Scrisoare deschisa
Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, Primului Ministru Victor Ponta, Ministrului Justitiei Robert Cazanciuc, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Nitu
Domnule Presedinte,
Domnule Prim-Ministru,
Domnule Ministru al Justitiei,
Domnule Procuror General,
Poate ca ati auzit de uciderea prin tortura a inginerului si disidentului Gheorghe Ursu, in timp ce era anchetat de Securitate, in stare de arest, in 1985. A fost ucis pentru scrisorile anti-ceausiste trimise la Europa Libera, pentru afisele anti-totalitare tinute la serviciu, pentru jurnalul in care demasca in detaliu crimele si ineptitudinea regimului Ceausescu. Si mai ales, asa cum rezulta din zecile de marturii ale colegilor si paznicilor de celula, pentru faptul ca nu a vrut sa-si divulge prietenii. Dupa 10 ani de tergiversari, in anul 2000, un simplu detinut de drept comun, Marian Clita, a fost condamnat pentru omor. Inca trei ani au trecut pina cind, in 2003, fostii colonei de Militie Stanica si Creanga au fost condamnati pentru instigare. Tudor Stanica – fost vicepresedinte al unor banci falimentate – a fost pus in libertate dupa nici un an, si este liber in continuare in baza unor documente medicale suspecte, semnate, printre altii, de acelasi doctor care a facilitat eliberarea lui Omar Hayssam.
Dosarul ofiterilor de Securitate, disjuns in anul 2000, a fost lasat de atunci in nelucrare, desi exista probe indubitabile ca ofiteri superiori din Securitate au ordonat si condus ancheta prin mijloace salbatice, si ca anchetatorul direct al lui Gheorghe Ursu, ofiterul de Securiate Marin Parvulescu, a participat direct la tortura si uciderea disidentului.
Se pare ca justitia romana incearca in continuare sa musamalizeze cu orice pret acel dosar de omor. Am facut mai multe plingeri pentru finalizarea lui, dar si pentru anchetarea si condamnarea acelui ofiter pentru tortura. Va amintesc ca vina de tortura din motive politice este, conform legislatiei si conventiilor internationale, evident aplicabile si Romaniei, imprescriptibila. Si totusi, plangerile noastre au fost fie “rezolvate” prin NUP (neinceperea urmaririi penale) de catre procurori, fie trimise de la un tribunal la altul si in final respinse – in speta, la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti – sub pretexte ridicole. Recent, acest tribunal, prin judecatorul Gunescu, ne-a respins plangerea pentru motivul aberant ca ar fi fost formulata impotriva unei rezolutii “eronate” a procurorului (!), dupa cum puteti vedea in hotarirea atasata. Este evident ca anchetarea si condamnarea unui fost securist a ramas un tabu pentru justitia romana.
Stimate domnule Presedinte, stimati guvernanti, va felicit pentru succesele avute in unele din cazurile de coruptie, inclusiv in cazul Hayssam. M-am bucurat si pentru Raportul Final de condamnare a comunismului din Romania ca regim nelegitim si criminal, document ale carui concluzii au fost citite in Parlament de catre presedintele Traian Basescu. Va amintesc, domnule Presedinte, ca in acel discurs aminteati, printre crimele comunismului, “Arestarea şi asasinarea celor mai curajoşi oponenţi [printre care si] omorârea inginerului Gheorghe Ursu”. Remarcati ca “Lecţia trecutului ne dovedeşte că orice regim care-şi umileşte cetăţenii nu poate dura şi nu merită să existe… Vreau numai să fiu şeful unui stat care consideră că această condamnare [a comunismului] ţine de normalitate, că, fără această condamnare, vom înainta greu, vom înainta continuând să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut. Tot ceea ce vreau este să clădim viitorul democraţiei în România şi identitatea naţională pe un teren curat.” De asemenea, mentionati ca “În cazul Securităţii, a fost vorba de o instituţie esenţială în susţinerea statului totalitar comunist, ilegitim şi criminal”. Raportul recomanda, in sectiunea “Legislatie si justitie”, ca amnistierea nu trebuie aplicata in cazurile unor “securişti şi şefi comunişti care, de pildă, au torturat sau au ordonat torturarea unor disidenţi”.
