Seherazada, www.brigidmarlin.comSinteza a culturii arabe din perioada ei de maxima înflorire, vastul ansamblu epic al celor O mie si una de nopti s-a cristalizat prin secolul al X-lea e.n. la Bagdad, capitala „califilor“, dar are la baza modele persane si mai vechi izvoare indiene, utilizând motive folclorice de larga circulatie nu numai în spatiul oriental, ci si în cel european. La rândul sau, ciclul povestilor O mie si una de nopti a patruns mai târziu în Europa, fiind întâlnit si în Tarile Române în cartea populara intitulata Halima.
O mie si una de nopti este o creatie specifica pentru genul de povestire în „rama“; o poveste-cadru reprezinta pretextul istorisirii tuturor celorlalte povesti. Acest cadrul îl constitue povestea regelui Sahriar, care, înselat de sotia sa, hotaraste sa se razbune pe femei, casatorindu-se de repetate ori, si decapitându-si fiecare noua sotie dupa prima noapte, pâna când înteleapta Seherazada, fiica vizirului(1), îl captiveaza cu povestile ei, carora le gaseste permanent câte o noua continuare, timp de o mie si una de nopti, pâna când sotul ei renunta sa o mai ucida.
Pentru a tine treza atentia ascultatorului este folosita tehnica numita „a tiroirs“(2) care consta în integrarea povestilor una în alta. Un exemplu îl constitue povestea urmatoare:
POVESTEA CU PESCARUL SI CU EFRITUL(3)
Un pescar sarac, având obiceiul sa-si arunce navodul de patru ori pe zi, gaseste în el prima data un magar mort, a doua oara un chiup plin cu mâl si cu nisip, a treia oara hârburi de oale si cioburi de sticla.
Dupa care mai rosti o data numele lui Allah si îsi arunca navodul în mare, si asteapta pâna ce navodul se asternu la fund. Iar de data aceasta, cu toate opintelile lui, nu mai dovedi sa traga afara navodul, care se agata si mai strasnic de stâncile de la fund. Atunci pescarul striga: “Nu este tarie si putere decât întru Allah!” Pe urma se dezbraca, se scufunda în preajma navodului si începu sa-l descâlceasca, pâna ce îl desprinse si îl scoase la mal. Îl desfacu si gasi în el, de data aceasta, un vas mare de arama galbena, plin si nevatamat; gura îi era pecetluita cu plumb în care era apasata urma pecetei stapânului nostru Soleiman ben Daud(4). La privelistea aceea pescarul se bucura strasnic si îsi zise: “Iacata un chilipir pe care am sa-l vând în sukul(5) caldararilor, întrucât trebuie sa pretuiasca pe putin zece dinari de aur!” Încerca atunci sa tagârte în spinare vasul, ci vazu ca e prea greu, si îsi zise: ”trebuie numaidecât sa-l deschid ca sa vad cu ce e plin si sa-l golesc în sacul meu; si am sa vând apoi vasul la sukul caldararilor”. Îsi lua atunci cutitul si purcese sa meremetiseasca pâna ce despecetlui plumbul; rasturna atunci vasul si îl scutura, ca sa verse pe pamânt ceea ce se afla în el. Ci nu iesi din vas nimic, afara numai de un fum care se sui pâna în vineteala cerului si se valuri pe fata pamântului. Iar pescarul ramase uluit pâna peste poate. Pe urma fumegaiul iesi cu totul afara, se închega, se vârteji si se întruchipa într-un efrit care ajungea cu capul pâna la nori, iar cu picioarele matura tarâna. Capu-i era ca o bolta, mâinile ca niste furci, picioarele ca niste catare, gura ca o pestera, dintii ca niste pietroaie, nasul ca un ulcior, ochii ca niste masale; paru-i era ravasit si colbuit. La vederea acelui efrit, pescarul se înfricosa, vinele începura sa-i tremure, dintii i se înclestara amarnic, gura i se usca, iar ochii în plina lumina nu mai deslusira nimic.
……….
-Afla ca eu sunt un ginn(6) razvratit! M-am rocosit împotriva lui Soleiman, fiul lui Daud. Ma cheama Sahr El-Genni! Iar Soleiman l-a trimis la mine pe vizirul sau Assef, fiul lui Barkhia, care m-a luat, în pofida zbaterilor mele, si m-a dus între mâinile lui Soleiman. Iar nasul meu, în ceasul acela, s-a facut tare umil. La vederea mea, Soleiman chema împotriva mea numele lui Allah si îmi ceru sa trec pe legea credintei lui si sa intru sub obladuinta lui. Ci eu nu ma învoii. El atunci porunci sa se aduca vasul acesta si ma închise în el. Pe urma îl pecetlui cu plumb si tipari în plumb numele celui Prea-Înalt. Pe urma dete porunci ginnilor credinciosi lui, care ma luara pe umeri si ma aruncara în mijlocul marii. Zacasii o suta de ani în fundul apei, si îmi ziceam în inima mea: “Am sa-l îmbogatesc pe veci pe cel ce are sa ma slobozeasca!” Da cei o suta de ani trecura si nimeni nu ma slobozi. Când intrai în cel de al doilea rastimp de o suta de ani, îmi zisei. “Am sa-i dezvaluiesc si am sa-i daruiesc toate comorile pamântului celui ce are sa ma slobozeasca!” Ci nimeni nu ma slobozi. Si patru sute de ani se scursera iar eu îmi zisei: “Am sa-i împlinesc trei dorinte celui ce are sa ma slobozeasca!” Ci nimeni nu ma slobozi. Atunci ma apuca o mânie înfricosata, si zisei în sufletul meu: “Acum am sa-l omor pe cel ce are sa ma slobozeasca, da am sa-i îngadui sa-si aleaga moartea!” Si chiar atunci, iacata, pescarule, m-ai slobozit tu. Si îti fagaduiesc sa-ti alegi felul mortii tale!
