caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Din nou, ipocrizie tipic europeană

de (19-7-2013)
11 ecouri

 
În lunga sa istorie politică, Europa (şi nu începând neapărat cu UE) a perfecţionat cultura ipocriziei până la culmi de măiestrie neegalate şi a asociat-o cu o lipsa de ruşine purtată cu candoare angelică şi pură.

Iată o flagrantă lipsă de proporţii şi de judecată corectă: UE decide lansarea unui atac economic împotriva Israelului, constând în boicotarea oficiala a activităţilor economice israeliene din aşa zisele „teritorii ocupate”, ignorând adevăratele incendii care ard în zona şi periclitează pacea lumii, ca şi multele alte conflicte teritoriale vii şi periculoase. Şi asta împotriva singurei oaze de linişte din Orientul Apropiat.

Concomitent, aceeaşi UE continuă să se tot agite în dezbateri fără sfârşit cu privire la decizia declarării Hezbollah ca organizaţie teroristă. De ce? Pentru cine este cât de cât informat nu mai sunt necesare explicaţii. Priviţi numai la ce se întâmplă în suburbiile musulmane din Europa cât şi la dependenţa Europei de petrolul şi capitalul arab. Lumea occidentala a ajuns să se teamă de orice act care ar leza chiar şi puţin sensibilităţile lumii musulmane, pentru a-şi conserva propriile interese şi confortul.

Totuşi, de ochii lumii ar trebui să facă ceva, căci labele terorismului organizaţiei lui Nasrallah prea au lăsat dâre de sânge vizibile în Europa.

Şi atunci, se pune în funcţie ipocrizia de care spuneam. Madame Ashton, responsabila cu relaţiile externe ale UE, o campioană în domeniu, cu faţă de poker şi nu cine ştie ce strălucită, a găsit totuşi o soluţie după metoda europeană: să fie declarată drept organizaţie teroristă doar „ramura militară” a Hezbollah, fără să se atingă de „ramura politică”, cu care UE poate continua să stea de vorbă.

Necazul e că nu există nicio separaţie între cele două activităţi şi, mai ales, nu există doua ramuri. Căci aceiaşi terorişti care conduc bandele morţii ale Hezbollah îi conduc şi pe deputaţii organizaţiei aflaţi în parlamentul libanez.

Dar asta nu mai interesează pe nimeni în UE. De îndată ce au stabilit această diferenţiere fictivă, este de aşteptat ca delegaţii ţărilor membre ale UE să răsufle uşuraşi şi să aprobe în sfârşit noua clasificare: „ramura militară” a Hezbollah va fi calificată ca organizaţie teroristă, iar „ramura politică” va rămâne un partener pentru pace cu aripioare de porumbel şi cu o rămurică de măslin în cioculeţ…

Iar căpetenia bandiţilor, Nasrallah îşi va râde din nou în barbă şi-şi va zice „idioţi, idioţi, dar utili”.

Ecouri

  • Rodica Grindea: (19-7-2013 la 13:44)

    Non multa, sed multum! Stilul concis,la rigoare incisiv al lui Corneliu va deveni poate în curând „marcă”. În cazul de față, surprinde foarte bine una din multiplele fațete ale ipocriziei și ale logicii defectuoase, folosită din ce în ce mai frecvent în expunerea și justificarea atitudinii anti-Israel a Uniunii Europene. Logică în care sofismele și viciile de raționament abundă în orice expunere de atitudine, activitate sau măsură adoptată. Și acum, folosind expresia mea preferată, articolul nu este cred „doar un grăunte”, ci un… pumn de nisip aruncat în fața ipocrită a multora dintre „acrobațiile dhimmi” ale forurilor Uniunii Europene, care se măsoară astăzi cum poate (și prea mult, nu cred că mai poate), cu consercințele „corectitudinii politice” și ale multiculturalismului, ridicate la rangul de axiome. Bien touché!

