Cum se defineste identitatea unui evreu in afara Israelului ?
Daca nu exista o comunitate de limba, nici de teritoriu, daca exista mai multi evrei laici decat religiosi, iar devotamentul fata de Israel variaza de la caz la caz, atunci ce ne leaga ?
Cred ca avem constiinta ca impartasim acelasi destin, suntem eine Schicksalsgemeinschaft, expresie pe care mi-am insusit-o de la Daniel Cohn-Bendit acum vreo 20 de ani. Avem un trecut comun, inclusiv Auschwitz, un bun religios si cultural comun, suntem evrei si prin perceptia mediului inconjurator, vazuti prin prisma antisemita ori filosemita. Acest destin ne inzestreaza cu o privire specifica asupra lumii, cu un anume set de valori.
Orice eveniment din lume suscita reactia rezumata in : Asta e bine pentru noi ?, intrebare pusa sfios, cu teama, din nefericire justificata, ca cineva iar ne-a pus gand rau. Proverbiala solidaritate dintre evrei isi are radacina in anticiparea urmatoarei calamitati. Fiecare a trecut prin trauma emigrarii, a adversitatii sortii din motive de antisemitism, iar daca nu, amintirile transmise de parinti sunt inca vii. Experienta dezradacinarii, a ostracizarii si a prigoanei a intarit sentimentul de coeziune si a dezvoltat capacitatea empatica sporita, sensibilitatea accentuata, dorinta de a ajuta si sprijini. Nu este intamplator ca evreul Freud a fost parintele psihanalizei, ca donatorii si mecena evrei exceleaza prin generozitate.
Perceperea acuta a lumii stimuleaza interesul pentru rezolvarea treburilor obstii. E cunoscut ca multi evrei s-au implicat si se implica in activitati politice. Iar grija pentru Israel este o constanta. Pe cand eram copil, ascultam cu tata « hadashot », stirile, dimineata si seara. Putini sunt intre noi care sa nu urmareasca stirile in fiecare zi, sa nu tresara cand aud sau citesc ceva legat de Israel. Cand ne intalnim, subiectul inepuizabil este ce se intampla in « tara », cu toate ca avem aprecieri diferite ale situatiei.
Prezentul ne ingrijoreaza si evoca in mod inexorabil trecutul, care a fost dintotdeauna obiect de studiu prin lectura Bibliei. Nu degeaba ne consideram am hasefer, poporul cartii, nu numai al Torei, ci al cartii in general. In toate paturile sociale evreiesti, cultura si invatatura sunt puse pe un piedestal, sunt considerate conditia sine qua non a reusitei. Indreptarea spre profesii care necesita studii superioare a devenit o pornire naturala. La utilizarea regulata a aptitudinilor intelectuale se adauga predilectia pentru dezbateri, cu originea probabila in practicarea timp de secole a analizei aprofundate, pilpul, in discutiile talmudice, in care lucrurile erau privite din toate unghiurile.
Cand vorbim de spirit evreiesc ne gandim spontan la curiozitate intelectuala, (nu ma gandesc la premiatii Nobel, ci la o inclinatie generala), la umor si autoironie, mijloace de a supravietui, de a da o dimensiune surmontabila obstacolelor. Veneratia pentru instructie, placerea de a discuta, autoironia fac parte dintr-un profil specific evreiesc.
Imi dau seama ca am perspectiva unei evreice ashkenaze laice. Totusi, viziunea lumii in care se imbina deschiderea plina de cutezanta si prudenta sceptica, unitatea interna stransa, elanul spiritual de a patrunde miezul a tot ce exista, intuitia afectiva a sentimentelor celuilalt sunt, mi se pare, elemente comune. Cred ca putem distinge o optica aparte, o abordare speciala a existentei.
