Urmăresc pagina dumneavoastră unde dezbateţi entuziasmul şi satisfacţia unor cetăţeni de origine română care se bucură de două identităţi.
Să beneficiezi de două identităţi e una şi a te simţi „acasă” la tine acasă e cu totul altceva!
Citisem entuziasmul Marianei Gott-Shmilovitch într-o vizită în România. Se simţise acasă. Unde? Probabil în noianul amintirilor care au învăluit-o!
Atât de comentat subiectul „acasă” a devenit confuz, poate din superficialitatea firii omeneşti în veşnică căutare de originalităţi…
Dacă doamna M.Juster a scris acel recent volum (pentru că i-am uitat titlul îmi voi permite să-l definesc „amintiri de-acasă şi bucătăria de acasă”), îşi are explicaţia firescă, nevoia evocării atmosferei evreieşti de altădată de pe meleagurile de unde am venit: dacă prof. A. Strihan a scris cartea „The same play, differents maskes” a evocat lumea teatrală românească, mare parte din zilele vieţii noastre, justificând lucrarea ca o operă istorico-literară.
Am urmărit tema „ACASĂ” a dr. Vlad Solomon, explicată cu luciditate de Zeev Lucian Herşcovici şi, ultima aproape delirantă a Marianei Got Şmilovici.
Toate aceste „comentarii” ale noastre mi se pare ca o insultă la propria noastră persoană.
La ce mai avem nevoie de biata noastră ţară? N-ar fi îndreptăţiţi duşmanii noştri în afirmaţiile lor? Nu ştiu care e numărul acelora care, veniţi din România au depăşit uliţa (oraşul natal), dacă au cunoscut măcar Ţara românească exceptând una sau alte două opraşe? Mariana Gol şi mulţi alţii au cunoscut-o.
Eu, în scurta mea viaţă cu M.B. am vizitat câteva oraşe şi mai multe staţiuni din lanţul carpatic şi totuşi, când am fost la Bucureşti am trecut pe lângă casa în care atâţia ani am trăit şi n-am avut curajul să ridic privirea spre balcolnul casei noastre unde erau cândva două glastre cu garofiţe…
La Iaşi, în casa în care am locuit vis-a-vis de Biserica Golia (Cuza Vodă 64) am privit iarba care creştea pe terenul celor trei odăiţe unde-am crescut, unde împărtăşisem în ele atâtea întâmplări. Mai sus, în cartierul Tătăraşi pe strada Baş Ceauş 7 la casa bunicilor mei am găsit doar numărul 7 atârnat pe un gard de sârmă ghimpată. Buruieni, buruienile verzi mi-au amintit că la intrare erau doi lilieci mauve bogaţi, din care mama venea în fiecare Vineri să culeagă câteva buchete de liliac să le pună în casă în aşteptarea Sămbetei..
În cimitirul lui Iaşi – Păcurari am găsit monumentul mătuşei mele (sora mamei) dar, când ridicasem ochii să văd împrejurimile am văzut tractorul care cobora la vale… Abia atunci înţelesem că oasele întâlnite în drum, nu erau simple oase de păsări moarte… Când am venit acasă – singura mea casă, Israelul – am înscris numele mătuşii mele pe mormântul mamei şi chiar jurasem că niciodată nu voi mai călca în acel cimitir.
La Holon, unde m-am aşezat de la venirea în ţară întâlnesc oameni a căror nume le-am şi uitat (senzaţie neplăcută) şi retrăim acea firească bucurie a omului care se regăseşte cu celălalt. În fiecare dimineaţa obişnuiesc să fac aliha şi nu odată mi se întâmplă să aud un boker tov şi, imediat depăşită de drumeţul care nu vrea să-şi strice ritmul mersului şi mi-o ia înainte.
Am exemplificat doar ce înseamnă să te simţi acasă. Comentariile ACASĂ sper să ţină cât un sezon şi mai sunt convinsă că mulţi confundă starea cu sensul verbelor „a fi” şi „a te simţi”.
În viziunea mea, pe toţi aceşti comentatori îi văd cocoţându-se pe acoperişul casei cu tărnăcopul în mână.
Holon, Israel
Stimata Doamna Berghoff,
Greu. Inteleg ca este greu. Dar un punct de vedere exprimat sincer este interesant si important, indiferent de parerea autorului si de parerile cititorilor. O felicit pe autoare pentru sinceritatea ei. Desigur, problemele sunt mult mai complicate, sunt problemele evreului emigrat din motive diferite si a emigrantului in general, fie el evreu, roman sau de alt neam.Revenirea la locurile natale reprezinta totdeauna o problema grea, complicata. Ca si parasirea lor din nou, de buna voie, dupa o vizita scurta.
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici.
draga d-na. GETTA,
D-TA.SCRI FRUMOS,SI D-NA.MARIANA SCRIE FRUMOS.
marturiile amandoura sunt sincere,adevarate si trebuie primite si considerate ca atare.
pluralismul acestor marturii,se inbina armonios si perfect in mozaicul parerilor diferite, fara a se ciocnii una cu alta.dimpotriva:INSUSI FAPTUL CA AMANDOUA ATI SIMTIT NEVOIA SA VIZITATI TARA IN CARE V-ATI NASCUT SI PETRECUT ADOLESCENTA,DENOTA UN INTERES COMUN,O CURIOZITATE,UN DOR CARE SE CEREA IMPLINIT…ASADAR,STIMATA DOAMNA,BINE ATI FACUT CA ATI FOST,SI BINE CA VA-TI REINTORS
CA SA CONTINUATI PRINTRE ALTELE,A VA FACE MARSALUIALA MATINALA LA HOOLON.CU CELE MAI ALESE URARI DE BINE,AL D-TALE,ITZHAK BAREKET.