Acelasi raport mentiona ca în “puţinele cazuri de crime politice de dinainte de decembrie 1989 in care au avut loc condamnări (procesele membrilor CPEx, procesul lui Victor A. Stănculescu, procesul asasinilor lui Gheorghe Ursu”)… “sistemul juridic corupt a făcut ca şi condamnaţii să fie eliberaţi la foarte scurt timp, totdeauna sub pretexte medicale. De aceea se impune declanşarea de cercetări penale şi realizarea de noi expertize medico-legale, de data aceasta transparente, independente şi obiective, în toate cazurile în care condamnaţii pentru crime politice săvârşite în comunism au fost eliberaţi pe motive medicale, existând suspiciunea că certificatele şi expertizele medico-legale în baza cărora au fost eliberaţi ar fi putut fi fost false”.
In cei sapte ani de la acel raport, nu s-a facut nici o noua expertiza medico-legala in cazul fostului colonel de militie Tudor Stanica, cel care la ordinele Securitatii a participat la asasinarea lui Gheorghe Ursu. Este liber si azi, obtinind anual aceleasi documente medicale suspecte, de tipul celui care i-au facilitat eliberarea lui Hayssam.
Fara anchetarea si condamnarea tortionarilor securisti ai lui Gheorghe Ursu nu cred ca terenul justitiei romane va fi curat, domnule Presedinte. Iar condamnarile comunismului, chiar bine documentate si citite in plenul Parlamentului, vor ramane, din pacate, litere moarte. Exista in opinia publica interna, dar si internationala, convingerea ca Securiatea a ramas puternica in Romania, si manipuleaza inca, prin retele de influenta, sfere importante din economie, politica, mass-media, si mai ales, justitie, tragind societatea inapoi, contribuind decisiv la fenomenele de coruptie, dezinformare, injustitie. Un articol recent de larga circulatie al agentiei de presa Associated Press remarca: “The perpetrators of communist-era crimes have long been shielded by Romania’s establishment, whose ranks are filled with members of the former Securitate secret police.” (AP, 11 iulie 2013). Cazul magistratilor care au refuzat in toti acesti ani sa-i ancheteze si judece pe calaii din Securitate ai lui Gheorghe Ursu pare ca o dovedeste.
Domnule Presedinte, Domnule Prim-Ministru, stimati guvernanti, va rog sa folositi autoritatea cu care ati fost investiti pentru a dispune aplicarea legii si condamnarea tortionarilor securisti ai lui Gheorghe Ursu, pentru a se face dreptate, in sfirsit, memoriei unui om ucis pentru ca nu a acceptat dictatura. Ar fi adevarata masura de normalitate, de dreptate pentru cei care au suferit sub acel regim nelegitim si criminal. Fără această condamnare, “vom înainta greu, vom înainta continuând să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut”.
Va multumesc,
Andrei Ursu
==============================================================
O descriere a evenimentelor de dinainte de August 2003 poate fi gasita pe situl fundatiei Gheorghe Ursu, la http://gh-ursu.ong.ro/scurt_istoric.htm, cu un sumar la http://gh-ursu.ong.ro/ev_recente.htm Redau mai jos evenimentele de dupa August 2003.Dosarul militienilor Pe 14 octombrie 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie ii condamna definitiv pe tortionarii din Militia ceausista Tudor Stanica si Creanga Mihail la cate 10 ani inchisoare pentru participare si instigare la uciderea lui Gheorghe Ursu.Stanica a fost eliberat “temporar” in octombrie 2004 – dupa nici un an de inchisoare, pe motiv de boala (initial cancer, ulterior tulburari psihologice). Citiva din medicii care l-au consultat incepind cu 2004 pe Tudor Stanica au fost implicati anterior in multe cazuri controversate. (Cf. unei serii de articole din Cotidianul din 2007). De la Institutul Oncologic Fundeni, medicul Laurentia Minea, care s-a ocupat de tratamentul cu citostatice al lui Stanica Tudor, l-a avut anterior ca pacient si pe Omar Hayssam. Pe baza certificatelor medicale de la Fundeni, Omar Hayssam a fost eliberat din inchisoare, dupa care a fugit din tara. Dan Georgescu, seful Clinicii Medicale de la Spitalul Clinic de Urgenta „Sfintul Ioan“, este cunoscut pentru diagnosticele pe care le-a dat unor persoane cunoscute implicate in procese penale, pe baza carora acestia au obtinut indulgenta instantelor. Printre pacientii sai s-au numarat fostul sef al Loteriei Nicolae Cristea, George Constantin Paunescu, Ovidiu Tender, generalul Victor Athanasie Stanculescu, generalul Mihai Chitac si fostul primar de sector Marin Lutu.