Schwer tsu zayn a Yid, e greu sa fii evreu, oftam adesea. Dar expresia trista, amestecul de melancolie si ironie din privire, de multe ori vizibile pe fizionomiile evreiesti, sunt alungate de bucuria debordanta de a trai, de energie si creativitate. Un individ pus la incercare de un traumatism isi mobilizeaza fortele de rezistenta si dezvolta abilitati deosebite pentru a-si reveni. Este un fenomen obervat in psihologie cunoscut sub numele de rezilienta, iar evreii ilustreaza perfect aceasta observatie.
Toate sunt trasaturi dobandite in cursul mileniilor. Oare vor dainui ? Fara traditia religioasa si culinara, suport indispensabil pentru pastrarea identitatii, sansa de a supravietui e improbabila. In lipsa unei structuri traditionale, unor rituri care se transmit din generatie in generatie, deci a unor semne extrinsece, dar esentiale ca memento si diferentiere, caracteristicile identitatii evreiesti se estompeaza si pier. Dupa statisticile publicate de Jewish Agency din 2002, singura comunitate care creste este Israel, iar numarul evreilor in intreaga lume scade.
In Israel, evreu este cel care are o mama evreica sau care s-a convertit. In diaspora, aceasta conditie nu e suficienta. Denumirea « evreu » trebuie sa aiba o semnificatie, existenta unui evreu sa se orienteze dupa repere distinctive, altfel ma tem ca specificul evreiesc piere.
Draga Arie,
Prima ta fraza imi aminteste definitia lui Sartre din La Question juive : «Le juif se définit comme celui que les nations ne veulent pas assimiler. » sau « C’est l’antisémite qui fait le juif» . Un exemplu e Andri din Andorra lui Max Frisch, care nu este evreu, dar preia stereotipurile celor din jur despre evrei si devine avar, inteligent, siret, ipocrit. O definitie negativa care nu ma satisface pe deplin. Nu cred ca existam numai prin privirea celorlalti.
Mi-a placut foarte mult formula cu imaginea in oglinda, cea vazuta de noi insine si cea vazuta de altii. Cred ca imaginile din oglinda se contopesc, felul in care ne vedem noi se imbina cu felul in care ne vad altii, filosemiti si antisemiti.
Demult am vazut o secventa dintr-un film de propaganda nazist, unde evreii erau aratati ca o hoarda de sobolani predatori. Inca si acum retraiesc sentimentul de scarba si groaza, gandul care ma strapunge : suntem oare asa ? Nu suntem asa, nicidecum. Dar imaginea pe care o avem despre noi insine este influentata de ceea ce altii gandesc despre noi. Cu atat mai mult trebuie sa ne concentram pe ce constituie baza, pe ceea ce ne leaga, independent de lumea inconjuratoare.
Getta
D-na Neumann,
Imi pare rau ca trebuie sa citesc un articol care stereotipizeaza, care sustine anumite idei preconcepute.
As spune ca nu sint de acord cu majoritatea celor afirmate de dumneavoastra in articol, pe scurt, aceasta inglobare nu are nimic comun cu definirea ” evreului”.
As putea lua paragraf cu paragraf, sa substitui evreu cu polonez, sau cu sicilian, sau cu multe alte etnii si, intr-un anumit mediu, omul sa simta ceea ce spuneti Dvs.
Mitul dupa care ” evreii ar fi uniti” e o absurditate, ei se unesc DOAR cind apare o primejdie comuna, in cadrul comunitatilor locale, sau cind sint israelieni, in timpul unui razboi, sau cind exista primejdia terismului.
Tin minte o conferinta a unui profesor din Italia care afirma cam aceleasi lucri despre italieni. Etnic era austriac.
Intr-un cuvint… pacat.
Va recomand cartea lui Oisteanu, imaginea evreului in cultura romana.
Citeva ” caracteristici ” insa pot fi reale, dar intr-un mediu competitiv, in care evreii au de suferit, fiind minoritari.
