Doamna Rozmari, Rozmari Bolovan (aşa cum evita totuşi să se recomande), răsuflă uşurată după alergătura cu nuntă fiicei. Asta i-a ocupat timpul de prin aprilie pînă acum în iunie. Alergătură e un fel a zice pentru că de ale nunţii s-au ocupat fiica şi ginerele – de, tineretul… Ei şi soţului le-a revenit o misiune simplă la prima vedere. Anume să fie prezenţi şi să facă faţă cu brio. Dar despre asta sper să vă pot povesti altă dată.
După ce stresul nunţii s-a stins ca prin minune, iată că reapare la suprafaţă stresul de zi cu zi luînd forma unui nod în gîtul doamnei.
Rozmari e o „fîşneaţă” dichisită şi cu maniere, originară din Călineşti-Argeş. Economistă cu ASE-ul, acum pensionară în devenire în Suedia, apropiindu-se de 60 de ani. Mai altfel e cu soţul, Nelu. Nelu Bolovan.
El e… altfel; e… inginer. Şi aşa cum spune un banc mai vechi, are o privire inteligentă ca a unui cîine dar se exprimă greoi şi se poartă şi mai şi. Poţi să uiţi de haine dichisite şi maniere alese cînd vorbeşti de Nelu. Incearcă să convingă pe cine prinde că pe haine găurile involuntare şi petele de mîncare ,,nu se observă” daca sunt mai mici ca bobul de fasole. Se pare că-şi face un titlu de glorie din spunerea cu elegantă a dezacordurilor în limba dulce şi frumoasă pe care a cam uitat-o în favoarea celei suedeze. Provine din Boţeşti, un sat în care familia sa a avut numai intelectuali de frunte.
Cu cîteva luni în urmă Rozmari a avut bucuria să cumpere o mult visată maşină de spălat vase. După ce s-a luptat cu bombănelile omului ei Nelu, că ,,ce ne trebuie nouă aşa prostie, nu ai minte nici cît fiică-ta!”. Maria e fiica doamnei dintr-o altă relaţie drept care Bolovan o foloseşte în argumentaţii ca pe un fel de etalon pentru tot ce se face greşit.
Cu bombăneala lui Bolovan încearcă să sugereze calitatea lui de martir care doar munceşte şi a ales să se ţină deoparte de toate plăcerile uşuratice ale lumii. A făcut această alegere cam de la începutul căsniciei de capul lui. Iar acum toată familia are întotdeauna probleme cînd se vede nevoită să calce Pravila lui Bolovan. Ocaziile apar la tot pasul, ori că e vorba de un nenorocit de concediu în Spania, o haina mai frumoasă sau o ,,scula” în casă. Mofturi – ce-mi trebuie mie!? pufneşte el. Eu sunt doar cu munca.
Maşina de spălat Electrolux pur sînge suedez, drăgălaşă foc, a ajuns să fie vedeta casei, atît de mult uşurează ea spălatul vaselor şi scuteşte pe Rozmari de stropeală prin toată mica bucătărioară.
Doar Nelu nu vrea în ruptul capului să se atingă de ea. L-au luat cu binele, cu ameninţări şi cu explicaţii ştiinţifice: ,,Jeturi de apă sub presiune şi aflată în stare de vibraţie ating de nenumărate ori fiecare milimetrul din suprafeţele veselei, după care clătirea şi uscarea le oferă un luciu perfect. Consumul de apă caldă e numai o fracţiune din cît se risipeşte la spălarea de mînă”.
Nelu ascultă pledoaria aproape în fiecare zi cu o privire tîmpă, fără să i se mişte un muşchi al fetei după care la sfîrşit, pregătit să-şi bage mîinile în chiuvetă şi să frece cu burete de sîrmă, îşi aruncă replică care-i scurtează zilele lui Rozmari şi chiar şi ale etalonului Maria. ,,Eu nu cred aşa ceva! Fac tot cum ştiu eu…”
Întîlnind de fiecare dată privirile perplexe şi îndurerate ale celor două femei mai catadiscseste să continue tirada:
– Bunică-mea, Maica Mare, era neîntrecută în spălatul vaselor. Avea servitori dar nu-i lasă să pună mînă, că erau puturoşi. Să fi văzut cum le freca cu un pic de nisip din curte de ieşeau lucii şi curate. V-aţi gîndit că pentru treaba asta Maica Mare avea două – ridică ochii retoric spre cer – mîini, puternice şi trudite? Chestia asta a voastră nu are nici măcar un deget, darămite o mînă. Cum credeţi voi că se poate să iasă ceva bine spălat – şi dezinfectat! – o farfurie, oală, furculiţa, numai cu aiurenia voastră de aparat!?
În timp ce mama şi fiica se sufocă în lipsa unei replici Nelu continuă, triumfător şi în linişte să mozolească în chiuvetă. Freacă vasele cu o cîrpă duhnind de la o poştă. Zvîcneşte demonstrativ din corpul – să se vadă că face treabă. În chiuvetă e baltă slinoasă în care plutesc fragmente de carne, tort, oase de peşte, vin roşu şi cîte o scuipătură discretă.
Încă o zi din viaţa Bolovanilor e pe sfîrşite.