Îţi sunt lacurile ochi de ape sfinte?…
Sunt lanurile gene de neveste?…
Cine mai crede în sârma din cuvinte
Şi într-un balaur – rest de poveste?
Satelele adorm descântate de val,
Îngerul nopţii aprinde amnarul,
Mă visez pe ape, despărţit de mal,
Cineva strigă c-am trecut hotarul.
E negru adâncul şi, la prima vamă,
O umbră îmi cere plata unui dor :
Îi dau sufletul despovărat de teamă –
Se deschide-o uşă şi un coridor…
Cine mai crede în sârma din cuvinte,
Când cerul coboară greu peste morminte?…
Tags: Gavriil Stiharul, Poem, Prut