Vlad Solomon
evreul este acela care crede ca in sfarsit si-a gasit meleagul,dar care descopera,dupa un timp variabil, ani sau secole,ca trebuie sa -si faca bagagele (cum spunea Toparceanu )”Imi iau giamantanul si plec”.) Evreu este o imagine in oglinda,vazutà de sine insusi sau vazuta de altii,in forma reala sau deformatà!.
Eppur si moueve !!!!
WORDS WORDS WORDS…
Stimate domnule Solomon,
Doresc sa va atrag atentia asupra unor puncte comune in pozitiile noastre. In comentariul dumneavoastra afirmati ca anumite « caracteristici » (de ce in ghilimele ?) pot fi reale, dar intr-un mediu competitiv, in care evreii au de suferit, fiind minoritari. In articolul meu am vorbit despre evreii din Diaspora europeana, unde evreii au fost si sunt in minoritate si sunt confruntati mai mult sau mai putin cu fenomene ale antisemitismului si antisionismului.Deci nu vad o contradictie intre afirmatiile noastre. Ar fi interesant sa expuneti caracteristicile de care vorbiti.
Afirmati de asemenea ca orice alta etnie (eu m-am abtinut sa vorbesc despre evrei ca etnie) dezvolta aptitudini asemenatoare intr-un mediu « competitiv ». Sunt absolut de acord, armenii sau chinezii au un comportament asemanator cu cel al evreilor cand sunt departe de patrie. In cazul lor, ca si cel al evreilor se pot analiza structuri de comportament comune.
Articolul isi are originea intr-un comentariu, devenit prea lung, pe care voiam sa-l trimit la un articol de Lucian Herskovici. Fiind copil, isi aminteste Lucian Herskovici, a insistat mult ca prosopul pe care l-a cumparat mama lui sa fie Made in Israel. Semn de solidaritate, apartenenta. De acest sentiment vorbeam, pentru mine o realitate si nu un mit.
Ar fi poate constructiv si interesant sa prezentati ideea dumenavoastra de « evreu ».
In speranta unui dialog,
Getta Neumann
Am trimis un comentariu azi dimineata si cred ca nu v-a parvenit. Vi-l retrimit, nu identic, pentru ca nu il inregistrasem.
— D-na Getta Neumann,
Ceea ce incercam sa va transmit este tocmai refuzul stereotipizarii sau al uniformizarii comportamentale, in functie de modul in care considerati ca sinteti caracterizata de un grup – ca grup.
Adaptarea la ceea ce se asteapta altii de la tine este exact ca si cum ai cinta in struna, intrind in pielea personajului imaginat de interlocutor, spunind ceea ce vrea celalalt sa auda, pierzind identitatea, devenind stereotip si, totodata, stereotipizind pe altii. Se ramine intr-un cerc vicios. Exact in capcana/ cusca/ colivia in care au ramas multi oameni, in Romania, care se inregimenteaza (notiunea de inregimentare nu e identica cu apartenenta). Totodata se priveaza de libertate. De libertatea de a alege, de a fi tu insuti, apartenenta fiind un punct de plecare in comunicare, in autenticul exprimarii personalitatii, in dinamica relationarii cu oamenii, intr-o lume deschisa. ( Paranteza la prima vedere nerelevanta- ar fi ca diferenta intre intre indragostire si dragoste, despre care scria Francesco Alberoni). Altfel raminem pe loc, incremeniti in idei preconcepute si generalizari.
Nu stiu din ce tara scrieti, dar Bernard-Henry Levy, Alan Dershowitz, Noam Chomsky, Harold Pinter, Mihail Sebastian, Tristan Tzara, Karl Marx, Albert Einstein, etc… sint sau erau evrei si nu stiu cite trasaturi comune gasiti la ei.
Desigur ca exista puncte de intersectie in ceea ce scriem, dar asta nu inseamna ca liniile noastre sint identice, dimpotriva, merg in sensuri diferite. Si nuantele conteaza, nu credeti? Sint constient ca va refereati la evreii din Diaspora, dar lucrul nu a fost suficient de clar in articol. Totusi multi evrei emigrati in Israel au importat complexul minoritarului.