Un alt medic a carui parafa si-a adus contributia la eliberarea lui Stanica Tudor este Valentin Iftenie, de la Institutul de Medicina Legala. Acesta e presedintele Comisiei de noua expertiza pentru intreruperea executarii pedepsei, care a transmis instantei de citeva ori ca Stanica Tudor este „in imposibilitatea executarii pedepsei privative de libertate“. Iftenie este si cel care a incercat sa schimbe abordarea medico-legala a mortii lui Ursu, ca urmare a uneia din cererile de revizuire a cauzei depuse de Stanica Tudor. ICCJ a cerut o reconfirmare a certificatului medico-legal, insa Iftenie a facut o reevaluare a cauzelor mortii, pretinzind ca moartea lui Gheorghe Ursu nu a fost neaparat una violenta, ca sa-i lase o poarta deschisa lui Tudor pentru a scapa de condamnare. Ipoteza socanta formulata de Iftenie a fost respinsa atat de Comisia Superioara a IML cat si de ICCJ, care au declarat-o nelegala si invalida din punct de vedere stiintific. Si totusi, Iftenie a continuat sa semneze certificatele medico-legale in baza carora Stanica e liber de aproape noua ani.
Familia Ursu a facut plingeri penale impotriva actelor medicale suspecte, cerind sa fie facuta o expertiza medico-legala obiectiva, de o alta echipa de doctori si medici legisti, nepatati si neimplicati in alte cazuri legate de Tudor Stanica. Toate plangerile noastre au fost respinse de magistratii judecatoriei sectorului 4 (procurorii Corneliu Iftim, Danut Cristea, judecatoarea Vasile Francesca).
Stanica Tudor a fost vazut de jurnalisti in toti acesti ani intr-o stare fizica buna, atat la resedinta sa din Bucuresti (str. Rafael Sanzio), la cea de linga Snagov (Izvorani), cat si la vila sa din Poiana lui Tudor (o zona de vile care-i poarta numele, de linga Poiana Marului / Zarnesti) el insusi dind si interviuri in presa (vezi articolele din Cotidianul). E de amintit ca fostul tortionar al Militiei a fost dupa revolutie vicepresedinte a cel putin doua banci, ambele falimentate in dauna depunatorilor (Credit Bank, Banca Populara Romana).
Dosarul securistilor
In noiembrie 2000, dosarul ofiterilor de securitate, printre care Pirvulescu Marin, anchetatorul direct al lui Gheorghe Ursu, a fost disjuns din dosarul militienilor la Sectia Parchetelor Militare. Pina in 2003 s-au adaugat noi probe. Faptele lui Pirvulescu sunt clare, rezultind din marturiile fostilor detinuti si gardieni de la arestul Rahova, dar si din documente ale militiei si securitatii. Fostul anchetator al directiei a 6-a cercetari penale a Securitatii l-a torturat pe toata durata detentiei si pina la moarte pe Gheorghe Ursu, in paralel cu tortura administrata de ofiterii de Militie si de informatori in celula. Evident, faptul ca acestia din urma au fost condamnati definitiv pentru omor nu exclude, asa cum au pretins recent procurorul militar sef Vasilache Ion, vinovatia numitului Pirvulescu. Rechizitoriile intocmite chiar de Parchetul Militar impotriva informatorului de celula Clita Marian, si apoi impotriva ofiterilor de militie Stanica si Creanga, au stabilit clar ca ofiterii de Securitate au condus de fapt ancheta si au participat direct la tortura. La fel a stabilit si Curtea de Apel Bucuresti in 2003 in hotarirea prin care au fost condamnati ofiterii de Militie.
Martori din celule au depus marturii din care rezulta ca PIRVULESCU l-a torturat pe Gheorghe Ursu in timpul anchetelor din detentie, inclusiv “cu 2 zile inainte de moarte”, cind „Ursu a fost scos la ancheta dimineata, si a fost adus in celula seara, cu patura, intrucit nu mai putea sa mearga. La revenire, acuza mari dureri abdominale, nu mai putea vorbi, avea varsaturi. In tot timpul care a urmat a urlat de durere, dar nu i s-au acordat ingrijiri medicale. A rezultat ca fusese batut in cadrul anchetei, de catre anchetatorul sau, un maior cu numele Pirvulescu…”.
