Dilemele democraţiei israeliene este titlul conferinţei care a avut loc între 2 şi 3 octombrie a.c. la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, organizată de Centrul de Studii Israeliene (CSIs-SNSPA). O conferinţă de prestigiu, care a beneficiat de prezenţa Excelenţei Sale, domnul Dan Ben Eliezer, ambasadorul Israel în România. Tema Dileme ale democraţiei israeliene vine în continuarea temei primei conferinţe, inaugurale, a CSIs-SNSPA din februarie a.c., despre care am publicat în revista ACUM, care a avut un spectru mai larg, referitor la Teme actuale ale societăţii israeliene.
Centrul de Studii Israeliene al SNSPA beneficiază de sprijinul de nepreţuit al Ambasadei Israel şi este rezultatul conjugării gândirii a două personalităţi: Rectorul de atunci (actualmente Ministrul Educaţiei Naţionale) Remus Pricopie şi Excelenţa Sa, domnul ambasador Dan Ben Eliezer. Dincolo de simbolica acestei îngemănări de concepţie, dezvoltarea activităţilor Centrului nu ar fi fost posibilă fără managementul înţelept al Directorului CSIs-SNSPA, Prof. univ. dr. Liviu Rotman. Subliniez, în acest context, şi sprijinul acordat de decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Conf. univ. dr. Cristian Pârvulescu, care a adoptat Centrul şi l-a încadrat în planurile academice ale Facultăţii.
Liviu Rotman si Ambasadorul Dan Ben Eliezer
Ce semnificaţie are această nouă reuniune ştiinţifică, această nouă conferinţă pe teme israeliene? În primul rând, este o dovadă că CSIs-SNSPA perseverează, merge înainte, în ciuda vicisitudinilor academiei româneşti cu mari carenţe în ce priveşte sprijinirea creativităţii şi finanţarea cercetării ştiinţifice. În al doilea rând, este o dovadă a încrederii pe care ne-o acordă Ambasada Israel, sprijinind activitatea Centrului. În al treilea rând, este o dovadă a interesului manifestat de studenţii şi cercetătorii români faţă de societatea israeliană, faţă de cunoaşterea diferitelor faţete ale politicii, economiei şi societăţii israeliene. Dacă la prima conferinţă, din februarie, interesul participării deriva parţial din curiozitatea noutăţii, interesul participării la această nouă manifestare ştiinţifică – şi care a fost masivă, amfiteatru şi sală de conferinţe pline – trădează clar interesul pentru cunoaşterea aprofundată a realităţilor din Israel. În al patrulea rând, această conferinţă a avut rolul de a trezi interesul noilor studenţi care abia au păşit în Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Finalmente, având în vedere şi participarea din afara academiei, aş sublinia semnificaţia educativă mai largă, prin cooptarea interesului elitei româneşti din afara vieţii universitare faţă de ceea ce se întâmplă în Israel – ceea ce ne trimite cu gândul la valoarea socială a academiei şi a rolului său educativ în afara ”zidurilor” cetăţii ei.
Universitarii participanţi la conferinţă sunt de mare prestigiu şi, interesant, au îmbinat partea academică şi pe cea politică. Chiar din prima sesiune a conferinţei, am avut în faţa noastră doi reprezentanţi universitari cu experienţă politică – pe domnul Dan Korn, fost membru al Knessetului, alumnus LSE şi actualmente profesor vizitator invitat la LSE (Londra), profesor la Colegiul Beit Berl, instituţie de învăţământ universitar israelian în plină transformare; cel de-al doilea universitar, venit din SUA, University of South Carolina (Columbia), profesorul Joseph Olmert, alumnus LSE cu experienţă universitară la Cornell Univeristy, având experienţă politică şi provenind dintr-o familie politică (fratele fostului premier israelian Ehud Olmert), actualmente contributor la Huffington Post şi invitat al diferitelor televiziuni americane ca expert pe Orientul Mijlociu şi în primul rând Siria. Ambii ne-au încântat cu prezentările lor. Profesorul Olmert a făcut o prezentare cu tema “Likud from Jabotinsky to Lieberman” (lucrările conferinţei au fost în engleză), iar Profesorul Dan Korn “The Power and Constraints of the Israeli Prime Minister”.
