Acum câţiva ani, o tânără de 14 ani, fără să fi învăţat să înoate, s-a aruncat în lacul Sfântul Cassian (Sfânt de origine română) din sudul Franţei, cu o evidentă intenţie sinucigaşe. Pescuită in extremis şi condusă la Comisariatul de poliţie în plânsete şi sughiţuri, copila a fost incapabilă să dea o explicaţie raţională actului său disperat: ar fi fost atinsă, mărturisea ea, de o maladie necunoscută, teribilă, inavuabilă. Din ancheta efectuată în anturajul familial şi al medicului de familie, a reieşit că „mizerabila patologie” nu era decât o banală traversare a pubertăţii, cu inerenta apariţie a ciclului menstrual, perturbare proprie tuturor fetelor de vârsta ei. Din fericire, nu toate sunt împinse la astfel de comportamente extreme.
Cu toate astea, nu-i mai puţin adevărat că pubertatea constituie, mai ales pentru fete, o turnură de anvergură, atât pe planul fizic cât şi pe cel psihic. În volumul „Psihologia femeilor”, psihanalista Hélène Deutsch consacră mai multe capitole vârstei dificile ale femeii şi, mai cu seamă, pubertăţii.
Dacă pentru băieţi vârsta ingrată a pubertăţii le transformă corpul fără brutalitate – schimbarea voci, apariţia acneei sau căutarea unei autonomi – la fete, se operează o schimbare totală. Fetiţa, oarecum indiferentă, devine dintr-o dată femeie adultă, aptă reproducţiei şi maternităţii. Dar, în afara transformărilor fizice, se produce o metamorfoză cvasitotală a personalităţii. Treisprezece ani pentru fete, este vârsta marilor emoţii, a marilor elanuri, a dramelor de tot soiul, atât de derutante pentru părinţi. Băiatul, activ şi agresiv din fragedă vârstă, va rămâne astfel pe mai tot timpul creşterii, chiar dacă apar perioade pasagere de ramolisment, deoarece agresivitatea este un element al caracterului viril.
Cu fetiţele se întâmplă contrariul. După ce-au exhibat, în prima perioadă, maniere băieţeşti, o hiperactivitate şi o anumită impudoare proprie copiilor de ambele sexe, arată, în perioada pre-pubertăţii, un comportament diferit, pentru care ea însăşi este cea dintâi surprinsă. Ea, atât de jucăuşe altădată, devine pasivă, căci pasivitatea, după Freud, face parte din lotul femeii. Singură se miră că nu mai este atrasă de anumite jucării zgomotoase, pe care altădată le aprecia, că n-o mai interesează jocul băieţilor şi nici măcar compania lor. În fiecare moment, ea se simte basculată între dorinţa de a experimenta noul univers pe care-l întrevede şi teama care o retrimite în lumea copilăriei, bine cunoscută de ea, unde se simte în securitate. Într-una din zile, pe ascunse, fetiţa începe să se machieze, atrăgându-şi admonestările părinţilor, ca în ziua următoare să-şi sugă degetul precum un bebe, din nou chemată la ordine…
Curiozitatea şi dorinţa de a experimenta, pot conduce aceste fiinţe, încă fragile, la jocuri primejdioase. Atâta timp cât rămân în incinta familială şi se deghizează în femeie însărcinată, cu perniţe în jurul pântecului, în prostituată, cu ţigara în colţul gurii, sau în femeie fatală, excesiv machiată, comedia nu-i gravă. Când însă este cuprinsă de gustul afabulaţiei tot timpul şi peste tot, lucrurile pot degenera cu uşurinţă.
Fetiţa de 14 ani a unui prieten a fost trimisă, pe timpul vacanţei, la bunici, la o distanţă relativ scurtă. În cursul călătoriei cu trenul printre necunoscuţi, Evlyne, s-a dedat unor curioase fabulaţii, ne ezitând să inventeze un roman şi să trişeze asupra vârstei, eşafodând o serie de istorii cu totul neverosimile. Din fericire interlocutorii, au ţinut cont de naivitatea ei, ceea ce nu-i întotdeauna cazul.
Între fetiţă şi femeie, trebuie să existe adolescenţa, o etapă indispensabilă „înfloririi” personalităţii feminine. Pentru unii, capul dificil de trecut se situează pe plan fizic, pentru alţii pe planul emoţional. În amândouă cazurile, nevrozele şi maladiile psihosomatice pot să-şi facă apariţia şi să necesite o intervenţie medicală neîntârziată. Mulţi părinţi nu acordă o atenţie suficientă acestor momente de importanţă excepţională, socotind că „toate astea vor trece cu timpul”…
Se întâmplă uneori ca fetiţele, refuzând condiţia de femeie, să-şi provoace, in mod inconştient, mici hemoragii, tăieturi sau scurgeri de sânge nazale, sperând că astfel de diversiuni vor masca apariţia ciclului menstrual. Alteori, refularea este atât de intensă, încât se traduce printr-un refuz al întregului organism de a accepta exigenţele menstruale, creând în consecinţă, un dezechilibru organic dificil reparabil. Mamele pot fi considerate, deseori, responsabile de reacţiile extravagante ale fiicelor, atunci când, în mod laş, evită abordarea acestor aspecte, pentru ele tabu.
În „Istoria naturală”, a lui Pline, femeia, în timpul ciclului menstrual reprezenta o făptură nefastă; o seamă de superstiţii se concertau în vederea îndepărtării ei din societate: „Femeile indispuse ruinează recoltele, veştejind grădinile, făcând să cadă fructele din arbori, ucigând albinele, făcând să avorteze iepele. Când ating vinul, acesta devenea oţet, laptele fermentează, etc. ” Timpul unor astfel de cataclisme este revolut, iar acest gen de afirmaţii frivole, au trecut de mult în rândul anecdotelor rurale.
Fetiţa devine femeie, cert, iar lumea bărbaţilor şi fenomenul de amor le sunt straine, rămânând pentru încă o bună bucate de vreme.
Heterosexualitatea este apanajul adulţilor; copii nu cunosc decât ataşamente care au puţine contingenţe cu viaţa sexuală. Ei îşi aleg amici de acelaşi sex, eroi în viaţă sau imaginari cu care se identifică.
Criza ataşamentului platonic, precedând heterosexualitatea propriu-zisă – este normală, potrivit psihologilor. Părinţii n-au de ce să se alarmeze văzându-şi fiica în prezenţa tinerei sale prietene şi refuzând obstinată orice separare de ea. Multe drame sunt urmarea ingeranţei adulţilor în lumea copilăriei, unde aduc cu ei gustul amar al păcatului.