Compartimentul ONU Sustainable Development Solutions Network (SDSN) a publicat la 9 septembrie un raport privind repartizarea gradului de mulţumire socială în lume în 2013.
Raportul plasează în fruntea clasamentului ţările din nordul Europei.
Conform raportului ONU-SDSN, ţările cu cel mai înalt nivel al gradului de fericire socială sunt:
1. Danemarca
2. Norvegia
3. Elveţia
4. Olanda
5. Suedia
România ocupă locul 90 din 156.
În raport sunt explicate criteriile după care s-a făcut clasamentul.
Astfel, şase indicatori cheie explică 3/4 din variaţiile anuale ale indicatorului de mulţumire („fericire”) socială în timp şi repartizat pe diferitele state.
Aceşti indicatori sunt:
– Produsul naţional brut real – real GDP per capita
– Speranţa de sănătate
– Existenţa unor semeni apropiaţi
– Senzaţia libertăţii de alegere în viaţă
– Absenţa corupţiei
– Generozitatea
Raportul poate fi citit aici, unde printre altele puteţi afla şi cum se clasează ţara dumneavoastră favorită.
Informaţii suplimentare despre această iniţiativă pot fi găsite pe saitul SDSN.
Da, cred că este corect sondajul, în două din acele 5 țări am fost, în Elveția și în Suedia. Țin minte că, după ce am revenit din Elveția, am găsit o carte pe care o găsise soția în absența mea, Elveția sau istoria unui popor fericit. Așa și este.
Ar mai fi un criteriu, după părerea mea: ochii și fața oamenilor. Duceți-vă, de ex., într-una dintre aceste țări sau în Polonia și comparați cu România – țara unui popor profund nefericit, complexat, trist, vulgar. Ceea ce m-a impresionat recent în Polonia este frumusețea oamenilor, cu ochii senini, zîmbitori mai mereu (sigur, statistic…); femei înalte și frumoase, bărbații la fel, tipul baltic, cu ochii frumoși, senini…
Cert este ca fericirea sociala, un indice foarte important in aprecierea gradului in care cadrul socio-economic asigura individului dintr-o tara conditii de a se simti bine, este diferita de senzatia de fericire individuala, cea pe care individul o resimte subiectiv, determinata de variabilele care ii sunt importante lui personal.
@Paliga
Dupa criteriul generozitatii n’as putea sa spun ca Elvetienii sunt in frunte. La fel si Olandezii care sunt foarte „carpanosi” adica a la Harpagon. In timpul razboiului mondial cand Olanda a fost ocupata de Germania 75% din populatia de origine evreiasca a pierit. ,,Legenda” cu Anna Frank nu e suficienta ca sa acopere acest lucru. In fond pana la urma si ea si familia ei au fost tradati de alti Olandezi care o faceau pentru bani. Exista un film „the Black Book” facut de un olandez care a tratat aceasta problema.
O precizare cu privire la unii indicatori, anume cu privire la întrebările care au fost puse în sondaje.
Pentru Existenţa unor semeni apropiaţi întrebarea a fost: „Dacă aveţi probleme, aveţi sau nu rude sau prieteni pe care să puteţi conta?”
Sentimentul de a avea libertate de alegere în viaţă: ‟Sunteţi satisfăcut sau nu cu libertatea pe care o aveţi de a vă dirija viaţa?”
Absenţa corupţiei: “Este sau nu răspândită corupţia în guvern/administraţie”, lafel pentru întreprinderi.
Generozitatea: „Aţi făcut donaţii la instituţiile caritative în ultima lună?”
Putem fi de acord, cred, că e greu de exprimat în cifre / clasamente, un sentiment uman așa de greu definibil cum este fericirea. Criteriile avute în sondaj pot fi discutabile. Eu cred că fericirea este însumarea unor vectori diferiți, de la strict materiali (venit euro/lună) la cel educațional ori sentimental.
