BÂLBÂIRI LA CURTE- cap.3
\”Sabia, biciuşca si pistolul !\” singurele cuvinte consecutive pe care Adrian Popescu, \”bâlbâitu\”, reuşea să le rosteasca fără să se poticnească. Era nou in curte şi încerca să se facă popular. Cele trei cuvinte le declama dintr-un film de \”capă şi spadă\” care era la modă pe-atunci. Vorbea de unu’ singur, nu prea era luat in seamă şi le \”trântea\” la nimereală…
Radu, vecinul lui de palier, era şi el nou si făcea un mişto crunt de el, iar asta îl făcea pe sărmanul băiat să se bâlbâie şi mai tare. Era penibil şi nu o dată m-am simţit dator să-i iau apărarea, nu că-l simpatizam pe Adrian, ci mai mult că eram gelos pe Radu ăsta, c-avea succes la \”chinezoaică \” .
Uf, ce nervi ! Ce dracu’ găsea la el ? Se credea Alain Delon. Şi ce ? Belmondo îmi plăcea mai mult…
Tipa asta mă-nebunea: uşor saşie, cu un păr negru, scurt, tuns breton, care se unea cu genele ei extrem de lungi. Mai avea şi un zâmbet din ăla impertinent dar care te făcea să vibrezi.
Răzbunarea mi-a sosit dintr-o direcţie complet neaşteptată…
Vizionam un film la şcoală, când de-odată s-a rupt filmul, s-a aprins lumina si toată şcoala (şi Radu ) a vazut-o pe chinezoiaică pupându-se de zor cu colegul meu de bancă, băiatul cu cel mai formidabil nume din lume : Papagiu Epaminonda …
Asta m-a vindecat şi de gelozie şi de chinezoaică, \”fata tuturor\”…
În curte m-aştepta \”bâlbâitu\”, dornic să-mi povesteasca ceva:
-Vivi se ..se f…se fu –fu ….
-Hai, calmeaza-te şi nu mai vorbi prostii!
-Nu, nu, sss, sserrios, am v..vazut ppe ggeam…
-Eşti nebun, tâmpitule ? Aiurezi! Dar tare-aş fi vrut să fie adevarat…
Vivi!Vivi, vecina de vis-à-vis, de la parter, fata de 21 de ani (proaspat împliniţi) ce-şi etala sânii goi la fereastră, întinzându-se în fiecare dimineaţă, ciufulită şi somnoroasă, făcându-l pe adolescentul povestitor să se caţere pe pereţi cântând în esperanto. Până şi-acuma sunt convins c-o facea intenţionat, că o făcea pentru mine.
Vivi îşi serba onomastica neieşind de trei zile din casă, închisă cu o ceată obscură.
Era deja peste puterile d-nei Cioclov, legendara vecină de la etajul unu. Pe înserate, anunţă miliţia…Adrian bâlbâitu’, aflând asta, o lua la goană prin curte ţipând:
-Sabia, biciuşca si pistolul, fără să se balbaie, iar vestea ca vine miliţia, bâlbâindu-se tare…
Trebuia s-o salvez pe fata cu cei mai minunaţi sâni, idolul secretului meu, al secretului nostru. I-am bătut la uşa cu pumnii şi cu picioarele…Într-un târziu mi-a deschis şifonată şi cu un sân pe-afară.
-Miliţia, vine miliţia!! mă agitam, privind fascinat acea sferă perfectă cu un punct roz, obraznic, la mijloc…
Vivi o luă la goană instinctiv, şi după ea nişte umbre apărate de farurile puternice ale motocicletei lui Ţuţu ce orbeau miliţienii…
O linişte ciudată se aşternu pe alee. Duba se îndeparta într-un nor de fum cenuşiu în timp ce doamna Cioclov se agita înca, gesticulând în van:
– Mai mare ruşinea! Mai mare ruşinea!..
Ţuţu îşi lustruia nichelul ţevii de eşapament şi din când in când ne mai arunca câte-o ocheadă, trăgand nasul, spiritual…