Structura sa mentala este imuna la evidente faptice. Iliescu gandeste in termeni bolsevici, conform preceptului leninist: „Care pe care”.
Ion Iliescu a fost si ramane un inamic al adevarului istoric. Structura sa mentala este imuna la evidente faptice. El gandeste in termeni bolsevici, conform preceptului leninist: „Care pe care”.
Lumea este divizata pentru el in aliati si adversari, nefiind loc pentru niciun fel de pozitii intermediare. Ar fi dorit ca in Raportul Comisiei
Prezidentiale sa nu-i apara numele printre demnitarii responsabili pentru catastrofa comunista. „Institutul Revolutiei”, organism bugetivor pe care l-a infiintat intru mereu sporita sa glorie, si-a permis sa cenzureze un anuar stiintific coordonat de profesorul Bogdan Murgescu (de la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti).
Culturnicii lui Iliescu nu au agreat unele texte, volumul a fost deci respins. A aparut recent la Editura Polirom si merita citit cu atentie („Revolutia romana din decembrie 1989. Istorie si memorie”).
Iliescu are vechi state de functiuni ca propagandist comunist. Reiau aici cateva pasaje din discursul sau la Congresul al X-lea al PCR (august 1969), unde cel care era pe atunci prim-secretar al CC al UTC si ministrul tineretului se arata un servil si entu-ziast sustinator al cultului personalitatii lui Ceausescu: „Ca prim-secretar al Uniunii Tineretului Comunist, as vrea sa dau glas in forumul suprem al partidului sentimentului de profunda gratitudine a generatiei tinere pentru grija si preocuparea permanenta a partidului, a conducerii sale, personal a tovarasului Nicolae Ceausescu fata de tineret, pentru indrumarea continua, plina de solicitudine, a activitatii organizatiei noastre revolutionare”.
Nu mai putin zelos intru doctrinarism revolutionar se arata Iliescu atunci cand aducea un pios omagiu „vulturului” revolutiei bolsevice, „demiurgul” Gulagului: „Apropierea marelui jubileu al centenarului nasterii lui Vladimir Ilici Lenin – genial continuator al operei lui Marx si Engels, exemplu de gandire creatoare si cutezanta revolutionara, fondator al partidului comunist si al statului socialist, conducator al proletariatului in revolutie, a carui activitate pusa in slujba cauzei socialismului si comunismului este cinstita de intreaga miscare comunista si muncitoreasca internationala, de fortele progresiste ale contemporaneitatii – constituie un eveniment de deosebita semnificatie in viata ideologica a partidului”.
Rostite cu patetic aplomb, asemenea tirade gaunoase erau acompaniate de actiuni de-acum bine documentate impotriva studentilor nonconformisti (decembrie 1968), de perpetuarea unui intreg sistem de supraveghere si control asupra tineretului in numele aberantului obiectiv al „construirii omului nou” (la acest capitol, al revolutionarii apocaliptic-salvationiste a conditiei umane, fascismul si comunismul se intalneau in chip diabolic).
Au trecut anii, s-a prabusit dictatura comunista, iar Ion Iliescu, fost secretar al CC al PCR, fost prim-secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, a devenit liderul „emanatiei” ce si-a zis FSN. Mimand ruptura cu trecutul comunist, el s-a straduit si, in mare masura, a si reusit sa asigure continuitatea camuflata daca nu a vechilor institutii, macar a practicilor si mentalitatilor autoritar-leniniste.
Fortat de imprejurari, adica de dinamica democratizarii pe plan global, a renuntat, macar in vorbe, la vechile obsesii antipluraliste. Ba chiar, mai ales dupa 2001, a jucat cu asiduitate cartea euro-atlantica. Din pacate, mai ales dupa victoria lui Traian Basescu in alegerile din 2004, Iliescu a suferit, cum am mai scris, un accentuat sindrom regresiv, revenind la marotele sale de-odinioara (la care, constatam, nu renuntase decat superficial).
Publicarea Raportului Comisiei Prezidentiale l-a agasat si l-a scandalizat. Tot astfel, cercetarile legate de rolul sau dubios in Revolutie, precum si implicarea directa si nefasta in mineriada din 13-15 iunie 1990, au dus la reactii tot mai nesabuite. In martie 2007, in fieful sau ce se vrea academic, amintitul „Institut al Revolutiei”, Iliescu s-a dedat la un virulent atac impotriva Raportului, in termeni identici cu propaganda stalinista din perioada alegerilor furate din 1946.
Iata cateva mostre din aceasta cascada de invective, asa cum au aparut ele recent in „Jurnalul National” (22 august): „Raportul jigneste Timisoara, cand se refera la Proclamatia din 11 martie 1990, considerata de autori drept program al Revolutiei Romane” (nu e nicio mirare ca Iliescu se simte direct vizat, acum ca si in 1990, de revendicarea eliminarii nomenklaturii din noile organisme politice). „Tot aici, in raport, se vehiculeaza o minciuna.
Apropo de Piata Universitatii, se afirma ca manifestatia ar fi fost reprimata cu o bestialitate fara precedent” – din nou, Iliescu sfideaza nenumaratele marturii privind violenta barbara exercitata de suporterii FSN, sprijiniti de aparatul statal, impotriva societatii civile, a presei independente si partidelor democratice. Produs de un grup de „scribalai”, Raportul este pentru presedintele de onoare al PSD „un act antinational”. Asa grait-a Ion Iliescu la acest ceas tarziu al unei cariere bazate pe fariseism, conformism si fanatism de sorginte bolsevica.