Despre stânga extremistă israeliană, care ţine să-şi facă cunoscute convingerile şi peste hotare, am mai scris. Inclusiv despre “preţioasele servicii aduse Statului Israel” de către deputaţii arabi cetăţeni israelieni, care au participat în 2010 la faimoasa flotilă “de ajutorare” a oropsiţilor locuitori ai Fâşiei Gaza, care intenţionau în fapt să “spargă” blocada impusă de Israel asupra acestui sălaş al organizaţiei teroriste Hamas. Deputaţi a căror acţiune nu s-a soldat nici cu sancţionarea lor, deşi părerea unei considerabile majorităţi a fost că aceştia ar fi trebuit nu numai destituiţi din funcţie, ci şi judecaţi pentru pactizare cu forţe inamice. Dar se pare că respectarea jurisdicţiei şi a principiilor democratice israeliene a fost situată mai presus de orice alte considerente.
Am mai pomenit uneori şi despre “rezidenţii voluntari-permanenţi” din Israel, sectele ultrareligioase care nu ne recunosc statul. Când isprăvile acestora întreceau limitele permise, le-am consemnat. Mă voi referi la acestea în continuare.
Despre toate aceste secte, cea mai cunoscută, anume faimoşii Neturei Karta, chiar şi (sau mai ales) în Statele Unite, am avut surpriza să aflăm că au ales o delegaţie care să participe, în Iran, la o conferinţă organizată de fostul preşedinte al Republicii islamice, Mahmud Ahmadinedjad. Cu acelaşi prilej, din câte s-a putut afla din presa scrisă şi israeliană, membrii delegaţiei au fost lăsaţi să se întoarcă liniştiţi în ţara de… rezidenţă şi să-şi vadă în continuare de blestemăţiile lor! Totul, până când, aşa cum s-a dat publicităţii, după doi ani de la comiterea uneia dintre acestea, făptaşul a fost în sfârşit arestat şi anchetat. După infamia cu participarea la acel “congres al negaţioniştilor”, mulţi cetăţeni israelieni, de toate orientările politice şi din toate domeniile vieţii sociale se întrebau ce-ar mai trebui să facă aceşti fanatici, pentru a-şi primi în sfârşit pedeapsa cuvenită, suportând rigorile legii pe care o încalcă nestingheriţi. În sfârşit – avem răspunsul.
Chiar ieri, Tribunalul regional din Ierusalim a autorizat publicarea numelui de Iţhak Bergel, de 46 de ani, aparţinând sectei Neturei Karta, care acum aproape doi ani a contactat un agent străin, în intenţia de a trăda şi oferindu-şi serviciile ca spion în favoarea Iranului, angajându-se să-i furnizeze, şi nu tocmai… gratuit, informaţii din domeniul securităţii, despre Statul Israel. Pentru cei ce nu ştiu încă, membrii acestei secte, în fanatismul lor religios, au convingerea că nu trebuie să existe un stat al evreilor înainte de venirea lui Messia şi ca atare, cei care l-au înfiinţat au contrazis voinţa Atotputernicului. Misiunea adevăraţilor “Păzitori ai cetăţii” (numele sectei în ebraica veche) ar fi aşadar desfiinţarea statului sionist şi instituirea unui guvern alcătuit din “goim”, adică neevrei, denumire pe care de obicei mă feresc s-o utilizez, dat fiind sensul depreciativ intrat prin uzaj în limba ebraică şi preluat ca neologism de limbile multor state care se şi folosesc de această accepţie.Desigur, se impune menţionarea faptului că aceştia nu au cetăţenie israeliană, fiindcu nu au acceptat-o şi ca atare, nici nu beneficiază de nici un fel de drepturi cetăţeneşti, considerând astfel că au… dreptul să submineze statul pe care nu-l recunosc. Mai mult, spionul ghinionist Bergel a declarat fără urmă de ruşine, la anchetă, că orice lovitură asupra acestui stat ar fi, după părerea membrilor sectei, o “mitzva”, adică o faptă bună, dreaptă, cuvenită, impusă prin comandament divin întru slăvirea Atotputernicului!
