am alergat necontenit să-mi sfredelesc
curajul din ochiul de rouă
deschis de pleoapa rugăciunii
aşezată pe pragul desenat
de firul firav din Eden
m-am agăţat
liană
mi-am întins palmele şi-am mângâiat

destinul de pe fruntea crestată
iar gândul împăcat de nufăr
pluteşte şi oglindindu-se-n apă
sărută un murmur de ieri
acum înrădăcinat
liană
şi-au adunat fărâme dintre clipe
în globul de cristal surâd trăind
gemene ritmuri ce-s renăscute-n dar
de lacrima ploii ce-a fecundat
o linişte unită-n dimineaţă
mereu verde
liana.