Dupa studii în care a fost atras de antichitatea greco-romana, Anatole France (pseudonimul lui Anatole-Francois Thibault) (1844-1924) s-a afirmat mai întâi ca poet de orientare parnasiana, primul sau roman, Crima lui Sylvestre Bonnard, aparut în 1881, fiind premiat de Academia Franceza. Romanele care au urmat – Thais, Birtul „La regina Pédauque“, Opiniile d-lui Jérôme Coignard, Istoria contemporana, Insula pinguinilor, Revolta îngerilor, Zeilor le e sete – i-au consolidat renumele.
Scriitor erudit, de o ironie subtila, A. France si-a pus scrierile (care amintesc prin scepticism, finete si formula narativa de literatura secolului al XVIII-lea) în slujba angajarii sale politice care l-a îndreptat spre socialism. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatura.
INSULA PINGUINILOR
Povestire fantastica si satirica în care autorul evoca, referindu-se la urmasii pinguinilor transformati în oameni de catre Sfântul Mael, istoria Frantei, insistând asupra perioadei contemporane lui si prevazând cu scepticism viitorul.
Fragmentul de mai jos satirizeaza razboaiele imperialiste.
CAPITOLUL III
CALATORIA DOCTORULUI OBNUBILIU (1)
Profesorul Obnubiliu, care de saizeci de ani ducea o viata singuratica de schivnic, în laboratorul lui, unde nu patrundea zarva dinafara, s-a hotarât sa cerceteze personal starea de spirit a popoarelor. Si-a început studiile cu cea mai mare democratie si s-a îmbarcat, pornind spre Noua Atlantida.
Dupa cincisprezece zile de mers, vaporul lui a intrat, noaptea, în bazinul Titanportului, în care erau ancorate mii de vase. Un pod de fier, azvârlit pe deasupra apelor, orbitor de lumini, se întindea între doua cheiuri atât de departate unul de altul, încât profesorul Obnubiliu a crezut ca pluteste pe marile lui Saturn si ca vede minunatul inel care încinge planeta Batrânului. Acest transbordor urias cara mai bine de un sfert din bogatiile lumii. Dupa ce a debarcat, savantul pinguin a fost servit, într-un hotel cu patruzeci si opt de etaje, de niste automate, apoi a luat trenul pe linia ferata care duce la Gigantopolis, capitala Noii Atlantide. În tren se gaseau restaurante, sali de jocuri, arene pentru întreceri atletice, un birou de telegrame comerciale si financiare, un paraclis evanghelic si tipografia unui mare ziar, pe care doctorul n-a putut sa-l citeasca, deoarece nu cunostea limba noilor atlanti. Pe malul marilor fluvii, trenul trecea pe lânga orase industriale, care întunecau cerul cu fumul furnalelor lor ; orase negre ziua, orase rosii noaptea, pline de larma si sub arsita soarelui si în negura noptii(2).
« Iata – se gândea doctorul – un popor mult prea ocupat cu industria si cu negotul, ca sa-i mai arda de razboi. Sunt sigur, de pe acum, ca noii atlanti urmeaza o politica de pace. E o axioma admisa de toti economistii ca pacea dinafara si pacea dinauntru sunt necesare propasirii comertului si industriei”.
Cutreierând prin Gigantopolis, si-a întarit si mai mult aceasta parere. Oamenii umblau pe drumuri cu atâta iuteala, încât rasturnau tot ce le iesea în cale. Rasturnat si el de câteva ori, Obnubiliu n-a avut decât de câstigat din pataniile acestea, învatând sa se poarte cum se cuvine. Dupa un ceas de mers, a rasturnat si el un atlant.
Ajungând într-o piata mare, a zarit porticul unui palat în stil clasic, ale carui coloane corintice îsi ridicau capitelurile de acant ramuros la saptezeci de metri deasupra temeliei coloanelor.
Cum încremenise asa, în admiratie, cu capul dat pe spate, un barbat modest la înfatisare veni lânga el si-i spuse în pinguineste:
-Dupa îmbracamintea dumneavoastra, vad ca sunteti din Pinguinia. Va cunosc limba. Sunt talmaci cu diploma. Cladirea de aici e palatul Parlamentului. În momentul acesta, deputatii Statelor chibzuiesc. Vreti sa asistati la sedinta ?
Introdus într-o tribuna, doctorul îsi adunca privirile peste noianul de legislatori care sedeau în fotolii de trestie, cu picioarele pe banci.
Presedintele se ridica, si mai mult mormai decât rosti, în toiul neatentiei generale, urmatoarele formule, pe care talmaciul le traduse numaidecât doctorului:
-Razboiul pentru deschiderea pietelor mongole terminându-se cu bine, spre satisfactia Statelor noastre, va propun sa trimitem conturile respective la comisia financiara…
E cineva contra ?
Propunerea se socoteste adoptata.
Razboiul pentru deschiderea pietelor de desfacere din a treia Zeelanda terminându-se cu bine, spre satisfactia Statelor nostre, va propunem sa trimitem contusile respective la comisia financiara…
E cineva contra ?
Propunerea se socoteste adoptata.
-Am auzit eu bine ? întreba profesorul Obnubiliu. Cum, dumneavoastra, un popor industrial, sunteti prinsi în toate razboaiele acestea ?
-Fara îndoiala, îi raspunse interpretul. Sunt razboaie industriale. Popoarele care n-au nici un comert, nici industrie nu sunt obligate sa se razboaiasca. Dar un popor care învârteste atâtea afaceri este constrâns la o politica de cuceriri. Numarul razboaielor noastre sporeste, în mod necesar, o data cu activitatea noastra productiva (3). De îndata ce vreuna dintre industriile noastre nu mai are unde sa-si vânda produsele, trebuie sa-i deschidem, printr-un razboi, noi piete de desfacere. Asa se face ca am avut anul acesta un razboi al carbunelui, un razboi al aramei si un razboi al bumbacului. În a Treia Zeelanda am ucis doua treimi din locuitori, ca sa-i silim pe cei care au ramas sa ne cumpere umbrele si bretele.
În momentul acela, un barbat voinic, care sedea în mijlocul adunarii, se sui la tribuna.
-Cer – spuse el – un razboi contra guvernului Republicii de Smarald, care concureaza cu nerusinare porcii nostri în hegemonia suncilor si a cârnatilor pe toate pietele lumii.
-Ce este legislatorul acesta ? întreba doctorul Obnubiliu.
-E negustor de porci.
-E cineva contra ? spuse presedintele. Pun propunerea la vot.
Razboiul contra Republicii de Smarald fu votat prin ridicare de mâini cu o puternica majoritate.
-Cum ? spune Obnubiliu interpretului. Ati votat un razboi cu atâta repeziciune si nepasare ?…
-O, e un razboi fara importanta, care nu va costa decât opt milioane de dolari.
-Si oamenii…
-Oamenii sunt si ei socotiti în cele opt milioane de dolari (4).
1 Obnubiliu – obnubilis, “învaluit de ceata” (lat.).
2 O prefigurare a marilor metropole. În cazul de fata, ridicolul reiese tocmai din acest anacronism.
3 Autorul satirizeaza razboaiele imperialiste, presimtind parca furibunda cursa a înarmarilor de mai târziu.
4 Atitudine sarcastica la adresa dezumanizarii totale din cadrul societatii capitaliste.