Instantaneu din sală
De-a lungul conferinţei au fost lansate idei inspiraţionale. Desigur, ca în cazul oricărui mesaj transmis, receptorul are un rol major. Ceea ce m-a inspirat pe mine poate că nu a inspirat alţi auditori. În orice caz, noţiunea de ”democraţie flexibilă” lansată de Joseph Olmert, care a discutat pe larg despre transformarea Likud de-a lungul timpului, venită poate pe filiera alia dinspre Rusia mi s-a părut demnă de reţinut. Profesorul Olmert a vorbit despre un Likud al începuturilor statului Israel, the Old Likud, şi despre un Likud nou, the New Likud, mai influenţat de adepţii religioşi şi seculari ai Israelului extins (Greater Israel). Evoluţia Likud este văzută în contextul slăbirii celor doua mari partide israeliene şi al apariţiei unor partide cu o existenţă scurtă şi fără o agendă clară privind problemele fundamentale ale Israelului. De altfel Joseph Olmert şi-a început comunicarea cu observaţia potrivit căreia după ultimile alegeri şi-au pierdut locurile de pe listele de candidaţi câteva personalităţi, cunoscuţi liberali loiali faţă de instituţiile statului de drept. Locul lor a fost luat de reprezentanţi ai locuitorilor din teritorii, adepţi liniei Liberman – personalitate care s-a evidenţiat prin atacurile la adresa acestor instituţii. Noul Likud este un amestec între religioşii naţionalişti – adepţi ai unui stat teocratic şi extremişti de dreapta, unii dintre ei, emigranţi din fostul spaţiu sovietic, cu o şubredă cultură democratică. Astfel, dincolo de efectele interne ale acestei evoluţii, una dintre dilemele care se naşte este între o politică externă seculară sau o politică externă cu amprentă definitorie religioasă.
Discutând despre puterea şi constrângerile deţinătorului funcţiei de prim ministru, indeferent de nume şi apartenenţă de partid, Dan Korn (el însuşi fost deputat şi fiul unui ministru-adjunct din anii 70) a făcut o prezentare extrem de dinamică şi atractivă prin modul de comunicare cu audienţa – care au întărit convingerea participanţilor că experienţa sa politică îl urmăreşte încă. Ceea ce a surprins a fost modul în care, ca piesele unui joc de domino, a demontat şi demitizat opinii comune pe care le avem despre politică. (i) Oamenii din funcţii contează mai mult ca instituţiile construite în zeci şi chiar sute de ani – ocupantul unei poziţii influenţează mai mult mersul politicii decât ansambluri de reguli care definesc o instituţie. (ii) Deşi opinia comună, şi ”ca la carte” este că parlamentele controlează guvernele, lucrurile stau pe dos : guvernele sunt la comandă şi limitează, direcţionează etc., ceea ce fac parlamentele. (iii) Primul ministru poate face multe lucruri fără a ţine cont de cabinetul său – are o putere foarte mare faţă de cei pe care îi conduce. (iv) De cele mai multe ori, în ultimul timp şi datorită dezvoltării industriei tehnologiei vizuale şi internetului, personalităţile publice care au celebritate se bucură de o putere de influenţă nemaiîntâlnită până de curând; ”celebs” sunt de departe avantajaţi în jocul politic, chiar şi dacă nu sunt neapărat cei mai competenţi. (v) Mass media controlează în parte guvernarea, conducerea politică a statului. Desigur, au mai fost multe alte idei care contrazic teoria democratică clasică, care au fost însoţite de exemple elocvente din viaţa israeliană şi nu numai, de către profesorul Dan Korn.
Cele două comunicări s-au completat excelent şi pentru că cei doi vin din direcţii diferite ale vieţii politice israeliene : Olmert, din dreapta, fiind născut într-o cunoscută familie de sionişti revizionişti, membru al Partidului Likud; pe de altă parte, Dan Korn, om de stânga, dintr-o familie de vechi politicieni ai Partidului Muncii, el însuşi fost deputat al acestui partid, dar şi el un critic al actualei linii politici a propriului partid.
