Experienţa vieţii în afara ţării în care m-am născut şi am trăit mai bine de 40 de ani m-a adus în cele din urmă să exclam: “Good Bye, Romanian culture! Ciao! Au revoir! Auf wiedersehen! Da svidania! Adiós!”.
Cultura română, am realizat în timp, poate fi bună pentru cei care trăiesc în România, dar valoarea ei tinde către zero pentru toţi cei care ne-am desprins cândva de mediul de acolo şi am ales să trăim pe alte meleaguri. Tot ce am realizat mai deosebit în anii de când am plecat s-a bazat pe modele de gândire şi acţiune contrare modelelor pentru probleme similare, încetăţenite în România.
În loc să utilizez canale coruptibile pentru rezolvarea problemelor de orice fel (formă de neadaptare pentru care, de altfel, n-am realizat mare lucru în patria-mumă) am avut plăcerea să nu mitui niciodată nici un funcţionar, medic sau angajat în uniformă. De altfel dacă aş fi vrut cu orice preţ să am o tinichea de coadă, nu aveam decât să încerc…
În loc să aplic standarde duble, să discriminez şi să accept discriminarea, am folosit un singur standard şi am mârâit, cu siguranţa pe care ţi-o dă un spate asigurat de lege, ori de câte ori mi s-a părut că se merge pe o pantă a discriminării mele. Discutăm de la fapte şi până la limbaj, într-un context în care în România chiar şi în zilele noastre intelectuali “de vază” folosesc pejorative şi stereotipuri etnice derogatorii în cercurile intime, fără nici o jenă, perpetuând modele de gândire xenofobă în mintea celor tineri.
În loc să utilizez o simbolistică echivocă în comunicare, „condimentată” eventual cu innuendo-uri la fiecare a două frază, am fost preocupat să fiu înţeles cât mai corect şi să mă exprim cât mai simplu. Poate şi din cauza unei temeri că nevorbind limba maternă şi având un accent, interlocutorii mei sunt distraţi şi contrariaţi din start, dar nu este vorba numai de cuvinte ci şi de ton, de limbajul non-verbal, de context. Cel puţin din acest punct de vedere am ajuns atât de diferit de cel care am fost, încât ori de câte ori vorbesc cu câte cineva din România mă străduiesc să înţeleg “în Româneşte” ceea ce spune persoană respectivă, ce vrea de fapt. Evident, nu e vorba de înţelesul cuvintelor (nu am uitat limba, dimpotrivă, citesc şi scriu în continuare binişor în română) ci de modul adesea abscons de exprimare al românilor – nu cred că sunt singurul care are această părere.
Am învăţat să evit originalitatea cu orice preţ şi să mărşăluiesc alături de toţi plătitorii de taxe în mod elegant şi decent, constatând că un astfel de comportament (coroborat cu respectarea mediului, a curăţeniei, a regulilor de circulaţie ş.a.m.d.) îmi oferă mult mai multă libertate decât dacă mi-aş face de cap.
M-am obişnuit repede să nu mai proiectez cu căruţa înaintea boilor pentru că nu “cumpără” nimeni idei care nu aduc o formă de profit sau de confort. „Cartierele” ideilor mele încep cu străzile şi infrastructura şi apoi adaug clădirile, nu invers. Demn de remarcat, în toţi aceşti ani nu mi-a fost nici o clipă dor de misticismul şi fatalismul mioritic, pe care nu le aveam oricum din start, dar cu atât mai bine că n-a trebuit să am de-a face cu ele la fiecare al doilea pas.
Mă simt bine departe de miturile şi crizele identitare româneşti, şi nu ascund niciodată provenienţă noastră atunci când cineva, curios de accent sau chiar de limba necunoscută pe care o aude, ne întreabă de unde suntem. Informaţia că suntem din România vine însă întotdeauna după informaţia că suntem din zona Washington D.C. – şi este oferită ca un fapt – un pic exotic dacă vreţi – dar fără cea mai mică urmă de ruşine sau de mândrie. În realitate e un fapt pe care chiar şi eu îl privesc ca pe un fel de filă dintr-un muzeu al amintirilor.
Anii dificili de supravieţuire sub un regim totalitar şi represiv au creat în noi cei plecaţi definitiv, paradoxal, şi calităţi ieşite din comun pe baza cărora de fapt am reuşit! Între acestea: creativitatea, adaptabilitatea, curajul de a o rupe cu rutina, motivaţia pentru excepţionalism şi pentru lucrul bine făcut, cheful nebun de fapt, de a face ceva bine, capacitatea de introspecţie şi de a o lua de la început în faţa adversităţii. Acestea sunt tot atâtea avantaje de “antrenament” pe care cei crescuţi în locuri “călduţe” le dobândesc mai greu. Dar sunt oare aceste calităţi care ţin mai degrabă de supravieţuire şi selecţie naturală specific româneşti? Mă îndoiesc foarte serios.
Mi s-ar putea atrage atenţia, pe bună dreptate, că în acest eseu vorbesc mai mult despre mentalitate decât despre cultură. Adevărul este însă că în anul 2013 nu mai putem vorbi despre civilizaţie decât în termeni de Civilizaţie Umană, iar Cultura care produce această civilizaţie nu mai poate fi nici ea atribuită unei naţiuni sau alteia. Ceea ce ne deosebeşte (de multe ori în cadrul aceluiaşi stat) sunt mentalităţile. Ei bine, schimbarea mentalităţilor se produce în cicluri care pot depăşi durata vieţii unui om sau cât a mai rămas din această viaţă, la un moment dat.
Eu nu mai sper că mentalităţile româneşti de fond, care m-au făcut să caut un alt loc pe pământ unde să trăiesc, se vor mai schimba în timp util pentru mine. Cel mult pot să sper că mă aflu în grupul celor care folosesc orice prilej pentru a încuraja aducerea acestor mentalităţi pe o traiectorie cu viitor pentru români. Dar pentru a spera aceasta, trebuie azi să-mi iau rămas bun definitiv de la o cultură care nu descurajează mentalităţile pe care le dispreţuiesc.
