De la o vreme
Ne dezbrăcăm de amintiri
În fiecare zi.
Nu ştiu dacă e bine, sau rău.
O fi vre-un semn, e o trecere?
Degetele nu te mai simt la fel ca ieri.
Îmi pipăi obrazul.
Simt o barbă străină; mai rea.
Ochii îmi lăcrimează altfel,
Iar ridurile de pe frunte s-au unit
În râuri gata să se reverse.
Ne pierdem în mulţime.
Nu ne mai putem recunoaşte.
Mi-e dor de mine, cel de atunci.
Mi-e dor de tine, cea de altădată;
De încruntările tale, de zâmbetul tău.
De la o vreme
Ne dezbrăcăm de amintiri
În fiecare zi.
Loading ...
Draga domnule DAN DAVID,
De data asta, dupa parerea mea, te-ai intrecut pe tine insuti… Sinceritatea si desavarsita putere de a transmite poemul in minimum de cuvinte sunt mult mai mult decat convingatoare… patrund pana’n maduva oaselor…
Opinie solidară cu comentariul
3 
0
Multumesc pentru vizita, Maestre.
Opinie solidară cu comentariul
2 
0
Dan David,
Si eu te consider Maestru. Ai un talent exceptional de a pune in fata noastra o oglinda in care cotidianul se vede altfel. Nu ne recunoastem in oglinzile tale, dar suntem mai interesanti, mai profunzi, gandim pentru o secunda la miracolul vietii, la frumusetea clipelor care trec neobservate. As zice, ai darul de a ne aseza in fata unei imagini proprii, in viteza pe o trotineta.
Opinie solidară cu comentariul
3 
0