Tors de bărbat, cucerit în turnir, sub vise frământate ai ațipit.
Te privesc
pe sub pleoape grele și teamă,
mâna mea cu alge te cheamă.
Răsfirate pe pieptul tău larg amintiri:
corabie de asalt,
blazon de fală și bărbăție,
prag de închinăciune,
ștergar în păcat întinat.
Cu nări flămânde din trecut adulmec mirosul casei uitate,
din vârful degetelor memoria atingerii urcă în mine voluptos
valuri, valuri lovesc un zid de templu gol.
Trupul tresare cu uimire
precum haina primenită într o dimineață de iarnă
și cuminte obrazul se așează în culcuș de umăr.
Nu știu ca dragostea să moară!
Ea se usucă vrej de vară și înfășurată în sine stă
adânc îngropată în pământ
cu pumnii strânși,
în așteptare.
Adiere sărată pe arătura pieptului tău mă cuprinde
împăturita în timp
și-n nemișcare
ca o etichetă agățată în buzunar dragostea mea
între viață și moarte.
Remarcabil !
Metafore vii, creatoare de imagini palpabile pline de rafinament și sensibilitate.