caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Pictorul şi modelul

de (16-7-2013)

 
Atelierul, modelul şi pictorul au intrat în conştiinţa noastră ca o modalitate obişnuită de lucru în arta plastică. Prezenţa directă a modelului în atelier, interacţia reciprocă, observarea atitudinii, a trăsăturilor, atitudinea personală se adaugă concepţiei artistului, contribuind la rezultatul final. Şi pictorul, intenţionând să surprindă acest subiect, inclusiv propria imagine, simbolizează generic creaţia sa.

Pablo Picasso

Pablo Picasso

În artă modernă, asemănarea fizică nu mai este o condiţie. Preponderentă este ideea şi recunoaşterea estetică, forma de expresie tipică. Picasso nu urmăreşte frumuseţea modelului şi nici identificarea pictorului creator, dar ansamblul pictural oferă o imagine intensă, care nu lasă loc nici unei ambiguităţi. Stilul lui este deliberat contorsionat, inevitabil afectat şi uşor amuzant.

Moshe Rosenthalis

Moshe Rosenthalis

La Moshe Rozentalis, modelul şi pictorul sunt prezenţi într-un atelier plin de culoare. De altfel, caracteristic pentru pictura sa, construcţia şi amenajarea decorativă a atelierului sunt doar sugerate prin largi pete cromatice. Tabloul este şi nu este exact în zona figurativului, absenţa mesajului explicit nefiind totuşi în defavoarea rostirii plastice.

Gershon Rennert

Gershon Rennert

Pictorul Gerson Rennert imaginează o încăpere cu multiple obiecte şi funcţionalităţi. Persoana pictorului din tablou este dominantă, ocupînd intreagă treime din dreapta pânzei. Modelul în schimb este mic, redus la dimensiunile celorlalte elemente din compoziţie (un magazin de antichităţi). Să fi vrut artistul să stabilească o anume ierarhie? Este o reacţie în faţă impactului direct?

Catul Bogdan

Catul Bogdan

Un tablou realist ne oferă pictorul român Catul Bogdan, în care autorul, prezent în cadru cu instrumentele sale, are… două modele. Şevaletul, postat într-o parte, lasă locul central personajelor, care au reacţia potrivită în faţă impactului direct. Subiectul lucrării este focalizat în lumea imediată din jur.

Marc Chagall

Marc Chagall

Marc Chagall nu are nevoie de cadrul atelierului pentru a servi ideia. El ne propune o sublimă experienţă, într-o frumoasă alegorie umană. Legătura intimă inocentă este ilustrată exuberant de cei doi îndrăgostiţi, pictorul şi logodnica să (deci modelul) zburând deasupra lumii. O ambianţa fantastică, alternativă la realitate.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cafea cu năut

Am pregătit cafea cu năut. Ca atunci demult Când inimile ne erau tefere, tefere.

Închide
3.135.209.149