Valsează opaiţul din pridvorul însetat
picurând pe buze dorinţe mustesc
privirea brumată se-nchide-n şoldul dezgolit
nimic nu-i fără rost şi rătăcit
mai fac un pas pe ritmul de ieri
şi se opresc
setoasă trăirea se uită plecată
pe sânul ce-şi cere curcubeul dorinţei
din pasul de vals rămân mai în urmă
miresme ce doar însoţesc
alt pas ce ţine să vadă
şi se opresc
senină-i liniştea ce cuprinde-n braţe
lumina albă din cerga aşezată
la căpătâi pe prispa vieţii
cei doi stau să odihnească
corsetul dezlegat din noduri cu inele
şi nu se mai opresc.
