pentru vorbitorii de limba germana câteva fragmente interesante:
http://books.google.de/books?id=s5Wek6VHI4gC&printsec=frontcover&hl=de#v=onepage&q&f=false
P.S. Domnule Leibovici… :-)…printre noi sunt multi care înteleg aceasta limba.
Christina V:
Altii zic dimpotriva, desi aceleasi lucru, „La vie ne fait pas de cadeau” 🙂
La serviciu ne-am facut prea multi. Firma ofera cu generozitate un an cu salariu celor care vor sa plece. Se cheama „schimb de competenta”. Rezolvi problema schimbindu-i numele.
George P.
Pai, daca viata nu ne face cadouri, atunci soarta… 🙂
Fiecare persoana din viata noastra este fie un test,o sanctiune sau un cadou…
Si ce cadou poate fi mai frumos pe care ti-l poate face soarta decât prietenia ?
Cateva observatii referitor la teza d-lui Maier : „incercare de cunoastere a problemelor reprezinta un foarte mare pas in rezolvarea lor”
Intre natura/identitatea unei probleme si solutia ei exista o relatie de tautologie „A=A”.
Solutia unei probleme e consecinta logica (tautologica) a naturii problemei respective, inclusiv daca poti demonstra ca problema nu are solutie fiindca si aceasta concluzie rezulta logic tot din natura/identitatea problemei.
Astfel ca efortul de a rezolva o problema e acelasi lucru cu efortul de a cunoaste, de a afla in ce consta, de a descoperi trasaturile esentiale definitorii (identitatea) a problemei respective. Pana nu ai incheiat complet acest proces de identificare/cunoastere nu ai solutia, iar cand l-ai incheiat solutia apare ca fiind evidenta, „triviala” (asta fiindca de fapt solutia chiar e o tautologie, o reafirmare in alte cuvinte a naturii problemei).
Domnule Ionescu, chiar am atins un nerv cu acest articol, in ceea ce va priveste.
Ia sa vedem unde gresiti.
Primo, nu am afirmat „…cunoasterea problemelor reprezinta…” ci „INCERCAREA de cunoastere a…” ceea ce face ca observatia dv. sa fie „o adaugare la” si nu „referitor la” teza d-lui Maier. In contextul celor pe care le-am afirmat eu insumi despre text, recomandarea de a INCERCA este oarecum o modalitate de a indrepta atentia spre cauze, nu spre efecte.
Secundo, iata un exemplu simplu de ce cunoasterea unei probleme si rezolvarea ei nu reprezinta o tautologie: rezolvarea presupune de cele mai multe ori si actiune fizica, nu doar mentala. Degeaba stie cineva ca il doare maseaua fiindca are o infectie, stie cauza, microbul, localizarea, etc., daca nu ia o reteta de antibiotic si se trateaza.
Desigur, exista pentru acel cineva si varianta de a suferi cu stoicism si de a astepta ca lucrurile sa devina tot mai grave pana cand eventual rezolva altcineva problema pentru ca pacientul nu face decat sa se pregateasca „pentru tot ce poate fi mai rau”. Insa nu sunt sigur ca stiu sa rezolv ACEASTA problema: filozofia pregatirii de esec, in locul actiunii pentru a-l evita. Prin asta ma si deosebesc de altfel de cei imersati in spatiul mioritic (fizic sau mental). (Cunoasteti, desigur, atitudinea individului care, banuind ca va fi ucis, in loc sa evite tragedia, are o lunga si intima conversatie cu oaia).
@Stefan Maier–
–Domnule Ionescu, chiar am atins un nerv cu acest articol, in ceea ce va priveste.
Va auto-congratulati. Eu as spune ca dupa ce ati primit mai multe critici de la cititori (pamflet, parodie, text-codat) ati inteles (in cele din urma) cum stau lucrurile si v-ati corectat (ceea ce e bine) si astfel ati revenit cu : „Teoria mea e in cele din urma ca ..etc.” reusind de data asta ca intr-o singura propozitie clara sa spuneti ce nu au reusit intr-un intreg cripto-eseu.
> nu am afirmat “…cunoasterea problemelor reprezinta…” ci “INCERCAREA de cunoastere
Stiu ca nu ati afirmat dar ati mers un drum lung si ati ajuns aproape de concluzie asa ca v-am ajutat sa faceti si ultimul pas. Da, gasirea solutiei unei probleme (inclusiv a ajunge la concluzia ca nu poate exista solutie pentru ea) consta exact in procesul de cunoasterea completa a ce este, in ce consta, problema respectiva. E exact acelasi lucru, acelasi demers intelectual, doar cu nume diferite. Solutia unei probleme decurge totdeauna din natura problemei respective, doar ca, bineinteles, aceasta natura/identitate trebuie mai intai cunoscuta in profunzime, complet. Asta si facem in viata cand avem probleme, facem un efort sa achizitionam cat mai mult informatie legata de problema respectiva pana ajungem la tabloul ei complet si atunci avem si concluzia.
