Râul WyeReprezentant al „scolii lacurilor“, Wordsworth (1770-1850) a fost influentat de gândirea rousseau-ista. Volumul Balade lirice (în colaborare cu poetul Coleridge) marcheaza începutul romantismului în Anglia. Abordeaza o lirica meditativa pe tema comuniunii omului cu natura, uneori cu accente panteiste. Scrie Poeme, Preludiul sau evolutia intelectuala a unui poet, precum si ode si sonete pe teme patriotice.
VERSURI
Alcatuite la câteva mile mai sus de Tintern Abbey, cu prilejul revederii tarmurilor râului Wye, în timpul unei calatorii (13 iulie 1798).
(Lines Written a Few Miles above Tintern Abbey)
S-au scurs cinci ani: cinci veri îndelungate,
Parc-ar fi fost cinci ierni; si, iata, iarasi
Aud aceste ape coborând,
Cu susur lin, din matca lor de munte,
Vad stâncile râpoase si trufase
Ce-n singuraticul decor nasc gânduri
De-o si mai apriga singuratate,
Unind privelistea cu pacea boltii.
E ziua când din nou ma odihnesc
Sub sicomorul negru si contemplu
Laicerele livezilor satesti
Ce la asemeni ceas, cu poama cruda,
Îmbrac-un singur strai verzui, pierind
În lastarisuri si dumbravi. Vad iar
Si gardurile vii- chenar de tufe
Încins cu ierbi de-abia îl osebesc;
Întinsul verde-al fermei pastoresti
Ce-adasta-n prag: si trâmbele de fum,
Urcând spre cer, tacute, printre pomi,
De parca fara voie, ar trada
Drumeti într-o padure neumblata
Si-n pesteri unde pustnici urgisiti
Haladuiesc pe lânga-al vetrei foc.
În urma îndelungii mele lipse
Aceste-a frumusetii-ntruchipari
N-au fost cum e tabloul pentru-un orb;
Ci-adesea, în odai stinghere,-n larma
Oraselor, în ceasuri de urât,
Au daruit fiori de încântare
Si sângelui si inimii adesea,
S-au strecurat pâna-n strafund de cuget,
Înscaunând odihna iar ; simtiri
Cum n-am mai încercat ; dintre acelea
Ce nu putin si-n bine-nrâuresc
Cea mai frumoasa parte-a vietii noastre.
……….
De-atâtea ori m-am înturnat spre tine,
Salbatic Wye, ratacitor prin codri !
De-atâtea ori te-am revazut în duh !
Si-acum, cu licariri de gând mocnit,
Vagi amintiri, nedumeriri mâhnite,
Tabloul sufletului reînvie,
Cât stau aici, nu doar cu sentimentul
Placerii ce încerc, ci si cu gândul
Ca-n astea clipe-i viata si e hrana
Si pentru anii viitori. Cutez
Sa cred astfel, desi, de buna seama
Azi nu mai sunt ce-am fost când, prima oara,
Colinele urcam ; când ca o ciuta,
Saltam din pisc în pisc pe lânga râuri,
De fire îndrumat; mai mult fugind
De ceea ce ma-nfricosa, decât
Catând un chip iubit.
……….
Aceste vremuri au trecut.
A asfintit taiosul lor desfat
Si nu mai sunt grozavele dulceturi.
Dar nu tânjesc, nici plâng dupa acestea;
Urmat-a un alt dar; rasplata multa
Pentru-o asemenea pierdere. Caci, iata,
Am învatat natura s-o privesc
Astfel ca-n ceasul zburdei tineresti;
S-ascult al omenirii cântec trist,
Nici aspru, nici suparator, desi
Puternic îndeajuns ca sa supina.
Am cunoscut fiori ce ma-mbatau
De gânduri mari; sublimul simtamânt
Ca e ceva-mplantat afund, ceva
Al caruia locas e soare-apune,
Oceanul arcuit, vazduhul viu,
Albastru cer si mintea omeneasca,
Un spirit, o miscare ce îndeamna
Fapturile cugetatoare, toate
Si tot ce poate fi gândit, si curge
Prin toate câte sunt.