Aş vrea foarte mult să greşesc şi vă provoc să mă contraziceţi. Dar am rugămintea să nu se vină cu stiloul lui Petrache Poenaru, Poarta Sărutului, sărmăluţe cu mămăliguţă, Enescu sau alte exemple simpliste, naive. Aş vrea să aud motive noi, din anul 2000 încoace dacă se poate, serioase şi autentice pentru care n-ar trebui să spun “Good Bye, Romanian culture!” – motive care reprezintă aspiraţii ale unei culturi către implacabila universalitate şi civilizaţie globală, nu cai de închidere în sine şi moarte prin autosufocare şi autosuficienţă.
Cred că e corectă observația (evident, cu nota că fiecare poate avea propriile sale viziuni sau propriile sale nuanțe). Cred, românii sînt un popor complexat, au impresia că străinii au ceva cu ei, se comportă scremut și sclifosit peste hotare, dar civilizat, imediat ce ajung acasă, se schimbă.
Cultura română (orice înțelegem prin cultură, de la cultura bucătăriei la cultura muzicală și la cultura artistică) suferă și ea. Românii au complexul că nu au primit niciun premiu Nobel pt literatură, să zicem (Ceaușescu visa să-l primească pt pace), nu pricep cum Panait Istrati e f. cunoscut în occident, în timp ce nouă nu ne spune mare lucru.
Am arătat zilele trecute cum municipalitatea știe să ia măsuri de civilizare a centrului istoric dacă e acolo dna Lagarde și cum, în urmă cu nu mulți ani, traficul haotic din Piața Victoriei s-a ordonat peste noapte cu ocazia unui summit NATO.
P.S. Nu am fost un mare plimbăreț, totuși, în călătoriile peste hotare, nu mi s-a întîmplat să mă simt jenat că sînt român, că s-ar fi uitat la mine strîmb etc. Dacă mulți au impresia asta este numai din propriul lor complex, eu nu am avut și nu am complexe că sînt român. Totul este (falsa) noastră proiecție despre noi înșine.
Nici eu nu obsinusiesc sa „dau” desi stau in Romania, si doctoru meu fiind barbat nu primeste nimic!! Insa asistenat da – un martisor! Da astsa doar ca sa nu fiu „nesimtit”. Si de ani de zile am reteta mea cu damele – de la mine prmesc primii ghiocei! Da asta e prin obiceiul pamantului…
Cat despre „mărşălui alături de toţi plătitorii de taxe în mod elegant şi decent” pesemne ca o faceti doar in America. Ca pe aici dupa cate vaz e cam invers …
Nu doar in America, d-le Ghita. Si in Romania, in care inca mai am o proprietate si respectiv lucrez cu colaboratori la proiecte, imi platesc taxele la fel de corect. In fapt consider ca atata timp cat imi platesc taxele corect, cu cat acestea sunt mai mari, cu atat mai bine: inseamna ca munca mea s-a bucurat de mai multa recunoastere si am castigat mai mult.
Sa inteleg ca medicii de sex masculin in Romania nu primesc cadouri/atentii si altele?
Dle. Ghita Bizonu,
Am fost in Romania in Iunie. Sora prietenului meu s-a internat la spital. Fratele ei a dat un plic cu 200 de lei doctorului si un plic cu ceva mai putin asistentei. Asa a aparut imediat un medicament care nu-l aveau si un pat intr-o camera de doua persoane.
Ghioceii si martisorul care-l faceti dv cadou doctorului si asistentei, l-au costat pe prietenul meu mult peste 200 de lei. Doctorul era barbat si nu i-a fost rusine deloc sa ia plicul.
Ce m-a socat cel mai mult in vizita mea in Romania, au fost: coruptia, jaful, furturile, miciunile si limba romana. Tara arde si baba se piaptana! Nimanui nu-i pasa. Pacat!
Este vinovat cel care ia sau cel care da mita!?
@Mara
Cel care dă este adesea vinovat însă și santajat. Alteori cel care dă îl presează pe cel care primește să comită o ilegalitate. Care e raportul matematic între cele două categorii? Știe cineva?
Eu am zis ca eu nu dau. Ma rog vorbesc frumos, fac complimente , sunt politicos samd. Am zis : eu nu dau !!! Ce faceti dvoastra si familarii dvoastra va proveste personal.
Si despre rest .. ei da. Ziceti ca in America v-ati invatat sa fiti in rand cu ceilalti fara sa incercati alte cele. Insa aici .. ehe se schimba sitiatia!! aici va dati „mare”, ne dispretuiti in baza faptului ca sunti omu alb care educa salbatecii samd. Si pesemne ca asta vine din [… restul îndepărtat cf. pct. 1, 2 din Regulament: Mod.: avertisment!]
„Cultura bacșișului” are rădăcini adînci și greu de înlăturat. Pur și simplu, „așa s-a transmis din bătrîni”. De ex., cînd a murit mama, preotul mi-a dat chitanță de 100 de lei, deși primise 600 de lei (am întrebat cît se dă și mi s-a spus că 600 de lei). Doctorilor? Da, există cutuma, știind că doctorii au salarii mici, să le plătești cumva efortul. Există o nouă cutumă postdecembristă: policlinicile private, unde activează aceiași doctori „de la stat”, dar bine plătiți. Așadar, o dată plătesc asigurările de sănătate, care îmi asigură tratament gratuit, dar – dacă vreau corectitudine – mă duc la policlina privată, unde mai plătesc 100 de lei sau mai mult, cu chitanță, e drept. Păi nu mai bine îi dădeam doctorului 100 de lei în plic? Da, România este o țară neașezată, cu duble standarde și cu multă prefăcătorie.
E atât de înradacinata dorinta de a mitui la unii români încat încearca sa-si rascumpere un loc mai bun în paradis punând bani în sicrie sau chiar în gura decedatului…Vamile vazduhului în mod spiritual sunt tribunale ale constiintei dar … se dau diverse lucruri pentru ca sufletul sa le foloseasca la trecerea asa-ziselor vami…
Nu e o încercare de mituire a îngerilor ?
„Nu e o încercare de mituire a îngerilor ?” Ba da, ba da… nu mă gîndisem, sincer, dar cred că asta este, mituirea îngerilor. Bribing angels.
Iata ca in pofida unei interventii negative, ofensate si voit jignitoare (multumesc Alex pentru ingrijirea publicarii), discutia decurge pe un canal decent si extrem de util care include marturii ale unor mituiri si evaziuni fiscale.
