În faţa cortului stau iubite
peste tăciuni aprinşi bolborosesc,
mâini de tămâie şi ierburi uscate
in clocotirea flăcării deşert.
Cu sânge descânt dimineaţă pustie,
În ochi licărire de duşman,
Sub unghii ţin amintiri de luptă
Stilet şi inima de ţigan….
Nu-i păr mai negru,
Nici ochi mai albastru,
În oală amestec degrabă făcături,
Corpul meu se aprinde ca jarul,
Ochii mei ard în cărbuni.
Întinde mâna şi prinde sânul,
Părul să smulg în noapte de amor,
Calul în graj să asude nebunul,
Drumul să fac în zbor,
Umblu cu şişu în dinţi căpiată,
În faţă cortului de pază m-aşez,
Cu lână roşie încheietura legată
Şi trupul pomădat cu ulei aromat
Pentru nara ta fină prinţ depărtat,
Mâini să mi tintuiesti în podele,
Gură să mi muşti pe inserat.
Cearcăn ivit în carne
Cerc de apărare în vatră săpat,
Pernele toate din casă
Sfinţite în sudoare am blestemat.
N-am plete nici fuste colorate
N-am cocoşei la gât să mă fălesc
Doar inima de ţigancă în foc zvâcneşte
În mine cuprins tu priveşte
Cum devorat de încleştare
te topeşti!
Care va sa zica, printul indepartat trebuie sa se topeasca, asta-i soarta lui, asta-i viata lui…
Pasarica PHEONIX „renaste din propria sa cenusa”, a printului, nu ?
NU VREI, nu vrea el, sau nu se poate ?
IN ORICE CAZ, POEMUL E VIRIL, SALBATIC, TIGANESC, PATIMAS, asa cum i-am CUNOSCUT EU CAND COLINDAM PRIN SATRELE OBORULUI DIN RAMNICUL-SARAT .
Domnule Bareket, aveti grija ca tot învârtindu-va în jurul ceaunului sa nu cadeti din greseala în el ! 🙂
Si daca va topiti cine ne mai „traduce” poeziile ?
…ce buna la inima si grijulie e doamna Christina Vlad . atinge pana la
ghimizdoc . asa cum se cuvine , multumiri dupa masura .