Nu inteleg ce vreti sa spuneti cind afirmati ca nu la evreu ca etnie va refereati- atunci la ce? La religie, la nationalitate, la cetatenie?
Eu nu tin sa „caracterizez” o etnie, pentru ca nu vreau sa uniformizez modul meu de relationare cu oamenii. Un evreu nu are, in nici un caz, obligatia sa se solidarizeze in mod automat cu Israelul, sau cu Romania, sau cu tara in care locuieste (solidarizare politica ma refer). Dupa parerea mea insa, existenta Israelului confera unui evreu din Diaspora o anumita demnitate.
Pentru ca discutam de mediul competitiv si de minoritari, sint palestinieni, in Israel, care au devenit medici sau cercetatori de mare valoare, tocmai pentru ca au vrut sa iasa din tiparul arabului care aduce farfuria cu humus (naut) la restaurante orientale.
Incercarea Dvs de a „defini” evreul cade in pacatul stereotipizarii. De ce va framinta aceasta notiune intr-atit, incit sa simtiti nevoia unei definitii exacte? Exprimindu-ma mai „ascutit”, ce va doare? Definitia lui Sartre? Daca nu o spunea Sartre, ati fi considerat-o demna de luat in seama? Si ca sa largesc ideea oglinzii despre care vorbea comentatorul dinaintea mea, Stanislavski, cind analiza un personaj, diseca intrega piesa in – fapte despre X, ce spune X despre altii, ce spun altii despre X, ce spune X despre el insusi. Si atunci putem percepe individul, nu grupul din care face parte. Oare Getta Neumann si Vlad Solomon sint identici?
Deoarece nu vreau sa ne invirtim pe loc, alergind dupa propria coada, ati dorit sa stiti perceptia mea, pot doar sa va trimit la trei articole pe care le-am scris si publicat si in Acum. Ultimele doua editoriale:
De ce nu ma simt „ACASA” in Romania I si II:
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=476
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=480
si Israel la 60 de ani – Independenta din Noi, mai demult:
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8585
In ele am spus cam tot ce cred, indiferent daca suna placut sau strident celor care ma stereotipizeaza. Desigur, ele pot fi un punct de plecare catre un dialog, nu detin monopolul adevarului.
Numai bine,
Vlad Solomon
Nu doresc sa analizez articolul care e foarte subiectiv, insa cred ca ar fi fost mai potrivit un alt titlu. De pilda: „Ce inseamna sa fii evreu, pentru mine (Getta Neumann)”, nu de alta dar o asigur ca si alte neamuri gandesc in aceiasi termeni sentimental-nostalgici despre poporul lor. Evident unii parametri pot fi diferiti, dar in ansamblu e cam tot aia.
Articolul este bine scris si intrebarea la locul ei, desigur raspunsul depinde de meridianul pe care traim azi, din ce parte a lumii este privita intrebarea si de istoria propriei familii.
Ce insemneaza sa fii evreu ?
Credem ca cel mai clar si scurt raspuns l-a dat renumitul scriitor evreu (din vremurile Rusiei Sovietice ) Ilia Ehrenburg care a declarat cand antisemitismul rusesc a inceput sa loveasca si in el : ” daca este greu sa
fii evreu atunci eu sunt evreu „. A optat sa fie si sa ramana evreu in vremuri care incepusera sa fie grele si pentru el. R&T Laszlo.
Getta,
M-a impresionat caldura si sentimentul de cunoastere intima cu care ai incercat sa definesti conditia de a fi evreu, in diaspora. In tonul personal pe care il folosesti recunosc glasurile multor oameni apropiati si dragi care se intampla sa fie evrei.
