Încă de-acum două luni, au început tot mai insistent, după cum numesc cercurile militare, „să picure rachete” în regiunea de sud a ţării. Adică, să explodeze câte o racheta Kassam, apoi încă una, după vreo una-două zile, într-altă şi altă aşezare din regiune, manifestând, se pare, o adevărată „slăbiciune” pentru zona Neghevului. Încă de-atunci, forţele noastre aeriene au ripostat, distrugând două depozite „secrete” de mijloace de luptă din Fâşia Gaza. Numai că presa din Gaza s-a şi grăbit să precizeze, imediat, că obiectivele atacate şi distruse de forţele israeliene nu aparţineau Hamas-ului, ci altei organizaţii teroriste, Djihadul islamic. Atunci, interesant cum de s-au nimerit cele două depozite… în Gaza!
Tot atunci, purtătorul de cuvânt al Zahalului menţiona că „Zahalul nu va tolera atacuri asupra cetăţenilor Statului Israel şi asupra soldaţilor noştri, privind cu toată gravitatea tentativele de bombardament în direcţia Israelului şi organizaţia teoristă Hamas, frecventa responsabilă pentru aceste atacuri. Totodată însă, s-au menţionat eforturile Hamas-ului pentru a evita (prea desele n.n.) atacuri asupra Statului Israel. Iar un factor superior al Zahalului a specificat totuşi că modul în care cercurile noastre politice au căutat să limiteze ripostele disproporţionate la tirul cu rachete asupra regiunilor din Neghev, dată fiind tensiunea politică-militară de-acolo, a fost interpetată drept o dovadă de „slăbiciune” şi că din momentul în care a fost pentru prima oară încălcat acordul încetării focului, din ambele părţi, au reînceput să „picure” rachete, spre descurajarea locuitorilor aşezărilor din jurul Gazei. Din acel moment, susţinea încă de-atunci un factor superior militar, „a început numărătoarea inversă în timp şi o nouă acţiune armată organizată este doar o chestiune de timp”.
Tot acum două luni, în şedinţa de guvern, primul-ministru Beniamin Netaniahu declara că se vor adopta măsuri în vederea întăririi securităţii cetăţenilor noştri şi nu numai ca reacţie la atacurile sporadice cu rachete, ci şi independent de acestea”, fiindcă nici acele atacuri sporadice nu pot fi acceptate drept ceva obişnuit”.
Partea centrală a dezbaterilor, de-atunci şi până în prezent, o constituie conflictul dintre aripa politică a Hamas-ului, care încearcă să convingă de eforturile în vederea păstrării acalmiei în regiune, aşa cum s-a decis după acţiunea „Coloană de nori”, pe de o parte, iar pe de alta – aripa militară a organizaţiei, care este, se pare cu totul de altă părere. De aceea, organizaţia învinuieşte (sau aruncă vina, ceea ce nu-i acelaşi lucru), asupra organizaţiei salafiste şi a bandelor Djihadului Islamic.
Cu prilejul aceloraşi dezbateri, factori din sistemul nostru de securitate au menţionat că Israelul nu poate să nu ţină seama de unele limitări din perioada actuală, anume pe-atunci – procesul de reglementare a relaţiilor cu Turcia, ca urmare a evenimentelor de pe Mavi Marmara, cât şi a evenimentelor din Siria şi mai ales, programul nuclear al Iranului, factor care nici astăzi, după alegerea noului preşedinte, Rohani, nu încurajează optimismul în această privinţă. De asemenea, s-a ţinut cont şi de specificul acestor atacuri: sistemul de securitate ştie că atacurile perpetrate de Hamas au o relativă precizie, în privinţa obiectivelor decise, în timp ce despre cele ale Djihadului islamic nu se poate afirma acelaşi lucru, subliniind că au fost cazuri în care rachetele lansate de djihadişti, cu diletantismul lor bine-cunoscut, au căzut tot în teritoriul palestinian. Dar cu acelaşi prilej s-a subliniat şi acum două luni, şi se subliniază şi astăzi, că închiderea pentru o zi două a terminalului Kerem Shalom nu este un mesaj concludent pentru Hamas, fiind necesare mijloace mai drastice de pedepsire.
De atunci, au existat fapte care să întemeieze aceste afirmaţii: ca răspuns la atacurile de la începutul acestei săptămâni, Forţele aeriene israeliene au atacat infrastructuri teroriste din Fâşia Gaza.