Din alte marturii rezulta ca acelasi fost maior Pirvulescu il scotea pe Gheorghe Ursu in mod regulat, deseori in timpul noptii, la ancheta, aplicindu-i un regim sistematic de tortura: “In jurul orei 11 noaptea, a fost dus la ancheta si dupa putina vreme a fost readus cu vizibile urme de violenta… povestea ca a fost batut de un capitan sau maior de securitate. Spunea ca acel ofiter il mai cercetase cu ceva timp in urma, il lasase si acum il reancheta” (Acesta neputind fi altcineva decit Pirvulescu, care il anchetase si in stare de libertate). Zeci de alte marturii din dosar dovedesc implicarea directa a anchetatorului in torturarea si uciderea lui Gheorghe Ursu. Atasez documentul “Probator Pirvulescu” cu citate din mai multe declaratii de martori si din documente.
Si totusi, dosarul de omor implicandu-l pe Pirvulescu si alti securisti a fost lasat neatins timp de 10 ani. A fost contopit in dosarul nr. 82/P/2007 („Procesul Comunismului”), si apoi declinat la Sectia de urmarire penala si criminalistica. Familia lui Gheorghe Ursu a depus mai multe plangeri pentru a se rezolva acest dosar. De fiecare data, procurorii – in speta, sefii Parchetelor Militare Vasilache si Lupulescu – au raspuns ca “dosarul este in lucru”. Consideram ca este o bataie de joc la adresa memoriei lui Gheorghe Ursu, si a celorlalti disidenti ucisi in temnitele comuniste, ca un astfel de dosar sa fie lasat in nelucrare la nesfirsit, desi probele pentru judecarea lui Pirvulescu pentru vina de omor existau de mult.
Plangerile impotriva fostului ofiter de securitate Pirvulescu Marin pentru tortura motivata politic
De mai multi ani am depus, alaturi de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, plangeri separate pentru judecarea numitului Pirvulescu pentru tortura si persecuţii pe motive politice, respectiv tratamente neomenoase, sau crime impotriva umanitatii. Tortura la care a fost supus inginerul Ursu a vizat exclusiv atitudinea acestuia de contestare a regimului comunist din România, si a avut scopul suprimarii lui. Gheorghe Ursu trimisese scrisori la Europa Libera – scrisori care au fost citite pe post – impotriva abuzurilor regimului. A tinut afise anti-totalitare la serviciu. A incercat coagularea unei celule de rezistenta intelectuala printre prieteni. A scris un vast jurnal in care a analizat mecanismele dictaturii si cultului personalitatii Ceausestilor, care dusesera tara la faliment, si poporul roman intr-o stare de servitute morala. Pentru toate acestea, si mai ales pentru faptul ca refuzat sa-si toarne prietenii, Gheorghe Ursu a fost urmarit, anchetat, amenintat cu moartea, arestat, torturat bestial, sistematic, timp de doua luni, si in final ucis de Securitate, inclusiv prin actiunea directa a anchetatorului sau, PARVULESCU MARIN, la ordinele date de sefii Securitatii.
Faptele lui Pirvulescu constând în tortura pe motive politice, cad sub incidenta prevederilor:
– Art. I litera b. al Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii (ratificată de România prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969), care adopta definitiile din statutul Tribunalului International de la Nuremberg, care stipuleaza clar ca „persecuţiile pe motive politice” sunt imprescriptibile, fiind incluse în categoria „crime împotriva umanităţii”.
– Art. 358 CP Tratamente neomenoase (din Titlul XI, Infractiuni contra pacii si omenirii): «Supunerea la tratamente neomenoase … în general a oricãrei alte persoane cãzute sub puterea adversarului …, se pedepseste cu închisoare de la 5 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi… Cu aceeasi pedeapsã se sanctioneazã sãvârsirea fatã de persoanele arãtate în alineatul precedent a vreuneia din urmãtoarele fapte: d) dislocarea sau lipsirea de libertate fãrã temei legal… Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevãzuti în alin. 1 se pedepseste cu detentiunea pe viatã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi. » (este evident ca un detinut politic intr-o inchisoare comunista era cazut sub puterea adversarului – respectiv reprezentantii puterii de stat, sau Securitatea).
– Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16/12/1966, ratificat de Romania prin Decretul nr. 212/1974, Publicat in Buletinul Oficial nr. 146 din 20/11/1974, al carui articol 7 stipuleaza: “Nimeni nu va fi supus torturii si nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante”.
– Art. 267¹ CP Tortura: “Fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoanăl-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra … atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice…Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani.”
