caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Produse noi pentru fondurile private de pensii

de (23-7-2007)

Dupa cum spuneam in studiul precedent referitor la fondurile de pensii (Gestiunea fondurilor de pensii – vezi arhiva economica a RLIV), in Romania nu exista inca instrumente care sa inghete coborarea precipitata a actiunilor pe termen scurt si mediu. Cum inceputul platilor este indelungat (cel mai in varsta depunator are, conform legii, 35 de ani), nu se pune problema unor plati imediate, deci performanta actiunilor in care fondurile investesc pe termen scurt este mai putin importanta in cazul in care nu se cere prin lege raportarea valorii zilnice a fondurilor, investitiile fiind intr-un fel izolate de fluctuatiile pe termen mediu. Totusi este clar ca vor apare intrebari cu privire la soldul contului acumulat de catre depunatori, iar in cazul in care valoarea de zi a unui fond este mai mare decat alta, se pune problema aceptarii mutarii participantilor de la un fond la altul, deci apare nevoia de lichidare a investitiilor. Ca urmare este nevoie de lichiditate pe termen scurt ca urmare a concurentei intre fonduri. In masura in care s-ar fi creat un megafond garantat de stat, necesitatea raportarilor financiare periodice s-ar fi diminuat, astfel banii stransi putand a fi investiti in proiecte fara lichiditate pe termen scurt de tipul finantarea proiectelor de investitii/ venture capital/ private equity. Insa pentru investitiile in actiuni si obligatiuni orientarea investitionala pe termen lung oarecum poate limita performantele fondului.

In cazul de fata avem deci nevoie de instrumente financiare de tip optiuni pe actiuni, obligatiuni si swapuri de acoperire a riscului dobanzii si a riscului valutar pe termen scurt si mediu.

Cum la Bursele autohtone nu se ofera decat optiuni individuale pe nume de actiune, iar astfel coeficientul de corelatie intre numele diferite de actiuni pastrate de un fond ramane neutilizat, managerul de investitii nefiind remunerat pentru diversificare, si mai mult nefiind remarcat in nici un fel pentru prudenta (i.e. de exemplu un manager care are hedging 100% si are cheltuieli operationale de 2 ori mai mici decat unul care face hedging 70%), fondul va irosi resurse in momentul in care cumpara optiuni individuale pe fiecare nume de actiune. De ce:

In masura in care diversificarea se produce intre ramuri industriale diferite (industriile comportandu-se diferit in caz de cicluri economice diferite – stagflatie, inflatie, recesiune), iar in economia romaneasca inca exista un spor de lichiditate/ interes important care se reflecta momentan f. puternic in pretul actiunilor, alfa-ul actiunilor este momentan mai puternic decat beta. In cazul in care fiecare fond pastreaza detineri de pana la 10 actiuni la un moment dat pentru a evita o diversificare inutila (de la 30 de nume in sus putem considera ca investitia fondului urmeaza evolutia indexului bursier), detinerea unui basket put option pe cele 10 nume, OTM 10% spre exemplu, ar asigura fondul in cazul unui eveniment sistemic si ar economisi resursele acestuia, optiunea respectiva fiind considerabil mai ieftina decat suma optiunilor pe nume individuale.

Totodata in cazul in care fondul detine actiuni speculative, in care istoria evolutiei pretului este volatila, lipsa optiunilor pe numele respectiv ar mari riscul prabusirii valorii de fond. In cazul basket optiunilor, asumarea de catre vanzator a unei volatilitati (variabilitati) mai mari poate permite si includerea acestor actiuni mai riscante in cosul asigurat.

Vestile bune sunt ca o firma de experti contabili si actuari in colaborare cu firma renumita de reasigurari Swiss Re lucreaza la modelarea matematica a acestor produse, momentan fiind in tratative de tranzactionare cu 2 fonduri importante de investitii din Romania. In masura in care aceste produse inca nu sunt definite de sistemul juridic roman, forma contractuala este guvernata de ISDA (International Securities Derivatives Association) care are aplicabilitate juridica in SUA si UE. Pentru cei interesati, adresa de email a brokerilor este info@ltgriskinternationalcpas.com. Se ofera produse combinate pe portofolii individuale, putand a fi inclus riscul ratei dobanzii pentru portofolii de obligatiuni, sau riscul valutar.

Acoperirea riscului valutar va contribui la mentinerea unei parti mai mari investitionale in produse financiare autohtone, astfel contribuind la stabilitatea pe termen lung a pietelor financiare din Romania.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Paşi sărutaţi

descreţesc fruntea din perna languroasă ce mângâie obrazul de nesomn ridic cu sete o secundă pe minutarul flămând un ochi...

Închide
18.118.140.43