Nu am nici o apetenta pentru a-i jigni pe cei care traiesc in Romania. Soarta lor este destul de proasta pentru ca traiesc acolo, nu mai e nevoie si de aratatul meu cu degetul. Ceea ce incerc sa arat si sa fac cunoscut este incompatibilitatea profunda intre comportamente incetatenite si naturale in Romania si aceleasi comportamente din locul unde traiesc.
Ar fi interesant de publicat si alte exemple de „tarife” ale coruptiei din Romania.
Nu ezitati sa le oferiti.
Pe de alta parte: e chiar atat de greu de inteles de ce consider ca tarile in care coruptia este la ea acasa sunt efectiv un blestem pe capul celor care cred in ordinea de drept, in egalitatea sanselor, in siguranta personala, in demnitate, in libertate? E chiar atat de greu de inteles ca faptele de coruptie se hranesc din ele insele si ca acest rau trebuie atacat din toate partile, de la nivel de mentalitate, pentru a se avea intr-o buna zi tot ceea ce deocamdata nu este, dintre cele enumerate mai sus?
Am propus aceasta tema de reflectie, intre altele, si pentru a demonstra ca se poate trai si altfel decat in Romania. Se poate trai intr-un mod in care multi din Romania ar vrea sa traiasca – si probabil ar putea, daca ar actiona mai mult dupa cum le dicteaza constiinta si mai putin dupa cum ii invata cutuma sociala fanariota si, de multe ori, liderii sau modelele de succes promovate de o presa aservita.
Problema este, teoretic, simplă: hai să scăpăm de asemenea apucături. Practic, e complicat, intrăm în tradiții, mentalități, comportamente, adică în cel mai complicat aspect al vieții sociale.
Într-o societate, cel mai greu se schimbă mentalitățile, ca să accelerezi procesul schimbării ar trebui să existe un impuls de sus, dinspre politicieni spre social. Ce exemplu dau politicienii? Vulgaritate, nesimțire, dispreț, ironii ieftine, golănisme. Nu că în alte țări politicienii ar fi cine știe ce îngeri, numai că acolo multe probleme au fost rezolvate în generațiile trecute, au devenit istorie, noi trebuie să fim activi, să ne implicăm.
Ce se întîmplă însă dacă ne implicăm? simplu, mie mi-au spus unii, în față sau pe la spate, „hai, mă, vrei să faci tu pe deșteptu’, te găsiși mai șmecher, vrei să te bage lumea-n seamă…” etc. etc.
Nu e deloc simplu cu mentalitățile astea…
Daca imi permiteti … cred ca unii dintre noi nu vad padurea din cauza pomilor. Problema Romanilor nu este nici decum coruptia, ci faptul ca se dau batuti inainte da a face ceva. De la 1400 fugim de greu, ne ascundem in codrii, cantam cate-o doina de suparare sau ne luam ramas bun de la cultura noastra, ca e mai simplu sa stai be bara si sa te plangi. As vrea sa va intreb: De cate ori ati auzit in viata „A…, nu Dom´le, nu se poate” si de cate ori ati auzit „E greu! Dar nu plecam pana nu am rezolvat problema”?
Da, avem o problema „culturala”, si anume ca suntem o natiune de plangaciosi nemultumiti, care asteptam o minune cereasca, ca sa ne mearga si noua bine. Tot asteptand minunea, ne-am obisnuit sa nu ne angajam prea mult (nu lasa pe maine ce poti face astazi – lasa pe poimaine, ca poate nu mai e nevoie..), si uite-asa s-a creat o alta problema culturala: Noi nu mai stim sa facem lucruri temeinice. Cu o educatie (civica) nu prea temeinica, intr-un mediu der resemnare cronica si crezand ca tot ce zboara se poate manca, nu suntem in stare sa aducem impulsul care ar putea aduce schimbarea dorita.
Cat despre coruptie, pot sa va linistesc: Romania este in domeniul coruptiei cam in grupa mijlocie de la gradinita. In aceasta faza a dezvoltarii, coruptia e sincera si naiva, si se vede. Adevarata coruptie (cu masterat si titlu de Doctor) se gaseste in statele dezvoltate, USA, Germania s.a.m.d. Va dau un exemplu: acum cativa ani, mediile germane se plangeau de coruptia din Romania si Bulgaria: Ce ne facem noi acum in Europa, cu atata coruptie? Discutia a incetat brusc, in ziua cand concernul german Siemens a fost prins cu ceva bani la negru (doar 1,2 miliarde EUR), care erau folositi pentru.. dat mita. Stiti cate concerne sunt aici in in Germania? Va asigur ca si aici multe sosele sunt construite de companii care au dat mita – dar le termina. Asta este diferenta „culturala” intre Germania si Romania….
Deci: nici un Good Bye! O problema trebuie rezolvata: Capul sus si la treaba!
Multumesc pentru completare, Sorin Paliga. Ati redat cu exactitate chirurgicala fenomenul. Il stiam dar nu am vrut sa adaug ceea ce ati spus, in special privitor la caracterizarea liderilor, din motive care se vor vedea mai jos.
Prin 1997, dupa o absenta datorata aducerii noastre la zi cu cele mai noi tehnologii si cunostinte din domeniul in care lucram, am revenit in Romania. Asadar bursele de masterat oferite prin concurs de SUA s-au terminat, masterele s-au luat Magna cum laudae, bursierii fericiti, finantatorii multumiti, iar noi am reaparut cu cate o noua facultate terminata in SUA. „Impricinatii”, adica sotia mea si cu mine am luat-o din nou de la inceput, fara intentia de a emigra, de a intra in politica, de a ne angaja la vreo multinationala, de a ne umple de bani si glorie. Am revenit pur si simplu la vechiul loc de munca.
