caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Dupa război şi un an, ora şase

de (2-8-2007)

Din ce e făcut războiul?
din soldaţi răpiţi (prizonieri ce ne tulbură liniştea vorbind prin gura unui tată palid, fară de somn)
văduve ce scormonesc amintirile
copiii ce rămân cu poza fratelui
atârnată într-o ramă de lemn ieftină
iubitele care nu mai au lacrimi
sub ochelarii de soare negri,
cearcăne
lângă flori uscate, candele
sub pământ speranţe curmate
drapele înfăşurate peste trupuri arse
cartuşe coclite, cochilii moarte
în aer ţipătul pescăruşilor
peste aer fumul acru al obuzelor
glasul durerii coborât ca o negură peste case,
în case copii fară adăpost-
îngramădiţi-i în baie, unde nu ajunge focul-
sfătuieşte la radio generalul obosit
de rezervă şi resemnare,
la mijloc sârmă ghimpată, fum mov
disperare, discursuri politice
manevre false, conducători de
strategii dubioase. Steag invalid
pe o colină fără nume.

dincolo de ţipete şi bocete
beton contorsionat, fugare morţi
copios descrise de ziarişti,
de scriitori şi fotografi,
de un student la arte plastice
rănit de pensula înmuiată în propriul sânge.

Unii işi scurmă viitorul în căutarea
trecutului uitând prezentul.
Scheletele, barbaria, cimitirele,
războaiele au vinovăţia memoriei.
Apoi, vom număra anii..
Trecătorule.. ai cumva o ţigară în plus?

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Incetarea din viata a Patriarhului Teoctist

Papa Ioan Paul II si Patriarhul TeoctistLa 30 iulie a incetat din viata PF Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane....

Închide
3.142.199.110