Inimile noastre,
Cărămizi inocente
Încremenite în zidurile care-i apără
Pe cei care nu ne iubesc,
Renasc după fiecare furtună.
Umbra lui Vladimir s-a şters
Odată cu zorii.
O fantomă născută de noapte;
Stăpână peste roiul de vise neîmplinite.
Praful alb înecăcios
Care s-a ridicat din ruine
Ca dintr-o groapă de var,
Acoperă cadavrele care stau întinse
Şi acum în urma noastră.
Aşteaptă să ne întoarcem.
Dar inimile noastre nu mai sunt.
Zâmbetul de han parşiv
Al lui Vissarion
Sub mustăţile ca două brazde
Tăiate de fierul plugului nemilos
Pe câmpul de cenuşe
Incendiat,
A rămas ascuns undeva.
Coşmar aproape uitat.
Inimile noastre,
Cărămizi inocente
Încremenite în zidurile ce-i apără
Pe cei care nu ne iubesc,
Renasc după fiecare furtună.
Dan David, Los Angeles, aprilie-21-2006.