–„Degeaba stie cineva ca il doare maseaua fiindca are o infectie, stie cauza, microbul, localizarea, etc., daca nu ia o reteta de antibiotic si se trateaza.”
Mi se pare o gluma ce spuneti. Care e de fapt problema dumneavoastra aici : ca aveti durere/boala ? sau ce va doare e doar mintea, ce vreti sa stiti e doar care este diagnosticul ? Daca aveti doar un interes academic – ce va „doare” e doar mintea si ce vreti sa stiti e doar ce boala aveti, asta e o problema.Daca pe langa interesul academic doriti si sa va tratati si atunci va intrebati „cum” atunci e alta problema.
Dar intre cele doua aspecte (natura bolii si tratament/solutie ) exista insa exact legatura de care vorbeam, respectiv „infectie-antibiotice”. Daca aveati „migrena” atunci era nevoie de alt gen de pastile.
@Ion Ionescu
> Intre natura/identitatea unei probleme si solutia ei exista o relatie de tautologie “A=A”.
Fals.
– natura unei probleme nu est totuna („tautologie”, „A=A”) cu soluţia
– o problemă poate avea mai multe soluţii
Aşa că nu aruncaţi cu uşurinţă panseuri de genul ăsta, precum şi de ex.
> Problemele de viata (de actiune, personale, de relatie, sociale, politice, etc.) nu au solutii
Oricum, nu mai insist, lucrurile de genul asta ori le intelgi “din prima” ori niciodata, oricat ti-ar fi explicate 😉
@Alex Leibovici–
„Aşa că nu aruncaţi cu uşurinţă panseuri de genul ăsta, precum şi de ex. „Problemele de viata (de actiune, personale, de relatie, sociale, politice, etc.) nu au solutii” Oricum, nu mai insist..”
Ei acum, dvs. nu insistati ci „reventi” la acelasi subiect. E altceva, desigur.
Ca sa vad dau un raspuns indirect, prin reducere la absurd, poate asa va prindeti. Daca „problemele de viata” ar avea solutii, am avea si experti care sa le rezolve, tot asa cum avem ingineri specializati pe anume tipuri de probleme tehnice, si care le si rezolva.
Dar nu exista asa ceva in viata. Exista desigur unii care se pretind astfel de experti : preoti si „iluminati”, psihologi si filozofi – „morali”, lideri religiosi si politici. In final stim valoarea lor.
@Ion Ionescu
Partea
„Oricum, nu mai insist…” „, lucrurile de genul asta ori le intelgi “din prima” ori niciodata, oricat ti-ar fi explicate”
era citat exact din dv., şi este un ad hominem caracterizat; vi l-am returnat sperând că vă prindeţi 🙂 că este un ad hominem…
Interesant este că originalul, datorat lui Toma de Aquino:
„To one who has faith, no explanation is necessary. To one without faith, no explanation is possible.”
nu este un ad hominem.
În rest… şi celelalte „argumente” sunt sofisme, iar dacă asta nu vă este clar, nu mai insist, lucrurile de genul asta ori se înţeleg “din prima” ori niciodata, oricat ar fi explicate (de ce să nu mă cobor şi eu la nivelul dv.?)
@Alex. Leibovici
> Problemele au mai multe soluţii..<
În ce plan? În plan teoretic, sau în viaţă reală, în practică?
În plan teoretic, da, există mai multe soluţii. Dacă punem "durerea de dinţi" invocată de Domnul Maier într-o ecuaţie de gradul doi în care X la pătrat reprezintă durerea insuportabilă, X-o durere suportabilă, şi constanţa – un paleativ oarecare pentru durere (usturoi, în urechi,"gargare" diferite !), obţinem două soluţii, din care cea cu semnul minus în faţă, este o soluţie pur imaginară, şi rămânem, doar cu o singură soluţie reală, – să mergem la dentist.
Şi dacă admitem că viaţa unui om este un amalgam extrem de neomogen de situaţii şi evenimente, şi ar fi posibil să existe mai multe soluţii, în finalul "ÎNCERCARII de a găsi o soluţie" – cum spune Domnul Maier, în excelentul sau esseu, implacabil, trebuie să alegem "cea mai bună soluţie" !! Iată deci că orice "problema" naşte copii, şi se poate transforma într-un torent de probleme.
Dacă ne punem problema resurselor de care dispunem, pentru rezolvarea unei probleme, să nu uităm că pe lângă resursele reale de care dispunem, mai există şi o zona a subconştientului, a intuiţiei, a "inspiraţiei divine(?)",care ne poate ajuta !!
