Desigur, politica din România nu deţine monopolul promisiunilor nerealizate, însă mai mult decât în alte zone ale lumii, politicienii români practică promisiuni din categoria “nerealizabile”.
Noi, cei mulţi şi naivi, care credeam că odată cu stingerea din viaţă a societăţii comuniste multilateral dezvoltate o să scăpăm de festivism şi lozinci deşarte ca un efect necesar al revoluţiei din decembrie 1989, suntem stupefiaţi de anvergura promisiunilor mincinoase cu care suntem hrăniţi «zi de zi şi în proporţii de masă».
Ultimele promisiuni ale guvernanţilor nostru, în frunte cu domnul prim-ministru Ponta au atins însă apogeul, pentru că din dorinţa de a câştiga încrederea noastră la urnele de vot, ni s-a promis :
1. O creştere economică anuală de 4%;
2. Crearea unui milion de locuri de muncă;
3. 1.200 de kilometri de autostrăzi;
4. Reducerea numărului de parlamentari la 312;
5. Privatizarea unor giganţi cum sunt : Oltchim, Poşta Română, CFR Marfă;
6. Numirea unor super-COR-işti (chief executive officer) străini, în fruntea marilor companii naţionale, care şi-ar permite să trimită în şomaj majoritatea salariaţilor, ceea ce un prost de român, pe acelaşi post, nu şi-ar permite, de teama opoziţiei sindicatelor;
7. Etc. şi, cu oarecari nuanţări, în toate domeniile de activitate ale statului român.
Pentru analizarea gradului de realizare a acestor promisiuni, ar fi necesar un spaţiu prea mare în raport cu mărimea unui biet articol de revista, aşa că ne vom ocupa numai de privatizarea CFR Marfă, convinşi fiind că cititorii pot aprecia şi singuri gradul de realizare a celorlalte promisiuni.
CFR Marfă S.A. dispune oficial de un total de active în valoare de 1,41 miliarde RON-i sau, la cursul zilei, de 318.000.000 Euro, active formate în principal din active imobilizate şi active circulante, fără a mai adăoga şi activele din stocuri, casă şi conturi, creanţe.
Este de pus, de la bun (?) început, un semn de suspiciune asupra modului cum s-a făcut evaluarea, deoarece aşa cum se va vedea în continuare, valoarea ca fier vechi numai a mijloacelor circulante este de cca. 1,42 miliarde RON = 319 milioane Euro, fără a pune la socoteală valoarea activelor imobilizate în clădiri, terenuri, depouri, remize, căi ferate, etc. Aprecierea autorului, ţinând cont de faptul că valoarea unui obiect de folosinţă este de cel puţin 4 ori valoarea lui ca fier vechi, este că activele CFR Marfă S.A. s-ar ridică la 1,276 miliarde de Euro, de peste patru ori mai mare decât valoarea publicată.
În ipoteza că CFR Marfă S.A. ar trimite la fier vechi numai mijloacele circulante, considerând un preţ de 1,1 RON/kg ., valoarea lor ar fi :
– 39.741 vagoane x 20 tone/vagon x 1100 RON/to = 874 milioane RON
– 907 locomotive x 80 tone/loc. x 1100 RON = 80 milioane RON
– 10% Cupru x 80tone/loc x 907 loc. x 64000 RON/to = 464.4 milioane RON
Total: 1418,4 milioane RON
Rezultă că numai valoarea ca fier vechi, şi numai a mijloacelor circulante este aproximativ egală cu valoarea de 1,42 miliarde RON, valoare declarată de compania CFR Marfă ca valoare de inventar globală a acestei companii!
Comparaţi acum preţul de 202,2 milioane Euro oferit de Compania GFR, câştigătorul licitaţiei de privatizare a Companiei CFR Marfă S.A ., cu valoarea reală a acesteia din urmă, apreciată de autor la peste 1.276 milioane Euro, şi o să găsiţi una din cauzele distrugerii avuţiei naţionale a României.