Aveam antecedente de individ „cu gura mare” (desi cine ma cunoaste personal stie ca sunt extrem de politicos si binevoitor, tolerant si in cautare de argumente psihologice chiar in favoarea celor care ma calca pe coada). Doar facusem inchisoare pentru „complot impotriva oranduirii socialiste”, urmata de domiciliu fortat sub Ceausescu, statut care nu s-a terminat decat multumita revoltei populare din decembrie 1989…
Si totusi incercarile mele de a ma lupta cu mentalitatile (publicistic, in Romania Libera unde lucram) sau in contactele directe s-au lovit de un zid incredibil. Nu doar eram „smecher” chiar si in ochii unora care stiau prea bine ca nu din smecherie fusesem inchis si nici nu ma schimbasem peste noapte, dar pe deasupra mai veneam si cu „fumuri din America”. Pacat capital, nu-i asa? Iar aceasta reactie am avut-o de N ori nu din partea necunoscutilor ci din partea celor apropiati (slava cerului, nu chiar membri de familiε). Asadar DA, asa stau lucrurile. Societarea descurajeaza propria ei curatire la nivelul cel mai intim, cel al relatiilor interpersonale, directe!
Dar unde sunt organizatiile neguvernamentale care ar trebui in principal de asa ceva sa se ocupe? Din cate stiu sunt foarte rare (cunosc doar un exemplu de fapt, „Romania Curata”) iar lipitorile cu bani din Romania sunt in razboi deschis cu astfel de initiative, daramite sa-si inchipuie cineva ca le mai si sprijina cu fonduri.
Nu e vorba doar de obiceiul pământului, să nu fim fățarnici. Când paturile de spital în unele zone sunt insuficiente, sau prea scumpe la privați, salariile mici, medicamentele scumpe și unele chiar rare, de ce vă tot mirați că se negociază. E o regulă capitalisto-socialistă i, rețurile oficiale sau neoficiale sunt reglate de cerere și ofertă. Ne putem întreaba de ce dentiștii în toate părțile lumii parctică prețuri nerușinate? Fiindcă depindem de ei și de lobbyul lor legal. Am aflat că ân țara unde locuisc, Franța, cei care nu pot plăti un implant cu 1500 de euro au două soluții, se duc în Ungaria sai în MAroc unde prețul sunt mair, dar la jumătate. Iar pentru un aparat, dacă nu ai 15oo de euro pentru două coroane și încerci la un soi de policlinică, pe anul acesta nu mai sunt locuri. Sînătatea nu este un drept cu un privilegiu.
Tocmai bun cittul pentru mesajul meu anteior.
«„Par ma foi, il y a plus de quarante ans que je dis de la prose sans que j’en susse rien“, spunea Monsieur Jourdain, burghezul gentilom. La fel, e posibil ca unul sau mai mulţi profesori universitari să gândească eugenic fără să fie conştienţi de încărcătura (i)morală a termenului. Pentru medici, nu trebuie să existe însă bogat sau sărac, inteligent sau terestru, cu sau fără probleme, majoritar sau minoritar, ci doar oameni, egali în suferinţă, pe care avem obligaţia să-i ajutăm să se vindece sau să îndure.
Prof. dr. Peter MANU»
Imi place comentariul lui Edmund din Germania.
Il intreb: domnule Edmund, concret dv. ce ati facut in sensul in care ii indemnati pe altii? Continuati sa faceti sau ati abandonat? Daca n-ati abandonat, va pot ajuta cu ceva ca sa faceti mai bine ceea ce faceti?
Voi accepta si tacerea ca raspuns.
Domnule Maier, multumesc pentru apreciere! Raspunsul este da. Da, continui sa fac ceva, cu toate ca da, am abandonat (altfel as fi fost in Romania!). Chiar daca m-am ascuns in codrii Germaniei in urma cu 26 de ani, functionez dupa principul ” Problemele exista pentru a fi rezolvate”. In ceea ce priveste Romania, folosesc orice ocazie, pentru a schimba imaginea pe care tara noastra o are in Germania. Cred ca nicaieri in lume Romania si Romanii nu sunt mai prost vazuti decat aici. In 26 de ani nu am intalnit in mediile Germane decat informatii cel mult neutrale, dar mai ales negative despre Romania. In 28 de ani in Romania am vazut mai putine carute cu cai decat in ultimii 26 in televiziunea Germana. Lasam deoparte cauzele – cert este ca Romania si Romanii au de suferit de pe urma imaginii proaste pe care o au aici. Eu sunt specialist in marketing si stiu una si buna: un lucru cu o imagine proasta nu are nici o sansa pe piata – in cel mai fericit caz se poate vinde mult sub pretul real. Aceasta este realitatea. Guvernul Roman este preocupat cu el insusi, nici decum de problemele Romaniei. Nici nu vreau sa stiu cine sunt domnii Ponta, Basescu & Co. Prin urmare fac aici o munca de Sisif, care aduce ceva rezultate, si care – trebuie sa recunosc – imi foloseste si mie ca Roman in codrii Germaniei: Ii conving pe Germani ca imaginea lor (negativa) despre Romania si Romani este falsa. Sunt reprezentant al Organizatiei Managerilor din Germania intr-o regiune foarte industrializata de aici si am contact cu foarte multi sefi de companii mijlocii, care sunt baza economiei Germane. Ma bucur sa-i invat sa-si vinda produsele si ma bucur sa ma intrebe ce origine am. Sunt convins ca cel putin 8 din 10 au dupa aceea o alta imagine a Romaniei (ma pricep sa aduc argumente). Probabil am dat un impuls la 3-4 companii Germane pentru a investi in Romania. Probabil. Asta este ce fac eu aici pentru Romania. Nici nu merita vreo atentie, si nici nu sunt mandru de aceasta. Daca aveti vreo idee care se refera la padure si nu la copaci, care poate aduce un avantaj Romaniei (si mai ales Romanilor) fara sa avem tangente cu aparatul politic care are alte prioritati, dati-mi de stire …
Dl. Edmund,
Va felicit pentru faptul ca aduceti atentie la faptul ca nu TOTI romanii sunt la fel.
Eu locuiesc in Statele Unite de aproape 49 de ani si nici eu nu ma ascund daca cineva ma intreaba de unde vin. Romanii in Statele Unite au si ei probleme.
Va inteleg f bine cand mentionati faptul ca romanii in Germania nu se bucura de o imagine buna. Am vazut chiar pe site-ul acesta doi „romani” care locuiesc in Germania si sunt plini de venin. Noi refuzam sa le publicam comentariile, dar ei scriu si sciu, ca poate , poate le vom publica. Daca se comporta asa pe acest site, sunt sigura ca nu se comporta mai bine in fiecare zi in societatea germana.
