Este foarte interesantă asemănarea tablourilor semnate de Corneliu Baba şi Nahum Guttman deşi este neîndoielnic că nu aveau cunoştinţă unul de altul. Desigur, cadrul este puţin diferit, îmbrăcămintea este specifică locului, dar atitudinea personajelor este aproape aceeaşi.
Odihna după o zi de lucru trudnic, sau doar o pauză binemeritată la amiază, pentru nişte oameni ai pământului care s-au sculat odată cu zorile. Ambele tablouri, datorate unor maeştri, sunt creaţii care pot rezista cu brio unei analize estetice exigente.
Odihna este un subiect neocolit de pictori, chiar dacă adesea este preludiul unei desfăşurări romantice, biblice sau exotice. Reuven Rubin, de pildă, inspirat de legenda scării lui Iacov şi a luptei cu îngerul (tematică pe care o găsim la numeroşi pictori), îl înfăţişează pe eroul biblic odihnindu-se cu capul pe o piatră înaintea confruntării.
Henri Matisse, cu stilul sau distinct, preferă o odaliscă în cunoscuta poziţie languroasă sau un nud care se relaxează după cine ştie ce „muncă” presupusă. Detaliile implementate cu discreţie sugerează o altă lume, nu cea a muncitorilor.
Dar momentele de odihnă au inspirat şi alţi maeştri ai artelor plastice, precum Nicolaie Tonitza, August Renoire, Alexandru Ciucurencu sau Alma Redlinger care, fiecare în epoca lui, în manieră proprie şi în viziune personală, au dedicat subiectului „Odihnă” cel puţin una din creaţiile lor importante.
De regulă, interpretarea subiectului este literală şi figurativă. Remarcăm frumuseţea senzuală şi estetică, miracolul formelor în tihnă, textura tablourilor, culorile lor. Uneori, în ciuda aparentei pasivităţi, există o tensiune a trăirii instinctive, o absolută acurateţe, un univers de sine stătător.
Paradoxal sau nu, chiar şi un subiect static prin însăşi natură lui, este tratat de fiecare pictor în funcţie de temperamentul său artistic, chiar de ideologia căreia îi este tributar şi de concepţia să personală. Pictorii au imprimat lucrărilor o încărcătură simbolică, unele devenind astfel emblematice.
Dr. DOREL SCHOR