Calculele de mai sus, făcute cu bună credinţă, au exclus cota de hoţie prin mijloacele specific balcanice, aplicată în aproape toate cazurile de privatizare strategică. Cuvântul «strategic» nu are ce caută în analizarea economiei româneşti, pentru că pur şi simplu o strategie nu există, şi nici nu a existat aşa ceva, de la Revoluţie şi până în prezent, şi nici nu se întrevede o strategie omogenă şi credibilă pentru viitor .
Conducătorii din Ministerul de Transporturi, în frunte cu ultra-activul ministru Relu Fenechiu, au aplicat o metodă originală de «păcăleală românească», scoţând din averea Companiei CFR Marfă terenuri şi mijloace rulante după ce s-a anunţat un câştigător al licitaţiei de privatizare! Astfel au fost predate altor companii terenuri, clădiri, mijloace rulante, cluburi, cantine şi alte multe active în valoare de peste 20 milioane Euro (v. aici).
Se pare că actualii guvernanţi nu au învăţat nimic (nici nu s-a dorit aşa ceva) din eşecul predecesorilor lor de la privatizarea recentă a companiei naţionale Cupru-MIN şi nici din celelalte privatizări.
Pentru specialiştii români bine pregătiţi, cu experienţă vastă în organizare şi dornici să-şi servească cinstit ţara, au rămas fără răspuns două întrebări de bază:
1. De ce este nevoie de un CEO (chief executive officer) din străinătate pentru conducerea companiilor româneşti, ştiut fiind că România nu duce lipsa de oameni inteligenţi şi bine pregătiţi, cel puţin la acelaşi nivel cu inteligenţele din străinătate, dovadă fiind faptul că încă din faza de elevi, românii câştigă multe olimpiade depăşind multe ţări, care au pretenţii de a fi «profesori», pentru ţările mai puţin dezvoltate economic?
2. De ce posturile tehnice şi economice trebuie să depindă de politicieni?
Nu pot avea pretenţia că voi da un răspuns exhaustiv la aceste două întrebări, întrebări de bază, pentru că, aşa cum a remarcat un fondator al dialecticii materialiste, «un singur prost e capabil să pună atâtea întrebări, încât nici o mie de deştepţi, să nu-i poată răspunde».
Nu dispun decât de propriile interpretări, ca răspuns la aceste întrebări:
1. Nu este nevoie de CEO din străinătate, dacă politicienii ar admite două axiome :
a. specialiştii pot fi la fel de inteligenţi că şi politicienii,
b. specialiştii trebuie să fie plătiţi mai bine decât politicienii.
2. Politicienii vor ca sursele de venituri posibile, din orice gen de activitate, să fie controlate de ei, pentru «a le împărtăşi».
Dovada cea mai proaspătă o avem cu schimbările recente de CEO de la companiile naţionale româneşti. Programul «CEO la stat», promovat de FMI şi preluat cu căldură de guvernele Boc şi succesorii, a determinat angajarea lui Heinrich Vystoupil, care a condus anterior Austrian Airlines ca şef la Tarom, dar după doar câteva zile acesta a plecat, nefiind dispus să accepte impunerea de către politicieni a unor personaje considerate de el ca insuficient de competenţe. Similar, aflăm că Dimitrie Sophocleous şi Mustafa Aysun au fost retraşi de ministrul Relu Fenechiu, căruia nu i-au convenit planurile lor de redresare economică la CFR S.A. şi respectiv la CFR Marfă. De cadrele CEO de origine română nu mai e de spus nimic, aceştia sunt la cheremul oricărui politician dâmboviţean.
Trâmbiţarea succesului privatizării CFR Marfă de către guvernul Ponta s-a transformat în ultimele zile într-o minge de fotbal, pasată între palatele Victoria şi Cotroceni, dovedind încă o dată că în politică românească se fuge şi de «succes», dacă interesele politice o impun.
Dezvăluirile făcute de reporterul Silviu Mănăstire de la postul Realitatea.Net, pe data de 6 August 2013, referitoare la privatizarea CFR Marfă, plasează un alt ultra-liberal, Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, ca principalul vinovat pentru distrugerea CFR-ului, printr-un împrumut nejustificat de 120 milioane Euro şi prin ruperi de bucăţi din această companie, în folosul unor apropiaţi ai săi.