  • Sorin Paliga: (20-7-2013 la 10:59)

    Ipocrizia și criteriile contextuale au fost și sînt uzuale. Pot fi multe exemple, nu numai cel menționat în articol. Dna Ashton? Vai de mine și de mine…

  • Corneliu: (20-7-2013 la 11:58)

    Niciodata nu e inutil sa le amintim.

  • Charlie: (20-7-2013 la 21:00)

    Era un ministru american pe nume Donald Rumsfeld care a denumit Europa de vest drept Old Europe.

    Cand citesc presa europeana, mai ales Le Monde, am impresia ca Europa e obosita si imbatranita.

    De curand, acum veo 2 zile, au scris ca incercarile ministrului de externe american John Kerry de a convoca Israelul si Autoritatea Palestiniana sa conduca tratative au ESUAT. In limbaj popular romanesc asta se numeste ca Le Monde a sarit PESTE cal.

    In alte ordine de idei se poate palpa pulsul populatiei franceze citind scrisorile la redactie. Acum o zi unul scria ca hidrocarburile sunt pe cale de duca si trbuie sa gasim surse alternative de energie. Bineinteles acest gentilom, nu stiu daca e burghez, vorbeste despre trecut. IN SUA s’au gasit surse enorme de petrol si gaze naturale, si SUA e pe cale de a deveni autarhica in materie de energie. Din net importator va deveni exportator!

    Pe coasta Israelului in Mediterana, s’au gasit zacaminte enorme de gaze. Aceasta ilustreaza ca multi din Europa citesc si traiesc in trecut. Nu e vorba numai de lipsa de energie materiala dar si de energie cerebrala. Mme Ashton e reprezentativa a lumii de ieri. Influenta Arabilor cu petrol este in scadere!!!

  • Alexandru Leibovici: (22-7-2013 la 12:49)

    Uniune Europeană a decis astăzi, în unanimitatea celor 28 de state, să pună ramura militară a Hezbollah-ului pe lista organizaţiilor teroriste. Iniţativa a venit din partea Marii Britanii, Olandei şi a Franţei, iar obţinerea necesarei unanimităţi a durat peste trei luni.

    Decizia este justificată de actele teroriste perpetrate de această organizaţie pe teritoriul statelor membre UE, în particular de atentatul din Burgas, Bulgaria din iulie 2012, soldat cu 6 morţi.

    Organizaţia Hezbollah este o componentă importantă a coaliţiei guvernamentale din Liban, deţine o miliţie care se consideră a fi comparabilă cu armata libaneză. Hezbollah se implică din ce în ce mai mult în conflictul din Siria, dar acest fapt nu a fost citat ca justificare pentru includerea pe lista organizaţiilor teroriste.

    Scepticii argumentează că aceată decizie a UE ar putea complica şi agrava situaţia instabilă din Liban, precum şi securitatea forţelor ONU de menţinere a păcii din sudul ţării, în particular a celor austriece.

    Declararea ramurii militare a Hezbollah-ului drept organizaţie teroristă va avea ca efect îngheţarea activelor din UE a acestei organizaţii, precum şi refuzul vizelor de intrare în UE a anumitor membri ai organizaţiei.

  • Sorin Paliga: (22-7-2013 la 14:41)

    S-ar putea, din contra, ca acest lucru să aibă efecte benefice, chiar dacă nu imediat. Concesiile sînt cel mai rău lucru atunci cînd e vorba de crime, de încălcarea drepturilor elementare ale omului. Este și ocazia ca musulmanii să-și clarifice ei înșiși unde se află, unde vor să ajungă și prin ce mijloace.

    „Scepticii”, adică „fricoșii”, care se tem de reacții negative. Da, se poate, dar dacă vor continua pe linia asta, teroriștii vor avea mai scurtă. Numai nenorocita politică a concesiilor a condus la situația de azi.

