Cui să îi las oare cărţile mele,
cele uşoare şi cele grele,
cele ştiute sau chiar necitite,
cearcăne vechi, coperţi obosite
de mâini fierbinţi sau de renunţare,
poate de lacrimi, pătate cu sare

strânse la piept, sub perini culcate
să fie aproape mereu dintre toate,
încă dormind sau nerăbdătoare
să iese în lume, purtate pe mare,
iubite să aibă, surori şi un frate,
un ochi limpezit să le preţuiască,
la foşnetul lor să mai cadă o mască

cu locuri secrete sau colţuri modeste,
vesele, triste, cu ton de poveste
cu semne de carte, uscate petale
cu multe suişuri şi pante domoale,
din aur sau plumb, din cârpe şi piele,
cu toată materia prinsă în ele,
multe întrebări şi răspunsuri puţine –
ce se vor face cândva fără mine?

le-aş reciti la lumină de stele,
cui să le las, cărţile mele?