Judecarea calităților unui grup uman, ca ansamblu, este și ea dificil de făcut. Cum sînt olandezii, ca grup social, îmi este greu să spun, nu prea am avut de-a face cu ei. Dar, ca să mă pot mișca mai ușor, cine ce ar putea crede despre români care, vezi Doamne, iubesc animalele pentru că au lăsat câinii să se înmulțească în număr nepermis, unii resălbăticindu-se? Că sînt generoși? Iubitori de animale? Altruiști? Hm…
@S. Paliga
Ca sa mai zabovim asupra subiectului, in termeni de fizica as exprima fericirea ca pe un vector cu n dimensiuni. Exista o mare variatie in prezenta unor dimensiuni (unii de exemplu nu se sinchisesc de o carte, un tablou, un film bun – pentru ei nu exista aceasta dimensiune dar au totusi toate sansele sa fie fericiti pe o submultime n-1). In continuare, exista un numitor comun, bazat pe ponderea mai mare a unora dintre ele. Definirea si masurarea fericirii este intr-adevar o provocare, dar care poate fi rezolvata la un nivel multumitor cu metode stiintifice. Nu spun nimic nou cu asta.
In cazul studiului de fata, mi-a placut alegerea celor 6 criterii si metoda de a le folosi ca ,,intrebari incuietoare” pentru a masura de fapt premisele fericirii. Una e sa existe aceste premise si alta ca un individ sa se perceapa pe sine insusi ca fericit. Ultima depinde de antrenamentul fiecaruia in introspectie, de procesul de definire si intelegere a unei scari de valori. Fara sistem de referinte nu exista nici masura.
Cele 6 criterii cheie imi plac pentru ca par ar fi neutre ideologic si acopera tot spectrul existentei umane – prin sondaj, bineiteles. In istoria sociala a omenirii, indivizii erau obligati sa-si muleze asteptarile de fericire pe ceeace li se dicta din diversele directii sociale (de la familie, religie si guvernare sociala). Unele laturi ale existentei (de exemplu cea trupeasca, sau cea ideala, sau cea materiala etc) erau ,,interzise” de catre ideologia la moda. Un ,,cetatean bun” trebuia sa fie fericit conform modelului impus. Existau de buna seama la fel de multi care refuzau sa fie in totalitate ,,buni cetateni”, asumindu-si riscurile, da si cistigurile de rigoare.
As mai adauga ca 6 criterii combinate in valori de intensitate de la 1 la 5 (sa zicem) dau un numar foarte mare de combinatii posibile. Din punctul acesta de vedere aceasta alegere nu limiteaza total diversitatea situatiilor reale.
Mark Twain spune ca „sanatatea mintala si fericirea sunt incompatibile”…
eu cred ca apartin unui popor foarte sanatos…la cap!
Apropo de nefericirea care domneste in tarile arabe, am gasit pe pagina de Facebook a Rodicai Grindea un articol despre absurditatile stangismului francez legate de Israel.
In interiorul articolului este atinsa si ideea mult vanturata de stanga ca nefericirea lumii arabe este in mare masura provocata de actiunile Israelului.
Am simtit nevoia sa aduc aici articolul in intregime, caci nu merita sa fie trunchiat. Iata-l in continuare:
Cum se propagă otrava stângistă: mostră made in France
Jacques Weber este un actor foarte apreciat în Franța, pentru subtilitatea și finețea interpretării sale. Dar, după cum semnalează Jacques Tarnero, în publicația online „Europe-Israel”, (14 sept. 2013), nu același lucru se poate spune și despre gândirea sa politică.
Invitat acum o săptămână la emisiunea de dezbateri a lui Laurent Delahousse, pe canalul France 2, actorul a dovedit o concepție închistată în prejudecățile stângii franceze.
El a găsit un răspsuns conform orientării sale ideologice la întrebarea privitoare la situația Orientului Mijlociu: unde încpe barbaria, când se poate vorbi de crimă contra omenirii?