Trei comunicări, în sesiunea următoare au fost dedicate problematicii politicilor de securitate. Profesorul David Tal de la Universitatea Sussex (Marea Britanie), de formaţie istoric s-a oprit asupra unei perioade foarte sensibile, care a urmat Războiului de Independenţă din 1948. Dr. Mark Goldfeder de la Universitatea Elmory (SUA) a prezentat unele probleme ale politicilor de apărare dintr-o insolită perspectivă religioasă. De semnalat este faptul că această comunicare a fost realizate prin mijloace video, prin skype – deci conferinţa a beneficiat şi de aportul tehnologiei comunicaţiei moderne. Dr. Ido Zelkovitz, de la Universitatea Haifa, specialist în mişcarea naţională palestiniană a prezentat o radiografie a diverselor organizaţii (Hamas, OEP etc) cu sublinierea unor nuanţe specifice, care de multe ori scapă prezentărilor mass-media. Titlul prezentării sale a fost “Israel and the Palestinians in the Aftermath of the Arab Spring: Some Thoughts about Democracy and the Peace Process.” Problema reconcilierii Fatah – Hamas şi contextul politic al demersurilor făcute de Autoritatea Palestinană pentru recunoaşterea Statului Palestinian, jocurile politice interne celor două mari mişcări, influenţa revoltelor din lumea arabă din ultimii doi ani – toate aceste informaţii şi idei au uimit tinerii studenţi din Amfiteatrul 12 al SNSPA. Prezentarea, la fel ca şi celelalte, a fost urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri foarte densă. Dr. Ido Zelkovitz a realizat o prezentare informativă, cu subtilităţi care le scapă chiar şi celor interesaţi de politica internaţională.
Ultima sesiune de comunicări a fost susţinută de un participant israelian şi de o participantă din România. Este vorba despre Ori Arbel-Ganz, Colegiul Beit Berl – “Public Responsibility in Israel: less ado about everything” şi Adina Babeş, SNSPA – “Citizenship conceptualization and understanding in the Israeli state and society.” Problema responsabilităţii publice a politicienilor a stat în centrul lucrării prezentate de Ori Arbel-Ganz – de fapt, ceea ce susţinea şi ne-a demonstrat este că în politica israeliană se găsesc foarte puţine cazuri în care politicieni aflaţi într-o funcţie sau alta îşi asumă răspunderea pentru eşecuri sau nerealizări notabile din domeniul pe care-l conduc. Discuţia care a urmat a relevat asemănarea dintre comportamentul politic al liderilor israelieni şi a celor români. Mi-am dat seama cât de mult ne asemănăm, românii şi israelienii, din punctul de vedere al culturii politice! Pe de altă parte, au existat voci israeliene dar şi româneşti care au disputat punctul de vedere al profesorului Arbel-Ganz, punând sub semnul întrebării criteriile care ar putea să stea la baza demisiilor din poziţii guvernamentale în cazuri de eşec, dar şi relativizînd responsabilitatea vârfului ierarhiei. Caracterul de relativitate şi subiectivitate, cât şi standardele de moralitate ale celor din poziţii de putere guvernamentale au fost şi ele aduse în dezbatere. Din discuţiile avute a rezultat faptul că preocuparea centrală a profesorului Arbel-Ganz era erodarea încrederii publicului în instituţiile politice, în lideri şi în politică în general. Prezentarea doamnei Dr. Adina Babeş s-a axat pe discutarea diferitelor concepţii privind cetăţenia care s-au afirmat în Israel de-a lungul existenţei sale ca stat. De asemenea, a analizat şi nivelurile cetăţeniei israeliene contemporane. Prezentarea, excelent susţinută, nefiind în sine provocatoare, a stârnit multe discuţii pornind de la noţiunea de loialitate faţă de statul Israel şi de la stratificarea cetăţeniei locuitorilor Israel în funcţie de ceea ce se consideră a fi loialitate. De aici au început întrebări precum: Cine stabileşte loialitatea, cine stabileşte dacă un locuitor este loial sau nu? Sunt locuitorii arabi consideraţi în mod automat a fi nedemni de încredere? Şi alte întrebări conexe. Au intrat în discuţie şi ceilalţi participaţi israelieni dar şi tinerii noştri studenţi. Ideea de politică de supravieţuire care datează de cel puţin 65 de ani, de la fondarea Israel, precum şi ideea de permanentă vigilenţă şi stare de alertă faţă de posibili duşmani, au întregit tabloul discuţiilor. Desigur că într-o variantă republicană sau liberală clasică de democraţie, cetăţenii nu ar trebui să fie împărţiţi pe criterii etnice. Circumstanţele specifice justifică într-o anumită măsură această situaţie atipică. În fapt această sesiune a fost o reuşită demonstraţie a specificului unui regim democratic afirmat într-o zonă geopolitică în care modelul democraţiei liberale este, cel puţin până astăzi, inexistent. În acelaşi timp, absenţa păcii, permanentele atacuri la adresa Israel, iar în ultimii 15 ani terorismul sinucigaş, pun probleme serioase în faţa funcţionării regimului democratic şi creează dileme.
