Urechi de timp se deschid
mari pâlnii,
ele picură printre lumi treceri efemere.
Umbre se proiectează pe ecrane de iarbă, de mare, de cer,
cocori sună toamna cu fâlfăiri de aripi,
rândunele aduc primăvară în furculiţe.
Copii ţin de mâna mame şi tati
aşa cum mame şi tati au ţinut alte mâini,
în mers contururile se schimbă,
ele cresc şi scad
şi se lungesc pe pământ.
În cufere jucării stau cuminţi în tăcere,
clowni îşi suflă în cefe,
păpuşi cu mâini inerte şi ochi de sticlă goi,
mătase de rochii se destramă cu pocnet
şi praful joacă o clipă în aer
stingher.
Un cal de lemn sub năframă deşirată
în galop nesfârşit stă.
Muzici trec prin urechi de timp
mărăcini uscaţi se aprind în inima.
Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza
Reflectie
de Adriana Moscicki (29-6-2013)3 ecouri
ce frumos e surprinsa clipa!
Un „tablou”superb,amintiri incremenite intr-o intoarcere a sufletului in timp!
„Un cal de lemn sub naframa desirata
in galop nesfarsit sta”.
Superb”pictat”!Adriana,esti minunata.
În poezia doamnei Adriana Mosciki, sublimul extatic a înlocuit deja surpriza plăcută a primelor lecturi… A devenit aproape un drog care dă dependență…Felicitări !