Avantajul pe care il putem aduce Romaniei, din diaspora, este sa publicam cat mai multe articole pozitive despre ea. Daca dv aveti ceva pozitiv sa ne scrieti, va rog sa-l puneti intru-un format care-l putem publica.
In numele revistei electronice http://www.acum.tv, va multumesc si va incurajez sa contribuiti la revista noastra.
E chiar trist si-l compatimesc pe domnul Edmund (doar Edmund ?!) pentru ca trebuie sa-si puna burca atunci când este printre germani. Eu am contact destul de des cu societatea germana si nu am vazut pâna acum vreun gest necivilizat sau vreun dispret…
Doar daca… unii sunt [… Moderator: atenţie! Regulament pct.1 şi 2] si nu se pot adapta… civilizatiei.
Dl Edmund,
Consider ca nu este de neapreciat ceea ce faceti dar totusi va propun cateva observatii/intrebari:
– considerati ca fondul dv. cultural romanesc va ajuta in activitatea profesionala pe care o desfasurati?
– imaginati-va pentru o clipa contrariul sau neutrul: ati denigra Romania sau ati fi indiferent la acest subiect, cand ar veni vorba. V-ar mai percepe cineva drept un profesionist al marketingului? (cu alte cuvinte: imbunatatirea imaginii Romaniei nu este de fapt ceva care va serveste in primul rand dv.? – si de fapt nici nu aveti alta optiune daca doriti sa fiti credibil)
– sa inteleg de la dv. ca indemnul este „imbunatatiti imaginea Romaniei oriunde v-ati afla”?
Nu ma opresc neaparat aici, dar daca e sa construim ceva vreodata, trebuie sa incepem prin a fi sinceri cu noi insine.
@ W.L.: Multumesc, mai vorbim!
@ M.S.: Multumesc pt. compatimire, dar cred ca ati interpretat gresit comentariul meu (sau eu nu am fost in stare sa redau ce aveam de spus). Nu am nevoie de burca si cred ca nici alti Romani de aici nu obisnuiesc sa o poarte. Si bineinteles nu se poarta nimeni necivilizat sau dispretuitor (Exceptiile intaresc regula). Ba chiar pot sa va spun ca am avut experinte negative in Franta si Belgia, vorbind cu fiica mea germana, si fiind luati drept germani! Situatia Romanilor aici in Germania nu poate fi comparata cu nici o alta tara, pentru ca aici sunt foarte multi etnici Germani din Romania, care se simt Germani din totdeauna, ii cheama Mueller si Mayer, si nu-i vede nimeni. Herta Mueller (Premiul Nobel) sau Oskar Pastior (Premiul Buchner pentru Literatura.. pentru dezvoltarea limbii Germane!) sunt in ochii Germanilor … pur si simplu Germani, cu toate ca si-au facut cultura in Romania. Pana si fostul presedite German, Horst Koehler, se trage din parinti care au parasit teritoriul Romaniei din cauza invaziei rusesti.
Pe de alta parte, este vorba explicit de Romani si de Romania, atunci cand se dau spargeri, se fura conturile bancare sau opere de arta. „Buna ziua dragi ascultatori.. meteorologii ne asigura ca saptamana viitoare vine in sfarsit primavara… iar politia va recomanda sa nu lasati geamurile deschise, pentru ca, ca in orice primavara isi incep activitatea si bandele de spargatori din sud-estul Europei”. Credeti ca se gandeste cinava la Bulgari?
Este chiar mai rau decat atunci cand cineva te-ar jigni in fata, pentru ca nu ai cui sa-i raspunzi. Aceasta este problema pe care am incercat s-o descriu. Sunt constient ca randurile de mai sus formeaza o imagine chiar mai sumbra – dar pot sa va linistesc, multi nici nu sesizeaza acest aspect. Si nu suntem nici singurii care se aleg cu o imagine eronata (Polonezii fura masini, Rusii sunt brutali si beau de sting, etc.).
Neuro-Marketingul ne-a demonstrat ca foarte multe decizii sunt deja luate chiar inainte de a analiza constient argumentele pro sau contra. Imaginea pe care o avem deja implementata in cap este hotaratoare pentru cele mai multe decizii. Problema Romaniei si a Romanilor este ca aceasta imagine este negativa si influenzeaza hotarari privind Romania si pe Romani. Acesta este punctul pe care am dorit sa-l ating. Cu cat trece timpul fara a face ceva impotriva aceste stari de fapt, cu atat va fi ma greu de schimbat imaginea noastra in lume, iar costurile vor creste exponential.
PS: Va asigur ca sunt perfect integrat in societatea de aici, ca nu sunt paranoid si nu am nici un fel de complexe.
@Wanda Lucaciu „Roamanii in Statele Unite au si ei probleme”
Sunt de accord, romanii in statele unite au probleme ca tot omul. Mai se imbolnavesc, au probleme poate cu copiii, la lucru, cu seful, etc. Inafara de problemele inerente ale oricarei vieti, din observatiile mele, romanii in statele unite sunt foarte bine integrati. Muncitori, descurcareti, inteligenti, in general cu profesii care necesita o universitate sau echivalent, nu sunt vizibil pe liste de criminali, mie mi se pare o imigratie excelenta. Repet, din observatiile mele. Daca sunt intrebata de unde sunt si spun ca din Romania, oamenii fac un efort sa isi aminteasca cate ceva despre aceasta tara, unii stiu de Vlad Tepesh, altii de Nadia Comaneci care este razidenta in USA, cativa au auzit de Ceausescu foarte putini au mai multe idei, si sunt unii care zic: Rome? ok, nici eu nu stiu mare lucru despre Senegal sau Mali sau cate alte tari din lume.
Dna Olivia, Nu vreau sa incep o dezbatere cu dv. despre romanii din Statele Unite. Va rog sa scrieti pe Google ” romanian criminals in United States” si puteti sa cititi. Statele Unite are 313.9 million (2012) de cetateni. Numarul de emigranti din Romania este minuscula ca proportie al intregii populatie. Poate asta este motivul pentru care nu stiti despre activitatea criminala romaneasca.
Daca va face sa va simtiti mai bine, rusii emigranti sint primii pe lista de criminali care provin din tarile (foste)comuniste.