Desigur acesta nu este un “cool” si obiectiv studiu stiintific – articolul/intrebare pe care il propui ofera un punct de reflectie asupra destinului acestui „trib” care a strabatut milenii si incearca o explicatie a permanentei sale istorice.
NU ma mira interesul si discutiile starnite de tematica acestor randuri scrise intr-o limba romana culta.
Avind in vedere complexitatea temei, un punct de vedere sincer si concis cu izvoare in inima si minte
este deja, intrinsec, un succes! Daca ne-am preocupa cu totii in aceasta maniera, mai frecvent, de temele…hai sa le zicem gingase, care se impun tratate, am avea o lume mai buna!
bravo Getta Neumann! Sandu Nass
Domnule Vlad Solomon, intrebarea care ma preocupa este una care a generat o sumedenie de carti. Formula lui Sartre e numai una din idei, foarte raspandita, reluata de multi altii, si ii regasim ecoul in ce scriu aici R&T Laszlo si Arieh. Dupa cum spuneam, aceasta definitie negativa nu poate fi decat o parte din raspuns.
Asa cum spune savantul evreu D Boyarin, « Jewishness disrupts the very categories of identity, because it is not national, not genealogical, not religious, but all of these, in dialectical tension with one another. » In traducere aproximativa : Evreitatea nu intra in categoriile normale de identitate, pentru ca nu e nici nationala, nici genealogica, nici religioasa, ci toate acestea impreuna, intr-o relatie dialectica . Deci nu e nici/nici/nici, ci si/si/si ?
In articolul dumneavoastra cu ocazia aniversarii de 60 de ani a Israelului (articol excelent !) tratati despre mentalitatea evreului minoritar si cadeti in pacatul stereotipizarii (va inteleg si va iert!), pentru ca altfel analiza nu e operabila, este imposibil sa definesti o mentalitate sau identitate fara sa generalizezi anumite trasaturi si sa le atribui tuturor membrilor acestei colectivitati. Vorbim de tipul bucurestean sau timisorean, despre tineretul de astazi sau despre femeile de peste 50 de ani, sau despre evreul newyorkez, cu toate ca, cel putin la prima vedere, Woody Allen, Bloomberg si bijutierul de pe 47th street nu au mult in comun.
Si totusi merita sa incercam sa intelegem in ce rezida unicitatea identitatii noastre, pentru a ne intelege mai bine pe noi insine si pozitia noastra in lume. Apoi ne ocupam de nuante, si descoperim cu uimire si satisfactie ca Vlad Solomon si Getta Neumann nu sunt identici.
Dna Ghita, afirmati ca articolul meu este « foarte subiectiv », deci necesarmente particular si special, si ma asigurati ca la toate « neamurile e cam tot aia » – mi se pare ca va contraziceti.
Draga Irina, mi-ar place sa scriu intr-o limba romana culta, dar dupa ce nu am practicat-o in scris timp de decenii, sunt constienta ca ideile mele nu imbraca forma adecvata. Multumesc pentru cuvintele calde.
Altceva : a aparut « Retour sur la question juive » de Elisabeth Roudinesco, cu critici excelente. De ce ne-a fost dat, nu scapam ! Discutia continua…
— Stimata D-na Neumann,
Stiu, poate nu la fel de bine ca Dvs., ca s-au scris tratate, eseuri, carti de istorie si religie care cauta sa analizeze „evreul” si sa-l defineasca.
In articolul la care va referiti Dvs nu am folosit termenul de mentalitate, ci am amintit „complexul evreului minoritar”, in contextul raportarii la Israel (de la cei 100 de semnatari din Guardian, la „Un secret” si la „evreul la locul lui”). Sper ca sintem de acord ca mentalitatea e cu totul altceva.
Asadar stereotipizarea vine din exterior, iar alinierea, in conformitate cu un stereotip, nu face decit sa-l perpetueze.