Chiar daca acest articol nu exista la data producerii faptelor de mai sus, el trebuie aplicat in virtutea Conventiei ONU. Tratatele ratificate, potrivit legii, fac parte din dreptul intern (Art.11.2) si, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne (neconcordanta evidenta, data fiind absenta legislatiei speciale asupra torturii in Romania la acea data), au prioritate reglementările internaţionale.
– Art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr. 30/1994, care prevede că „Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”. Deci textul Convenţiei europene este deplin aplicabil în acest caz.
Astfel, pe de o parte, torturile săvârşite de responsabilii regimului comunist nu au fost judecate şi pedepsite pe timpul acelui regim, întrucât în acea perioadă ele nu constituiau – nu aveau cum să constituie, în contextul dat – „infracţiuni, potrivit dreptului naţional”. Pe de altă parte, ulterior prăbuşirii regimului Ceausescu, aceste fapte puteau, pot şi trebuie să fie judecate şi pedepsite, întrucât la data săvârşirii lor erau „considerate infracţiuni potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate” – între acestea, dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor crude, inumane şi degradante, libertatea de conştiinţă şi exprimare, dreptul la libertate şi la siguranţa persoanei etc. Ca membru al ONU, statul comunist s-a angajat să respecte Declaraţia universală a drepturilor omului, care, între altele, prevedea şi prevede (art. 5) că „Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.”
Faptul că prin legea penală statul totalitar nu a incriminat tortura, tratamentele crude, inumane şi degradante (şi nu a făcut-o tocmai pentru a asigura impunitate membrilor aparatului său de represiune politică) nu poate conduce la concluzia că răspunderea penală a fostului maior Pîrvulescu nu poate fi angajată în prezent întrucât la momentul săvârşirii faptelor acestea nu constituiau infracţiuni potrivit dreptului naţional. Iar aceasta întrucât în conformitate cu normele citate ale Convenţiei europene a drepturilor omului, faptele respective – indubitabil acte de tortură şi de represiune şi persecuţie pe motive politice – constituiau infracţiuni „potrivit dreptului internaţional”, „potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate” – prevăzute între altele în Declaraţia universală a drepturilor omului, Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse şi tratamente crude, inumane sau degradante etc.
Plangerea din 2007 pentru tortura motivata politic, ca si crima impotriva umanitatii
Prima noastra plangere pentru tortura motivata politic, sau crima impotriva umanitatii, depusa in 21.09.2007 la Sectia Parchetelor Militare (35/P/2006), a fost si aceasta declinata la Sectia de urmarire penala. Dupa trei ani, la data de 29.09.2010, Parchetul de pe langa ICCJ (probabil ca urmare a plangerilor noastre repetate adresate Ministerului Justitiei si Procurorului General), prin ordonanta 1304/P/2008, a dispus “continuarea cercetarilor” in cazul plangerii noastre (din 2007!), formandu-se dosarul 1043/P/2010. Dupa inca un an, la data de 12.12.2011, acelasi Parchet de pe langa ICCJ declina competenta de “efectuare a urmaririi penale” in favoarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, schimband si incadrarea juridica de la crima impotriva umanitatii la omor. Pe data de 21.03.2013, procurorul criminalist Ruxandra Ionescu din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti dispune NUP pentru omor (art. 174/175) datorita prescrierii raspunderii penale privind faptele lui Pirvulescu!
Aceasta rezolutie ignora, evident, legile internationale mentionate, la care Romania a aderat inca din 1968, conform carora crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile. Mai mult, hotarirea ignora chiar textul plangerii noastre, pretinzind ca aceasta se referea doar la art. 174/175 CP, fara sa mentioneze in nici un fel faptul ca se referea, negru pe alb, la crime impotriva umanitatii !
Impotriva rezolutiei procurorului Ruxandra Ionescu am depus o noua plangere, care a fost declinata de catre Tribunalul Bucuresti la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. Acolo cauza a avut termen pe 24.07.2013, la instanta condusa de judecatorul colonel magistrat Gabriel Gunescu. Procurorul de sedinta a cerut DECLINAREA COMPETENTEI INAPOI LA TRIBUNALUL BUCURESTI (!). Dosarul este in prezent in pronuntare, pina la data de 31.07.2013.