El a răspuns, de altfel, într-un stil considerat specific… evreiesc, adică tot printr-o întrebare: de ce să reacționăm la dezastrul din Siria, când se comit atâtea alte crime, pretutindeni în lume, ca de exemplu, „marea nenorocire a poporului palestinian din Gaza”?
Și aceasta, după ce s-a discutat despre folosirea gazului ucigaș contra populației civile din Siria. Analogia dintre situația din Siria și cea din Gaza nu mai lăsa loc simplei „aluzii”, după cum demonstrează Jacques Tarnero:
„De ce? Se gazează în Gaza? S-a folosit acolo gazul sarin? S-a comis vreo crimă contra umanității? Cine pe cine ucide? Cine este nenorocit și cine aduce nenorocirea? Sau poate ar trebui să admitem că tocmai Hamasul este adevărata nenorocire a gazanilor”?
Această trimitere la conflictul israelian-palestinian, care strecoară subliminal oroarea „simetrică” pe care Israelul ar comite-o în Gaza face parte, după cum subliniază Tarnero, din „micile ticăloșii adoptate și admise tot mai frecvent opinia comună”.
În același spirit, Delahousse n-a intervenit și nu l-a întrebat pe Weber ce vrea să spună – fără s-o facă explicit – cu asemenea afirmații.
În loc să se repete cele mai neinspirate clișee, n-ar fi cumva timpul să se dezbată în alți termeni chestiunea nefericirii arabe? Fiindcă nefericirea este reală. Nefericirea siriană este reală, după cum la fel de reală este și cea palestiniană, ca și cea egipteană.
„Dar care este sursa acestei nefericiri și ce legătură are cu asta Israelul? Cine pe cine umilește și oprimă, în istoria arabă”?, întreabă Tarnero. „Să fie Assad, tatăl și fiul, Kadhafi, Saddam, Arafat, Morsi? Sau poate Hamas-ul, Frații Musulmani sau Hizballah”?
Nu cumva în acești termeni ar trebui să se pună problema, în loc să se denunțe, într-o incantație repetată la nefârșit, Israelul ca responsabil de toate nenorocirile lumii arabe, ceea ce, departe de a oferi direcția spre o soluție, nu face decât să cufunde gândirea acestei lumi în incapacitatea de a-și percepe propria istorie, iar gândirea, oricât de complexă a stângii intelectuale contribuie din plin la orientarea pe o pistă absolut falsă?
Deocamdată,această dinamică conceptuală nu lasă loc unei interpretări mai suple, mai realiste. Acest tip de superficialitate intelectuală, de clișeu mincinos, căruia însuși Jacques Weber i-a evocat complexitatea, dualitatea dintre problemele care se pun și timpul necesar rezolvării acestora, provocările politice și grija democratică în vederea depășirii lor, aceasta este esența contradicțiilor intrinseci ale gândrii de stânga.
Weber insinuează, fără a o spune fățiș, că și Israelul ar comite asemenea crime cumplite. Și în felul acesta, picătura de otravă se lățește, se extinde „în pată de ulei”, forjând o gândire preconcepută, incapabilă să indice măcar începutul drumului spre soluționarea problemei dramatice a Orientului Mijlociu, în epoca actuală.
(După Europe-Israel, 14 sept. 2013)
Lui Charlie si controlorilor de calitate a lui ACUM:
Anna Frank nu este o legenda ci un fapt real; folosind necorespunzator acest cuvant rascoliti amintirile dureroase ale evreilor mai ales din Olanda. Iar cand afirmati ca olandezii carpanosi au tradat familia Frank pentru bani ca si pe cei 75% dintre evreii deportati si asasinati in lagare, jigniti poporul olandez care a intrat in greva generala la primele deportari ceace le-a inrautatit situatia.
Este regretabil ca controlorul sau controlorii de calitate a lui ACUM nu au sezisat acestea sau n-au gasit de cuvinta ca este cazul sa intervina intr-un fel sau altul.