Aşadar, încă din urmă cu doi ani, Iţhak Bergel a contactat ambasada iraniană de la Berlin, unde şi-a oferit serviciile de spion.
În protocolul dezbaterilor cu prilejul aducerii lui Bergel în faţa instanţei, în vederea prelungirii arestului, preşedintele-adjunct al tribunalului, judecătorul Yakov Tzaban a expus faptele acestuia, după cum au fost dovedite din materialul anchetei: acuzatul a contactat autorităţi iraniniene, fapt pentru care în noiembrie 2011 a plecat la Berlin, s-a prezentat la ambasada iraniană unde s-a declarat ca israelian şi a cerut să discute cu o oficialitate, prezentând totuşi un paşaport israelian. Conform expunerii judecătorului Tzaban, acuzatul a stat de vorbă cu trei iranieni cărora le-a explicat esenţa credinţei sale care exclude – deocamdată – existenţa Statului Israel, care ar trebui desfiinţat şi guvernat de neevrei, oferindu-se să recolteze informaţii “preţioase” pentru cei care doresc… acelaşi lucru, deşi din raţiuni diferite. A primit atunci o căsuţă poştală electronică, cu o parolă, pentru a putea continua tratativele cu “amicii” iranieni, ceea ce n-a ezitat să facă, folsind poşta electronică şi vorbind de la telefoane publice din Ierusalim.
După o îndelungată urmărire, el a fost interogat la 13 iulie de către anchetatorii Serviciului General de Informaţii (sigla în ebraică – Shabah), iar în primele două zile, după cum prevede legea anchetării infracţiunilor de securitate, nu i s-a permis să-şi contacteze avocatul. La anchetă, el a menţionat că acţionase în virtutea credinţei sale religioase, întrebând dacă iranienii ar avea nevoie ca el să le furnizeze “informaţii generale”, fără să ştie măcar ce-ar putea dumnealor să poftească! Desigur, aştptându-se la o răsplată financiară… aici pe pământ, pentru “fapta sa pe placul Cerului”.
Cum era de prevăzut, avocatul său a susţinut că dovezile, ca şi declaraţia acuzatului nu puteau fi – legal vorbind – folosite, dat fiind că declarţiile sale nu au fost obţinute cu asistenţa avocatului său. Ceea ce nu a împiedicat ca instanţa să dispună menţinerea lui Bergel în arest, până la încheierea finală a procedurilor juridice, iar cererea avocatului ca acesta să fie trimis în arest la domiciliu, sau la una din instituţiile religioase ale sectei de care aparţine, a fost de asemenea respinsă. Ca şi clasica încercare a avocatului de a demonstra că clientul său nu ar fi în deplinătatea facultăţilor mintale şi că nu poate fi judecat, fără o experitză psihiatrică. Juecătorul Tzaban a motivat că probele nu conţin nici o indicaţie în acest sens, ci dimpotrivă, acuzatul s-a dovedit a fi o persoană care se orientează perfect în viaţa de relaţie, cunoaşte şi îşi aminteşte, formându-şi o ideologie conturată şi ticluind chiar planurile necesare aplicării acesteia.
De fapt, referinţele solicitate anturajului apropiat şi cunoştinţelor lui Bergel îi atestă discernământul intact, dar şi faptul că ar fi “un ultrareligios cam izolat, care nici nu are noţiunea a ceea ce înseamnă spionaj”. Totodată însă, cei solicitaţi i-au atestat fanatismul şi impresia de persoană “ciudată”. Și tot respectivii martori “de atestare a caracterului” şi-au exprimat îndoiala că Bergel ar fi acţionat singur şi că nu ar fi avut cel puţin câţiva complici de teapa sa, cărora “ura faţă de Statul Israel le curge prin vine precum sângele”. Mulţi dintre cei interogaţi au afirmat că de altfel, evlavia sa degenerase de mult în fanatism (chiar după părerea lor), ajungând la comportarea absurdă de a nu le mai permite copiilor săi să iasă din casă după ora 5 după amiază, de teamă că ar putea vedea “vreo spurcăciune” şi că şi-a silit două dintre fiicele sale să rupă logodna doar din cauza unei neînsemnate dispute şi fiindcă “s-au fotografiat pe stradă, cu logodnicii”. De altfel, el nici nu mai are vreo relaţie cu familia, rareori vin să-l viziteze fratele şi sora sa şi lasă impresia unui om care totuşi, îşi petrece viaţa în sinagogă, studiind textele sfinte.