La spusele efritului, pescarul zise:
-O, Allah! Ce lucru de-a mirarilea! A trebuit sa fiu chiar eu acela care l-a slobozit! O, efritule, daruieste-mi iertarea, si Allah are sa-ti rasplateasca! Iar daca ai sa ma dai pierzarii, Allah are sa-l stârneasca pe vreunul care sa te dea pierzarii si pe tine, la rându-ti.
Atunci efritul îi zise:
-Pai eu, daca vreau sa te omor, o fac tocmai pentru ca m-ai slobozit!
Iar pescarul zise:
-O, seicule al efritilor, în chipu-acesta îmi platesti cu o rautate binele ce ti-am facut! Încât nu minte nicidecum zicatoarea cea veche!
……….
Ci efritul îi zise:
-Destul cu palavrageala! Sa stii ca am trebuinta neabatut de moartea ta!
Atunci pescarul îsi zise în sine-si: “Eu nu sunt decât un om, iar el este un ginn: da Allah mi-a daruit o minte bine chibzuita; încât am sa ticluesc o smecherie spre a-l pierde, un tertip de isteciune de-al meu. Si-am sa vad limpede daca si el, la rându-i va putea sa încherbe ceva din nemernicia si din viclenia lui”.
……….
Atunci pescarul spuse:
-Cum puteai sa încapi tu întreg în vasul acesta în care de-abia daca poate sa-ti intre piciorul sau mâna?
Efritul zise:
-Au nu carecumva te îndoiesti ?
Pescarul raspunse :
-Pai nici ca am sa te cred vreodata, afara numai daca te-as vedea cu chiar ochiul meu cum intri în vas !
Ci tot atunci Seherazada vazu zorii mijind si îsi curma vorbele îngaduite.
Iar când fu cea de a patra noapte urma:
Am aflat, o, norocitule rege, ca dupa ce pescarul îi spuse efritului: “N-am sa te cred vreodata, afara numai daca te-as vedea cu chiar ochiul meu!”, efritul se cutremura, se scutura si se preschimba iarasi într-un fumegai care se sui pâna în slava slavilor, se strânse si purcese sa intre în vas, fir cu fir, pâna la capat. Atunci pescarul lua repede capacul de plumb tiparit cu pecetea lui Soleiman si astupa gura vasului. Pe urma îl haui pe efrit si îi zise:
-Hei! Socoteste si cumpaneste felul de moarte în care ti-ar fi mai pe plac sa mori, ca altminteri te arunc în mare si îmi zidesc o casa pe tarm, si n-am sa las pe nimeni sa pescuiasca, ci am sa-i spun: Aici este un efrit; daca îl slobozi, el va voi sa-l omoare pe slobozitorul lui si are sa-i însiruiasca toate soiurile de morti, lasându-l sa-si aleaga!”
Când auzi vorbele pescarului, efritul dete sa iasa, ci nu izbuti; si vazu ca era închis, cu turaua lui Soleiman deasupra-i. Pricepu atunci ca pescarul îl închise în temnita împotriva careia nu puteau sa biruiasca nici cei mai slabi, nici cei mai puternici dintre efriti! Si, întelegând ca pescarul îl cara înspre mare, zise:
-Nu! nu!
Iar pescarul zise:
-Trebuie! oh, trebuie!
Atunci ginnul sa-si îndulceasca vorbele; se supusi si grai:
-O, pescarule, ce va sa faci cu mine?
El spuse:
-Sa te arunc în mare! Întrucât, daca ai salasluit acolo o mie opt sute de ani, eu am sa te tintuiesc în afund pâna în ceasul judecatii de apoi ! Întrucât nu te-am rugat eu oare sa ma mântui, ca sa te mântuie si pe tine Allah ? si sa nu ma omori, ca sa nu te omoare si pe tine Allah ?
Or, mi-ai tagaduit ruga si te-ai purtat ca un descreierat ! Încât Allah te-a dat pe mâinile mele. Si nu am nici o cainta ca te-am viclenit !
1 Vizir- Cel mai înalt demnitar de la curte, echivalent cu un prim-ministru.
2 Expresie în limba franceza însemnând “cu sertare”.
3 Duh rau.
4 Soleiman ben Daud= Solomon fiul lui David, personaj biblic, pe care îl vom întâlni adesea în cele “o mie si una de nopti”. Dupa legenda, pe inelul de la degetul lui erau scrise cele nouazeci de nume ale lui Allah, a caror cunoastere conferea puteri vrajite asupra tuturor ginnilor, pasarilor si vânturilor. De la numele lui s-a format cuvântul solomonar, cu sensul de vrajitor.
5 Cuvânt arab, echivalent cu turcescul “bazar”.
6 Duh bun.