În felul acesta cercul se închide, Orban-Fenechiu au trădat liberalismul menit să construiască, ridicând o cruce mare pe mormântul privatizării celei mai mari companii strategice a României.
Dragă domnule Sfartz,
În primul rând mă bucur că sunteţi din nou în formă.
Referitor la articol. Conform calculuilui dv., numai valoarea de fier vechi a activelor a firmei CFR Marfă este deja mult mai mare decât suma obţinută în licitaţia de privatizare. De aici trageţi concluzia că a avut şi aici loc o „distrugere a avuţiei naţionale a României”.
Să vedem.
În raportul financiar al societăţii CFR Marfă la care faceţi şi dv. referire mai văd următoarele cifre:
– datorii total: 1,8 miliarde RON, mai mare ca valoarea la care aţi ajuns
– profitabilitate: -54% în 2010, -8.5% în 2011 (MINUS!!!), după ce au concediat 1/3 din personal!!
Eu, chiar dacă aş avea banii respectivi, nu aş cumpăra o asemenea firmă nici în ruptul capului!
Eu nu afirm că privatizarea s-a desfăşurat în condiţii corecte, ci doar că calculul dv. nu dovedeşte concluzia dv.
Da, a avut loc o „distrugere a avuţiei naţionale a României”, dar nu în momentul privatizării, ci în cursul anilor care au precedat-o, şi anume prin gestionare catastrofală care a generat pierderi enorme şi care a şi făcut ca statul să trebuiască să se debaraseze de această povară care apasă pe umerii contribuabililor.
D-le Sfartz! Nu e frumos sa va indoiti de promisiunile guvernantilor actuali ai Romaniei. O spun bineinteles cu o doza de ironie. Aveti alti guvernanti in perspectiva? In engleza este o expresie: nu ma ametiti cu faptele (traducere inexacta). In cel mai rau caz puteti scrie piesa noua care il va actualiza pe Caragiale. Dar noi cu cine votam?
Stimate Domnule Alex Leibovici,
1. Datoriile CFR Marfa au crescut vertiginos din cauza lipsei de comenzi din partea marii industrii, distruse tot de politicieni. Zeci de milioane tone de materie prima, fie minereuri, combustibili solizi si lichizi, produsele finite, exportul, etc., au disparut din sfera transportului odata cu distrugerea marii industrii romanesti.
Iar ce a mai ramas, a fost dirijat cu preferinta cointeresata, spre companiile particulare !!
2. La data anuntarii licitatiei datoria a fost stearsa, de fapt preluata de noi, cei multi si prosti care platim oalele sparte de politicieni.
3. Aproape toti gigantii industriei romane au avut aceeasi soarta: privatizare si … la fier vechi!!
4. In timp ce CFR facea datorii, mentinand un numeric de personal mare, compania GFR particulara era rentabila. Ajungem la concluzia ca nu s-a dorit ca unitatile de stat sa mearga bine.
Este de notorietate faptul ca organizarea capitalista e superioara celei comuniste. Dar nu se poate face capitalism cu politicieni corupti!
Stimate Domnule CHARLIE,
Chiar daca comunismul aplicat s-a facut de ras, ideea de acolo precum ca acumularea cantitativa duce la salturi calitative, mi se pare corecta. La alte popoare functioneaza mai repede, la romani, mult mai incet. Salvarea ar trebui sa vina de la UE daca aceasta ar avea intentii curate cu ROMANIA…
D-le Sfartz! Imi suna familiar teoria cantitatii care se transforma eventual intr’un salt calitativ. Am invatat la Politehnica si am auzit-o, nu ca am crezut-o pe Alexandra Sidorovici, sotia lui Silviu Brucan, teoria materialismului dialectic, sau asa ceva. Ceace nu pot sa inteleg ce fel de acumulare a luat care a produs salt calitativ care este Internetul actual? Idea vine de la un om care a luat la CERN si este actualmente profesor la MIT in Boston. Ideile vin dela oameni cu capacitate intelectuala enorma : Newon, Einstein etc.Hai sa ne lepadam de teoriile concepute de Marx si altii la o biblioteca La Londra. N’am crezut niciodata cum spunea tov. Alexandra citandu-l pe marele savant in toate domenile Iosif Visiaronovici, ca nu poti sa fii inginer bun daca nu inveti Marxism Leninism. Chiar din punct de vedere social comunismul cu fata umana n’a prins.
