Ce trebuie înteles din vânzarea Rompetrol catre compania KazMunai? Asta au sunat sa întrebe saptamâna trecuta ziaristii straini, derutati de anuntul abrupt si de sumele vehiculate. Sunt cifrele reale, sau sunt de fapt mai mici? Sunt banii toti ai vânzatorului, sau el e un bidon prin care se repatriaza economiile a diversi prieteni, nu neaparat politici?
Daca sumele sunt reale si totul e ok, este asta un semn ca Dinu Patriciu, ajuns cel mai bogat si lichid român, se retrage din politica – sau, dimpotriva, ca abia acum intra de-adevaratelea în joc, cu teschereaua plina?
Va spun si dv ce le-am spus si lor: habar n-am. Daca e sa ne luam dupa mutrele acre ale unor PNL-isti de vârf, e clar ca nu le-a picat bine, macar si pentru ca omul lor nu i-o fi avertizat dinainte. Nu putem lua de bune nici supralicitarile grandomane ale lui Patriciu, care zice ca ar fi încasat mai multi bani daca nu se afla sub ancheta penala. Adica, vezi Doamne, justitia româna, mioapa la interesul patriei, nu pricepe chestia cu capitalismul. Asta e o veche marota de-a lui, care tradeaza ori ipocrizie interesata, ori analfabetism în materie de stat de drept. Judecând asa, atunci si el datoreaza vreo 2/3 din suma celor care s-au batut ca sa intre România în UE (ca asta au cumparat kazahii: acces pe piata UE), pe vremea când el însusi, Tiriac si alti isteti de tranzitie strigau în gura mare ca nu e bine în Uniune, concurenta ne va ruina firmele, sa mai asteptam pâna prin 2010, samd. Asta, ca sa vedeti ce adecvati la realitate sunt si afaceristii astia care se cred culmea pragmatismului social.
Doua lucruri sunt clare totusi. Pe partea buna, n-are rost sa bocim în perna \”pierderea controlului asupra industriilor strategice\”, cum vad ca fac unii. Nationalismul economic e perdant pe termen lung, iar politica energetica inteligenta este cea de deschidere, eliminare a subventiilor, înmultire si diversificare a actorilor – asa cum se si pregateste sa legifereze Comisia UE în directiva noua, dealtfel. Daca vor kazahii sa-si rafineze petrolul în România si de aici sa exporte mai departe, iar pentru asta lucreaza cu banii la vedere, de ce sa ne punem noi contra?
Problema reala e alta. Firma cumparatoare este un gigant detinut de statul kazah, unde tocmai s-au tinut alegeri castigate cu 88% de partidul prezidential. Nici o alta formatiune n-a trecut pragul, asa ca tara s-a întors dupa 16 ani exact acolo de unde plecase la prabusirea URSS: un singur partid în parlament. Presedintele Nazarbaiev însusi, la putere înainte de 1991, a pastrat-o bine mersi tot acest timp, iar mai nou a amendat constitutia asa încât sa poata candida pentru un numar nelimitat de mandate când îi expira actualul, în 2012. De tare pe picioare ce se simte prezidentul pe viata, l-a sfatuit recent si pe Putin sa procedeze la fel: daca poporul te cere, ce rost are sa zici nu? Iar Putin a tacut, dar seful comisiei electorale ruse n-a zis nu.
Sa ma scuze dl ambasador al Kazahstanului, dar toate astea aduc a episodul II din Borat.
În Kazahstan s-a consolidat o autocratie clientelara care controleaza feroce tot: politica, economie, presa, viata asociativa. Ca si la Moscova, unde un grup de lupi tineri din fostul KGB a pus mâna pe putere, s-au promovat unii pe altii, iar acum isi numesc fii si nurorile în toate consiliile de administratie care conteaza (scop în care s-a pastrat functia de \”ofiter FSB în rezerva activa\”, om ce poate fi angajat la privat, dar ramâne oficial si în scriptele serviciului de spionaj – vezi analiza excelenta din numarul trecut al The Economist, unde se diseca relatiile de familie si afaceri din gasca Putin), în Kazahstan clanul, loialitatea si epoletii de sub costum bat lejer profesionalismul. Sa fii ginerele cui trebuie si ofiter acoperit e ce tot conteaza.
Am multi prieteni în business care aici o sa strâmbe din nas: afacerile sunt afaceri, lumea petrolului e dura, la fel fac si companiile occidentale când merg în terte tari, etc. Ce-s naivitatile astea cu democratia? În plus, KazMunai are profit si multi americani pusi prin consilii. Stiu aceasta retorica relativista, mercantilist-obtuza, a unor afaceristi români, care nutresc reverii secrete pentru \”autocratia stabila\”, refuzând sa învete din experienta ca nimic nu e mai incert pe lume decât ea. E posibil ca petrolistii occidentali sa fie rapace si imorali unul câte unul, atribute care mai rabufnesc când fac afaceri în terte tari. Dar nu desteptaciunea sau caracterul indivizilor a facut în ultimii 200 de ani diferenta de performanta între Occident si Imperiul Rus, ci regulie si institutiile care le pun egoismele si energia la treaba în folosul societatii – sau nu, în al doilea caz.
Ca atare, problema n-ar fi ca tipii astia din Kazahstan ar fi gata sa ia puterea în România folosind industria petrolului drept cal troian; aici pericolul e zero. Nici ca ar reprezenta ei un cine stie ce pericol pentru controlul rus asupra cailor de transport al energiei în zona: nu reprezinta, fiind de fapt mai dependenti de bunavointa Rusiei decât UE. Problema adevarata e ca, siloviki crescuti la scoala monopolurilor de stat, plini de bani si cu petrolul tasnindu-le pe urechi, sunt pur si simplu niste provinciali nepregatiti sa conduca o companie dupa regulile europene, iar mediul de afaceri de la ei de acasa nu i-a pregatit cu nimic în sensul asta, ci dimpotriva. Cu americani si englezi (plus Patriciu) pusi de sanchi prin boarduri, dar cu decizia reala la familia extinsa Nazarbaiev, viitorul Rompetrol nu cred ca e cel al unei firme care va progresa în eficienta si guvernanta corporatista, ci al uneia care va folosi forta bruta a resurselor de petrol pentru empire-building si, din când în când, scopuri politice, fiind privita ca atare cu suspiciune de toti posibilii parteneri regionali.