@Wanda Lucaciu
Va referiti la stirea asta? http://www.fbi.gov/newyork/press-releases/2013/three-members-of-international-cyber-fraud-ring-extradited-from-romania-to-the-united-states
Aici e vorba de Romanian nationals care au lucrat din Romania
sau asta unde criminalii erau in Romania
http://www.justice.gov/opa/pr/2011/July/11-crm-926.html
ma rog, experienta mea cu imigrantii din Romania in uSA si Canada a fost foarte pozitiva. Nu ma refer la faptul ca nu cu toti cu care m-am intalnit m-am inteles ci la faptul ca toti au reprezentat ce numim in general o imigratie reusita. S-au integrat au lucrat au castigat si au cheltuit ce nu au acumulat. Nu ma indoiesc ca sunt si criminali printre ei dar nu asta caracterizeaza imigratia romana pe continentul nord American.Ati vrut sa punem lucruri positive, cred ca sunteti multumita.
Dl Maier,
Va inteleg atitudinea oarecum suspicioasa – nici mie nu imi plac oamenii care o intorc dupa cum bate vantul. Si acum raspunsurile mele:
„considerati ca fondul dv. cultural romanesc va ajuta in activitatea profesionala pe care o desfasurati?”
Fara nici o ezitare raspunsul este DA. Chiar pot sa spun, ca fara ceea ce am primit si adunat in Romania nu as fi cel care sunt astazi (a nu se interpreta ca ma simt „cineva”). Aici m-am dezvoltat prin accesul la informatie si mai ales prin lucru practic care m-a obligat sa invat in permanenta lucruri noi, sa experimentez si sa aduc rezultate. Banuiesc ca primii mei clienti nu asteptau prea mari rezultate de la un roman, si am incercat sa le dovedesc ca pot da chiar mai mult decat unul de-al lor. Fara culoarea pe care am luat-o din Romania, as fi cu siguranta un tip „sters”.
„imaginati-va pentru o clipa contrariul sau neutrul: ati denigra Romania sau ati fi indiferent la acest subiect, cand ar veni vorba.”
Prima intrebare: In mod sigur, cineva care incearca sa denigreze pe cineva sau ceva, mai ales o tara, are pagubele cele mai mari. Acel cineva semnalizeaza ca nu mai are argumente, dar foarte multe complexe si nici decum o minte clara, pentru ca nu va avea in final nici un avantaj. Denigrarea suna a „Da Doamne sa moara si capra vecinului”. A denigra o tara inseamna a denigra istoria si cultura, oamenii, totul. De obicei, cred ca denigratorii au o problema foarte personala cu un eveniment, cu o stare de fapt sau cateva persoane care au ceva des spus. Sa bagi totul intr-o galeata, mi se pare cam infantil. Se mai intampla ca unele tari sa denigreze alte state: Iranul denigraza Israelul, Coreea de Nord denigreaza USA. Si in acest caz, pagubiti sunt tot denigratorii. Un denigrator sfarseste intotdeauna ca un sarpe veninos care si-a muscat singur limba 😉
A doua intrebare: Indiferent? Cred ca da. De exemplu acum sunt foarte indiferent la evenimentele politice – sau mai bine zis la circul care are loc in Romania. Nu am nici cea mai mica idee despre ceea ce se intampla acolo, asa ca imi lipseste cu desavarsire competenta pentru a putea spune ceva. Pe de alta parte nu sunt indiferent, pentru ca circul politic provoaca pagube Romaniei.
„V-ar mai percepe cineva drept un profesionist al marketingului? (cu alte cuvinte: imbunatatirea imaginii Romaniei nu este de fapt ceva care va serveste in primul rand dv.? – si de fapt nici nu aveti alta optiune daca doriti sa fiti credibil)”
Nu stiu daca am inteles intrebarea, asa ca va raspund pe rand: Cred ca clientii mei ma percep extraordinar. Lucrez sau am lucrat si pentru nume mari, dar adevarul este ca cele mai bune rezultate le obtin cu firmele mijlocii – nu din cauza marimii, ci din cauza faptului ca in firmele mijlocii am contact direct cu persoanele care iau hotarari.
Daca imaginea Romaniei imi serveste si mie? Bineinteles ca da! Va servi orcarui roman pe planeta aceasta, indifernt ca e culegator de capsuni sau director de banca.
In primul rand mie? Nu inteleg intrebarea, si cu atat mai putin comentariul d-voastra (referitor la credibilitatea mea). Dar nu face nimic – asta este meseria mea, sa comunic toate informatiile necesare, nestiind ce vrea clientul clientului meu.
– V-ati gandit (ca si Doamna Stefanescu, anterior) ca ma simt ca o oaie in cusca cu lei si am nevoie de ajutor? Nici pe departe. Familia mea, compania mea si eu personal functionam perfect si fara Romania. Reusesc aici sa-i incant pe germani cu rezultate care pot fi masurate (si nu cu promisiuni, asa cum fac majoritatea companiilor de marketing), incat nu am nevoie de o imagine mai buna a Romaniei care sa-mi ofere mie posibilitatea sa ma bage cineva in seama.
_V-ati gandit ca am nevoie de lucru, si caut un job – adica stau financiar cam prost, si incerc sa-mi fac de lucru, mai precis as vrea sa iau eu banii pentru o campanie cu telul de a inbunatati imaginea Romaniei? Trebuie sa recunosc, m-ar interesa sa am ceva de zis intr-o astfel de campanie. Cred ca nu exista un job mai mare si mai important pentru cineva din bransa mea. Dar trebuie sa va dezamagesc, as face-o pe nimic. Angajamentul social nu este numai un patent american, ci si unul german. Ici si colo mai sare si un roman cu drepturi de autor, care face ceva fara bani. Din convingere. Si animalele se ajuta intre ele – este chiar asa o minune, ca si Romanii pot sa faca asa ceva?
– mai ramane o varianta ipotetica, care pluteste in aer: Acest „Edmund” are nevoie de o piramida, ca sa intre in posteritate. OK. Scriem pe pramida Gheorghe Ionescu.
„sa inteleg de la dv. ca indemnul este “imbunatatiti imaginea Romaniei oriunde v-ati afla”?”
