Traim în prezent într-o lume din ce în ce mai artificiala. Electricitatea si sistemele moderne de iluminat ne permit a continua activitatile noastre atât ziua, cât si noaptea, fara a fi „sclavii” luminii solare, putând a calatori pâna la antipozi în câteva ore, ceea ce era imposibil si de negândit la începutul secolul trecut. Ori, fiinta umana (ca si majoritatea animalelor) are un „ceas intern, un ceas biologic” ajustat ritmului zilei si noptii, creierul uman având capacitatea îndurarii alternantei celor trei stari de veghe principale anume: trezirea, somnul si visul. Daca functiunile somnului si trezirii sunt cunoscute, dimpotriva, functiunile celei de a treia stari a creierului, care este visul, ramâne una din enigmele cele mai iritante ale biologiei umane.
Din curiozitatea aflarii acestei ENIGME, care priveste tot OMUL, am pornit spre cercetarea unor materiale publicate (carti, reviste, internet), aflând cele ce urmeaza. Citind cartea „Paradoxe du sommeil”, autor Michel JOUVET, neurobiolog francez (n.1925) la Lons de Saunier, considerat ca unul din pionierii „Hipnologiei”, Membru al Acadeiei de Stiinte franceze în 1977, distins cu Medalia de aur CNRS în 1989 (Centrul national de cercetari stiintifice, cel mai important organism de stat din Franta, fondat în 19 Octombrie 1939). Printre altele, M.JOUVET, propune teoria speculativa, precum ca „functiunea visului ar fi o reprogramare neurologica iterativa pentru prezervarea la indivizi ereditatea psihologica la baza personalitatii sale”.
Din cele scrise de M.Jouvet, precum si din cercetarile echipei de biologi de la Spitalul Sacré-Coeur din Montréal, condusa de M-me Marie DUMONT, biolog, rezulta ca „Somnul este o pierdere a cunostintei, fara a pierde însa receptiile senzitive cu lumea exterioara, acompaniat de o diminuare progresiva a tonusului muscular, care survine la intervale regulate”. S-a mai stabilit ca, „Alternanta trezire/somn/”, corespunde unuia din ciclurile fundamentale la animale – ritmul circadian. La specia umana, somnul ocupând aproape o treime din viata sa.
Acest „ceas biologic” (l’horloge biologique), este ascuns în circumvolutiunile creierului, cele care controleaza somnul, apetitul, temperatura corpului, secretiile hormonale etc. Dupa cercetarile celor enuntati, ar fi posibil sa se „modifice ora ceasului biologic, modificând iluminarea”. Dupa Marie Dumont, reajustarea ceasului intern trece prin ochi, motivând aceasta, afirmând ca, „pe retina ochiului, celulele ale caror singura functiune este de a ajusta ceasul intern, care este situat în hipotalamus, glanda care se gaseste la baza creierului”. Dar, se atrage atentia ca „semnalul luminos trebuie sa parvina la creier la un moment precis al ciclului sau circadian”.
Se mai stie ca la sfârsitul fiecarei zi, temperatura corpului scade putin câte putin sub efectul melatoninei, care nu este altceva decât hormonul somnului. Ori, la sfârsitul noptii, este un punct-pivot unde temperatura începe sa urce din cauza unui alt hormon, mai stimulant, anume CORTISOLUL. Reteta D-nei M.Dumont este simpla, dupa teoria sa si anume ca, fiecare dintre noi trebuie sa-si identifice punctul-pivot personal, adica doua ore înaintea momentului obisnuit de trezire, adaugând ca „nu este suficient sa transpozam acest punct-pivot în fusul orar al unei destinatii unde vrem sa ne deplasam”. Pentru o calatorie catre Est, trebuie avansat „ceasul intern biologic” si a se expune la lumina DUPA ora fatidica. Dar pentru o calatorie spre Vest, este contrariul, trebuie sa ne expunem la lumina ÎNAINTEA punctului-pivot pentru a da înapoi „l’horloge biologique”. O alta solutie experimentata: „de ce sa nu ne ajustam ceasul intern înainte de a pleca într-o calatorie, în functie de diferentele orare?” În acest fel se pot evita decalajele orare, care ne pot împiedica sa activam dupa cum ne-am propus, fiind obligati „sa dormim ziua si sa fim treji noaptea” sau invers.
Michel Jouvet, mai confirma ca ciclul trezire-somn, la majoritatea speciilor, este sub dependenta ritmului numit „nycthéméral”, nictemeral, (cuv.gr.nuktos=noapte, hemera=zi), acest ritm actionând ca sincronizator sau timp dat asupra unui h.b. intern situat în hipotalamus, care primeste informatia luminoasa pe cai venind de la retina. Acest h.b. intern, în lipsa sincronizatorului extern, de exemplu o zi prelungita într-un adapost întunecat sau într-o pestera etc., functioneaza cu o mica întârziere sau un avans asupra ritmului de 24 ore, deci aproape 24 ore (circadiene), de unde si termenul de ritm circadian. Ori, acest h.b. tine sub dependenta sa numeroase alte „ceasuri” care controleaza sinteza enzimelor si a hormonilor, temperatura centrala a corpului uman si indirect ritmul de trezire si de somn.
Constatarile celor autorizati si enumerate mai sus foarte succint, nu au avut importanta altadata, dar civilizatia industriala cu ritmul de lucru cunoscut în prezent, aparitia Jet-urilor si a calatoriilor intercontinentale, au plasat creierul uman în conditii pe care evolutia umanitatii nu le-a prevazut. Astfel, daca un calator pleaca din Lyon pentru a ajunge la Los Angeles pastreaza un ritm circadian endogen al ceasului sau biologic intern, pâna când va primi informatiile zi-noapte decalate cu 8 sau 9 ore, rezultând o desincronizare între necesitatea lui de somn sau de trezire si timpul legal, de unde apare trezirea în mijlocul noptii si adormirea în timpul zilei. Aceste desincronizari între orologiul circadian endogen si timpul real poate antrena, mai cu seama daca ele se repeta deseori, o dereglare a ciclului trezire-somn, deseori depresiuni. Daca ritmul circadian comanda alternanta trezire-somn, este un ritm ultradian de ordinul a 90 minute care regleaza periodicitatea somnului paradoxal. La om, este posibil ca acest ritm ultradian sa fie expresia unui ritm fundamental (Basic Rest Activity „BRAC”). Acest ritm va fi atunci predominant la nou-nascuti, dar va fi apoi mascat în cursul trezirii la adult.
Fata de toate aceste analize si constatari de catre cei în drept, se întelege astfel cât este de important, în ergonomie si în clinica, de a se urmari posibilitatea asincroniei antrenate de orarele alternante sau repetarea calatoriilor intercontinentale.