[în calitate de moderator]
@dr.r.neumann
> Anna Frank nu este o legenda ci un fapt real;
Da, în primul moment m-a mirat şi pe mine termenul „legendă”, dar „legendă” nu trebuie neapărat să însemne „minciună”, iar acei cititori care doresc să intervină pentru a cere precizări, pot să întrebe autorul direct, într-un comentariu.
Pe de altă parte,
> …jigniţi poporul olandez…
…este mai degrabă o figură de stil.
Nu sunt implicat in conversatie, dar mi-am permis sa adaug ghilimele cuvintului Legenda din comentariul lui Charlie. Sepr sa fiu si în asentimentul dumnealui.
Moderatorului Alexandru Leibovici
Nici o definitie nu asimileaza sau macar apropie cuvantul legenda de minciuna; nu cer precizare ci sustin ca in acest context este o folosire cel putin necorespunzatoare a cuvantului.
Daca ” ‘jigniti poporul olandez’ este mai degraba o figura de stil”, cu atat mai bine caci face mai pertinenta, mai expresiva afirmatia
@George
Mi-e teamă că asta nu uşurează aflarea intenţiei autorului… Să-l lăsăm pe autor să explice ce a vrut să spună, în felul în care a spus-o, şi să spună dânsul dacă vrea să adauge ceva.
@dr.r.neumann
> Nici o definitie nu asimileaza sau macar apropie cuvantul legenda de minciuna
Să vedem. Am consultat DEX-Online. Aici am găsit următoarele sensuri (ev. secundare):
– povestire cu caracter fantastic…
– poveste minunată şi puţin credibilă…
– Minciună, palavre care se tot spun şi ajung să fie crezute…
Deci iată definitii care apropie cuvântul legendă de minciună.
Privitor la „jigniti poporul olandez„.
Multă lume foloseşte sintagme de tipul „a jigni poporul X” sau „a-i nega suferinţele trecute”, etc. Asta are sens numai dacă se consideră că „poporul X” este un organism viu, dotat cu sentimente şi emoţii, şi dacă este format din toţi membrii prezenţi şi trecuţi ai acelul ansamblu. Însă această concepţie este mistică – reificarea unei mulţimi, a unui ansamblu.
Incerc sa ma explic intr-un context global.
in cadrul articolului: Raportul ONU-SDSN, un cititor, Charlie, foloseste in ecoul sau expresia LEGENDA Annei Frank si invinovateste carpanosul popor olandez de vanzarea evreilor din care 75% au fost omorati in lagare.
Un cititor care cunoaste adevarul si dotat cu oarecare sensibilitate nu poate accepta ca tragedia Annei Frank si a familiei sa fie numita o legenda; deasemeni un cititor cu oarecari cunostinte generale stie ca olandezii i-au primit atat pe crestinii ne-catolici cat si pe evreii expulzati din Portugalia si Spania.
Am afirmat ca aceasta este o jignire a poporului olandez.
Am adresat ecoul lui Charlie si controlorilor de calitate de la ACUM; ati raspuns numai dv., Alex.Leibovici, in calitate de moderator.
Pe scurt, ati facut 2 afirmatii:
1) legenda nu inseamna neaparat minciuna
2) a jigni un popor este o figura de stil;
In ecourile urmatoare (replici la ecourile mele) va straduiti sa aduceti dovada ca legenda se poate defini si ca minciuna; in privinta jignirii unui popor sustineti ca a considera un popor ca un organism viu, dotat cu sentimente si emotii si daca este format din toti membrii in viata si din trecut (SIC) acesta conceptie este mistica – reificarea unei multimi, formulare extrem de confuza, chiar rizibila.
Dar sa presupunem ca aveti dreptate, toate acestea sunt numai detalii, probleme de fond fiind: cazul Anna FranK este o legenda? Poporul olandez intr-adevar i-a vandut pe evrei Germaniei naziste?
imi pare rau sa constat dar nu vedeti padurea din cauza copacilor !