Asta ce fel de intrebare este? Trebuie sa asteptam sa vina Harvey Keitel (Mr. Wolf din Pulp Fiction), a carei mama era din Maramures, pentru a face reclama acestui loc unic in lume? Raspunsul este: Da oameni buni, vorbiti Romania de bine, ceva bun a fost si este acolo, chiar daca aveti o si o problema. Judecati tara asta asa cum ati vrea sa fiti si voi judecati. Drept. Ca incovoiati am stat destul.
Domnule Edmund,
N-am nici o atitidine suspicioasa.
Directia in care bateau intrebarile mele era de a demonstra ca:
a. Nu e nimic specific romanesc in succesul dv. profesional. Faptul ca ati reusit sa va surprindeti clientii oferindu-le mai mult decat se asteptau pentru ca aveau o prejudecata despre provenienta dv. se putea intampla si daca erati turc sau de provenienta din Madagascar ori Zair.
b. A nu denigra nu este un merit, ci o chestiune de bun simt si de instinct de conservare. A nu denigra orice tara, popor, etnie, etc. este elementar. Ca persoana cu activitati de promovare v-ati fi autodescalificat imediat cu o astfel de atitudine – deci nu aveati alta optiune.
c. Daca indemnul dv. de a imbunatati imaginea Romaniei oriunde ne-am afla este ceea ce considerati ca trebuie facut iar aceasta atitudine vi se pare suficienta ca sa contraziceti, in termenii pe care o faceti in prima interventie, subiectul de discutie pe care-l propun in eseu, am noutati pentru dv: acest indemn este naiv si nul. Faceti un pas inspre realitate si realizati ca serviti propriile dv. interese, nimic altceva.
Daca indemnul dv. ar fi fost „Fiti buni acolo unde sunteti, realizati-va ca profesionisti, aveti un comportament placut si cat mai mult succes iar prin asta veti imbunatati implicit imaginea Romaniei” – as fi zis DA, corect, jos palaria. Dar, as fi adaugat (ceea ce spune articolul) „despartiti-va de proastele obiceiuri care domina astazi cultura si mentalitatile din Romania”.
Celelalte presupuneri cum ca isi imagineaza cineva ca ati avea nevoie de ajutor, de un job, de bagare in seama, etc. sunt si ele naive si nule in ceea ce ma priveste. Nu am timp sa fac asemenea elucubratii, dar sunt interesat sa demonstrez oricand cititorilor ACUM unde se termina vorbele in vant si de unde incep faptele. Si cred ca se vede din raspunsurile dv. ca fraza: „Deci: nici un Good Bye! O problema trebuie rezolvata: Capul sus si la treaba!” (care va apartine 100%) nu are nici o acoperire reala in fapte, in ceea ce va priveste.
Revista ACUM, macar si prin punerea subiectului „Good Bye…” pe tapet face mult mai mult decat un indemn gaunos. Tema de reflectie, d-le „Edmund” – va propune Stefan N. Maier, care semneaza cu numele lui real 🙂
Domnule Maier,
nu aveti o atitudine suspicioasa, dar ati dorit sa demonstrati ceva. Va multumesc ca ati pus D-voastra punctul pe i. Ceea ce faceti D-voastra aici nu este jurnalism, Domnule Maier. Un jurnalist nu face insinuari, nu face legile, nu este judecator si nu da verdicte (codul jurnalistilor!). Aduceti-va aminte, cand ati fost condamnat: Ei au stabilit ce este bine si ce este rau, ei au facut legile, ei v-au anchetat, tot iei v-au judecat si au dat verdictul. Acelasi lucru il faceti si D-voasta aici. Va rog sa ma scuzati, dar comportamentul D-voastra nu este demn nici macar pentru un blogger. Este foarte bine ca aveti pretentii foarte ridicate, dar cred ca ati ridicat stacheta atat de sus, ca pe sub ea trece si un car cu boi.
Nu am avut vreo experienta ca aceasta pe nici o platforma – dar nu imi pare rau de timpul pierdut. Cateodata este bine sa aflii si cu cine nu vrei sa ai de a face in nici intr-un caz. Cu alte cuvinte, am intrat si eu in cercul persoanelor care va cunosc 😉
Numele meu real il aveti in adresa de email. Nu fug de raspundere, fug de spam.
Aceasta discutie fiind complet deraiata, propun sa o incheiem. Va las D-voastra ultimul cuvant. Si imi permit sa va dau sie eu un sfat: Nu mai dati sfaturi.
GOOD BYE ACUM
Domnule „Edmund” (habar nu am numele dv. real, cum insinuati, si pareti sa nici nu intelegeti ca nu acest aspect este esential in semnarea sub pseudonim), lansez o provocare sa vina oricine sa spuna ca a primit spam din cauza ca a semnat cu numele real in ACUM.
Intregul dv. comentariu este atat de deplasat si am mai demontat miturile pe care le enumerati, de atatea ori incat am obosit.
Ramane cum ati stabilit dv.: „Capul sus si la treaba, tovarasi!” (O alta expresie favorita a acelei parti a culturii romane de care ma despart cu nedisimulat dezgust).
Ce a fpots indepartat nu era insulta.l Dpar o psoibila exlicatie a proveninetei acestei atitudini [… restul îndepărtat cf. pct. 1, 2 şi 4 din Regulament: Mod.: avertismentul #2]
Deci in ciorapoi sa ne mirosim […]
Moderator, A.L.:
V-am avertizat de două ori, dar văd că aţi dorit să ne forţaţi mâna.
Următorul dv. comentariu pe care îl vom lua în consideraţie pentru publicare va fi după 25 august a.c.
Deşi am sosit „la spartul târgului” la această dezbatere extrem de actuală şi de prioritate absolută, am ceva de spus:
GEORGE, relaţia matematică pe care ai solicitat-o se învaţă încă din clasa a 4-a, şi în cazul mitei este simplă – „Mita este direct proporţională cu calitatea şi cantitatea serviciului pe care ar trebui să-l obţii gratis”!
Domnul Ştefan Maier, nu este cazul să ne grăbim cu îngroparea culturii româneşti, având în vedere chiar ideea Dvs. cu ciclicitatea (şi variabilitatea) emulaţiei umane, nu numai în cultură! La fel ca vremea, acum e înnourat în cultură, dar va veni şi vremea unui timp însorit.