Domnule Charlie,este corect ce spuneti.Cu o nuanta,cei cu mintea deschisa,fie ca erau profesori de marxism,fie politruci, nu credeau nici ei in ideile promovate,desigur ,in partcular,si fata de persoane de incredere absoluta (daca exusta asa ceva!!).
Am cunoscut o astfel de persoana,secretar municipal PCR, care se indoia de comunismul teoretic si in special de aplicarea lui in practica !!
E nostim ceace spuneti Secretar PCR cu credea in ideile teoretice si nici in aplicatia lor in practica. Carevasazica nu ramanea nimic. Gandeste ca Marx fiu de ovrei botezat, deci nu evreu ,sta si filozofeaza fiind intretinut de Engels care dintr’o famile bogata. Deci n’a lucrat in viata lui!
Din fericire nu m’au primit in UTM fiindca nu eram la nivelul necesar. In schimb am fost denuntat in sedinta de an ca sabotam clasa muncitoare care nu prea prindea ce zi ce preda profesorul. Soarta mea era pecetluita. Sionist si dintr’o familie mic burgheza.
Adio RPR, Morituri te salutent!
@Pincu Sfartz
> Datoriile CFR Marfa au crescut vertiginos din cauza lipsei de comenzi din partea marii industrii, distruse tot de politicieni.
Pentru suma la care s-a făcut privatizarea esenţial este faptul că întreprinderea CFR Marfă este la pământ:
– anual face pierderi, şi deci datorii, enorme
– deşi datoriile au fost şterse în momentul privatizării, ele vor începe să se acumuleze din nou; într-un an şi jumătate noul proprietar va suporta pierderi echivalente cu suma pe care o va plăti la cumpărare
– pentru ca să stopeze pierderile, noul proprietar – GFR – va trebui să investească în reînoirea infrastructurii, ceea ce reprezintă încă de 3-4 ori suma plătită
Eu nu ştiu care sunt detaliile acestei operaţiuni de privatizare, dar CFR Marfă mi se pare o groapă fără fund, aşa că nu ştiu cu ce promisiuni a ademenit statul firma GFR ca să cumpere această CFR Marfă.
Ştiu însă ce promisiune a făcut noul proprietar: să nu facă concedieri. De bună seamă că statul speră acelaşi lucru, şi de aceea a făcut el concedierile în vederea privatizării – 1/3 din personal, în speranţa că poate aşa o va cumpăr cineva. Dar eu cred că vor fi necesare concedieri suplimentare.
Este încă posibil ca această operaţiune de privatizare să eşueze, deoarece câştigătorul licitaţiei nici nu are încă banii necesari şi mai caută investori, iar investorii vor lua cu siguranţă şi ei la puricat situaţia companiei CFR Marfă.
> In timp ce CFR facea datorii, mentinand un numeric de personal mare, compania GFR particulara era rentabila.
> Ajungem la concluzia ca nu s-a dorit ca unitatile de stat sa mearga bine.
Eu cred că nu e vorba de dorit, ci că unităţile comerciale de stat nu pot să meargă bine… decât poarte cu o disciplină financiară de fier, pe care foarte puţine ţări le-au reuşit, if any…
> nu se poate face capitalism cu politicieni corupti!
Aveţi perfectă dreptate, chiar în forma „capitalismul nu se face cu politicieni” PUNCT. Există zeci de mii de politicieni, de la guvern, parlament şi până la hăţişul administraţilor locale. Corupţi sunt, în România, majoritatea lor – lupi flămânzi. Acesta este un motiv ca toţi ăştia, şi statul în general, să nu se bage în economie, să n-aibă favoruri de distribuit – contra cost, desigur! – ci să aibă doar grijă ca schimburile economice să se petreacă paşnic şi fără fraude.
Deci, domnule Sfartz, preţul de privatizare s-ar putea să fie corect sau chiar prea mare, iar de vina să fie starea deplorabilă – financiară şi tehnică – a firmei. Şi motivul este că cu un tătic – statul – care plăteşte mereu pagubele, direcţiei nici să nu-i pese.
