Când pleci
mor puţin pe curbura umerilor tăi
precum animalul de sacrificiu
opintit
deschid doar ochii
pleoape roşii.
Nu am glas
nu am întrebare
corpul gol de mine stârv la grămadă zvârlit
cu ochii deschişi.
Când pleci
gură mea hămesită
fântână de nisip fierbinte
limba sticlă topită,
uite cum venele mi se golesc de cuvinte
şi mor puţin
… trup chircit în mine
întunericul desface din tavan.
Palmele tale păsări de noapte ridică
contur lipit în căuş,
răni deschid în pori mângâieri nedate,
mătase fâlfăie vânt de toamna
şi eu mor un pic
când pleci
trup neştiut
ochi nevăzut.