Dar cel mai revoltător lucru, atestat în materialul anchetei, a fost faptul că, pentru a-şi dovedi buna credinţă, el a declarat la ambasada iraniană că ar fi disupus “să omoare cu mâinile sale un sionist”.
Deocamdată, ancheta pare foarte severă, în pofida încercărilor avocatului de a găsi tot felul de chichiţe pentru sabotarea acesteia. Suntem datori să sperăm, cu optimism, că Bergel (ca şi eventualii săi complici, dacă vor fi depistaţi), să-şi primească nu numai pedeapsa cuvenită, dar cu acelaşi prilej, să se şi înăsprească supravegherea membrilor acestor secte antiisraeliene, deoarece, cu prezenţa lor în ţară, nu pricep ce nevoie mai avem de teroriştii din Hamas…
Și aş mai risca o părere, anume că principiile democratice nu ar trebui să fie folosite pentru tolerarea sau/şi îngăduinţa faţă de asemenea grave infracţiuni total… nedemocratice!
@Rodica
> principiile democratice nu ar trebui să fie folosite pentru tolerarea sau/şi îngăduinţa faţă de asemenea
> grave infracţiuni total… nedemocratice!
Din ceea ce scrii, eu nu văd să rezulte vreo tolerare sau îngăduinţă; văd că este arestat şi cercetat şi i se pregăteşte un proces. Sau ai vrut poate să spui că cazul este atât de grav încât nu trebuie să fie respectate chiar toate normele statului de drept?
Nici una din presupunerile d-tale, Alex. Voiam doar să spun că până acum, au fost lăsați să-și facă de cap, să intre cu bocancii în sufletele supraviețuiorilor Holocaustului (vezi „plimbarea” la Teheran), ca și faptul că de Ziua Independenței, cu ani în urmă, obișnuiau să-și toarne cenușă în cap și să-și sfâșie hainele de pe ei, ritualuri care se fac atunci când decedează cineva drag, apropiat. Cât și pentru multe altele, de exemplu să agresezi un om pe stradă, pt. a nu fi destul de „decent” îmbrăcat, provocându-i uneri vătămări corporale seriose, iar dacă erau arestați, de ochii lumii, pe-o ușă intrau și pe cea din spate…ieșeau, eliberați din arest. „Democratic”, nu-i așa?
@Rodica
Nu spun o noutate, dar cei care sunt primii la cules roadele democratiei sunt extremistii. Cei mai multi dintre ei au invatat sa-si dozeze abuzurile ca sa fie cit mai greu sa cada in mod direct si clar sub incidenta legii.
In Suedia, daca formele de extremism semnalate in articol ar exista, ar fi greu ca cei ce le savirsesc sa cada sub incidenta legii.
Dar asta nu e consolare. La o scara mai redusa, Stockholmul e astaltat de ,,cersetori” români si, mai nou de cersetori români imbracati in alb si vopsiti pe fata ca saltimbanci. Acestia marsaluiesc in zonele pietonale si fac mascari pasa-mi-te ca niste artisti, cu treacatorii si turistii, cerindu-le bani. Multi trecatori se sperie cind sunt surprinsi de la spate. In sfertul de ora in care i-am urmarit nu au luat bani de la nimeni – lumea se eschiva nedumerita. Propriu zis erau agresivi, desi sub o masca ,,artistica”.
Cu doua zile mai tirziu a aparut in ziare ca acestia sunt in complicitate cu hoti de buzunare.