Deoarece ati amintit de Andorra lui Max Frisch, nu uitati ca personajul se dezvolta pe fondul unei ” Andorre albe, albe!” — rinocerizarea celor din jur si adaptarea lui la rinocerizare – ceea ce implica o trasformare in functie de „ce se asteapta ceilalti de la el”, se conformeaza unor etaloane prescrise, predispuse de altii, unor idei preconcepute.
Ma vad nevoit sa revin la ceea ce am sustinut inainte (cind am dat exemplul cu Stanislavski), ca orice incercare de definire a identitatii unui INDIVID, prin prisma etniei, sau religiei, cade in pacatul stereotipizarii. Pe de alta parte, tocmai individualizarea unui personaj (prin detalii) -intr-o piesa sau roman – implica universalitatea mesajului. Accentuez- intr-o opera de arta.
De aceea mi-am permis sa va intreb pe Dvs – ce va doare, de fapt? Pentru ca, dincolo de analiza ” la rece” eu simt ca va framinta subiectul la nivel personal, lucru pe care, in articol, il voalati, incercind sa analizati conceptul de evreu, prin viziunea altora, sau prin solidarizare si solidaritate, ceea ce nu corespunde realitatii, nici nu rezolva dilema termenului. Si spuneti ca nu va referiti la etnie ci si…
Pentru mine evreu e oricine se simte si se declara evreu. Si aici ma opresc. De aici incolo, fiecare e diferit si isi simte in mod diferit identitatea de evreu. Ii includ pe evreul Isus, pe evreul Jean-Marie Lustiger, pe evreul Elie Wiesel, pe rabinul Shafran, sau pe Mihail Sebastian.
Deoarece publicatia Acum se schimba luni, putem continua dialogul, daca doriti, pe Forumul revistei, sau imi puteti scrie email pe adresa personala, o veti gasi cu usurinta pe Internet.
Cu stima,
Vlad Solomon
In problema asternuta nu exista numitor comun.Orice ai spune peste toate o lopata de tarana se depune.In fata lui au toti un drum ori buni ori rai toti un mormant nu i nimeni drac si nimeni sfant credinta i val iubirea e vant si viata fum…scris de o persoana mai competenta decat subsemnatul cu respect dr.Gerö
Stimata Doamna Neumann,
Va multumesc pentru ca v-ati referit la articolul meu si ati scris articolul ca un comentariu la el. Articolul Dumneavoastra este interesant. Evident, doi oameni nu pot fi complet de acord, pentru ca sunt persoane diferite, cu gandiri, formatii si experiente de viata diferite. Vreau sa va spun ca, daca a fi evreu este o chestiune de statut juridic, aceasta este indiferent de identificarea personala. Dar problema apare in privinta identificarii: aceasta nu este o chestiune juridica, ci o chestiune strict individuala. Nimeni nu poate fi obligat sa se identifice ca evreu, nici in Israel, nici in Diaspora. Aceasta este propria lui decizie. Dupa cum propria lui decizie este asupra modului de identificare: national, religios, cultural. Ati remarcat ca identificarea poate sa apara intr-o forma foarte simpla, a unui prosop produs in Israel. Dupa cum poate sa apara in forme mult mai complicate, intelectuale. Problema identitatii evreiesti este veche. Va propun sa rasfoiti cartea „De ce sunt evreu” de Edmond Fleg. Dupa cum exista si ideea „credintei iudaice pentru moderni” in randul evreilor conservativi , reformisti si recontructionisti, ca si anterior in randul evreilor neologi.Sau cazuri ale unor evrei comunisti care se considerau comunisti suta la suta, luptatori pentru libertatea popoarelor si a omenirii, ateisti convinsi, dar care aveau o puternica identitate evreiasca individuala, prin dragostea fata de limba idis, sau chiar numai fata de muzica idis. Am retinut un caz