Şi trebuie despărţite culturile elitiste de cele ale maselor largi. Degradarea majoră este în cultura maselor, unde căderea este imensă, decăzută până la nivelul palatelor bulibaşilor şi rochiile de mireasă de 15.000 de Euro ale parveniţilor zilei, din zona materială, şi pana la limbajul de mahala, promovat până şi în discuţiile înregistrate de DNA, dintre puternicii zilei!
Speranţa nu moare niciodată! Răbdarea românilor, faptic dovedită în „clasamentul revoluţiilor”, se va termina odată şi odată. România nu este lipsită de talente autentice în toate domeniile, momentan este de deplâns doar starea actuală a lucrurilor.
Domnule Pincu,
Din punctul meu de vedere, în timp ce la masele largi (cum le denumiţi dv.) este de apreciat în principal capacitatea procreativă, ele fiind consumatoare de cultură, rezultatul acestei capacităţi sunt, uneori, persoane care nu mai fac parte din masele largi. Unele dintre aceste excepţii sunt creatoare de cultură, civilizaţie. Sunt vectori de progres. Aşa se întâmplă în societăţile echilibrate.
Momentan însă (din diferite motive, dar de mai bine de 50 de ani) în România s-a pierdut acest echilibru şi nici nu se tinde spre restabilirea lui. Iar numai speranţa şi răbdarea nu ajung.
Hello, Romanian Culture!
Am descoperit acest lacas accidental, urmarind firul unui email forward intitulat „tradare” („Ne-ati tradat, emigrantilor…”) care mi-a incitat curiozitatea sa aflu cine e autorul. Elementul accidental: eram intr-o anume dispozitie care m-a impins sa citesc acel email pana la capat in loc sa-l sterg necitit cum procedez cu majoritatea „fwd”.
Ma alatur celor care NU considera cultura romaneasca un oxymoron ci mai curand un paradox. Cu tot sistemul catastrofal al educatiei din RO deplans pe toate lungimile de unda, copiii romani continua sa ia medalii la olimpiade de tot felul, sar peste clase in scolile americane si umplu universitatile americane.
Filmele romanesti iau premii importante, dar asta e un raspuns simplist, vorba d-lui Maier, chiar daca se intampla in mileniul actual.
Iar mie mi se pare simplista dihotomia „noi vs. ei”, cei separati de o limba comuna, ma rog de gustibus…
Uitati aici, doamna Drosida, rezultatele studiului PISA si locul unde se afla România.
Elevii din sud-estul Europei si America de Sud sunt pe ultimele locuri.
http://www.focus.de/schule/schule/tid-8161/pisa-studie_aid_227570.html
Nu o sa ma uit fiindca va cred pe cuvant. Cum spuneam, in pofida sistemului catastrofal de educatie din RO…
Multumesc ca mi-ati intarit argumentul.
Drosida:
Daca ati fi scris „…copii romani continua sa ia medalii…” ar fi fost una (copii cu doi de i). Insa ati scris „copiii”. In asta consta greseala dv. Este o greseala de dactilografiere sau o forma de exprimare a unui mit in care mai credeti? Studiul citat nu va intareste ci va DEMONTEAZA „argumentul”.
@Drosida
„Cu tot sistemul catastrofal al educatiei din RO deplans pe toate lungimile de unda, copiii romani continua sa ia medalii la olimpiade de tot felul, sar peste clase in scolile americane si umplu universitatile americane.”
Aceste postulate trebuie condimentate cu cifre statistice altfel ramin simple observatii, presupuneri, mituri.
Sunt printre cei care ma bucur si savurez productia de film independent românesc. Intimplarea a facut sa citesc o carte despre culisele filmului independent american ,,indie”. De acolo rezulta ca productiile care apar si se clasifica la festivalul de film independent Sundance sunt doar virgul aisbergului. Se produce o cantitate enorma de filme independente. Cei care le fac sunt entuziasti care sacrifica ani din viata lor, sanatatea, bugetul familiei. Probabil citeva procente din ei ajung la festivaluri si citeva procente din acestia cistiga premii. Deci e un motiv de bucurie ca exista filme valoroase românesti dar nu e sigur care e ponderea lor. Cautati pe google „productie de film independent”. Veti gasi cam nimic in româneste din 17 milione de rezultate. Americanii au mai multe institutii de invatamint pentru filmul independent, de exemplu.
In privinta olimpicilor, conteaza care este indicatorul de asimilare in societate a inteligentei lor. Judecind dupa lipsa cronica de solutii cu care se confrunta infrastructura româneasca de peste doua decenii (nu discut de perioada anterioara) te gindesti ca acestia ori si-au irosit fortele degeaba ori si le pun in valoare acolo unde se poate.
Din pacate constructia sociala a societatii românesti cu traditionalismul, hiperierarhizarea (nu, nu voi pomeni coruptia – modelul românesc nu ar putea functiona nici in lipsa totala a coruptiei pentru ca e anacronic si steril) blocheaza mare parte din potentiala contributie de inteligenta a acestor olimpici. Ei sunt priviti cu simpatie acolo pe podium cind primesc diplomele (sa moara americanii de ciuda).
Apoi, un gospodar, un intreprinzator obisnuit nu viseaza sa foloseasca in activitatea lui aceste resurse pretioase si inaccesibile. Cum este „specialistul român mediu”? Care este densitatea acestei categorii de specialisti? Pentru ca acestia sunt in primul rind cei care (conlucrind in mod armonios cu elitele) trebuie sa umple tara cu solutii.
Care este traiectoria profesionala a olimpicilor români dupa terminarea studiilor? Cunoasteti exemple? Cam de citi ar fi nevoie ca sa aibe efect? Sau nu ne intereseaza sa dea si rezultate? E doar asa, ca sa ne freamate inima de mindrie?
As vrea de exemplu un grup de olimpici care pe o perioada de 6 ani sa rezolve 85% din efectivul de cîini salbaticiti din România. Sau un olimpic nu trebuie sa se coboare la asa ceva?
Cu placere, doamna Drosida ( numele are rezonanta lipoveneasca). Asa cum vedeti, nu prea avem motive sa ne mândrim.
Dupa cum ma pricep eu la femei, as pune (iarasi) pariu ca doamna care semneaza cu acest nume, nu a purtat în viata ei fusta sau rochie… 🙂