Coborî în gară cu un aer obosit.

Îşi privi geanta verde de voiaj cu tandreţea pribegiei şi o săltă languros pe umăr.

Respiră aerul tare al munţilor.

Un vârf pleşuv penetra boarea alburie a unei dimineţi abia începute.

Abia zărit, dar încă ACOLO.

Îşi trase poalele hainei cu o mişcare bruscă, aproape brutală.

Îi era frig.

Geanta nu-i ţinea de cald decât la spatele împovărat de vălmăşag de primăveri-veri-toamne-ierni.

Nu-l aştepta nimeni pe peron.

Locomotiva pufăia ritmic.

Şuieră şi începu să se mişte greoi spre alţi munţi.

Se întoarse maşinal şi privi geamurile vagoanelor care prinseră a i se perinda prin faţa ochilor micşoraţi de lentilele groase ale bătrâneţii.

De dincolo de sticla mişcătoare îi zâmbeau toate femeile pe care le iubise…