  • Corneliu: (23-7-2013 la 05:39)

    Inca o data, proclamarea „aripei militare” a Hezbollah ca organizatie terorista lasa o poarta larg deschisa (nu doar o portita) pentru ocolirea deciziei. Reamintesc faptul simplu ca Hezbollah este o organizatie unitara, nedivizata, cu aceiasi conducatori, cu aceeasi ideologie declarata, cu aceleasi scopuri. Esenta si ratiunea de a fi a organizatiei este capacitatea sa militara. Nu cred ca se poate explica mai mult, e destul de clar.
    E aceeasi absurditate ca si cum la vremea respectiva ar fi fost declarata criminala „ramura militara” a Germaniei naziste, lasand in pace conducerea politica in cap cu Hitler.

    Desi sunt convins ca anumite sanctiuni vor afecta totusi Hezbollah, situatia ambigua creata artificial va duce in mare parte la golirea deciziei de continut, iar personajele sumbre ale organizatiei vor putea inca sa circule legal prin Europa si sa-si rezolve interesele sub eticheta „ramurii politice”.
    Deasemenea, reprezentantii Hezbollah in politica Libanului vor continua sa tina ostateca aceasta tara, cu binecuvantarea Europei si avand in spate „ramura militara” a organizatiei, adica organizatia propriu zisa.

    Si inca o precizare, de fapt o noutate pentru cine nu stie inca: forta militara de care dispune Hezbollah nu este „comparabila” cu modesta armata libaneza, ci este incomparabil mai puternica decat aceasta din urma. Statul libanez nici nu indrazneste sa-si exercite autoritatea in zonele controlate de Hezbollah.
    Dotarea militara a Hezbollah, instruirea militara inalta, infrastructurile avansate, capacitatea de a le folosi si modul de organizare intrece orice si-ar putea inchipui un cititor neavizat. Doar ca exemplu, cele cel putin 60.000 de rachete de diferite raze de actiune, de tipuri avansate, amplasate in buncare fixe sau pe lansatoare autopurtate sunt doar un aspect al fortei militare a Hezbollah. Nu stiu daca vreun stat european din NATO s-ar putea lauda cu o asemenea forta rachetara.
    Poate singura forta din Liban care poate deranja realmente cu ceva pe Hezbollah in caz de conflict intern sunt militile inarmate crestine, in niciun caz armata statului.

    Asa, ca sa se stie despre ce vorbim. Si inca nu am vorbit despre ideologia organizatiei si scopurile ei.

  • Sorin Paliga: (23-7-2013 la 09:24)

    @Corneliu. Condamnarea „aripii militare” este un clișeu și vrea să spună cam așa: „domnilor, noi nu avem nimic împotrivă să vă creați o organizație, chiar dacă nu sîntem de acord cu ideologia ei, atît timp cît dialogăm; dacă însă recurgeți la crime/atentate, atunci discutăm altfel”.

    Comparația cu Hitler și nazismul e bună, dar – deși nu pare – confirmă, de fapt, aceeași strategie: cît timp Hitler a fost, să zic așa, băiat de cartier, i-au făcut concesii: Anschluss-ul, diktatul de la München, hîrtiuța fluturată de Chamberlain. Numai că năbădăiosul zugrav nu s-a oprit acolo, a pornit la atac. În clipa aia, puternicii zilei au zis: gata, stop, pînă aici. Politica concesiilor față de Hitler a costat peste 20 de milioane de vieți, suferințe de neimaginat… Nu altfel a fost și va fi acum.

    Un lucru este îmbucurător, totuși: referirea s-a făcut la atentatul de la Burgas, din Bulgaria, țară membră a U.E. A funcționat bine, cred, solidaritatea, atentatul din BG a fost considerat atentat la securitatea comună europeană, iar miniștrii de externe au acționat ca atare. Cu alte cuvinte, a funcționat, în sfîrșit, principiul „răul tău este și răul meu”, nu nenorocitul principiu „dacă la mine e OK, la tine poate veni potopul, nu mă interesează”.

