Petrarca si LauraPersonalitate reprezentativa pentru începuturile umanismului renascentist, fervent admirator al antichitatii latine, descoperitor al unor manuscrise cu discursuri de Cicero, partizan al restaurarii republicii romane, autor de opere în limba latina, F. Petrarca (1304-1374) a fost unul dintre cei mai mari poeti italieni, fapt recunoscut înca din timpul vietii, când a primit la Roma, pe Capitoliu, cununa de lauri.
CANTONIERUL
Opera sa poetica cea mai valoroasa, scrisa în limba italiana o constituie Cantonierul (1), volum ce cuprinde în cea mai mare parte sonete (dar si madrigale sau balade) inspirate de iubirea lui pentru Laura de Noves si divizate în: “În timpul vietii doamnei Laura” si “Dupa moartea doamnei Laura”. Poeziile evoca, în imagini vibrând de sensibilitate, momente ale întâlnirilor cu iubita. Toata gama starilor sufletesti ale îndragostitului îsi gaseste expresia în poezia lui Petrarca.
Mai mult decât Beatrice, din care Dante facuse un simbol, Laura este o femeie vie, o prezenta poetica legata cel mai adesea de cadrul natural.
LXI
Slavite fie clipa, ceas si loc,
meleag si an, si anotimp si luna,
si ziua-n care ochii tai, stapâna,
în mine aprins-au vâlvatai si foc.
Si-n veci slavit dintâiul dulce dor
în care-am ars cu dragostea-nfratit,
si arcul cu sageata atintit,
si ranile ce-adânc în piept ma dor.
Slavite fie vorbele ce eu,
(o, câte !) le-am rostit chemând spre tine,
si lacrimile, si suspinul greu,
si versul scris ce faima ta prin mine
o spune lumii-ntregi, si gândul meu
ce-i doar al tau si neîmpartit cu nime.
CXXXIV
Nici pace n-am, nici lupta nu ma-mbie;
ma tem si sper, si ard si sunt de gheata,
si zac rapus si zbor pâna-n tarie
nimic nu prind si-o lume strâng în brata.
Stapâna am ce-n mâna ei ma stie,
dar nu ma vrea, nici nu ma lasa în viata;
Iubirea-ntr-ajutor nu vrea sa-mi vie,
nici viu ma vrea, nici cum sa scap ma-nvata.
Vad fara ochi, strig fara limba-n gura,
sa mor râvnesc si chem dupa-ajutoare,
mi-s ceilalti dragi si mie-mi caut vina.
Zâmbesc în lacrimi, totul mi-e tortura,
viata si moartea-mi sunt la fel de-amare
si numai tu, stapâna, esti de vina.
Cantona catre Italia exprima patriotismul poetului, constituind o înflacarata chemare spre unitate si pace adresata seniorilor Italiei dezbinati de lupte fratricide.
CXXVIII
Italia mea, desi vorbesc zadarnic
caci ranile-ti de moarte
n-asteapta leac din vorba dreapta-ori buna,
as vrea macar, de-aicea de departe,
suspinul meu amarnic
nadejdea tarii pusa-n el s-o spuna.
Spre tine în furtuna,
Hristoase, chem; spre tara ta cea draga
întoarce-ti, Doamne, ochii si priveste
ce crunt se razboieste
si-ncinge scut fara temei, si ghioaga.
Înmoaie si dezleaga
acele inimi pline
de ura azi si-ncrâncenare cruda,
ca glasul tau prin mine,
nevrednicul, Stapâne, sa-l auda.
O, voi, cei pusi de soarta-n fruntea tarii,
gradina-ntre gradine,
de-a carei mila ati uitat a plânge,
ce cauta-atâtea spade-aici straine(2)?
Vreti pâna-n geana zarii
tarâna verde sa-i mânjiti cu sânge?
Hraniti nadejdi natânge
si-amar va-nseala scurta judecata,
de-n mercenari vreti sa gasiti credinta.
Vrajmasi, nu biruinta
câstiga cel ce-aduna osti cu plata.
……….
1 De la cuvântul italian canzone=cântec.
2 Ostirile de mercenari, chemate în ajutor din Germania.