Un punct de reper tradiţional pentru evoluţia istorică a României în secolul XX este anul 1938, înainte de instalarea la conducerea ţării a guvernului condus de Octavian Goga şi Alexandru C. Cuza. În acel an, ţara, întregită la Marea Unire, avea 8.767 de medici, dintre care 4.386 (50%) erau români, 3.104 (35,4%) evrei, 569 (6,5%) germani, 387 (4,4%) unguri şi 321 (3,7%) de alte naţionalităţi.
Evreii asigurau îngrijirea medicală primară în toate regiunile istorice ale ţării şi erau bine reprezentaţi printre specialiştii de medicină internă, pediatrie şi obstetrică-ginecologie, dar nu şi printre chirurgi. Medicii evrei constituiau o proporţie infimă a corpului didactic ale celor trei Facultăţi de Medicină din România. La Cluj, de exemplu, un oraş în care mai mult de jumătate dintre medici erau evrei, Facultatea de Medicină avea doi preparatori cu această origine etnică. Situaţia era atribuită faptului că până în 1923 o covârşitoare majoritate a evreilor din România nu aveau cetăţenie română şi nu puteau, prin lege, să fie angajaţi în învăţământul public.
La putere numai câteva luni, guvernul Goga-Cuza a „reuşit” să deposedeze mai mult de 200.000 de evrei de cetăţenia română prin Decretul-lege nr. 169 din 21 ianuarie 1938 (v. extrase aici).
Au fost afectaţi, cu precădere, evreii din Bucovina şi Basarabia, iar pierderea cetăţeniei a permis deportarea lor în Transnistria şi Transbug în 1941-1942, cu sacrificii uriaşe de vieţi omeneşti. Pe 8 august 1940, prin Decretul-lege numărul 2650 elaborat de guvernul condus de Ion Gigurtu, s-a formulat definiţia calităţii de evreu, pe baze religioase şi genetice (v. aici textul integral).
În acelaşi text de lege s-a introdus distincţia între categoria „cetăţeni români” (care includea şi evrei) şi cea „români de sânge”. Decretul interzicea evreilor să fie „funcţionari publici, de orice fel, cu şi fără salariu şi colaboratori direcţi la activitatea serviciilor publice”. În urmă acestei legi, toţi medici de plasă evrei, ca şi cei care erau lucrau în spitale publice sau în cadrul armatei, au fost imediat concediaţi.
Legislaţia antisemită a fost continuată de guvernul naţional-legionar prin Decretul-lege nr. 3438 din 14 octombrie 1940, semnat de Ion Antonescu, în calitate de Conducător al Statului Român şi preşedinte al Consiliului de Miniştri, şi de Traian Brăileanu (decanul Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cernăuţi, membru al Senatului Legionar), ministrul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor. În acest act se stabilea că evreii „nu pot funcţiona în calitate de personal didactic şi administrativ şi nu sunt admişi ca elevi sau studenţi în şcolile româneşti de grad primar, secundar sau superior de stat sau particular şi nici în şcolile celorlalte unităţi etnice creştine”.
În urma acestei legi, în Bucureşti, Oscar Sager şi Arthur Kreindler au fost daţi afară de la Clinica de Neurologie de la Colentina, Benedict Menkes şi-a pierdut postul de la Catedra de Anatomie, iar studentul Nicolae Cajal a fost exmatriculat din Facultatea de Medicină. Le menţionăm aici numele, pentru ca aceşti patru medici au devenit, dupa razboi, membri ai Academiei Române.
Marginalizarea medicilor evrei a continuat într-o formă nemaiîntâlnită până atunci în Europa (cu excepţia Germaniei) prin Decretul-lege nr. 3789 din 12 noiembrie 1940, semnat de generalul Ion Antonescu şi de Vasile Iaşinschi (farmacist, comandant legionar al regiunii I, Bucovina), Ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. Prin această lege, medicii evrei au fost „excluşi din Colegiu medicilor români”, iar scopul practicii lor a fost limitat la a „îngriji numai bolnavi evrei, fie în particular, fie în sanatoriile şi spitalele evreieşti”. Legea impunea ca firmele profesionale să aibe „înscris în mod vizibil cuvintele „medic evreu”, iar reţetele emise de medici evrei vor avea un timbru sec care „va purta în mod vizibil inscripţiunea „medic evreu”. Medicii evrei nu aveau dreptul să „facă consult medical cu medicii creştini”.
În plus, „medicii evrei nu vor putea edita nici un fel de revistă sau publicaţie ştiinţifică sau profesională” şi „nu vor putea colabora la revistele ştiinţifice sau publicaţiile profesionale româneşti sau creştine”. Se specifică, de asemenea, că medicii evrei „nu pot fi membri şi nici asista la şedinţele asociaţiilor ştiinţifice” şi se impunea obligativitatea purtării unei insigne care să indice calitatea de medic evreu.
