Tu!
De mana cu tine
in tainita nepatrunsa patrund,
esti ziua de azi si de maine
intreg universul intruchipand.
Naluca, izbanda, frustrare, real,
doruri ascunse-n vechi areal
zbateri desarte,
ce te duc incet, dar sigur spre moarte.
A mortii izbanda
nu va fi fara lupta,
o lupta cumplita
din care victorioasa
fi-voi eu, mireasa,
nepamanteana faptura
ce m-am lepadat
de viata eterna,
pentru tine
doar o himera!
Himera,
cu ochi de stele,
cu parul inele,
cu buze dogoritoare
si gura izvoare,
cu brate de codru
si inima verde
faptura divina, cine te va crede,
cand soapte de dor imi soptesti,
cand inima pe jar mi-o rotesti?
Da-mi D-ne si ziua de maine
sa fac o minune,
sa-mi aduc din mare
susur de izvoare
ce-mi vor fi solie
pentru vesnicie,
sa-mi adun zapada
de pe creasta nalta,
ca sa-mi fac racoreasca
fruntea mea semeata.
Vreau, sa te pot privi
si ademeni
spre zarea albastra
unde-ti voi fi eu mireasa.
Lasa-ti tu izvoare
si dorul de mare,
vino-n nepatrunsul
si maretul cer
si vei fi pe veci
vajnic pionier,
sa strabati
fara-ncetare, universul
cat este de mare.