Autoarea, Liliana Popescu, Prorector SNSPA
Ceea ce merită subliniat este interesul constant pe care l-au manifestat tinerii studenţi participanţi – punând întrebări, cerând clarificări, implicându-se în discuţii. Cel puţin din acest punct de vedere, Centrul de Studii Israeliene al SNSPA a repurtat un nou succes. La acest interes au contribuit şi cursurile deschise oferite de profesorii Simon Epstein (de la Universitatea Ebraica din Ierusalim) şi Liviu Rotman, de-a lungul ultimului an universitar (2012-2013) despre unele probleme specifice ale mişcării sioniste şi a produsului acesteia-statul Israel. Este cert că SNSPA găzduieşte procesul de formare a unei noi discipline în viaţa academică din Romania, care se va regăsi în formarea unor specialişti cu expertiză în ştiinţa guvernării şi în cunoaşterea unu spaţiu politic dificil de înţeles.
Ne-a bucurat faptul că trei dintre profesorii israelieni aveau rădăcini în România şi că ne-au povestit în momentele de socializare din afara conferinţei despre modul în care îşi aduc aminte cu plăcere rudele lor de plaiurile româneşti. Aceasta nu poate decât să contribuie la apropierea dintre români şi israelieni şi la o atractivitate crescută a studenţilor şi tinerilor noştri faţă de cunoaşterea şi înţelegerea societăţii şi statului Israel.
Conf. univ. dr. Liliana Popescu, Prorector SNSPA
Excelentă prezentare! Analizându-i pe alţii te vezi mai bine şi pe tine. Ideea fundamentală prezentată în această conferinţă (fără a diminua importanţa celorlalte probleme discutate – specifice Israelului), „caracteristicile personalităţii conducătorilor, sunt dominante, în raport cu poziţiile ideologice”, se confirmā mai bine decât oriunde în România !!
Situaţia dezastruoasă din democraţia României, ţară membră a UE (?!), este echivalentă cu personalităţile care au adus ţara în această situaţie:
– Iliescu = susţinut si susţinator al securitaţii, a demontat economia industrial-agrarā a Romăniei
– Năstase = hoţie
– Constantinescu = meduză, fără şira spinării
– Tăriceanu = vânzător de averi
– Boc = idealist
– Băsescu = politician pur, care întâi face şi apoi gândeşte
– Ponta = narcisist
– Ƥarlamentul = o adunătură de oameni care se bagă în probleme pe care nu le înţeleg.
Până când oamenii de tipul studenţilor participanţi la această conferinţă nu vor ajunge la putere, nu există speranţa de mai bine pentru România!
Domnule Sfartz Pincu, aveti mare dreptate: analizandu-i pe altii ai oportunitatea de a invata ceva despre tine. In ce priveste detaliile, numai de bine 🙂
Excelenta si „sinteza” Romaniei ultimilor 23 de ani a domnului Pincu.
Nu cumva credeti ca este o auto-injosire din partea lui Pincu. Am o ruda in Romania caruia i-am spus ca Iliescu e un om „infect” si s’a simtit jignita in numele tarii si mi-a trantit telefonul. Educatia comunista a facut-o docila pana intr’atat cu nu poate diferentia intre politicieni lacomi de putere si cam slabi in materie gri si Romania insasi.