    Românii care cred că sînt departe de asemenea pericole îi asigură că se îmbată cu apă rece: zona Balcic-Burgas-Sunny Beach (Slănčni Brjag) este intens vizitată și de români (cei mai numeroși în lunile de vară), iar Burgas e efectiv la doi pași de Mangalia, de exemplu.

  • Corneliu: (23-7-2013 la 14:52)

    O relatare interesanta poate fi gasita azi in publicatia libaneza „Naharnet” pe care o apreciez si o citesc pentru acuratetea materialelor sale, cei care o scriu aflandu-se chiar la fata locului.
    Relatarea si ecourile ei nu fac decat sa confirme in mod clar aprecierile pe care le-am facut in articol.

    Reiau in continuare in rezumat idei din relatare:
    ……………………………….
    UE, prin reprezentanta sa Angelina Eichhorst, s-a grabit sa asigure ministerul de externe al Libanului ca Uniunea isi va continua colaborarea cu viitorul guvern al acestei tari chiar daca acesta va contine reprezentanti ai „Partidului shiit”, denumirea eufemisica a organizatiei teroriste.
    Reprezentanta UE isi exprima in mod neintamplator teama fata de repercursiunile deciziei organizatiei pe care ea insasi o reprezinta.

    Implementarea deciziei UE va fi complicata intrucat vor trebui descoperite legaturile dintre diferitele ramuri retelelor organizationale ale Hizbullah pentru a separa ceeace ar apartine ramurii militare. Din cauza acestei incertitudini legale va fi neclar ce domenii si persoane pot deveni tinta masurilor.

    Sursa:
    http://www.naharnet.com/stories/en/91585-eichhorst-eu-cooperation-with-future-cabinet-to-remain-even-if-hizbullah-in-it
    …………………………….

    UE se afla deci in situatia de a-si prinde urechile cu jumatatile de masura si diferentierea total artificiala, specifice obisnuitului ei mod de lucru ipocrit.

  • Corneliu: (24-7-2013 la 18:37)

    Iarasi, acelasi ziar internetic libanez, „Naharnet” ofera noua ilustrare a ceeace am scris in articol.
    Citez din sursa:
    http://www.naharnet.com/stories/en/91700-mansour-fears-hizbullah-blacklist-to-be-interpreted-differently-by-each-eu-country

    „Analistii exprima dubii asupra eficientei masurii, intrebandu-se daca Hizbullah poate fi „rupta” in doua parti separate pentru a fi pedepsite sau rasplatite.
    Mansour (ministrul interimar de externe libanez) se intreaba care sunt standardele pe care UE le adopta pentru a diferentia intre ramura politica a Hizbullah si partidul sau politic”.

    Lucrurile erau clare de la inceput, iar UE a luat masura in mod ipocrit, ca s-o poata ocoli cat mai usor.

  • Corneliu: (27-7-2013 la 08:15)

    Ce putem face daca splendida Uniune Europeana ne ofera la fiecare pas pe care-l face inca o proba de ipocrizie.

    Da. Doamna Ashton, binecunoscuta „ministra de externe” a Uniunii, e grozav de nedumerita de ce Israelul nu mai permite accesul delegatilor Uniunii in asazisele teritorii palestiniene, Iudeea si Samaria.

    Se pare ca are memoria extrem de scurta sau extrem de ipocrita, altceva nu poate fi.

    Caci abia mai alaltaieri, Uniunea pe care o reprezinta, a decis sa saboteze activitatea economica israeliana in acea regiune.

    Are pretentii doamna? Sa vina cu pretentii in primul rand la ea insasi si la „Uniunea” ei.

    http://www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-4410133,00.html



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Dimineaţă

Descojit din cămaşă nopţii / trupul timpului pe boltă leneveşte, / crispat păleşte colţul lunii

Închide
3.141.198.230