Privatizările trebuieau să se încheie încă acum 15-20 de ani. Privatizări veritabile. Nu este treaba statului să se ocupe de bunăstarea materială a oamenilor. El trebuie doar să creeze un cadru favorabil – să vegheze la respectarea contractelor între privaţi, să combată frauda şi să arbitreze disputele.
Este foarte semnificativă întâmplarea pe care o relataţi despre austriacul Heinrich Vystoupil care şi-a dat demisia când a văzut că n-are nici un cuvânt de spus privitor la componenţa consiliului său de administraţie. Ea arată unde este buba – v. paragraful precedent.
Şi încă ceva. „Distrugere a avuţiei naţionale a României” n-a început în 1990, ci chiar după 1948, când statul a înlăturat „clasele exploatatoare” şi a preluat toată activitatea economică. Prin asta a condamnat-o la autarhie (sau semi-autarhie – CAER), specializare pe „industria grea cu pivotul etc.”, deci regres cel puţin relativ în nivelul de trai.
Despre ce vorbim? Dacă despre eficienta întreprinderilor de stat,fără privatizările care au dus în majoritatea lor la faliment? Atunci există o soluţie simplă pe care trebuia s-o accepte statul-franciza, să permită prin lege contracte cu echipele de menedjeri de la unităţi, plătite cu salariul minim pe economie,dar care să beneficieze de procente din profit !! Incapacitatea politicienilor de a face faţă unui astfel de sistem economic, i-a pus în situaţia de a frâna,compromite,distruge etc.- în baza peincipiului politicii tipic dâmboviţene-„să-i moară capra vecinului”.
Ce să transporte CFR Marfă, dacă nu e marfă?? O minte deschisă, fie ea şi dintre politicieni, dacă dorea să rezolve problema, trebuia să gândească strategic,- ori să crească volumul de mărfuri, ori să reducă volumul de mărfuri de transportat şi să conserve baza materială (vagoane+locomotive), şi să dirijeze excedentul de personal în spre alte sectoare. A gândit Iliescu şi clica de acoliţi,si urmasii acestora, ceva strategic pentru Românią??
Soluţii există întotdeauna şi pentru toate situaţiile.Pentru CFR Marfă era (şi încă mai este) posibil să se ia 25 locomotive Diesel,din cele 900 care stau degeaba, şi vre-o 1000 de vagoane,din cele 90.000, şi să se caute o ţară în criză de capacitate de transport pe căile ferate,unde să trimită şi personalul afectat, şi drept plata să obţină fie bani,fie ,mai bine, materie prima,transportabilă în ţară tot cu mijloace de transport româneşti,creându se astfel un lanţ trofic pentru industrie,în ansamblu!! Chinezii fac asta,şi cu un succes imens !
Nu sunt de acord cu Dvs, că didtrugerea industriei româneşti a început în 1948; Nu se poate compară industria din 1948 cu cea din 1989, este o diferenţa de un ordin de mărime!! Vorbim strict de baza materială şi nu de relaţiile de producţie sau de cele economice.
@Sfartz Pincu
> … privatizările care au dus în majoritatea lor la faliment
În ce priveşte CFR Marfă, lucrurile stau exact invers: starea ei falimentară a dus la privatizare!
În ce priveşte grosul privatizărilor. În noul environment economic de după 1990, cu graniţe deschise pentru mărfuri străine, era doar o problemă de timp ca multe – majoritatea? – intreprinderilor autohtone să dea faliment dacă rămâneau în proprietatea statului. Numai cele în care conducerea ar fi fost preluată de manageri talentaţi, nu foarte interesaţi de bani şi imuni la dictatul politicienilor (al statului), ar fi putut avea succes. Dar asemenea oameni sunt perle rare, iar România avea zeci de mii de întreprinderi de stat… De unde atâtea perle? Dv. personal câţi asemenea altruişti cunoaşteţi în industriile în care aţi lucrat?
> există o soluţie simplă … franciza, să permită prin lege contracte cu echipele de menedjeri de la
> unităţi, plătite cu salariul minim pe economie, dar care să beneficieze de procente din profit!!