@dr.r.neumann
În legătură cu problemele de fond am sugerat, în două rânduri, să vă adresaţi autorului acestor afirmaţii. Într-adevăr, am scris:
Şi eu regret că Charlie nu a explicat ce a vrut să spună cu „legenda Annei Frank”.
Cu prvire la „vânzarea evreilor de către poporul(?) olandez” repet că, strict vorbind, să vândă (sau să se simtă insultat) poate numai un om, iar nu un popor; poporul este un concept, o abstracţie.
Care este rolul moderatorului? Cand intervine?
@dr.r.neumann
> Care este rolul moderatorului? Cand intervine?
[Mod.] Rolul meu ca moderator este să am grijă ca comentatorii să respecte Regulamentul. Intervin când acesta este clar încălcat. În cazul de faţă am solicitat autorului precizări post factum.
Daca mi se permite o constatare, in discutia dr. Neuman – A Leibovici. Se vorbeste despre cel putin trei lucruri diferite care luate separat pot sau nu fi valabile.
Intentiile lui Charlie in comentariul sau le poate numai dumnealui clarifica.
Veridicitatea relatarii despre Anna Frank nu e contestata in comentariu, chiar daca apare sub termenul de legenda. Apropo, „legenda” cu referire la un personaj inseamna ca acesta este un erou.
Despre atitudinea olandezilor fata de evrei in timpul ocupatiei naziste, cu parere de rau, nu stiu nimic. D-l Neuman scrie ,,un cititor cu oarecari cunostinte generale stie ca olandezii i-au primit atat pe crestinii ne-catolici cat si pe evreii expulzati din Portugalia si Spania.”
Iata, ma autodezvalui (fara sa ma mindresc cu asta) ca am lipsuri in cunostintele generale. In apararea mea spun ca am invatat istorie mincinoasa in timpul scolii (perioada comunista) si de aceea nici nu i-am dat crezare (mai putin evenimentele majore, care de bine de rau nu erau, sper, prea mult manipulate). E mult de atunci, dar in cele 5-10-20 pagini din cartea de istorie consacrate Razboiului Mondial nu cred ca era niciun rind despre atitudinea olandezilor. Ma insel?
Il tog pe d-l Neuman faca o relatare succinta daca se poate.
In privinta rolului moderatorului (personal nu am acest rol) el pazeste regulamentul. Anume are grija ca sa nu fie publicate atacuri, instigari, forme care au ca intentie clara sa ofenseze alti cititori, devieri majore de la subiect. Nu cred ca intra aici informatiile inexacte (intentionate sau nu). Si e foarte bine asa, dupa parerea mea.
Raspunderea pentru exactitea informatilor si buna credinta cu care a fost scris comentariul îi revine celui care scrie comentariile.
In ce priveste articolele pubicate, lucrurile pot sta altfel. Editorul poate avea un cuvint asupra calitatii unui articol. Dar nu e cazul discutiei de fata.
@George
Asimilarea fericirii cu un vector este dificilă. Un vector are 3 caracteristici fundamentale: MĂRIME (valoare de scalar), DIRECŢIE (ca suport) şi SENS (ca orientare).
În parametrii de măsurare a fericirii, fie ea colectivă, fie individuală, nu se va regăsi nici una din aceste caracteristici.
Mai curând aş încadra fericirea într-o funcţie de tip asimptotic, cu salturile de la o extremă la altă, ceeace este într-adevăr specific uman.
Există triburi foarte „fericite”, de nota 5, deşi trăiesc în pielea goală, cu PIB =0. Şi ursul Baloo a lui Kipling era fericit, pentru că considera că a fi fericit înseamnă să ai „atât cât este necesar !!”
Se scapă din vedere factorul timp, exprimabil pentru aprecierea gradului de fericire, prin sintagma: „la un moment dat”, adică, specific pentru o fiinţă inteligentă este variaţia fericirii de la o clipă la alta, fericiţi în mod permanent, sunt doar bolnavii mintal !!