Călătoream odată cu trenul, împreună cu Micky, de la Praga la Arad. La Budapesta au urcat în compartimentul nostru trei fete din Portugalia, studente la filologie la Lisabona. Participau pe timpul vacanţei de vară la un curs facultativ de limba maghiară, organizat de Universitatea din Budapesta şi pentru că aveau bilete de tren Eurocard (care le permiteau să călătorească oriunde în Europa în decurs de trei luni), hotărâseră să facă o incursiune de două zile în România. Am intrat în vorbă şi le-am invitat să înnopteze la noi, la Timişoara.
La Arad, aveam de aşteptat mai bine de o oră până la plecarea trenului ce urma să ne ducă la Timişoara. Aş fi vrut să ne plimbăm în acest timp prin oraş, dar cum ploua a trebuit să ne adăpostim în clădirea murdară a gării. În sala de aşteptare, care efectiv puţea, stăteau destul de mulţi oameni. Unii mâncau seminţe scuipând cojile pe jos, alţii fumau, deşi câteva panouri interziceau fumatul. Câţiva beţivi dormeau pe bănci.
Un om băut fuma nepăsător pe o bancă situată chiar sub unul din panourile ce interzicea fumatul. Un jandarm a venit şi l-a rugat foarte politicos să nu mai fumeze. Omul a scuipat a dispreţ şi a început să parlamenteze cu jandarmul, luându-l peste picior. Văzând însă că jandarmul nu renunţă la ideea lui, omul a mai scuipat o dată scârbit şi a aruncat ţigara aprinsă pe jos, la picioarele acestuia, cu un aer de superioritate. Parcă ar fi vrut să-i spună jandarmului: „cine-i mai deştept cedează”. Jandarmul a părăsit sala de aşteptare urmat de noi. Ne-am continuat aşteptarea pe peronul care era la fel de murdar ca şi gara, dar care măcar era aerisit.
În timp ce călătoream spre Timişoara cu personalul a cărui mizerie pare de neconceput pentru un om venit dintr-o ţară civilizată, una din cele trei portugheze nu s-a mai putut stăpâni şi a exclamat surprinsă: Nu înţeleg de ce sunt oamenii aceştia atât de murdari! Înţeleg că sunt săraci, dar poţi fi sărac şi curat!