Profit? Care profit? Profitul este întotdeuna incert, iar în anii tulburi 1990-2000-… era imposibil să prevezi şi ce va fi în următoarele 3 luni, dară-mi-te în 3-5-10 ani cât este orizontul de planificare într-o întreprindere mare. Cine să se bage în aşa o chestie incertă, când se puteau pe-atunci face bani buni deja cu vânzarea unor mărfuri din Turcia…
Apoi: forma de franciză este adecvată în primul rând pentru distribuirea unor produse de marcă deja afirmate şi cu succes confirmat pe piaţă (eventual şi producerea lor) (v. Wikipedia). Dar proprietar, adică cel care decide ce, cum şi la ce preţ se fabrică şi se vinde, rămâne francizorul, adică statul în cazul nostru. Prin urmare echipa dv. de manageri va avea o marjă prea mică de manevră. Rămânând proprietar, staul (politicienii) vor avea pretenţia să aibă un cuvânt de spus, sau îşi vor vinde managerilor acest drept, pe sub masă şi pe bani grei. Şi pun pariu că nu vor accepta un aranjament cu un anumit procent din (problematicul) profit 😉 ci vor pretinde plăţi săptămânale fixe. Şi vor angaja bătăuşi/asasini plătiţi ca să fie siguri că vă ţineţi de cuvânt…
Deci transferul de proprietate de la stat la privaţi este o condiţie esenţială; este necesară, dar nu suficientă.
Mă opresc aici. Dacă doriţi, putem discuta şi celelalte idei pe care le avansaţi.
Numai o remarcă privind comentariul dv.:
> Nu sunt de acord cu Dvs, că distrugerea industriei româneşti a început în 1948; Nu se
> poate compară industria din 1948 cu cea din 1989, este o diferenţa de un ordin de mărime!!
Aşa este, nu se poate compara. Eu afirm că distrugerea industriei româneşti a început în 1948 deoarece începând cu acel an au fost distruse premizele unei industrii înfloritoare. Înţeleg prin înfloritoare o industrie care se autofinanţează:
– vânzând oamenilor mărfurile pe care aceştia sunt dispuşi să cumpere, şi
– producând instalaţii pentru a produce asemenea mărfuri.
@ Alex. Leibovici
Aţi prezentat sistemul de producţie capitalist ca şi cum ar fi raiul pe pământ! Ei nu au şomaj, nu au crize, nu dau faliment, au genii în management.
Economia socialistă din România anului 1989 suferea de o singură tară majoră: suprapopularea cu forţă de muncă a unităţilor de stat, datorită imposibilităţii statului comunist de a recunoaşte faptul că există someri, aşa că i-a angajat şi i-a plătit.
Cu toate aceste „mascări”, produsele industriei româneşti, în majoritatea lor se vindeau bine, atât în Est cât şi în Vest.
Piaţă rusească, la care s-a renunţat cu mare mândrie naţionalistă, numai ea, era capabilă să absoarbă toată producţia României, este cunoscută foamea ruşilor după produsele industriei uşoare româneşti, mobilă, ţesături, îmbrăcăminte etc; nu mai pomenesc de cojocelele căutate cu lumânarea!! Iar industria grea avea debuşeu total în URSS. Fie că e vorba de utilaj petrolier, produse chimice, metale prelucrate, etc. Dar în foamea de valută, o mare parte din produsele româneşti se vindeau foarte ieftin în Vest.
Am făcut personal o experienţă pentru a află minimul de personal necesar pentru o exploatare normală şi conformă cu normele de securitate a muncii, într-una din instalaţii. La o schemă de personal de 68 de posturi, am selectat doar 14 oameni, care au condus producţia timp de 3 zile fără nicun fel de probleme!!
Iată unde erau resursele pentru o industrie mică şi mijlocie capitalistă, dacă se gândea strategic.
Singurul lucru care lipsea pentru o emulaţie în România a fost COINTERESAREA materiala.
Nu aveam menedjeri, spuneţi Dvs. şi trebuiau aduşi din străinătate! Atunci de unde au răsărit puhoaiele de menedjeri de după 1989??