Iar metoda de rezolvare mioritică, cu "vorbitul cu oaia", nu este chiar de neglijat, pentrucă are cel puţin două avantaje:
1. Este cineva care te ascultă la nevoie, şi mai mult, nu te întrerupe, avantaj de care nu dispui când vorbeşti cu oamenii.
2. Este o metodă eficientă de analiză şi autoanaliză, care te ajută mult în găsirea unui răspuns. Eu o folosesc când nu am oponenţi, care să mă contrazică (nu am oaie, vorbesc chiar cu mine – ca oponent imaginar!).
Precizez că există o deosebire diametral opusă faţă de situaţia, când nu ai nici-o problemā, şi te regăseşti în postura de: "a vorbi la pereţi"!
@Sfartz Pincu
„…ar fi posibil să existe mai multe soluţii, în finalul „ÎNCERCARII de a găsi o soluţie” – cum spune Domnul Maier, în excelentul sau eseu, implacabil, trebuie să alegem „cea mai bună soluţie. Iată deci că orice „problema” naşte copii, şi se poate transforma într-un torent de probleme.”
Domnule Sfartz, m-am lovit si eu de aceasta problema intr-o discutie mai veche cu d-l Paliga despre clasa politica romaneasca (doar mentionez situatia, nu doresc acum sa reiai subiectul, „peace” domnule Paliga).
Intrebarea ar fi :
Intr-o situatie in care totul e rau, cel mai mic din aceste rele e un lucru bun sau nu ?
@Ion Ionescu
„Fiecare zi… deasupra.. este o zi bună !!”
Gândiţi-vā la situaţia oamenilor peste care atârnă coasa implacabilă a morţii şi care nu mai au nici măcar o umbră de speranţā, şi o să constataţi că dacă puteţi măsură relele, şi sunteţi încă în stare să alegeţi cel mai mic rău, există şi o a două şansă !!
>există şi o a două şansă !!
Sunteti un optimist, domnule Sfartz.
Pe mine nu ma deranjeaza ca nu exista „a doua sansa”, eu m-as bucura daca ar exista macar prima.
>Fiecare zi… deasupra.. este o zi bună !!”
Poate. Nu stim cum e „dincolo” ca sa avem astfel termen de comparatie si sa putem spune unde e mai rau si unde mai bine.
Dincolo de ploaie, dincolo de vânt
Clopote albastre se aud bătând
Dincolo de noapte, dincolo de dor,
Se intorc copiii la părintii lor.
Dumitru Matcovschi
–
asa ca :
The undiscovered Country, from whose bourn
No Traveller returns, Puzzles the will,
And makes us rather bear those ills we have,
Than fly to others that we know not of.
Thus Conscience does make Cowards of us all
@ Ion Ionescu
„Dincolo” este exact ce este in timpul unei anestezii, adică… nimic! Cine a facut vreodatā o operaţie, o ṣtie !
Si ceeace ne defineşte, nu sunt numai şansele, ci, şi cât de repede şi bine ne revenim dupā o loviturā !!
D-le Ionescu, incep sa va inteleg un pic mai bine. Punctul dv. de vedere l-am avut cumva, candva, cand am scris altceva, aflat la: http://acum.tv/articol/3098/. Si nu inseamna ca mi-am schimbat ACEA parere. E doar un ALT punct de vedere (si exprimat altfel).
Domnule Maier, și dacă v-ați fi schimbat punctul de vedere de ce ar fi fost rău?
Orice om poate constata că s-a înșelat într-o analiză, că nu a raționat bine și își poate schimba părerea. Orice om de bună credință face așa, de ce vi se pare că a-ți schimba o părere e ceva rău? A-ți modifica o părere nu înseamnă o concesie făcută altuia, ci un salt în bine pentru sine.
Domnule Paliga,
Nu mi-am schimbat nici parerea de atunci, daca va referiti la acele versuri (care sunt scrise de altfel in urma cu 37 de ani, chiar daca le-am publicat mult mai tarziu) nici pe cea de acum. De asemenea nu consider ca este rau sa-ti schimbi punctele de vedere. (Stiti vorba aceea: „Orice om are un orizont. Cu cat acesta devine mai ingust, cu atata se apropie de un punct. Cand devine un punct, orice om poate spune: Acesta este punctul meu de vedere” 🙂
Suntem, ca sa zic asa, de acord. Merg pana acolo incat sunt de acord si cu punctul de vedere al rezolvarii problemelor prin conversatii cu oaia. Insasi ACUM e pe undeva un spatiu de conversatie intre oi (eu nefiind nimic mai mult decat una dintre acestea).