De vreo 13 ani nu sînt multe lucruri constante în viaţa mea. Impropriu numite „lucruri”, ACUM.TV şi Radio Guerrilla mă ajută să trec prin viaţă.
Aproape în acelaşi timp cu începerea colaborării cu RomaniaLibera.com (mai ţineţi minte ediţiile zilnice?) mi-am luat prima maşină. În loc de frigul tăios din autobuzul cu geamuri sparte şi burduful găurit simţeam acum gerul „proprietate personală” din automobilul minuscul. Şi ascultam Radio Contact unde prietenii mei care nu mă cunosc, Mihai Dobrovolski şi Vlad Craioveanu, îmi luminau dimineaţa.
După puţin timp mi-am cumpărat un radio portabil la care ascultam cele trei ore ale emisiunii lor. De cele mai multe ori toată ziua mea avea muzică în surdină.
Cînd mi-am schimbat ţara n-am luat multe lucruri cu mine. N-am dat nici multe telefoane „acasă”, nu mi-am luat antena de satelit să urmăresc posturi româneşti, n-am citit mai mult de 2-3 cărţi româneşti, dar am continuat să ascult româneşte.
Datorită diferenţei de fus orar, am început să înregistrez emisiunea lor pe calculator şi să o ascult „în reluare”. Rutina zilnică începea cu a verifică dacă înregistrarea a avut succes şi transferul acesteia pe un suport transportabil (dischetă la început, mai ţineţi minte?) şi se încheia cu pornirea procesului de înregistrare înainte de culcare. Toţi cei cu care am lucrat în toţi aceşti ani probabil îşi aduc aminte de mine cu căştile în urechi ascultînd ceva într-o limba ciudată şi zîmbind din cînd în cînd la glume ce nu pot fi traduse.
Echipa Dobrovolski/Craioveanu s-a mutat la Radio Guerrilla, nu demult (la scară istoriei) echipa Dobrovolski şi-a schimbat componenţa dar asta n-a contact pentru mine.
De cîţiva ani am scăpat de problema înregistrării manuale, am găsit un serviciu online (dar.fm) care face asta pentru mine. Acum nu mai trebuie decît să sincronizez iPhone-ul (cum trece vremea!) şi pot să ascult şi în maşină.
De ieri Radio Guerrilla emite numai pe internet. Scandalul în jurul retragerii licenţelor de emisie pe FM nu mă afectează deocamdată direct şi sper că vor putea să-şi continue activitatea indefinit, n-aş vrea să-mi pierd un prieten drag.
Le întorc urarea lor consacrată „Binili Învingi!”, orice şut în spate poate fi un pas înainte.
E frumos să fii optimist! Din păcate, cel puţin în momentul de faţă, „binili” nu prea învinge, mai curând învinge elementul negativ din societatea românească.
Dacă aveţi timp, citiţi-l pe Efraim Kishon, cu minunata sa carte: „De faci bine, îţi iese rău”!