După o lungă suferinţă poetul Alexandru Muşina s-a stins din viaţă pe data de 19 iunie 2013.
Fost membru al Cenaclului de Luni, s-a distins printr-o poezie gravă, discursivă, netrădând lirismul.
Un emerit profesor de literatură comparată, şi-a dedicat aproape întregul timp gustului pentru poezie şi pentru cărţi.
Am ales un poem ilustru din creaţia sa, un sonet reuşit, parcă decupat din Evul Mediu al oraşului său Braşov:
Alexandru Muşina – Armăsarul şi păpuşa
Sus, pe dulap, un armăsar de porţelan
S-a înălţat, sălbatic, pe-albastrele-i picioare
De dinapoi. Şi, într-o nesfîrşită încordare,
Nechează, în tăcere, zadarnic, spre tavan.
Alături, cu ochi negri, gură roşă, visătoare:
Păpuşa. Care-aşteaptă, senină, uitîndu-se pe geam,
Să vină în vacanţă, ca-n fiecare an,
Fetiţele. S-o ia în patul lor, să-i spună la culcare
Secrete mici. S-o pieptene, să o rujeze, s-o îmbrace
În haine noi, făcute din petice. Nu ştie? Sau nu-i pasă
Că ele au crescut, s-au măritat, au şi copii??
Sufletul ei curat, de plastic şi mătasă,
Nu poate să priceapă, la fel ca noi, – şi pace! –
Că timpul trece şi nimic din ce a fost nu va mai fi.