ALCOR
Alcor, tu ce m-ai trimis pe marea planetă terra
ca să sădesc sămânţa nepieritorilor adam si eva
să le dau în dar toată iubirea mea din unives
şi să nu aibă nicicând, niciunde, nimic de-ales.
tu m-ai frământat din aluatul gândurilor tale
şi mi-ai dat chipul asemănător cu mândrul soare.
mi-ai dat verdeaţa din privire de la pădurile virgine,
sufletul tău e cel ce-l port când eşti alăturea de mine.
în codrii mari cei nepătrunşi de razele solare
eu am sădit liane, arbuşti, şi o natură, nepieritoare.
mii de gaze, animale mici şi mari am dăruit pădurii,
ce se adăpostesc şi mişună, printre copacii seculari.
printre păduri, munţi mari, printre coline,
şerpuitoare râuri cu ape reci şi cristaline,
ţi-am dăruit pământ străbun să te adapi din ele
şi toate vor sfârşi în marile oceane pline de mistere.
nici apele întinse străvezii nu le-am uitat să ştii,
doar lor, eu le-am dat în dar, mii şi mii de jucării.
corali multicolori în lanţuri mii ce se întind sub ape,
munţi uriaşi marini, cu grote şi calotele polare.
nu am uitat nici fauna marină, i-am dăruit cu dărnicie
pescaruşii ce se înalţă pan la soare, delfini în hoarde
ce zburdă printre valuri, rechini, cefalopode uriaşe
ce-si construiesc oraşe drept salaş prin grote-ntunecoase.
morse, foce ce se târăsc, stau tolănite-n soare
pe pantele, pe intinsele şi albele plaje polare.
mii de peşti multicolori, mici, mari sau uriaşi
ce se ascund printre uriaşe alge şi îşi fac sălaş
nici fauna terestră n-am uitat-o trebuie să ştii
v-am daruit pe voi întâii oameni, mai buni, mai răi,
s-au poate oameni cu comportamente de copii
şi animale într-o diversitate de nici nu le mai ştii.
v-am daruit şi sărbători şi toate câte-aţi vrut
până veţi fi cu toţii oale şi ulcele, sau poate lut!
nu am uitat copii sa stiţi, renul lui MOS CRACIUN
nu am uitat de fructe, de poame câte pot s-adun.
Alcor!, mi-ai pus în gânduri milenii şi mărete fapte
ca să învat ce este viaţa, şi gândul să se-adape.
mă urci pe munţi imenşi cu crestele în soare,
mă laşi să zburd în apele genezei pe valuri călătoare.
pe pantele cu flori doar împreună ne rostogolim
zâmbim, suntem voioşi ca doi copii şi ne iubim.
izvoare cristaline şi reci ne ostoiesc adesea setea,
ne alinam în mare taină durerea şi tristeţea.
dar ma afunzi şi-n neguri şi-n vremuri tare grele,
să le cunosc, să iau aminte şi să mă învaţ cu ele,
să pot gândi, să pot discerne ce e bun şi ce e rău,
să fiu pregatită pentru ce-n viaţă va fi cu adevarat greu.
goliciunea ne-o acoperă albii şi pufoşii nori,
tristeţea ne-o alungă păsările ce ne cânta-n cor,
luna ne luminează maiestoasă secretele alei
pe unde ne vor duce adesea, paşii mei şi-ai tăi.
pe patul acoperit cu petalele de trandafir
mă culci, mă legeni, şi împreună adormim.
în miez de noapte vom privi cu drag şi dor
spre cel ce ne veghează, spre marele Alcor!
nu pot vedea fără privirea ta albastră şi senină,
pot sa respir atâta doar, când tu eşti lângă mine,
nu pot să dorm decât în puternicele tale braţe,
nu pot trăi fără de tine şi iubirea ta cea îndrăzneaţă!
rodica cernea
galati
02.07.2007