Pe pictorul Moris Manes l-am cunoscut tîrziu şi întîmplător, deşi sîntem amîndoi originari din Ştefăneştii Botosanilor. Pe coperta unei reviste numite IMAJ era reprodus un tablou cu un violoncelist. Imaginea era atît de reală şi de convingătoare, încît auzeai parcă acordurile instrumentului. Dar nu era o revista de artă, ci… Jurnalul Asociaţiei Medicilor Israelieni. Muzica, doreau să spună medicii cu convingere, are şi virtuţi vindecătoare… Frumosul tablou aparţinea pictorului Moris Manes. Atunci l-am „descoperit” şi am scris despre arta sa.
A mai trecut ceva vreme. Printre revistele la care colaborez se numără prestigiosul mensual „Însemnări ieşene”, revistă de cultură înfiinţată în 1936 de Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu şi Grigore T. Popa. Revista are o prezentare grafică excepţională şi fiecare număr este ilustrat cu lucrările unui pictor de valoare, transformîndu-se într-un veritabil album de artă. I l-am propus lui Al. Dobrescu, redactorul şef al publicaţiei pe Moris Manes. I-am trimis prin e-mail numeroase ilustraţii pe care le aveam de la pictor. Şi iată cum, după Baruch Elron, Moris Manes este al doilea pictor israelian de origine română care semnează în revista.
Aş zice că totul a fost de bun augur pentru că, iată, Institutul Cultural Român din Tel Aviv organizează o expoziţie reprezentativă cu lucrări de Moris Manes. Este un prilej minunat pentru ca marele public să cunoască arta să plină de forme fascinante, intense, adesea dinamice. Pictorul menţine o tradiţie artistică personală, concentrîndu-se asupra oricărui amănunt prezent în lucrare. Figurativ în esenţă, el combină temele locale cu elemente ale modernismului european, respectînd rigoarea detaliilor în relatarea dimensiunii cotidiene a existenţei.
Stilul figurativ, punctat discret de expresionism şi uneori (mai rar) de suprarealism, pune în scenă personaje familiare într-un univers intim, cu poezie şi umor. Privitorul are ocazia să cunoască arta picturală a lui Moris Manes într-un climat propice bunului gust artistic, într-un spaţiu adecvat şi modern.
Nota redacţiei (Sursa: ICR):
În perioada 18 septembrie – 18 octombrie 2013, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui expoziţia de pictură intitulată „De ieri şi de azi” (Moris Manes, artist israelian de origine română). Vernisajul expoziţiei va avea loc la sediul ICR Tel Aviv în data de 2 octombrie 2013, la orele 19:00. Vor participa: Moris Manes, dr. Dalia Hakker–Orion (critic şi istoric de artă), dr. Vlad Solomon (scriitor şi jurnalist) şi oficialităţi israeliene.
Moris Manes s-a născut în 1932 la Ştefăneşti, judeţul Botoşani.
Expoziţia poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10:00 şi 15:00.
Adresa: B-dul Shaul Hamelech nr. 8, Tel Aviv.
De ce in titlu : Victor Manes iar in articol Moris Manes?
@Herzlinger Oscar
Mulţumesc, am corectat.