Rămân la convingerea mea, bazată pe propria mea experienţă, că ditrugerea României a fost un plan strategic de sorginte capitalist-imparialista, înfometată doar după pieţe de desfacere, iar vinovăţia lui Iliescu şi clica de securişti care l-au dominat este faptul că au încurajat această distrugere. În special prin metodă aşa ziselor „privatizări salvatoare”!!
@Sfartz Pincu
> Aţi prezentat sistemul de producţie capitalist ca şi cum ar fi raiul pe pământ
Nu, domnule Sfartz, nu asta am prezentat. Am prezentat nişte fapte legate de argumentele dv.
– despre legătura între privatizare şi faliment
– despre soluţia dv. cu franciza
– despre necesitatea scoaterii întreprinderilor din proprietatea statului, adică a politicienilor şi a funcţionarilor
– despre începutul ditrugerii economiei româneşti.
dar nu aţi reacţionat deloc la ele, în nici un fel, lucru care mă descurajează 🙁
Scrieţi:
> Singurul lucru care lipsea pentru o emulaţie în România a fost COINTERESAREA materiala.
(bănuiesc că prin „emulaţie” înţelegeţi „o economie dinamică”)
Da, se poate formula şi aşa, dar trebuie subliniat că această cointeresare trebuie să existe la TOATE nivelele, şi tocmai aici e buba – aşa ceva nu era posibil dacă proprietar rămâne statul. Şi iată de ce.
Deciziile strategice în economie erau în mâinile conducerii PCR. Pe baza acelor decizii, CSP şi ministerele elaborau planurile economice. Şi anume pentru sute, mii şi zeci de mii de întreprinderi.
Vă întreb: cum aceste sute, mii şi zeci de mii de întreprinderi puteau să cointereseze pe cei ce decideau, adică ministerele, CSP, conducerea PCR?
De exemplu: cum putea fi cointeresat tov. Nicolae Ceauşescu să ia asemenea decizii strategice, încât Combinatul de la Oneşti să contribuie (direct şi/sau indirect) în cea mai mare măsură posibilă la satisfacerea nevoilor oamenilor muncii???
Să-l cointereseze material?? Credeţi că ar fi fost realizabil? În primul rând, N.C. nu este mânat de bani (are şi aşa destui), ci în primul rând de considerente ideologice: el are convingerea fermă
– că economia trebuie să fie în mâinile statului (că altfel se întâmplă exploatarea omului de către om),
– că ea trebuie să fie centralizată (că altfel avem anarhie economică, ca în capitalism),
– că statul trebuie să stabilească ce, cât, cum, la ce preţ şi pentru cine se produce (păi cine altcineva!?)
– că nimeni nu trebuie să se poată îmbogăţi (pentru că este nedrept ca unii să aibă (mult) mai mult ca alţii)
– etc.
Dacă e vorba totuşi de cointeresare materială: cum să fie compensat material un boss, un ţar de care depind sute sau mii de întreprinderi, de exemplu un prim secretar de judeţ? Să-i plătească aceste întreprinderi o sumă lunară? Pe ce criterii? Pentru ce anume? Pentru o felie mai mare din budget? Nu-i asta mită, pur şi simplu??
Din aceste motive cointeresarea se poate face numai la nivel local, în interiorul întreprinderilor, de la un anumit nivel în jos. Dar atunci capacitatea de manevră va fi relativ redusă iar în final vom putea avea cel mult o mică îmbunătăţire, nu una radicală. Da, ar fi fost bună şi aceea, în lipsă de altceva…
Gândiţi-vă la istoria cu mandatarii – o încercare de cointeresare la niveluri inferioare (poate o formă de franciză?). La ce a dus? La îmbogăţire, inacceptabilă pentru regim, la corupţie şi, în milte cazuri, la închisoare.
Concluzie: o îmbunătăţire radicală a economiei nu este posibilă atâta timp cât aceasta e în mîinile politicienilor şi a ideologilor. Numai bricolaje sunt posibile.
> Nu aveam menedjeri, spuneţi Dvs. şi trebuiau aduşi din străinătate!
A da, am spus eu aşa ceva??!!