interesant. Intr-un volum memorialistic al scriitorului si ziaristului Sorin Toma, „Am supravietuit Holocaustului din Ucraina”, autorul povesteste ca, in sovhozul in care era ascuns – si nu se stia ca este evreu- a ajuns inca un evreu, din URSS,impreuna cu nepoata lui. El a aflat secretul de la nepoata – ca respectivul este evreu, lucru nestiut de nimeni altcineva in sovhoz – si a decis sa ia contactul cu el…ca evreu. Dar cum? Ar fi produs un soc, poate chiar un conflict, poate si mai mult. Atunci, intr-una din zile, cand amandoi au fost trimisi sa pasca oile, el a inceput sa fluiere melodia cantecului idis „Oyfen pripecik”. Bineinteles, fara cuvinte. De fata nu mai era nimeni. Dupa un timp, celalat l-a intrebat de unde stie acest cantec. Raspunsul a fost ca de acasa, de la parinti. Atunci s-au recunoscut unul pe celalalt. O forma de identificare si de cunostinta intre doi evrei in timpul Holocaustului. Imi amintesc o afirmatie a rabinului Dr. Moses Rosen ca „Tefilin” reprezinta un radio prin care comunica evreii intre ei…
Adaud si faptul ca am vazut persoane de origine evreiasca foarte vaga, unii de origine marana, care aveau o anumita identitate evreiasca, de exemplu sub forma invatarii limbii ebraice. Ca si persoane pe care le deranja originea lor evreiasca (nu-i putea fi indiferenta). Tocmai cei pe care originea lor evreiasca ii deranjeaza au o identitate evreiasca puternica, desi negativa…
Cu deosebit respect si urari de succes,
Lucian-Zeev Herscovici
Stimate domnule Herskovici,
Va multumesc pentru observatiile interesante. Savurez in special anecdotele Dumneavoastra cu talc care lamuresc uneori mai bine decat rationamentele complicate. Asa cum spuneti, formele de identificare variaza enorm, codul de comunicatie e diferit. Sunt convinsa ca preocuparea cu aceasta tema va umple inca multe seri si nenumarate pagini.
Cu deosebita stima,
Getta Neumann
Nu sunt de nationalitate evreiasca, poate nu sunt atat de competenta ca multi din cei ce-au scris mai sus dar ma intereseaza foarte mult istoria poporului evreu si cred ca cei ce se considera evrei, nu doar ca au mostenit apartenenta la aceasta NATIUNE de la bunei si parinti, ei, EVREII ADEVARATI, au o obligatia de a pleca in locul de mult fagaduit si in prezent treptat dat acestui popor de Dumnezeul lor.
Toate suferintele de care a avut parte aceasta deosebita natiune pe parcursul istoriei sunt o LECTIE MARE pentru toate popoarele neconstientizata pana in prezent. Biblia, care este si o carte de istorie, ar fi bine sa sa fie studiata de fiecare evreu de-a lungul si de-a latul pentru-ca ce popor se mai poate lauda cu o asemenea monografie?
Nu sunt evreica desi as fi vrut foarte mult si daca mi s-ar zice timp de doua ore strange bagajele si pleaca, caci ai sansa de a locui in Israel, as pleca caci viitorul omenirii restabilite de acolo se incepe. Ce popor mai avem noi in istoria mondiala care sa fie adus inapoi in tara sa dupa 1848 de ani?
Aceasta este o tema care abia incepe sa fie discutata mai deschis si poate constientizata de o parte mai mare a oamenilor ganditori.
@Svetlana
> … ei, EVREII ADEVARATI, au o obligatia de a pleca in locul de mult fagaduit …
Adică evreii sunt un fel de sclavi ai originii lor, drept care nu au dreptul să se stabilească acolo unde doresc şi unde pot să o facă?
O opinie cel puţin bizară…
Yddish nu este o limba complicata. Cine vorbeste germana poate intelege.
https://www.youtube.com/watch?v=qGRS7sSn6Ts
https://www.youtube.com/watch?v=-qQSAEMq5ko