Intrebata ce ar putea face trecatorii, politia a dat un raspuns in doi peri ,,Dati si voi in ei daca va abordeaza”. Halal…
Vizavi de acest exemplu din Suedia, totusi mai putin grav, sunt perplex. Nu stiu cum ar putea face autoritatile fara sa sacrifice atmosfera de libertate de care avem cu totii nevoie (in Suedia cersetoria nu e interzisa – si am fost nevoit sa invat si sa accept ca nu poti face pachet un om care sta cu mina intinsa – e treaba lui).
@ Petrineanu: Cred că ceea ce am de scris acum se află implicit în ecoul tău anterior, în exemplul cu cerșetoria nesancționată de legislația suedeză. Cerșetoria – nu, dar agresarea persoanelor, pe stradă ori în orice loc public – da? Și-atunci, acei „artiști” care abordează brutal trecătorii, nu se fac cumva vinovați de această agresiune, pt. care pot fi arestați și sancționați? Desigur păstrând proporțiile, acei fanatici din Neturei Karta nu puteau și până acum, cu multe alte isprăvi, să fie arestați, judecați și pedepsiți? Majoritatea acestor fapte antisociale puteau fi încadrate cu ușurință în diferite categorii de infracțiuni penale. Uite, transcriu link-ul postat de Corneliu, la articolul meu „Israel: marea bătălie pt. o recrutare egalitară” (http://inliniedreapta.net/insemnare/evrei-de-vaza-in-vizita-la-gaza/), deschide-l și vei găsi numeroase exemple ale acestui gen de infracțiuni.
Desigur, dintr-o mie de motive, ce nu se face în Suedia, nu se face nici în Israel, cu consecințe mult mai grave în acest caz. Iar arestarea lui Bergel este totuși un început, care trebuie privit cu optimism.
Am recitit articolul.
Ceeace imi atrage in primul rind atentia este o realitate extrem de incomoda cu care se confrunta statul Israel si locuitorii sai, bineinteles: ,,sectele ultrareligioase care nu ne recunosc statul. Cit imi pot da seama, nu exista un corespondent de un asemenea impact in celelalte tari democratice, categorie din care Israelul face si el parte.
Problema este, dupa parerea mea, mult mai spinoasa decit confruntarea cu un lider ca acest Bergel. Chiar daca justitia israeliana l-ar pune in spatele gratiilor (daca nu acum, pentru ca se pare ca capetele de acuzare sunt, pe cit de spectaculoase si revoltatare, pe cit de subtiri juridic) amenintarea ar ramine intacta. Imi este clar ca Israelul trebuie sa gaseasca o cale de a se manifesta intransingent fata de acesti vectori in totalitatea lor.
Revenind la cazuisticile pomenite in articol, autoarea isi da totusi singura raspunsul:
,,… se pare că respectarea jurisdicţiei şi a principiilor democratice israeliene a fost situată mai presus de orice alte considerente.”
O concluzie incomoda, ingrijoratoare. Dar, dupa parea mea, toate acestea puse cap la cap, cala nu va fi aceea de a forta jurisdictia sau principiile democratice.
Cum spuneam, nu vad sa existe un model de copiat si adaptat din alte tari democratice. Sau poate…?
George! Corespondentul israelian de a nu-şi recunoaşte ţara este sub nasul nostru: România, în care adepţii lui Tokes nu vor să-i recunoască suveranitatea!
Asta dacă admitem prin absurd că România este o ţară democratică!
„Desigur, se impune menţionarea faptului că aceştia nu au cetăţenie israeliană, fiindca nu au acceptat-o şi ca atare, nici nu beneficiază de nici un fel de drepturi cetăţeneşti”
Pai daca nu au cetatenie trebuie sa fie apucati de barba si remorcati pana la granita (eventual cu Siria) unde sa li se aplice un impuls in partea dorsala.
Aceasta ar fi o fapta democratica si legala.
Dl. Schlesinger, Dv ati spus exact ceea ce am gindit eu. Acest grup fanatic care il asteapta pe Messiah poate foarte bine sa-l astepte in Siria sau in Iran.
AMEN!