Sute de medici evrei din întreagă ţară au pierit în Transnistria, unde se aflau fie că deportaţi, fie că medici trimişi la muncă obligatorie.
Legislaţia antisemită a fost abolită prin decretul regelui Mihai I pe 13 decembrie 1944, care a restaurat egalitatea în drepturi pentru medicii evrei. În 1945 sunt numiţi primii profesori universitari dintre medicii evrei, Oscar Sager şi Benedict Menkes la nou-înfiinţata Facultate de Medicină din Timişoara. Medici evrei au intrat în învăţământul superior şi la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, unii fiind promovaţi rapid ca şefi de clinică sau catedră.
Peter Manu, MD
Director of Medical Services, Zucker Hillside Hospital North Shore-LIJ Medical Group
Professor, Department of Medicine, Hofstra North Shore-LIJ School of Medicine
Multi dintre doctorii evrei plecau la studii in strainatate mai ales in Franta. Facultatile de Medicina aveau cote pentru studenti evrei, mai intai numerus clausus si mai tarziu numerus nullus. In timpul razboiului, prin anii 40, era o scoala evreiasca de Medicina la Bucuresti. Dupa 1944 absolventii scolii au primit echivalare cu facultatile strict romanesti. La fel exita o scoala de inginerie Abason la Bucuresti.
Pai in 1944 au venit la putere sovieticii si marionetele lor,si tancurile sovietice.De ce esti asa fericit ca ,,a fost abolita,, legea asa-zis antisemita? hai sa vedem si partea aceea: in 1944 dupa 23 august se petreceau in Romania zilnic sute de crime,facute de acesti betivi de sovietici,criminali odiosi si tortionari.Iata ,,bine-facerile,, si ,,eliberarea,, sovietica!
@Luca
> Pai in 1944 au venit la putere sovieticii si marionetele lor,si tancurile sovietice.De ce esti asa
> fericit ca ,,a fost abolita,, legea asa-zis antisemita?
– „Aşa-zis” antisemită ???
– Tu crezi că a fost o lege dreaptă?
– Este o ruşine că a foat abrogată abia după ce au venit ruşii, cu fărădelegile lor !
Antonescu nu le-a pus stea galbenta in piept evreilor,ca si Hitler,care i-a bagat in ghetto si lagare ucigandu-i.Deci despre ce vorbim aici? A existat antisemitism in Transnistria,fara indoiala,la fel cum exista si azi in Republica Moldova,unde Biserica Ortodoxa cu Moscova il canonizeaza pe banditul legionar Valeriu gafencu,unde Paul Goma e erou national,desi e un antisemit notoriu,unde evreii sunt scuipati pe strada,iar Guvernul vrea spre vest,ca pe timpul lui Antonescu in 1941!
@LUCA
De ce nu răspunzi mai întâi la întrebările pe care ţi le-am pus?
Luca, nu stiu daca-i vei raspunde d-lui Leibovici, dar dovedesti cel putin ignorantza.
E adevarat ca regimul lui Antonescu nu i-a „onorat” pe evrei cu steaua galbena (nici asta nu e foarte exact, pentru ca evreii din Cernauti au primit totusi acest privilegiu.
Dar e tot atat de adevarat ca sub mana aceluiasi regim au fost ucisi sute de mii de evrei, majoritatea prin expedierea lor spre moarte lenta in Transnistria (nu cea numita asa azi, ci un vast teritoriu ocupat de Romania in Ucraina).
Ca sa nu mai vorbim de legile rasiste antievreiesti care faceau viata evreilor de nesuportat.
Asa ca, mai invata istorie. Dar istoria adevarata.
@Corneliu
Ignoranta nu este o crima a la Luca, daca ar fi, jumatate din omenire ar fi criminali!
Charlie, n-am spus ca ignoranta e o crima. Si ea nu este in nicio situatie o crima.
Ignoranta nu i se poate imputa cuiva, pana in momentul un care omul devine constient ca nu stie si persista in a nu vrea sa cunoasca realitatea.
N-am nicio idee daca d-l Luca a fost constient ca nu a cunoscut faptele.
@Corneliu
Trebuie sa intelegi, si sunt sigur ca stii acest lucru, orice popor are nevoie de eroi. Cand a venit comunism au fost epurati eroii fascisti a la Antonescu si Ion si Mihai, legionarii ca Corneliu Zelea Zelinschi, Horia Sima si alte lepadaturi. Sa nu-l uitam pe Mircea Eliade care si-a uitat in mod miraculos trecutul. La randul lor duppa putsh-ul din ’89 neo-socialistii nu le au condamnat pe comunisti de alde Gheorghiu Dej, et al. Acum ii reinviem pe fascistii ca Antonescu, Octavian Goga, A.Cuza
The more it changes, the more it stays the same. Oare nu putem trai fara eroi?