Plangerea din 2011 pentru tortura motivata politic, ca si crima impotriva umanitatii
Una din plangerile pe care le-am adresat Procurorului General, in 2011, in legatura cu nerezolvarea plangerii anterioare (din 2007) a fost repartizata Parchetului Militar pentru rezolvare. Ignorind legile internationale enumerate mai sus, pe 20.12.2011, seful Parchetelor Militare Vasilache Ion a dat o solutie de clasare a plangerii (echivalenta cu NUP) folosind doua pretexte absurde:
– Alti ofiteri ar fi fost condamnati definitiv pentru aceeasi crima (pretext absurd, caci condamnarea ofiterilor de militie, asa cum am aratat, nu poate exclude in nici un fel vinovatia numitului Parvulescu)
– Vinovatia ar fi prescrisa (ceea ce e ilegal conform conventiei ONU privind crimele impotriva umanitatii)
Impotriva acestei solutii am facut o noua plangere la Procurorul General, doamna Laura Kovesi. Domnia sa i-a cerut tot sefului Parchetelor Militare Vasilache Ion sa solutioneze si aceasta plangere – lucru surprinzator, atata vreme cit plangerea se referea tocmai la rezolutia anterioara a domnului Vasilache.
In a doua “solutionare”, prin rezolutia din 30.01.2012, procurorul militar sef reitereaza, evident, pretextele absurde initiale, adaugind de data aceasta inca unul: ca numitul Pirvulescu ar fi cercetat la Sectia de urmarire penala si criminalistica in dosarul 1304/P/2008, aflat “in curs de solutionare” pentru infractiunea de omor (art. 174/ 175 CP),. (Amintesc ca e vorba de dosarul mentionat mai sus, disjuns la Sectia parchetelor militare in 2000, si in care nu s-a mai facut nici o cercetare din 2003). Evident, aceasta asertiune nu era aplicabila plangerii noastre, care privea o alta incadrare juridica, si anume tortura motivata politic ca si crima impotriva umanitatii. Din nou, magistratul ignora cu buna stiinta legislatia internationala pe care o invocam in mod explicit, concluzionind ca solutia originala a domniei sale fusese “legala si temeinica” (!).
Impotriva solutiilor de NUP a Parchetului Militar am facut plingere la ICCJ. Timp de un an, cauza a fost declinata la Curtea de Apel Bucuresti, si de acolo la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. A fost judecata pe 13.03.2013 la TMTB de catre judecatorul colonel magistrat Gabriel Gunescu (acelasi care urmeaza sa se pronunte in legatura cu plangerea mea din 2007). Solutia domniei sale a fost de un absurd efectiv kafkian: pe scurt, ni s-au respins plangerile contra NUP-urilor anterioare pentru ca:
– primul NUP (a procurorului militar de caz) nu era chiar NUP (desi a avut exact acelasi efect) ci era de fapt un referat, deci nu un act procedural. Faptul ca procurorul spunea negru pe alb ca faptele lui Parvulescu “nu sunt elemente constitutive ale unei infractiuni contra umanitatii” erau doar „speculatii” (?!)
– al doilea NUP, care invoca prescriptia pentru tortura, si faptul ca altii au fost condamnati pt. omor, era doar o „comunicare” (a procurorului militar sef); iarasi, nu un act procedural.
– al treilea NUP, tot a procurorului militar sef, desi era rezolutie in toata regula, deci un act procedural, si in care se stipula iarasi, clar, ca faptele au fost prescrise, etc. – a fost „solutionata in mod eronat printr-o rezolutie”. Deci, nu se poate face plangere impotriva unei rezolutii pentru ca aceasta e… eronata!
Judecatorul Gunescu chiar subliniaza: „Petitionarul s-a plans impotriva unui referat intocmit de precurorul de caz, care a fost comunicat printr-o adresa de procurorul militar sef, comunicare care nu constituie o masura sau un act de urmarire penala si nici nu poate fi convertita, avind in vedere ca nu constituie o instrumentare a unei cauze penale, deci nu constituie efectuarea urmaririi penale cu etapele sale clar stabilite de lege”.
Adica, nu era un NUP, pentru ca nu s-a efectuat urmarirea penala. Adica, decizia de neincepere a urmaririi penale nu se poate lua decit daca se incepe urmarirea penala!!
In final hotarirea d-lui Gunescu se bazeaza si pe existenta dosarului de la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica cu nr. 1304/P/2008 (cel disjuns in 2000 si lasat in nelucrare din 2003). Si din nou, magistratul ignora faptul ca e vorba de o alta incadrare juridica: acel dosar se refera la fapte prevazute de art. 174/175 CP, iar obiectul plangerilor noastre este tortura motivata politic, ca si crima impotriva umanitatii (in baza art. 358 CP / art 121 CP, ca si art 267 CP si art. 1 Conventiei ONU, ratificata de Romania prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969).