Coborî în gară cu un aer obosit.
Îşi privi geanta verde de voiaj cu tandreţea pribegiei şi o săltă languros pe umăr.
Respiră aerul tare al munţilor.
Un vârf pleşuv penetra boarea alburie a unei dimineţi abia începute.
Abia zărit, dar încă ACOLO.
Îşi trase poalele hainei cu o mişcare bruscă, aproape brutală.
Îi era frig.
Geanta nu-i ţinea de cald decât la spatele împovărat de vălmăşag de primăveri-veri-toamne-ierni.
Nu-l aştepta nimeni pe peron.
Locomotiva pufăia ritmic.
Şuieră şi începu să se mişte greoi spre alţi munţi.
Se întoarse maşinal şi privi geamurile vagoanelor care prinseră a i se perinda prin faţa ochilor micşoraţi de lentilele groase ale bătrâneţii.
De dincolo de sticla mişcătoare îi zâmbeau toate femeile pe care le iubise…