Teleportarea, un concept binecunoscut din literatura stiintifico-fantastica, pare sa devina din ce in ce mai aproape de realitate. Cu fiecare descoperire a fizicii cuantice, cu fiecare articol- din ce in ce mai numeroase in ultima perioada- aceasta teorie- caci este inca in mare parte teorie- incepe sa aiba si realizari concrete, iar paradigma care o reprezinta in acest moment domeniul teleportarii incepe incet incet sa devina accesibil mai multor oameni de stiinta din lumea intreaga.
Cat de departe suntem insa de acest obiectiv sau ce am facut in acest sens pana acum in aceasta directie…? Este drept ca nu cunoastem prea multe in aceasta directie dar realizarea de exceptie de anul trecut a unei echipe multinationale de cercetatori care au reusit sa teleporteze cativa fotoni la o distanta de mai bine de 100 de kilometrii, ne face sa ne gandim ca suntem pe drumul cel bun. Sa poti teleportezi cativa fotoni nu este un lucru usor, desigur, dar teleportarea unui intreg corp uman este un lucru cu mult mai dificil deoarece trebuie sa ne gandim la cateva miliarde de celule care trebuiesc teleportate in acest caz. Si cu toate ca este cu mult mai complicata aceasta problema pare sa aiba- teoretic cel putin- sanse bune de realizare. Cel putin asa sustin cercetatorii care ne aduc insa la cunostinta si faptul ca puterea de calcul a celui mai puternic supercomputer din lume este infima in ceea ce inseamna teleportarea umana si ca acestuia i-ar trebui cateva miliarde de ani pentru a realiza cu succes aceasta operatie. Sa ramanem deci cu picioarele pe pamant caci este cam mult pentru o viata de om si desigur ca ar fi mult mai usor- si mai sigur- sa calatorim cu mijloacele traditionale de transport. Inconvenientele acestora sunt insa multe: blocajele in trafic, poluarea mediului, timpul excesiv de a ajunge dintr-un loc in altul si multe altele desigur. Teleportarea insa ar reduce timpul de transport al unui “calator” la numai cateva clipiri si ar reduce “beneficiile” arderii gazelor in natura. Ar disparea complet blocajele in trafic, cabinele telefonice s-ar transforma in “cabine de teleportare” si cu un simplu cod de acces (sau poate chiar fara) am putea calatori imediat dintr-un loc in altul al planetei si niciodata nu am mai intarzia la intalniri sau la serviciu. Fantastic, nu?
Si cu toate ca ar ruina industria de transporturi, asa cum o cunoastem noi astazj, ar fi foarte convenabil. Desigur! Numai ca in toata aceasta poveste intervine o singura problema: noi nu stim cum putem teleporta mai multe particule. Un punct de pornire il reprezinta teleportarea cuantica, dar aceasta este cu totul insuficienta atunci cand vine vorba de oameni. Am putut transmite cativa fotoni la o distanta de o suta de kilometrii- intre insula La Palma (Insulele Canare) in apropierea insulelor Tenerife- prin experimentul de anul trecut – dar de atunci nu s-a mai realizat altceva concret. Si chiar si acest experiment s-a realizat folosindu-se un fenomen mecanic care permite descrierea unei stari cuantice a doua sau mai multe obiecte cu referinte unul catre celalalt. Ori nu chiar asta ne propunem cand ne referim la teleportare umana. Acest fenomen este foarte des utilizat in calcului cuantic si criptografia cuantica, dar cum am vazut puterea calculatoarelor noastre este prea mica in acest moment pentru a putea realiza o teleportare a catorva miliarde de celule. Dar totusi se poate… “pe hartie” cel putin.
Ne raman multe necunoscute, desigur, dar descoperim lucruri- minore poate- care sa ne faca sa fim si mai aproape de acest vis iar faptul ca experimentul mai sus amintit este la indemana mai multor centre de cercetare ne poate face sa visam ca vom apuca acele vremuri cand oamenii se vor putea teleporta foarte usor- fie si numai pe Planeta Pamant.
Cele mai recente contributii la rubrica Repere carteziene
Cat de aproape suntem de teleportarea umana?
de Marian Banica (13-8-2007)Teleporea umana
1) fotonul nu este materie, deci nu „s-a” nimic
2) experimente de acest tip dateaza din
– preocuparea pentru securizarea unei metode facile si comerciale de cheie de cifrare dateaza din
1976 (W. Diffie, M. Hellman – Stanford Univ.) / 1978 (R. Rivest, A. Shamir, L. Adleman – Massachusetts Institute of Technology), posibil chiar mai devreme (Government Communications Headquarters – Cheltenham UK, 1973)
– ideea transmisiei cuantice de cheie a fost facuta in anii 1970 (S. Wiesner – Columbia Univ.), apoi in anii 1990 (A. Ekert – Oxford Univ.) a re-descoperit principiul
– ideea a fost formalizata si ulterior transpusa in practica in 1984-89 de C.H. Bennett (IBM) si G. Brassard (Univ. of Montreal), care au dat algoritmul de referinta BB84[1,2]
– lovitura de gratie data criptarii clasice a fost insa articolul din 1991 al lui A. Ekert [3], care a propus folosirea starilor cuantice total imbricate, transmisie de informatie cu corelatie cuantica intre qubit-i ce nu poate fi reprodusa de nici o teorie/mecanism clasic. In aceasta formula generatorul de cheie primara (non-siftata) poate fi public, inclusiv sub controlul interceptatorului. (Metoda Eckert poate fi implementata si in format BB84).
– primele montaje experimentale au aparut prin 1989 (publicat 1992), Bennett si Bessette [2], respectiv
– primele aparate comerciale in 2003 MagiQ Technologies (Boston-SUA)