Tiparite în 1609, fara permisiunea autorului si într-o ordine schimbata, dar scrise cu mai mult de zece ani înainte, cele 154 de sonete ale lui Shakespeare reprezinta o culme a poeziei engleze si universale prin adânca vibratie emotionala a sentimentelor care le anima –dragoste, prietenie, superioara iertare, revolta împotriva unei lumi nedrepte, constiinta propriului geniu –si prin perfectiunea versurilor.
Din punctul de vedere al structurii, sonetul englez (initiat de Thomas Wyatt la începutul secolului al XVI-lea si stralucit reprezentat de Shakespeare) se deosebeste de cel italian, fiind alcatuit din trei catrene cu rime încrucisate ( a b a b, c d c d, e f e f) si un distih (gg).
LV.
Nici murmuri, nici sculpturi de aur grele
Nu vor trai cât mândrele-mi poeme,
Iar tu vei straluci mai viu în ele
Decât într-un granit mâncat de vreme.
Razboaie vor zvârli statui deoparte,
Statui si ziduri dezradacinând,
Dar nici pârjol, nici sabia lui Marte
N-or sterge-n inimi chipul tau nicicând.
Tu, biruind si Moarte si Uitare,
Vei dainui, iar slava ta curata
Vor mai privi-o vremuri viitoare.
Si-atunci când lumii ceasul o sa-i bata.
Iar pâna-n ziua trâmbitei ceresti,
În versul meu si-n ochi duiosi traiesti.
LXVI.
Scârbit de toate, tihna mortii chem;
Satul sa-l vad cersind pe omul pur,
Nemernicia-n purpuri si-n huzur,
Credinta – marfa, legea sub blestem,
Onoarea- aur calp, falsificat,
Virtutea fecioriei târguita,
Desavârsirea jalnic umilita,
Cel drept, de forta schioapa dezarmat,
Si arta sub caluse amutind;
Sa vad prostia – dascal la cuminti,
Si adevarul – “semn al slabei minti”,
Si Binele slujind ca rob la rele.
Scârbit de tot, de toate ma desprind:
Doar ca, murind, fac rau iubirii mele.
CXVI.
Nu cred în piedici puse de noroc
Unirii sufletelor mari. Iubirea
Iubire nu-i când face silei loc,
Tradarii raspunzând cu parasirea.
Nu, ea e vesnic semn si far strajer
Ce-ntâmpina furtuna si nu cade.
E steaua fiecarui corabier,
Al carei pret nu-i masurat în grade.
Iubirea nu-i paiata vremii, chiar
De intra sub compasul coasei sale.
N-o schimba ani, si n-o clintesc macar
Taisurile clipelor fatale.
De spun minciuni, si pot fi dovedit.
N-am scris nimic, si nimeni n-a iubit !
Dintre toate traducerile, cele ale lui Ion Frunzetti mi-au plăcut cel mai mult. Totuşi, la sonetul CXVI, în primul vers :”Nu cred în piedici puse de noroc…”, în loc de „noroc”, ar fi trebuit să scrie: „ghinion”, căci nu norocul pune piedici, ci nenorocul, ghinionul.