În noaptea de 23 iunie, forţele aeriene ale Zahalului au distrus două depozite disimulate de arme şi o locaţie de lansare a rachetelor din sudul Fâşiei Gaza. Acestea au fost riposte la tirurile asupra teritoriului israelian. De altfel, două rachete au fost interceptate de „Cupola de Fier”, atacul israelian atingându-şi cu precizie obiectivele. Din nou, terminalul Kerem Shalom a rămas închis pentru două zile. După cum a afirmat locotenent-colonelul Peter Lener, „tirurile de rachete din noaptea de duminică sunt o agresiune intolerabilă împotriva Israelului şi a cetăţenilor săi, şi acesta va continua să acţioneze cu forţă şi fermitate împotriva oricărui element care foloseşte terorismul împotriva sa”.
În acest context, s-a semnalat o intervenţie a preşedintelui Comisiei pentru chestiuni externe şi de securitate, Avigdor Liberman, asupra căreia se cuvine, cred, să ne oprim cu mai multă luare-aminte: „Trebuie făcută o curăţenie generală”, a afirmat sus şi tare Liberman. El a adăugat că Israelul trebuie să ia serios în considerare ideea recuceririi Gazei, chiar dacă se presupune că Hamasul nu poartă răspunderea tuturor atacurilor cu rachete. Fostul ministru de externe şi-a întemeiat afirmaţia pe ideea că, „dat fiind că Hamasul nu are intenţia să recunoască Israelul, nu vom mai avea altă alternativă, decât recucerirea şi curăţirea Fâşiei Gaza”, adăugând că „nu este sigur că mai vrem să trăim în această realitate, astfel încât pe măsură ce mai trece timpul, nu vom mai avea de ales”. El a subliniat în continuare că atacul-ripostă al forţelor noastre aeriene asupra unor obiective din Gaza nu este suficient, şi că trebuie să preluăm controlul asupra situaţiei, fără a ne limita la riposte. El a prevenit că în condiţiile în care Israelul nu va interveni într-un mod mai semnificativ, peste încă doi ani Hamasul va dispune de sute de rachete îndreptate asupra Tel-Aviv-ului şi a Nathaniei. Imediat, fostul ministru de externe a pretins ca primul-ministru Netaniahu şi ministrul apărării, Moshe Yaalon, să-şi exprime clar părerile privitoare la propunerea sa.
Şi a avut-o! Un factor politic de la Ierusalim a prevenit că cele spuse de Liberman denotă o totală lipsă de responsabilitate, acesta asociindu-se chiar părerii anumitor factori din coaliţie. „Guvernul are o politică limpede conturată în chestiunea rachetelor din Fâşia Gaza, Zahalul ştie ce are de făcut pentru a reinstaura acalmia, iar exprimările inutile de acest gen nu aduc nici un folos. Dacă va fi absolut necesară o acţiune în Fâşia Gaza, nu vom afla despre asta la jurnalele de ştiri matinale”.
Acelaşi factor de securitate a apreciat că atacurile cu rachete, începute la un timp relativ scurt după „Coloana de nori” asupra unor regiuni care nu se află în imediata apropiere a Gazei, ca de exemplu cele din regiunea Lahiş sau în cea a oraşului Rahat, au fost totuşi iniţiate de activiştii Djihadului islamic, ca reacţie la controversa gravă dintre conducătorii acestei organizaţii şi cei din Hamas, în condiţiile morţii unui activist djihadist, şeikul Raed Djendia, arestat de către Hamas. Hamasul a afirmat că şeikul s-ar fi sinucis, în timp de activiştii din Djihad susţin că ar fi fost „lichidat”. Faptul face foarte plauzibilă ipoteza unei tentative a Djihadului de a compromite Hamasul. Însuşi faptul că nici una dintre cele două organizaţii nu şi-a asumat răspunderea acestui (din păcate, nu ultim) atac, îndreptăţeşte această ipoteză.
În acelaşi context, ministrul protecţiei mediului (fracţiunea „Mişcarea”), Amir Peretz, a afirmat că Israelul nu are voie să se ocupe prea mult de interpretarea mobilurilor tirului cu rachete asupra statului nostru, fiecare rachetă lansată trebuind „tratată” fără echivoc, răspunderea revenind totuşi Hamasului. Ministrul Peretz a adăugat că divergenţele interne dintre cele două organizaţii teroriste nu trebuie să constituie un motiv de concesii din partea Israelului, acesta trebuind să manifeste fermitate în privinţa atacurilor teroriste, dar fără a-şi diminua eforturile în vederea reluării tratativelor de pace.
Dacă adăugăm la aceasta circumstanţele de strictă actualitate, anume intervenţia Rusiei în conflictul violent între conducere şi forţele dizidente din Siria, aceasta ameninţând relativa stabilitate a zonei de frontieră a Israelului cu această ţară, se pare că Liberman şi-a ales momentul pentru asemenea declaraţii aşa cum face de obicei, adică… pierzând momentul să mai tacă din gură!