> distrugerea României a fost un plan strategic de sorginte capitalist-imperialistă, înfometată doar după pieţe de desfacere…
Dovezi n-aveţi, desigur, dar vă place să credeţi că-i un complot – ăsta-i genul de gândire care-i la modă acuma 🙁 🙁 🙁
Alex. Leibovici
Da, sistemul de economie socialistă este putred şi avea o singură soluţie, atunci: TENG SIAO PING
Nu susţin ideea unui complot organizat de către nu ştiu ce persoane, dar efectele unui complot generat de însuşi natura capitalismului, DA, a avut loc în România!!
Aveţi dreptate, prezenţa politicienilor în economie constituie un parazit mortal!!
Dvs. invocaţi frecvent lipsa faptelor. Realitatea vie, într o comunitate umană, este dată de „percepţii”. De exempu, fapta că Isus a înviat, este discutabilă şi nu poate fi dovedită, dar ceea ce a prins în realitatea pe care o trăim, este „percepţia” acestui fapt de către masele populare. Analiza fenomenelor sociale numai prin prizma faptelor trebuie corectată şi cu analiza percepţiei fenomenelor de către mase.
@Sfartz Pincu
> sistemul de economie socialistă este putred şi avea o singură soluţie, atunci: TENG SIAO PING
Aceiaşi problemă o avea tot „lagărul”, dar numai TSP a ales s-o soluţioneze (parţial!). Şi anume prin re-introducerea unui anumit grad de libertate economică, şi numai economică.
În articolul său, Daniel Uncu a remarcat, foarte profund, că în lipsa libertăţilor politice nici cele economice nu sunt garantate pe termen mai lung.
> Nu susţin ideea unui complot organizat de către nu ştiu ce persoane, dar efectele unui complot generat de însăşi
> natura capitalismului, DA, a avut loc în România!!
„Planurile strategice” şi „comploturile” sunt organizate de persoane şi numai de persoane. Dacă vreţi să spuneţi că, dacă există libertate, economia socialistă este imposibil de menţinut, atunci de ce să nu formulaţi aşa, iar nu în termeni de „planuri” şi „comploturi”?
> Dvs. invocaţi frecvent lipsa faptelor
Mai precis: când cineva face afirmaţii privitoare la care anume sunt faptele (= cum s-au petrecut lucrurile), mă aştept că interlocutorul poate să-şi justifice afirmaţiile. Altfel afirmaäiile sunt arbitrare, „scoase din burtă” şi nu au nici o valoare.
> Realitatea vie, într o comunitate umană, este dată de “percepţii”
Afirmaţia asta poate fi interpretată în mai multe feluri, deci mă abţin de la vreo interpretare. Spun numai că realitatea este un lucru, iar percepţia realităţii poate să nu aibă nici o legătură cu realitate însăşi. Atâta timp cât ştim să facem distincţia, totul este OK.
@ Alex. Leibovici
1. De ce „libertăţi politice” şi nu libertăţi, pur şi simplu, fără a crea o prioritate pentru politică?
2. Sistemul capitalist este vorace şi expansiv în permanentă, persoanele sunt facultative şi trecătoare.Deci complotul impotriva Romăniei aparţine mai mult de sistem.
3.Economia reală operează,ca oricare ştiinţă,cu „fapte”, politica operează cu „percepţii”.In Romănia primează politicianismul,deci pe primul loc se situează perceptiile.
Problemele create României de privatizările majoritar frauduloase,au fost determinate de lipsa unei strategii de dezvoltare post revoluţionaré. Revoluţiile crează instabilitate,haos:ILIESCU ESTE VINOVAT CĂ NU A VRUT, SAU NU A PUTUT, SAU NU A FOST LĂSAT (de securişti,evident), că România nu a evoluat conform unei strategii coherente.
@Pincu Sfartz
Nu mai am timp să vă răspund: plec şi mă întorc luni seara. Vă răspund atunci, dacă nu uit …
Numai o întrebare: ILIESCU ESTE VINOVAT CĂ NU A VRUT, SAU NU A PUTUT, SAU NU A FOST LĂSAT să facă ce?
@Alexandru Leibovici citez plec si ma intorc luni seara.
Raspunsul meu: sa ai un WE placut, dar daca pleci in Elvetia, nu uita sa iei o gustare cu tine.